RSS

Sutton, de J.R. Moehringer – recomandare de lectură

25 Mai

SuttonAzi vă povestesc despre romanul Sutton, apărut la Editura Pandora M în 2014. Cartea m-a prins încă de la Nota autorului  în care scriitorul american John R. Moehringer specifică că romanul este o  biografie, imaginată de el însuşi, a gangsterului american Willie Sutton. Ceea ce am aflat despre persoana Willie_Suttonreală William Francis „Willie” Sutton, Jr. (n.30.07.1901- d.02.11.1980), supranumit şi „Willie Actorul”, este că acesta a fost un celebru spărgător de bănci care, cu toate că a avut o carieră de criminal ce a durat 40 de ani şi deşi a fost mereu înarmat (pentru că după cum spunea el:  „Nu poţi jefui o bancă numai cu farmec şi personalitate”/ „You can’t rob a bank on charm and personality”), n-a tras nici un foc de armă. Supranumele Actorul îi vine de la predilecţia pe care o avea de-a se costuma în uniforme de poliţist, poştaş, curier, etc. pe care le închiria (împreună cu mustăţi sau alte elemente utile deghizării) de la un teatru, atunci când dădea spargerile. Pe de altă parte, se spune că nici nu jefuia o bancă dacă o femeie ţipa sau vreun copil plângea. A fost comparat de populaţie cu Robin Hood, cu toate că n-a dat nimic înapoi săracilor deşi a furat de la bogaţi. Poate că această simpatie a oamenilor se datora şi faptului că acesta se limita să fure de la bănci (pentru că „acolo erau banii”) iar acestea erau foarte prost văzute pentru că, în aceea perioadă de profundă criză economică (1929-1933), i-au înşelat şi i-au falimentat pe foarte mulţi dintre ei. Probabil că oamenii se simţeau în sfârşit răzbunaţi, iar Sutton era considerat un adevărat erou în unele părţi ale oraşului (cu precădere în Brooklyn). Un adevărat gentleman în felul său, Sutton ar fi furat peste 2 milioane de dolari şi ar fi stat mai bine de jumătate din viaţa sa în puşcărie. Un alt „record” al acestui gangster este şi faptul că a evadat de 3 ori din trei închisori de maximă siguranţă şi a fost pe lista de cei mai căutaţi 10 infractori a FBI-ului. Cu toate că a fost închis pe viaţă, în 1969 o decizie surprinzătoare a guvernatorului Nelson Aldrich Rockefeller îl pune în libertate. La ieşirea din închisoare, Willie Sutton a acceptat să dea un singur interviu. Articolul rezultat în urma acestui interviu n-a fost foarte reuşit, după cum spune Moehringer, fiind „foarte superficial, cu multe greşeli – sau minciuni – şi puţine dezvăluiri în adevăratul sens al cuvântului” (citat din Nota autorului, Sutton, Editura Pandora M, p. 7).

Sutton wanted by the FBIPlecând de la această realitate, J.R. Moehringer îşi scrie cartea făcând presupuneri  despre ceea ce s-a întâmplat în decursul acestui unic interviu şi povestea pe care Sutton ar fi putut-o spune despre întreaga sa viaţă şi carieră. Romanul este curgător, scris alert, captivant, este bine documentat, iar notele de subsol cu extrem de multe trimiteri, fac ca această carte să pară veridică şi ne transpune în pielea personajului readucând la viaţă o întreagă epocă, o lume, istoria ei şi bineînţeles o poveste de dragoste, cea a lui Sutton pentru Bess. Autorul, cunoscut pentru autobiografia Dulcele bar, în care a reuşit să facă ca evenimentele trăite să pară operă de ficţiune, face un drum invers aici în Sutton, construind în aşa fel viaţa unui personaj, a unui Robin Hood modern, încăt de povestea acestuia, de motivele care-l animă sau de exact această existenţă nu te îndoieşti. Personajul acesta, gangster atipic, fermecător şi cult îţi devine cu atât mai simpatic cu cât trăieşti într-o epocă similară, cea a unei crize financiare. Înţeleg fascinaţia pe care au avut-o americanii pentru acest infractor, pentru că mă gândesc că şi la noi haiducii au fost priviţi asemănător, devenind, în baladele folclorice, adevărate figuri romantice. Aflând că William Sutton a fost un înfocat cititor m-am întrebat (deformare profesională de bibliotecar) dacă această pasiune nu l-a influenţat în bine, nu i-a conferit aceea aură de gentleman şi a făcut posibilă viaţa de criminal fără vărsare de sânge sau, dimpotrivă, a devenit un fervent cititor tocmai pentru că a stat prea mult timp la închisoare şi acesta era una din activităţile posibile şi la îndemână acolo? Cert este că, aşa cum menţiona şi Ştefan Agopian, Sutton era:

