Înainte să adorm, un thriller psihologic al autorului S.J. Watson – recomandare de lectură
27mai
Mă fascinează lucrările de debut şi multe dintre recomandările mele sunt dintre acestea. Unul dintre romanele pe care le-am citit recent şi de care am fost extrem de captivată este opera de debut a scriitorului englez S.J. Watson, Before I go to sleep / Înainte să adorm, apărută la noi la Editura Trei, în traducerea lui Laurenţiu Dulman. Indiferent de epoca în care au trăit autorii debutanţi, de pregătirea lor sau de tema cărţii, esenţialul pentru reuşită este ca ideea să fie interesantă, povestea credibilă şi bine scrisă în aşa fel încât cititorul să aibă senzaţia că prinde viaţă în faţa lui iar documentarea asupra temei, perioadei (în cazul în care se scriu cărţi plasate în trecut) să fie temeinică. În cazul acestei cărţi, care este un thriller psihologic, este important că autorul a reuşit să-şi dozeze, să-şi structureze ideile şi evoluţia poveştii în aşa fel încât să realizeze un impact cât mai mare asupra cititorului. Se pare că autorul ar fi început 20 de romane (pe care le-a abandonat) până să găsească ideea din acest roman. Probabil a fost o muncă frustrantă dar, până la urmă, reuşita este ceea ce contează. În urma succesului fulminant al cărţii, în 2014 a apărut şi ecranizarea acesteia în regia lui Rowan Joffe şi interpretarea unor actori celebri: Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong.
Mai multe despre carte şi autor puteţi vede în înregistrarea filmată pentru „O carte pe săptămână”, emisiune ale cărei inregistrări le puteţi vedea în pagina Video Blog.
Întrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut ecranizarea acestei cărţi? Vă place genul – thriller psihologic? Ce alte cărţi sau filme de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Dacă ar fi şi la noi o Academie Faber, credeţi că v-aţi înscrie?
Un film cu o poveste asemanatoare, am vazut anterior si am avut sentimentul ca, pentru cea in cauza viata era mereu noua si neasteptata, pe cand pentru apartinatori, posibil semana cu un adevarat cosmar, pe considerentul ca, totul devenea repetitiv si frustrant, in acelasi timp.
E greu de crezut ca, o asemenea amnezie chiar poate exista, insa fiind fictiune, poti crea asemenea situatii pentru a vedea cum reactioneaza cititorii ori spectatorii.
N-am citit cartea inca si, sunt convinsa ca mi-ar place mai ales ca romanele psihologice imi plac.
Am văzut și eu un film asemănător, dar era o poveste de dragoste / Primele 50 de întâlniri parcă îi zice. Acesta este inspirat din altă poveste de viață, erau notate cu numele, caz real (de amnezie de acest gen, nu de thriller). Și mie îmi plac filmele și romanele psihologice, cu atât mai mult dacă au componenta de acțiune în ele, dar se pare că la filmul acesta, după cum am citit și aici și pe blogurile de profil, nu-i o pierdere că nu m-am uitat. În schimb cartea este foarte bună.
Sînt rupt de oboseală, dar am ţinut să intru să-ţi spun ceva înainte să merg la culcare: uaileu, ce antipatică îmi poate fi Nicole Kidman! XD XD XD
Hehe, lăsînd gluma la o parte, traducerea titlului nu e chiar corectă ci e adaptată:
Going to sleep = A merge la culcare
Falling asleep = A adormi
Bănuiesc că au vrut s-o mai scurteze un pic, să nu se plictisească clienţii prin librării şi biblioteci citind titlul. 😀
Cît despre temă, nu pot spune că mă atrage thrillerul psihologic – prefer de departe S.F.-ul. Primul te îngroapă în mintea omenească creînd o senzaţie de claustrofobie, pe cînd al doilea te eliberează total, trimiţînd mintea să zboare pe tărîmuri fantastice. 🙂
Se pare că filmul nu e bun. Oricum, nici eu nu sunt fan al lui Nicole Kidman, dar îmi place Colin Firth care aici joacă rolul lui Ben, soțul malefic 🙂 Pe de altă parte, nu l-am văzut decât în roluri pozitive, nu știu cum ar juca un rol negativ. Sunt curioasă. Cât despre titlul lucrării / ai dreptate, dar este apropiat și mai corect din punct de vedere al poveștii, pentru că toate trebuiau rezolvate înainte să adoarmă nu înainte să meargă la culcare :).
