Care e lectura, genul vostru preferat?

Cum ne alegem lecturile? Ce primează atunci când facem această alegere? Vorbeam într-un articol despre gustul pe care, fiecare din noi l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi importanţa acestuia. Militam atunci pentru lectura diversificată, deşi majoritatea avem un gen preferat. Având în vedere afluenţa editorială, multitudinea titlurilor apărute, ce alegem – nume cunoscute, scriitori verificaţi de timp (cum s-ar zice, clasici), urmărim o anumită temă, un trend (vampiri, îngeri, vârcolaci) sau ne place, cu precădere, un anumit gen (science-fiction, horror, thriller, romane de dragoste, poliţiste, biografii, lumi distopice … )? Suntem influenţaţi de prieteni? De ceea ce citim pe blogurile de profil? De ecranizările care se fac (ne place filmul şi atunci citim şi cartea)?

Eu una tind să prefer cărţile care au o componentă de dragoste, indiferent de genul sau tema acestora. Dar am găsit cărţi deosebite şi interesante şi printre cele non-beletristice, mi-au plăcut biografii şi autobiografii ale unor personalităţi, scriitori, actori, oameni politici, etc. A trebuit să citesc şi cărţi care mi-au rămas întipărite în minte, m-au îngrozit şi nu mi-au plăcut. Vorbesc aici despre Kafka (Metamorfoză, Colonia penitenciară). Tot de Kafka, în schimb, mi-a plăcut Procesul. Nu ştiu dacă se poate spune despre o carte cum e Procesul, că îţi place. Poate fi interesant scrisă, poate avea similitudini cu unele situaţii prin care ajungem să trecem prin viaţă, poate fi derutantă şi poate să o înţelegi mai bine la o a doua lectură. Nu poţi judeca, „premia” în sinea ta, în mod egal toate cărţile. Unele sunt romantice, altele triste, altele pline de fantezie, altele te binedispun fiind comice şi nu toate îţi plac în aceeaşi măsură. Poate nu spui că îţi „place” o carte densă, în care te pierzi şi al cărui fir îl regăseşti cu greu, cum a fost Pendulul lui Foucault, poţi să spui că este un unicat în literatură, că oferă informaţii enciclopedice şi că te trimite neapărat la multe alte cărţi, devenind un pilon pe care poţi ulterior să-ţi dezvolţi cultura.

Ce părere aveţi despre obligativitatea lecturii? Mie una mi-a displăcut teribil să fiu nevoită să citesc chiar şi atunci când eram elevă, de asta citeam, înainte de-a fi obligată, fiecare carte despre care ştiam că va intra, la un moment dat, în lista de lecturi obligatorii. Aşa că, fără să fiu influenţată de ceea ce aş fi învăţat la şcoală, rămâneam cu o părere (onestă) personală privitor la carte. Indiferent ce citeam ulterior din critici nu mă influenţa atât de mult, cum o făcea prima lectură. În definitiv scriitorul nu scrie pentru critici. Scrie pentru sine şi în speranţa că va fi citit. Nu ştiu ce părere ar avea Eminescu despre faptul că s-au scris tomuri de cărţi despre opera lui, dar mai ales faptul că pentru unii profesori pare să fie mai important să ştii ce au avut de spus criticii despre aceasta, decât să-ţi spui opinia personală. Suntem în general reticenţi la nou, la un alt fel de a privi lucrurile decât suntem obişnuiţi. Dar nu este revigorant să vezi că există multe opinii, că părerea ta poate fi confirmată sau infirmată de alţii? Eu mă bucur când există comentarii la articolele mele. Dacă îmi susţin părerea sunt mulţumită că am scris oarecum în asentimentul celor care au citit cartea, dar sunt multe cazuri în care o opinie contrară mi s-a părut interesantă, un alt fel de vedea opera mi se părea întregitor şi oferă o altă perspectivă acesteia. Este diferenţa dintre a te privi în oglindă sau a privi pe geam. Dacă eşti Narcis, vei alege întotdeauna oglinda sau unda lacului, dar dacă vrei să vezi mai mult trebuie să priveşti în jur, să vezi peisajul.

Dar despre cărţile pe care „este obligatoriu” (mi s-a spus odată că, este un „must”) să le citeşti dacă vrei să dovedeşti că ai cultură, iar exemplul oferit a fost romanul Ulise, a scriitorului James Joyce? Ce ziceţi de „obligativitatea” de „bon-ton”? Dacă lecturile obligatorii în şcoală au rolul lor pentru a uniformiza învăţământul la nivel naţional, în aşa fel încât elevii să poată susţine un examen, nu cred că înţeleg snobismul literar. Ai reuşit să citeşti Ulise şi vrei ca toată lumea să ştie? Oricum, eu prefer cu mult mai mult povestirile lui Joyce, Oamenii din Dublin. Dar asta este doar părerea mea 🙂 Sfatul meu ar fi să citiţi fără preconcepţii şi pe cât posibil, fără să fiţi obligaţi să o faceţi. Veţi simţi cu totul altfel plăcerea oferită de lectură. La urma urmelor, cărţile, pornind de la poveşti, la romane şi poezii, au fost create pentru a oferi distracţie, nu pentru a fi o corvoadă. Este minunat să faci o incursiune în lumea creată de cineva, să simţi cum prind viaţă în faţă ochilor tăi eroii unei poveşti.

Întrebări multe şi multe posibile răspunsuri! Sunt curioasă voi ce spuneţi!? Ce credeţi şi care ar fi genul vostru preferat, cărţile care v-au plăcut cel mai mult? Ce credeţi că ar fi benefic de schimbat, modificat, îmbunătăţit în ceea ce priveşte lectura elevilor? Cum aţi perceput voi sau copiii voştri, obligativitatea de-a privi într-un anume fel opera scriitorilor? Cât credeţi că ar conta originalitatea, în cazul unui examen naţional?

Photos credit https://openclipart.org/ ; http://creativecommons.org/ (public domain)