„… Mare cititor, când a fost prins ultima dată, în 1952, în camera lui s-au găsit bani, arme şi opera lui Proust. Ziarele au scris despre asta şi toată lumea s-a repezit să cumpere „În căutarea timpului pierdut”. Dacă ar fi avut mai mulţi Suttoni, americanii ar fi devenit, fără discuţie, nişte oameni culţi” (citat Ştefan Agopian, cop. 4, op. cit.)

J.R.Moehringer-54.s_400x400John R. Moehringer s-a născut în New York, pe 7 decembrie 1964. După ce a absolvit Universitatea Yale, în 1986, şi-a început cariera de jurnalist la New York Times. Ca jurnalist a fost premiat în anul 2000, cu Premiul Pulitzer pentru un articol apărut în Los Angeles Times şi în care era vorba despre problemele unei izolate comunităţi riverane de negri, urmaşi ai sclavilor, ce trăiesc în localitatea Boykin, Alabama, cunoscută şi sub numele de Gee’s Bend (acesta fiind şi titlul articolului). În 2005 J.R. Moehringer şi-a publicat memoriile, The Tender Bar / Dulcele bar, care, pe lângă recunoaşterea despre care am vorbit, i-a adus şi un contract de colaborare din partea tenismenului Andre Agassi, care l-a rugat să-l ajute în redactarea propriilor sale memorii. Cartea a apărut în 2009 sub titlul Open: An autobiography şi a ajuns pe locul 1 în lista bestsellerurilor, câştigând în 2010 premiul dedicat autobiografiilor de British Sports Book Awards. Sutton a apărut în SUA în 2012, fiind din nou pe lista de bestselleruri în America.

Mi-au plăcut foarte mult citatele despre autor şi operă de pe copertele a doua şi a patra a cărţii, de aceea ţin să mai menţionez una dintre ele, pentru că este ceea ce am simţit şi eu lecturând cartea:

„Cine atinge cărţile lui J.R. Moehringer trebuie ori să poarte mănuşi, ca să se protejeze, ori să ştie de la bun început că ele sunt bântuite de un microb ciudat, care stârneşte în scurt timp, în doar câteva minute, boala gravă a cititului. Şi nu a oricărui fel de-a citi, ci a unuia arzător (ca febra), care nu te mai lasă nici să mânânci , nici să bei apă, nici să dormi. Rar am pomenit la un scriitor şi la o scriitură o asemenea forţă a seducţiei şi acaparării” (citat Filip Florian, cop. 4, op, cit.)

Vă recomand, în final, cu mare căldură cartea, dacă aveţi chef de-o poveste cu gangsteri, evadări imposibile sau pur şi simplu de-un roman foarte bine scris şi foarte bine documentat asupra perioadei.