Ei, să nu disecăm expresiile şi semnificaţiile lor vizavi de diferenţele culturale. 😉
Mi-am adus aminte acum, după ce am văzut şi filmuleţul în care ai detaliat acţiunea cărţii, că am văzut un film pe o temă foarte asemănătoare, dar poate cu mai puţin thrill şi mai multă acţiune: Ghajini (2008), un film indian cu Aamir Khan în rolul principal.
Pe Colin Firth îl văd într-un rol negativ mai mult ca pe un „mutu’ tace şi le face”. Cu siguranţă are capacitatea de a-şi lua o morgă sobră, regia şi luminile sînt de mare importanţă, iar restul se rezolvă la montaj. 🙂
Cred că a scrie (bine) vine de undeva din străfundul sufletului şi nici o academie n-ar putea să planteze acolo sămînţa sensibilităţii şi talentului, ci doar să scoată, eventual, la lumină ceea ce deja există. Dar la fel o poate face iubirea, tristeţea, singurătatea sau – dimpotrivă – anturajul potrivit. Mă rog, pentru fiecare dintre noi ceva anume funcţionează (mai bine) iar altele nu. 😉
Ai dreptate, cu talentul de-a scrie te naşti, dar poate fi dezvoltat, poate fi canalizat spre a-şi atinge potenţialul maxim. Sunt mulţi oameni care scriu şi nu publică, sau sunt mulţi care ar reuşi mai bine dacă ar avea îndrumare. Ştiu că nu poate fi un şablon pentru reuşită, dar dacă dintre participanţii la un curs doar 2-3 se lansează şi au succes este deja un câştig. Eu zic că la noi problema este că la nici una din nivele (şcoală, liceu, facultate) nu te învaţă să faci nimic practic. Nu ştiu cum sunt liceele vocaţionale, dar cred că şi acolo e mai mult teorie decât practică. Probabil şi în America a fost la fel şi de asta au apărut cursurile de specializare de acest gen. Acolo predau scriitori consacraţi, cei care au experienţa unui bestseller, a publicării. A fost recent un film în care un scriitor de succes în pană de inspiraţie, ajunge să predea cursuri de acest gen. Filmul se numeşte The Rewrite (2014). Mi-a plăcut. Iar citind despre acest autor m-am gândit la film, la reuşita pe care o are unul dintre participanţii la curs. Când am văzut filmul mi s-a părut o poveste amuzantă puţin cam trasă de păr, dar se pare că există într-adevăr reuşite.
Cred că o asemenea şcoală – ca să-i zicem aşa – se poate încadra la capitolul ‘anturajul potrivit’. Se face schimb de idei, se „fură” cîte un secret, se învaţă tehnici dar cel mai important e că dacă te simţi bine, ca acasă, în colectiv, atunci şi inspiraţia poate apărea şi ajuta la crearea unor opere literare de calitate. 🙂
Părerea mea e că în şcoală nu se predă nimic practic în mod deliberat, pentru a facilita cîştigurile celor care se ocupă tocmai de asemenea „cursuri de specializare”. Nu că teoria n-ar fi utilă – că doar pe bazele ei se poat elcura practic – însă îmbinarea teoriei cu practica în mod armonios e singura metodă de a ajunge la adevăratul profesionalism.
Apropo de filmul de care spui mai sus, îmi vine în minte zicala americană: „Those who can, do; those who can’t, teach” 😉 Însă dincolo de asta, un profesor bun poate deschide aripile unui elev genial, iar ăsta e cel mai important lucru. 🙂
Tipul din film era scenarist premiat Oscar, dar până la urmă şi-a găsit împlinirea ca profesor 🙂 Eu îmi amintesc o altă zicală: „Teoria ca teoria, dar pe noi practica ne omoară”. Contează foarte mult un profesor bun. Eu îmi amintesc că am avut câteva profesoare deosebite în şcoală, dar una dintre ele a văzut în mine ceva, m-a încurajat să scriu. N-am reuşit să duc nici o poveste mai departe, dar mi-a rămas plăcerea de a scrie, de a comunica prin acest mod.
Cred că fiecare dintre noi ajunge la un anumit moment în viaţă cînd simte că ceva nu i se mai potriveşte şi trebuie să schimbe macazul. Pentru unii e meseria sau locul de muncă, pentru alţii e casa sau localitatea, pentru alţii soţia sau soţul… 🙄 😀
Da, e perfect valabilă şi zicala ta, în acelaşi context al şcolii pur teoretice unde înveţi sensul curentului electric dar nu eşti în stare să pui liţă într-o siguranţă sau să înlocuieşti o priză. Sau înveţi chimie şi biologie şi n-ai idee de ce ţi se taie maioneza. 🙂
Haios e că nimeni n-a văzut nimic în mine vreodată. Poate doar profesoara de engleză. Mai grav e că nici eu n-am văzut şi continui să fiu orb. Se spune că fiecare om are rostul lui în viaţă. Mi-l voi afla vreodată, sau va rămîne pe ceilalţi descifrarea lui, după ce voi fi plecat pe ceea lume…? Mnoh, cine poate şti! 🙂 Dar eu ştiu un lucru: omul nu poate funcţiona normal dacă nu e lăsat să facă ceea ce-i place şi ceea ce ştie mai bine (excluzînd crimele în serie şi alte asemenea nenorociri, bineînţeles). Dacă-ţi place să scrii, să comunici şi poţi face asta, atunci e perfect! Şi poate cîndva voi primi într-un pachet o carte semnată Roxana Bortoş. 😉
Superba carte!E o poveste fascinanta, care te face sa speri, ca indiferent cat de grea ti-ar deveni viata, chiar daca ai ajunge sa nu mai stii cine esti, iubirea te poate salva.M-a prins de la prima pagina si nu am mai lasat-o din mana pana la final.
Citit, plăcut! Mult! Te ţine în priză şi poţi rezona cu personajul principal.
Ecranizarea am evitat-o, tocmai din cauza atâtor critici, dar şi pentru că vreau să rămân cu „imaginea” cărţii, nu a unei… măsluiri cinematografie. Dar o sa văd eu cândva şi filmul 🙂
Ioana
Ai dreptate, asta am simţit şi eu! Nu am văzut încă filmul şi mă gândesc că nu prea am chef să-mi stric foarte buna părere pe care o am acum, după ce-am citit cartea. Cred, însă, că poate fi interesant filmul pentru cine n-a citit cartea. Ideea în sine este interesantă. Dar fiind un thriller psihologic este greu să interpretezi sau să regizezi în aşa fel încât să suplimentezi ceea ce în carte citeşti despre frământările interioare ale personajului. Autorul acestei cărţi a făcut o treabă excelentă. Aşa debut să tot ai 🙂 Mersi Ioana pentru apreciere! Înregistrările video nu sunt ideea mea. Trebuie să-i mulţumesc domnului nostru manager, este ideea lui şi face parte dintr-un proiect pe care l-a început cu o televiziune online aflată şi ea la început de drum. Nu ştiu cât va merge, probabil câtă vreme vom avea vizualizări 🙂 ceea ce, deocamdată, se întâmplă. Nu mă simt în largul meu să vorbesc la cameră, chiar dacă acum par să mă descurc ceva mai bine decât la început. Poate cu timpul să devin mai bună. Dar încurajările şi aprecierile sunt întotdeauna bine-venite, un feed-back de care probabil că aveam nevoie.
recent şi de care am fost extrem de captivată este opera de debut a scriitorului englez S.J. Watson, Before I go to sleep / Înainte să adorm, apărută la noi la Editura Trei, în traducerea lui Laurenţiu Dulman. Indiferent de epoca în care au trăit autorii debutanţi, de pregătirea lor sau de tema cărţii, esenţialul pentru reuşită este ca ideea să fie interesantă, povestea credibilă şi bine scrisă în aşa fel încât cititorul să aibă senzaţia că prinde viaţă în faţa lui iar documentarea asupra temei, perioadei (în 
cazul în care se scriu cărţi plasate în trecut) să fie temeinică. În cazul acestei cărţi, care este un thriller psihologic, este important că autorul a reuşit să-şi dozeze, să-şi structureze ideile şi evoluţia poveştii în aşa fel încât să realizeze un impact cât mai mare asupra cititorului. Se pare că autorul ar fi început 20 de romane (pe care le-a abandonat) până să găsească ideea din acest roman. Probabil a fost o muncă frustrantă dar, până la urmă, reuşita este ceea ce contează. În urma succesului fulminant al cărţii, în 2014 a apărut şi ecranizarea acesteia în regia lui Rowan Joffe şi interpretarea unor actori celebri: Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong.