P.S. Sintagma atribuită lui Sutton „Pentru că acolo sunt banii” („because that’s where the money is.”) se pare că stă la bazele legii Sutton, care este menţionată mai ales studenţilor în medicină, pentru că se referă la cel mai evident diagnostic, cele mai evidente analize necesare. Cu toate acestea, Sutton în autobiografia sa Where the Money Was: The Memoirs of a Bank Robber (Viking Press, New York, 1976) neagă că ar fi spus celebrele cuvinte.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit această carte sau alta scrisă de J.R. Moehringer? Ce părere aveţi despre subiectul cărţii? Aţi citit alte cărţi în care personajul principal să fi fost un celebru răufăcător? Vă plac poveştile sau filmele poliţiste, cu gangsteri sau cele care prind perioada prohibiţiei din SUA? Puteţi să-mi daţi exemple? Ce alt mare gangster al perioadei puteţi numi? Ce altă biografie sau autobiografie interesantă aţi citit şi puteţi să-mi recomandaţi?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , ,

15 răspunsuri la „Sutton, de J.R. Moehringer – recomandare de lectură

  1. roșu vertical

    Mai 26, 2015 at 8:36 am

    Mie-mi place foarte mult Moehringer. Am citit atit autobiografia lui, cit si Open a lui Andre Agassi, unde el a fost ghostwriter. Ti le recomand pe amindoua, si nu-ti face probleme daca nu te pasioneaza tenisul, cartea lui Agassi e despre mult mai mult.

    Am si Sutton, sper sa apuc s-o citesc cit mai curind.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 26, 2015 at 10:17 am

      Te aştept cu comentarii după ce citeşti Sutton 🙂 O să mă gândesc să citesc şi Open, cred că este mai mult decat tenis.

       
  2. Roberts

    Mai 26, 2015 at 11:49 am

    eu am citit autobiografia lui Moehringer si mi-a placut foarte mult. despre „Sutton” am auzit numai de bine si sper sa apuc s-o citesc si eu in aceasta vara. chiar daca nu sunt biografii sau autobiografii in sensul adevarat al cuvantului, dar se apropie, ti-as recomanda “Eu sunt Malala” – Malala Yousafzai, Christina Lamb, „Scanteia. Povestea unei mame care a cescut un geniu” – Kristine Barnett si „William Samuraiul. Aventurierul care a deschis portile Japoniei” – Giles Milton. frmos articol si normal ca toti suntem atrasi de genul acesta de personaje:)

     
  3. Drugwash

    Mai 26, 2015 at 4:03 pm

    Frumos povestit! Din păcate, subiectul ‘bani’ nu mă interesează nici măcar în viaţa reală, darămite în cărţi. 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 26, 2015 at 6:36 pm

      De fapt, din perspectiva lui Moehringer, băncile par să fie singurele vinovate. Omul îşi vede de treaba lui, necazul e că se îndrăgosteşte de o fată bogată, dar părinţii acesteia se opun dragostei lor, pe de altă parte băncile nu ajută ci îi falimentează, atunci nu rămâne decât să ia de la bănci, pentru că oricum ceilalţi sunt la fel de săraci precum e el. Nu este un erou, mai degrabă un antierou, dar chiar şi aşa, felul în care este scrisă cartea este deosebit de plăcut şi interesant. Nici eu n-am crezut că o să-mi placă cartea, tocmai pentru că este vorba de un jefuitor, de un infractor, iar aceştia nu sunt de obicei decât personaje negative. Nu zic că lumea interlopă este ceva de admirat, din contră – merită oprobiu public, dar trebuie să-i acordăm credit lui Moehringer, ştie să scrie atractiv şi interesant. Personajul real i-a şi oferit mult material, fiind un atipic „lord” al crimei, nu degeaba au stat la poarta închisorii să ii ceară eliberarea sute de oameni. Era interesant că a trăit, căutat fiind de FBI, ani de zile ducând o viaţă liniştită de îngrijitor la spital. A fost un om deştept, totuşi se pare că doar deşteptăciunea nu ajunge. Mi-a plăcut Sutton. Până la urmă ţi-ar place şi ţie 🙂