bibliodevafiliala3 
illusion
27 mai 2015 at 15:15
Am citit cartea și pot spune că am fost plăcut surprinsă. Filmul m-a dezamăgit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
27 mai 2015 at 16:14
Eu n-am văzut filmul, vroiam să-l văd. Poate mai aştept, dacă zici că e dezamăgitor, cu atât mai mult cu cât tare mi-a plăcut cartea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
illusion
27 mai 2015 at 16:15
Eu nu m=am putut uita nici la jumătate din film
ApreciazăApreciat de 1 persoană
shiki
27 mai 2015 at 18:44
n-am gasit-o online , o sa vin sa mi-o dai candva . as fi preferat sa o citesc in engleza 😦 nu ma uit la film ca nu ma omor dupa nicole kidman
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
27 mai 2015 at 19:35
Se pare că nu e nici o pagubă dacă nu vedem filmul. O să facem cumva să găseşti cartea.
ApreciazăApreciază
ritiumaria39
27 mai 2015 at 23:00
Un film cu o poveste asemanatoare, am vazut anterior si am avut sentimentul ca, pentru cea in cauza viata era mereu noua si neasteptata, pe cand pentru apartinatori, posibil semana cu un adevarat cosmar, pe considerentul ca, totul devenea repetitiv si frustrant, in acelasi timp.
E greu de crezut ca, o asemenea amnezie chiar poate exista, insa fiind fictiune, poti crea asemenea situatii pentru a vedea cum reactioneaza cititorii ori spectatorii.
N-am citit cartea inca si, sunt convinsa ca mi-ar place mai ales ca romanele psihologice imi plac.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
28 mai 2015 at 09:05
Am văzut și eu un film asemănător, dar era o poveste de dragoste / Primele 50 de întâlniri parcă îi zice. Acesta este inspirat din altă poveste de viață, erau notate cu numele, caz real (de amnezie de acest gen, nu de thriller). Și mie îmi plac filmele și romanele psihologice, cu atât mai mult dacă au componenta de acțiune în ele, dar se pare că la filmul acesta, după cum am citit și aici și pe blogurile de profil, nu-i o pierdere că nu m-am uitat. În schimb cartea este foarte bună.
ApreciazăApreciază
Drugwash
27 mai 2015 at 23:10
Sînt rupt de oboseală, dar am ţinut să intru să-ţi spun ceva înainte să merg la culcare: uaileu, ce antipatică îmi poate fi Nicole Kidman! XD XD XD
Hehe, lăsînd gluma la o parte, traducerea titlului nu e chiar corectă ci e adaptată:
Going to sleep = A merge la culcare
Falling asleep = A adormi
Bănuiesc că au vrut s-o mai scurteze un pic, să nu se plictisească clienţii prin librării şi biblioteci citind titlul. 😀
Cît despre temă, nu pot spune că mă atrage thrillerul psihologic – prefer de departe S.F.-ul. Primul te îngroapă în mintea omenească creînd o senzaţie de claustrofobie, pe cînd al doilea te eliberează total, trimiţînd mintea să zboare pe tărîmuri fantastice. 🙂
Acum chiar merg la culcare. Noapte bună! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
28 mai 2015 at 09:12
Se pare că filmul nu e bun. Oricum, nici eu nu sunt fan al lui Nicole Kidman, dar îmi place Colin Firth care aici joacă rolul lui Ben, soțul malefic 🙂 Pe de altă parte, nu l-am văzut decât în roluri pozitive, nu știu cum ar juca un rol negativ. Sunt curioasă. Cât despre titlul lucrării / ai dreptate, dar este apropiat și mai corect din punct de vedere al poveștii, pentru că toate trebuiau rezolvate înainte să adoarmă nu înainte să meargă la culcare :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drugwash
28 mai 2015 at 11:00
Ei, să nu disecăm expresiile şi semnificaţiile lor vizavi de diferenţele culturale. 😉
Mi-am adus aminte acum, după ce am văzut şi filmuleţul în care ai detaliat acţiunea cărţii, că am văzut un film pe o temă foarte asemănătoare, dar poate cu mai puţin thrill şi mai multă acţiune:
Ghajini (2008), un film indian cu Aamir Khan în rolul principal.