       
      • Drugwash

        Mai 26, 2015 at 7:50 pm

        Eşichierul politic internaţional e plin de Suttoni. O, rogu-te, nu-mi da apă la moară! 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Mai 26, 2015 at 8:02 pm

        Zici tu că le place să citească 🙂

         
      • Drugwash

        Mai 26, 2015 at 8:04 pm

        Mnoh, n-am specificat ce anume. 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Mai 26, 2015 at 10:02 pm

        :))

         
  4. ritiumaria39

    Mai 26, 2015 at 4:13 pm

    Interesanta carte, sigur ca merita citita, dupa cum ai descris-o si mai ales, fiind o scriere cursiva, poate sa te captiveze si sunt curioasa s-o citesc.
    N-am citit nimic de acest autor dar o sa corectez aceasta lipsa, cat de curand.
    Anterior am citit mai multe carti politiste si am mai citit, 3 volume despre criminali celebri, sub denumirea de: IN SLUJBA VIETII SI ADEVARULUI, ceva cu adevarat cutremurator. Cartile respective, le-am imprumutat de la Procuratura judeteana, cum era denumirea, la aceea vreme, a acestei institutii.
    Fiind jurista, am fost interesata de personalitatile infractorilor, de motivatia pe care au avut-o pentru a savarsi asemenea fapte, de posibilitatea ca asemenea persoane sa poata fi recuperate, din punct de vedere social si uman.
    Am si raspuns o perioada de Penitenciar, urmarind modul in care sunt pregatiti detinutii, pentru o viata normala, la punerea in libertate. Ce este interesant este faptul ca, viata unor asemenea persoane, a pornit pe cai gresite pentru faptul ca, in general, n-au beneficiat de sprijinul familial si nici nu prea aveau o pregatire scolara si profesionala, care sa le poata asigura un minimum necesar pentru existenta de fiecare zi.
    In cazul prezentat de tine, „eroul” era un cititor „inrait”, ceea ce nu prea explica de ce a ajuns ca, intreaga viata, sa comita acelasi gen de infractiuni, spargerea bancilor, fara sa incerce sa-si gaseasca o ocupatie, care i-ar fi dat posibilitatea sa fie in libertate si sa se dedice unei vieti normale, chiar daca a trait intr-o perioada de criza economica.
    Frumos articol, m-ai facut curioasa sa caut cartea si s-o citesc.
    Un gand bun si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 26, 2015 at 6:59 pm

      În carte, precum îi spuneam şi lui Dragoş, autorul face în aşa fel încât să pară că omul n-a avut încotro, că felul de-a încurca lucrurile şi a aduce în pragul falimentului oamenii al băncilor, pe vremea aceea de criză şi iubirea pe care i-o purta lui Bess erau cei doi factori care l-au adus spre această viaţă,. Faptul că a citit biblioteci întregi l-a făcut să devină extrem de bun în ceea ce făcea, să aducă inovaţii în meseria de spărgător, să lucreze mult la planificarea unei operaţii, iar dacă intervenea ceva care schimba planul, avea puterea să plece, tocmai pentru a nu fi prins. De prins a fost prins oricum, dar faptul că a trăit mult timp afară, ascuns în plină lumină – ca îngrijitor la un spital, mă gândesc că a fost o mişcare calculată, gândită. În carte autorul spune că acesta ar fi fost în pragul sinuciderii tocmai când a fost anunţat că va fi eliberat. Era bolnav, avea 69 de ani şi simţea că nu mai rezistă o zi în puşcărie. După eliberare a mai trăit vreo 20 de ani. Am citit şi eu În slujba vieţii şi adevărului, de Paul Ştefănescu. Felul în care s-au dezvoltat sistemele de cercetare penală, modernizarea permanentă a acesteia, apariţia treptată a fiecărui tip de analiză a făcut posibil ca investigaţii fără aparente urme să devină clare iar criminalii să poată fi prinsi. Munca ofiţerilor sau detectivilor însărcinaţi să descopere criminalii a devenit mai simplă. Să ne gândim doar ce înseamnă bazele de date, reconstrucţia figurii pe calculator, posibilitatea filmării prin oraşe, bancomate.. Oamenii pot să se ascundă din ce în ce mai greu. Prin urmare, cei vinovaţi sunt găsiţi mai uşor. Nu ştiu ce-ar fi făcut Sutton în ziua de azi, dar probabil că ar fi fost hacker, mai degrabă de jefuitor de tip clasic , cu arma în mână. Este o carte interesantă. Poate reuşeşti să o citeşti. Autorul scrie foarte bine. Mulţumesc mult pentru comentariu. Numai bine şi multă sănătate, ţie şi celor dragi ţie!