Pe Colin Firth îl văd într-un rol negativ mai mult ca pe un „mutu’ tace şi le face”. Cu siguranţă are capacitatea de a-şi lua o morgă sobră, regia şi luminile sînt de mare importanţă, iar restul se rezolvă la montaj. 🙂
Cred că a scrie (bine) vine de undeva din străfundul sufletului şi nici o academie n-ar putea să planteze acolo sămînţa sensibilităţii şi talentului, ci doar să scoată, eventual, la lumină ceea ce deja există. Dar la fel o poate face iubirea, tristeţea, singurătatea sau – dimpotrivă – anturajul potrivit. Mă rog, pentru fiecare dintre noi ceva anume funcţionează (mai bine) iar altele nu. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
28 mai 2015 at 20:28
Ai dreptate, cu talentul de-a scrie te naşti, dar poate fi dezvoltat, poate fi canalizat spre a-şi atinge potenţialul maxim. Sunt mulţi oameni care scriu şi nu publică, sau sunt mulţi care ar reuşi mai bine dacă ar avea îndrumare. Ştiu că nu poate fi un şablon pentru reuşită, dar dacă dintre participanţii la un curs doar 2-3 se lansează şi au succes este deja un câştig. Eu zic că la noi problema este că la nici una din nivele (şcoală, liceu, facultate) nu te învaţă să faci nimic practic. Nu ştiu cum sunt liceele vocaţionale, dar cred că şi acolo e mai mult teorie decât practică. Probabil şi în America a fost la fel şi de asta au apărut cursurile de specializare de acest gen. Acolo predau scriitori consacraţi, cei care au experienţa unui bestseller, a publicării. A fost recent un film în care un scriitor de succes în pană de inspiraţie, ajunge să predea cursuri de acest gen. Filmul se numeşte The Rewrite (2014). Mi-a plăcut. Iar citind despre acest autor m-am gândit la film, la reuşita pe care o are unul dintre participanţii la curs. Când am văzut filmul mi s-a părut o poveste amuzantă puţin cam trasă de păr, dar se pare că există într-adevăr reuşite.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drugwash
28 mai 2015 at 20:44
Cred că o asemenea şcoală – ca să-i zicem aşa – se poate încadra la capitolul ‘anturajul potrivit’. Se face schimb de idei, se „fură” cîte un secret, se învaţă tehnici dar cel mai important e că dacă te simţi bine, ca acasă, în colectiv, atunci şi inspiraţia poate apărea şi ajuta la crearea unor opere literare de calitate. 🙂
Părerea mea e că în şcoală nu se predă nimic practic în mod deliberat, pentru a facilita cîştigurile celor care se ocupă tocmai de asemenea „cursuri de specializare”. Nu că teoria n-ar fi utilă – că doar pe bazele ei se poat elcura practic – însă îmbinarea teoriei cu practica în mod armonios e singura metodă de a ajunge la adevăratul profesionalism.
Apropo de filmul de care spui mai sus, îmi vine în minte zicala americană: „Those who can, do; those who can’t, teach” 😉 Însă dincolo de asta, un profesor bun poate deschide aripile unui elev genial, iar ăsta e cel mai important lucru. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
28 mai 2015 at 21:11
Tipul din film era scenarist premiat Oscar, dar până la urmă şi-a găsit împlinirea ca profesor 🙂 Eu îmi amintesc o altă zicală: „Teoria ca teoria, dar pe noi practica ne omoară”. Contează foarte mult un profesor bun. Eu îmi amintesc că am avut câteva profesoare deosebite în şcoală, dar una dintre ele a văzut în mine ceva, m-a încurajat să scriu. N-am reuşit să duc nici o poveste mai departe, dar mi-a rămas plăcerea de a scrie, de a comunica prin acest mod.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drugwash
28 mai 2015 at 21:46
Cred că fiecare dintre noi ajunge la un anumit moment în viaţă cînd simte că ceva nu i se mai potriveşte şi trebuie să schimbe macazul. Pentru unii e meseria sau locul de muncă, pentru alţii e casa sau localitatea, pentru alţii soţia sau soţul… 🙄 😀
Da, e perfect valabilă şi zicala ta, în acelaşi context al şcolii pur teoretice unde înveţi sensul curentului electric dar nu eşti în stare să pui liţă într-o siguranţă sau să înlocuieşti o priză. Sau înveţi chimie şi biologie şi n-ai idee de ce ţi se taie maioneza. 🙂
Haios e că nimeni n-a văzut nimic în mine vreodată. Poate doar profesoara de engleză. Mai grav e că nici eu n-am văzut şi continui să fiu orb. Se spune că fiecare om are rostul lui în viaţă. Mi-l voi afla vreodată, sau va rămîne pe ceilalţi descifrarea lui, după ce voi fi plecat pe ceea lume…? Mnoh, cine poate şti! 🙂 Dar eu ştiu un lucru: omul nu poate funcţiona normal dacă nu e lăsat să facă ceea ce-i place şi ceea ce ştie mai bine (excluzînd crimele în serie şi alte asemenea nenorociri, bineînţeles). Dacă-ţi place să scrii, să comunici şi poţi face asta, atunci e perfect! Şi poate cîndva voi primi într-un pachet o carte semnată Roxana Bortoş. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
29 mai 2015 at 06:53
Eu văd un potenţial neexploatat. Tu ai putea mai uşor ca mine să publici o carte. Cine ştie?! Vedem noi care se va trezi cu pachetul 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drugwash
29 mai 2015 at 09:05
Hahahahaha, mi-ai aruncat mănuşa! ;D Vai şalele mele, nu ştiu dacă mă pot apleca s-o iau. 😛 Ce-ar fi s-o dăm pe „ladies first”…? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ely
1 iunie 2015 at 11:28
Superba carte!E o poveste fascinanta, care te face sa speri, ca indiferent cat de grea ti-ar deveni viata, chiar daca ai ajunge sa nu mai stii cine esti, iubirea te poate salva.M-a prins de la prima pagina si nu am mai lasat-o din mana pana la final.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
1 iunie 2015 at 12:11
Si eu am simţit la fel. Mă bucur că n-am fost singura 🙂 Este incredibil cum te poate prinde o poveste foarte bine scrisă.
ApreciazăApreciază
Poveştile Mele
19 iunie 2015 at 11:48
Citit, plăcut! Mult! Te ţine în priză şi poţi rezona cu personajul principal.
Ecranizarea am evitat-o, tocmai din cauza atâtor critici, dar şi pentru că vreau să rămân cu „imaginea” cărţii, nu a unei… măsluiri cinematografie. Dar o sa văd eu cândva şi filmul 🙂
Ioana
P.S. Super ideea cu clipul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bibliodevafiliala3
19 iunie 2015 at 21:33
Ai dreptate, asta am simţit şi eu! Nu am văzut încă filmul şi mă gândesc că nu prea am chef să-mi stric foarte buna părere pe care o am acum, după ce-am citit cartea. Cred, însă, că poate fi interesant filmul pentru cine n-a citit cartea. Ideea în sine este interesantă. Dar fiind un thriller psihologic este greu să interpretezi sau să regizezi în aşa fel încât să suplimentezi ceea ce în carte citeşti despre frământările interioare ale personajului. Autorul acestei cărţi a făcut o treabă excelentă. Aşa debut să tot ai 🙂 Mersi Ioana pentru apreciere! Înregistrările video nu sunt ideea mea. Trebuie să-i mulţumesc domnului nostru manager, este ideea lui şi face parte dintr-un proiect pe care l-a început cu o televiziune online aflată şi ea la început de drum. Nu ştiu cât va merge, probabil câtă vreme vom avea vizualizări 🙂 ceea ce, deocamdată, se întâmplă. Nu mă simt în largul meu să vorbesc la cameră, chiar dacă acum par să mă descurc ceva mai bine decât la început. Poate cu timpul să devin mai bună. Dar încurajările şi aprecierile sunt întotdeauna bine-venite, un feed-back de care probabil că aveam nevoie.
ApreciazăApreciază