       
  5. antoanetac

    Mai 30, 2015 at 10:19 pm

    Recunosc ca nu am citit nimic Moehringer si descopar ca este o pierdere, multumita tie am am luat la cunostinta si il am in vedere. Mi se pare un subiect interesant! Sa zicem o carte despre un raufacator, sa ma gandesc… „Papillon” se califica la aceasta grupa (nu a fost el mare raufacator, dar delicvent un pic tot a fost)?! Da, imi plac povestile din epoca prohibitiei din SUA, au farmecul lor. Pot da ca exemplu nu o carte, ci un film – „Chicago” (foarte fidel atmosferei). O montare de mare originalitate in aceea epoca am vazut in acesta stagiune pentru opera (foarte clasica) a lui Verdi – „Rigoletto”. Celebrul bufon era patron al unei firme de pompe funebre care servea ca paravan pentru barul cu spirtoase unde venea Ducele (un gangster). Un exemplu din epoca: Al Capone (sotul meu a vazut la fata locului celebrul Alcatraz unde acest gangster a fost inchis). Mi se pare interesant titlul „Dulcele bar” – de unde vine ?! Sunt mare iubitoare de autobiografii, pot recomanda la prima strigare „Sa traiesti ca sa povestesti” de G.Garcia Marquez, memoriile Marthei Bibescu (pentru farmec intelectual de interbelic) …ceva autobigrafic vad si in „Arta de a nu scrie un roman” de Jerome K. Jerome.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 31, 2015 at 9:57 am

      In Dulcele bar, J.R. Moehringer ne povesteşte cum a fost iniţiat în tainele barului, unde a găsit afecţiunea pe care alţi copiii ar primi-o din partea tatălui. În acest bar pare să se fi punctat toate evenimentele importante din viaţa lui: Iubirile, reuşitele în carieră. Barul e prezentat cumva parcă ar fi magic, iar personajele de acolo par extrem de simpatice, cu toate că la nivel raţional îţi dai seama că în mod normal aceştia ar trebui să fie nişte alcolici. Cartea este extraordinar de bine scrisă. Pe de altă parte este şi o carte în care se omagiază mama, care i-a fost model (în lipsa tatălui), care a reuşit să-l crească în condiţii dificile şi în pofida lipsurilor. Este o carte pe care o recomand cu căldură. Îmi place foarte mult cum scrie acest autor. N-am citit Open. Se pare că este, de asemenea, o carte bună. Mulţumesc pentru recomandări. Am citit „Arta de-a nu scrie un roman” şi am frunzărit „Memoriile Marthei Bibescu” când am prelucrat cartea. Mă gândeam să o citesc, este pe o listă specială pe care cred că voi avea timp s-o termin numai când ajung la pensie 🙂 O altă autobigrafie interesantă mi s-a părut cea a lui Anthony Quinn – Lupta cu îngerul. Ţi-o recomand şi pe asta cu căldură. Mi-a plăcut mult Chicago, filmul. Interesantă concepţie pentru Rigoletto. Mi-ar place să văd, dar pentru mine să ajung la Bucureşti este foarte greu.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: