RSS

Arhivele lunare: februarie 2015

Logofătul de taină, de Rodica Ojog-Braşoveanu – o caldă recomandare de lectură


Rodica_Ojog-BraşoveanuAstăzi vreau să povestim despre o carte, prima din Ciclul logofătului Andronic scris de Rodica Ojog-Braşoveanu (28.08.1939-02.09.2002) şi anume Logofătul de taină, roman istoric apărut la Editura Nemira în colecţia destinată autoarei. Autoarea, considerată pe drept cuvânt „marea doamnă a literaturii poliţiste româneşti” a scris pe lângă romanele sale poliţiste şi romane istorice. Cărţile poliţiste cum sunt cele din ciclul Melaniei Lupu, sau colecţia Minerva Tutovan – pot fi mai cunoscute iubitorilor de romane de acest gen. Totuşi, având  în vedere trecerea mare de care se bucură romanele istorice în ultimul timp, m-am gândit să vă deschid apetitul celor care nu aţi citit acest ciclu cu această carte şi să vă conving să o faceţi. Logofătul de taină este ologofatul-de-taina carte care mi-a plăcut de prima dată când am citit-o (prin anii 1980) şi pe care am recitit-o cu o şi mai mare plăcere. Prima dată când am citit cartea am urmărit firul poveştii şi n-am fost atât de atentă la maniera de prezentare, care m-a impresionat la o a doua lectură, peste ani. Autoarea a reuşit ca prin culoarea locală, limbaj, descrieri amănunţite ale străzilor, clădirilor, moravurilor şi obiceiurilor, să reînvie o epocă demult apusă, să o facă să trăiască sub ochii tăi. Este de fapt o poveste în poveste pentru că, începi prin a-l întâlni pe părintele Pahomie, cel care este povestitorul şi prin care ajungi să ţi se deznoade povestea mai veche scrisă de părintele Ilarion. Tot el intervine explicând într-un mod cu totul particular şi arhaic politica vremurilor şi situaţia în care se aflau ţările româneşti faţă de restul lumii. Aceste mici ruperi de ritm sunt necesare înţelegerii mai bune a poveştii, dar pot părea obositoare pentru că, abia aştepţi să te întorci la povestea faptelor de vitejie şi să trăieşti alături de logofătul Radu Andronic şi slujtorul şi prietenul său credincios, Ilie Machidon, aventuri ce te duc din întunecatele străduţele înguste, în fastuoase săli de bal. Într-un ritm alert, plin de mister, presărat cu poveşti de iubire şi spionaj în favoarea domnitorului Ţării Româneşti, principele Constatin Brâncoveanu (zis şi Altîn Bei, principele aurului) cartea reuşeşte să îmbine toate genurile şi să fie pe placul tuturor, atât femei cât şi bărbaţi, tineri sau bătrâni. Roman de capă şi spadă, pe picior de egalitate sau mai bun decât cele scrise de Alexandre Dumas, în care logofătul Radu Andronic este descris cu drag de autoare, un personaj la care femeile pot visa, iar bărbaţii pot să îşi dorească să-i semene:

„Uşa de stejar se dădu în lături ţinându-l în prag pe Andronic cel tânăr, logofătul de taină al Măriei Sale Vodă Brâncoveanu. Umerii largi, înveşmântaţi în cămaşa albă de borangic, despicată până la brâu lăsând să se vadă urmă de rană veche, atingeau uşorii. Era bărbat înalt, cu chipul smead şi părul tuciuriu ce-i aluneca în lungul obrajilor. Atrăgeau mai cu seamă luarea-aminte ochii lungăreţi, cu căutătură catifelie, sclipinde mereu a râs, şi semnul lăsat la tâmplă de o sabie tătărească. Sub mustăcioara subţire sticleau dinţii albi, toţi deopotrivă, parcă mai mulţi decât între buzele altor făpturi. Nădragii leşeşti, sugrumaţi pe mijlocul subţirel şi pulpe, intrau în botforii scurţi şi moi din piele răsurie.” (Rodica Ojog-Braşoveanu, Logofătul de taină, Nemira, 2010, p. 38).

logofatul-de-taina.jpg1Cred că şi autoarei i-a plăcut acest personaj şi n-a vrut să-l părăsească ci, şi-a dorit să-i urmărească viaţa şi destinul de-a lungul a cinci romane. Nu vreau să „dau din casă”, să fiu „spoiler” şi de aceea nu vă spun pe cine spionează Radu Andronic şi cu cine trebuie să se confrunte, dar îmi place să cred că veţi citi cartea şi veţi vedea singuri. Îmi place mult Rodica Ojog-Braşoveanu şi aici mă refer la toate cărţile ei, dar parcă ceea ce a realizat în seria istorică este mai bun, a implicat mai multă documentare, mai multă inspiraţie şi personajele sunt chiar mai reuşit create decât cele din romanele poliţiste, având în plus acelaşi umor sănătos care face ca lucrările ei să-mi placă mai mult decât cele ale scriitorilor străini cu care este comparată (Agatha Christie sau Alexandre Dumas). Romanele ei reuşesc să fie adevărate fresce ale societăţii vremurile descrise. De asta nu sunt mulţumită de comparaţiile făcute chiar şi cu scriitori consacraţi ai literaturii universale, pentru că ele nu seamănă, sunt atipice, adica sunt mai mult decât presupune genul literar abordat. Singurul lucru de care îmi pare rău este că n-a putut fi la fel de cunoscută ca cei cu care este comparată. Mă gândesc că foarte greu ar putea fi tradus limbajul arhaic sau argotic pe care îl foloseşte în scrierile ei şi probabil că tradus textul şi-ar pierde savoarea şi umorul. Dar aici depinde de traducători, despre care am povestit cu altă ocazie.

Rodica Ojog BrasoveanuDespre Rodica Ojog-Braşoveanu n-am ştiut foarte multe şi de aceea am rămas surprinsă când am citit ce viaţă tumultoasă şi deosebită a avut. S-a măritat la 17 ani, când a fost exmatriculată de la facultatea de drept (în 1956 când s-au făcut epurările în învăţământ) dar a renunţat la mariaj pentru că vroia să aibă o carieră şi soţul ei n-a înţeles acest lucru. A muncit în fabrică, la Galenica, ca muncitor necalificat timp de un an şi a fost fruntaşă în muncă, pentru că asta era condiţia pentru ca să-şi poată relua studiile universitare. Nu a putut fi reînmatriculată, dar i s-a dat voie să dea admitere la orice facultate şi a ales din nou facultatea de drept, cea de la Iaşi de data asta. Acolo l-a întâlnit pe actorul Cosma Braşoveanu cu care, după terminarea facultăţii s-a măritat şi cu care a avut un mariaj deosebit de fericit, dar pe care l-a piedut devreme (după doar 18 ani). Acesta a fost şi cel care a îndemnat-o să scrie şi i-a recomandat să scrie romane poliţiste pentru că acelea au succes rapid. Cu toate pierderile suferite, romanciera a fost un om fericit şi spunea într-un interviu că:

Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista. ( citat din interviul In vizita la marea maestra a romanului politist – Rodica Ojog-Brasoveanu, realizat pentru revista Formula AS de Corina Pavel)

Acest fel de a vedea lucrurile îmi este extrem de familiar. Poate datorită zodiei? Mi-a atras atenţia că este născută în zodia Fecioarei, ca şi Agatha Christie, dar în interviul menţionat spunea:

„Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si – hai sa ma falesc – sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.”

Cu toate astea, felul în care descrie epoci pierdute, ne mărturisesc dorul autoarei după lumea distrusă de comunişti şi dorinţa melancolică de-a reînvia, măcar în imaginaţie şi pentru imaginaţia noastră, eleganţa şi romantismul acelor vremuri. Vă recomand toate cărţile acestei extraordinare doamne şi puteţi începe, dacă n-aţi citit nimic, chiar cu acest roman istoric, de capă şi spadă şi spionaj, Logofătul de taină :).

 

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit romanul sau alte romane din ciclul Logofătului Andronic? Cunoaşteţi opera Rodicăi Ojog-Braşoveanu? Ce roman v-a plăcut cel mai mult dintre cele pe care le-aţi citit? Dacă aţi citit şi romanele istorice şi cele poliţiste puteţi să spuneţi care v-au plăcut mai mult?

Despre carte şi autoare am vorbit pentru Click-news.ro, în cadrul emisiunii „O carte pe săptămână”. Înregistrarea o puteţi găsi pe pagina VIDEO BLOG

Vă recomand să vedeţi şi un interviu cu Rodica Ojog Braşoveanu, al cărei sursă este Mariana Badea, profa de română, ea însăşi o mare admiratoare a acestei scriitoare. Mie mi-a plăcut interviul extrem de mult, se vede de unde este atât umor în cărţile ei.

 

Etichete: , , , , , , , ,

Spuneţi-mi Jake! de Jake Marcionette – recomandare de lectură


spuneti+mi jake Astăzi vreau să vă plimb prin minunata lume a copilăriei şi să prezint cartea unui foarte tânăr scriitor american, Jake Marcionette, Spuneţi-mi Jake! Apărut la Editura Trei, în traducerea lui Carmen Ciora şi bucurându-se de ilustraţia lui Victor Rivas Villa, romanul pe care l-am citit foarte rapid, este alert, amuzant, ironic şi autobiografic. Autorul relatează cum, pentru că tatăl sau a primit un job mai bine plătit în celălalt capăt al Statelor Unite, au fost nevoiţi să se mute din însorita Florida în înneguratul „ţinut al lui Mary” (Maryland, SUA). Aici o nouă şcoală cu alţi copii pe care trebuie să-i câştigi, cu alţi profesori pe care trebuie să-i impresionezi. Cum faci asta? Jake are tot felul de reguli ale „Extraordinarităţii” pe care se străduieşte să le aplice. Ca să fie totul mai greu – părinţii par să fie desprinşi de pe planetă şi reuşesc să te facă de râs de faţă cu alţi copiii, iar sora ta mai mare este un adevărat şi redutabil adversar care te ţine mereu cu garda sus, mereu atent să aplici toate acele reguli pentru a putea să-i faci faţă. Eu recomand această carte tuturor părinţilor care au copiii în şcoala generală şi bineînţeles copiilor de aproximativ această vârstă. Sunt sigură că atât părinţii cât mai ales copiii se vor amuza citind păţaniile lui Jake. De fapt cred că o recomand copiilor de toate vârstele, pentru că mie una, chiar dacă nu sunt copil şi nici nu mai am copii de vârsta lui Jake, tot mi-a plăcut.

Jake Marcionette si Avatarul sau din Just JakeDacă despre carte nu vreau să scriu foarte multe ca să nu fiu spoiler şi să vă fac curioşi să o citiţi, pot cu siguranţă spune câte ceva despre autor. Acesta a început să scrie pe când era foarte „mic”, în şcoala generală, mai mult ca o pedeapsă a mamei sale (care îi cerea să scrie cam o oră şi jumătate zilnic), care, dacă ar fi să-l credem pe Jake, a vrut „conform planului ei malefic” să-i distrugă vacanţa de vară. Deşi a fost obligat mai întâi, a început încet, încet să-i placă aşternerea ideilor pe hârtie, iar primul său roman (adică Just Jake / Spuneţi-mi Jake!) l-a terminat la vârsta de 12 ani, când era elev de clasa a 6-a, aceiaşi vârstă cu a personajului principal din cartea sa. Căutând pe Google a aflat că pentru ca să-şi publice romanul trebuie să aibă un agent literar care să-l reprezinte şi să-i găsească o editură dispusă să-l publice. A sunat la mai multe agenţii care, atunci când au vorbit şi şi-au dat seama că vorbesc unui copil i-au spus că este devreme să vorbeşti de publicare la asemenea vârstă. Au fost poate mai mult de 12 agenţi care l-au refuzat, dar cel care a avut răbdarea şi flerul să-l asculte a fost Dan Lazar de la Write’s House şi lui poate să-i mulţumească pentru că a ales să creadă în el. Deşi, succesul a fost, bănuiesc al amândoura pentru că agentul literar ia cotă parte din contractul pe care autorul îl încheie cu editura. Ulterior a fost căutată şi găsită editura, care este compania Grosset & Dunlap, un imprint al Grupului editorial Penguin Books. Lui Jake i-au trebuit cam 2 ani de la terminarea propriu zisă a cărţii, până să o vadă în librării, în 2014. Cei care au avut încredere în acest copil talentat, au avut noroc pentru că romanul a ajuns să fie pe locul 7 al listei de bestseller-uri pentru copii de pe lista ziarului New-York Times. Copiii care au apreciat cărţile scrise pentru ei de persoane adulte (cum ar fi Jeff Kinney cu:seria Jurnalul unui puşti ori James Patterson cu seria sa: Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea) au ajuns să aprecieze şi mai mult o părere sinceră şi teribil de proaspătă venită de la unul de-o vârstă cu ei. Chiar dacă nu este singurul autor foarte tânăr care să fi fost publicat (exemplul elocvent ar fi Flavia Bujor de naţionalitate româncă, domiciliată în Franţa şi care la aceiaşi vârstă a publicat la editura Harper Collins,The Prophecy of the Stones / Profeţia pietrelor) este cu siguranţă primul care şi-a găsit singur, la o asemenea fragedă vârsta, un asemenea contract foarte avantajos. Părinţii s-au trezit că Jake le spune că au de semnat contractul pe care l-a încheiat cu editura. Au fost peste măsură de uimiţi, iar mama lui deşi este foarte mândră de succesul pe care copilul ei îl are, se teme pentru el din cauza amplorii pe care o iau lucrurile. Jake scrie acum cea de-a doua carte din serie şi este asaltat de presa scrisă şi vorbită, de asemenea este invitat de şcoli din diferite colţuri ale SUA ca vorbitor motivaţional, unde îşi împarte experienţa dobândită elevilor de vârsta sa, despre cum poţi să găseşti succesul şi ce trebuie să faci pentru asta.

Despre această carte am vorbit în cadrul emisiunii „O carte pe săptămână” pentru Click-News.ro, înregistrare pe care o găsiţi pe pagina VIDEO BLOG

Question mark of booksÎntrebarea de final a bibliotecarului: Ce părerea aveţi de succesul pe care Jake Marcionette l-a avut? Dacă eraţi în locul agentului literar şi v-ar fi sunat un copil ce aţi fi spus? Ce părere aveţi despre vorbitorii motivaţionali în genere, dar în cazul particular al lui Jake? Dacă copilul dumneavoastră ar veni într-o zi să vă spună că şi-a negociat un contract pe bani mari ce aţi crede, ce aţi face?

 

Etichete: , , , , , , , ,

Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness – recomandare de lectură


cartea-pierduta-a-vrajitoarelor-vol-1_1_fullsizePovesteam că în perioada cât am lipsit de pe blog, am citit mult şi printre alte cărţi am citit unele pe care mi le-a recomandat o tânără prietenă. A Discovery of Witches / Cartea pierdută a vrăjitoarelor, a scriitoarei americane Deborah Harkness, apărută la Editura Litera în traducerea Oanei Cristea, este una dintre acestea, fiind în acelaşi timp, şi o carte pe care vroiam să o citesc de când a apărut pe rafturile librăriilor. Îmi suna interesant titlul, mi-a plăcut mult coperta şi prezentarea – chiar înainte de a deschide şi a citi primele rânduri. Această carte este primul volum al unei trilogii. În original trilogia se numeşte All Souls (Toate Sufletele). Bănuiam că este o carte pentru adolescenţi, dar îndată ce am citit din ea mi-am dat seama că autoarea probabil s-a gândit să o scrie şi pentru cei care au îndrăgit ciclul Harry Potter pe vremea adolescenţei lor şi sunt  acum  la vârsta personajului principal feminin, Diana Bishop. Spre deosebire de multele romane apărute în care eroina este o tânără de liceu, aici aceasta este adultă, profesor universitar şi studiază despre alchimişti în Biblioteca Bodleiană din Oxford.

1024px-The_Bodleian_Library_from_the_south_entranceCercetănd manuscrise diferite, dă peste unul ascuns, aflat sub o vrajă. Inconștientă de puterea pe care o are și refuzând să creadă prea mult în vrăjitorie, deşi face parte dintr-o puternică familie de vrăjitori, Diana este totuși singura pentru care manuscrisul apare, reacționează și pare să-i trăiască sub atingere. Odată ce acest lucru se întâmplă, Diana  devine de-a dreptul urmărită și înconjurată de diferite fiinţe care doresc să pună mâna pe această carte. Unul dintre cei mai curioşi de-a vedea acest manuscris, ce pare foarte ameninţător dar şi foarte atrăgător este şi Mathew Clairmont, un vampir în vârstă de 1500 de ani. Acesta este genetician şi studiază evoluţia speciilor, fiind preocupat să stabilească care sunt diferenţele genetice dintre oameni, vampiri, vrăjitoare și demoni. Vampirii au fost potretizaţi diferit, după imaginaţia fiecărui scriitor în parte. Ce au toţi în comun este atracţia pe care o exercită asupra fiinţelor cu sânge cald, frumuseţea (de la Anne Rice încoace) şi viaţa eternă. Este dreptul autoarei deci să îşi imagineze vampiri fără colţi şi fiind doar o anomalie genetică, aflaţi pe un prag superior al evoluţiei aşa cum, descrişi de ea, demonii pot fi fiinţe extrem de talentate, pot fi sensibili sau plini de furie şi care sunt mari artişti pe care lumea i-a cunoscut de-a lungul timpului. Teoria lui Matthew privind ADN-ul, de fapt al 00001425modificărilor care ar apărea în cazul fiecărei specie non-umane sunt interesante şi sunt atât de convingător scrise încât par posibile. Cartea vrăjitoarelor, cunoscută sub numele de Ashmole 782, pe care toţi o caută de sute de ani, ar putea fi răspunsul în cazul cercetărilor lui. Matthew o supraveghează pe Diana spre a avea acces la acea carte, dar în acelaşi timp, dându-şi seama că se află într-un pericol de care nu este conştientă, îşi doreşte s-o protejeze. Fiecare din aceste specii vor să pună mâna pe carte, fiecare crede că datorită acesteia ar putea să învingă celelalte făpturi. Pentru ca lumea lor să poată coexista cu lumea umană, pentru ca să nu se mai repete vânătoarea de vrăjitoare sau de vampiri care i-a decimat într-o perioadă, „Congregația”, un consiliu cu nouă membri, câte trei din fiecare ordin non-uman (vrăjitoare, vampiri şi demoni) a stabilit reguli prin care nici una dintre aceste specii să nu poată obţine nici un avantaj în faţa celorlalte şi de aceea a interzis orice fel de legătură, cu atât mai mult una de dragoste, în afara propriei specii. Povestea de dragoste care se înfiripă între cei doi protagonişti ai cărţii este exact aşa cum trebuie pentru a avea ingredientele succesului – el şi ea se confruntă întâi cu sine, cu sentimentul copleşitor al iubirii, apoi cu lumea care le pune oprelişti şi interzic iubirea lor. Cum se termină primul volum, ce se întâmplă de fapt în carte, cum evoluează povestea, vă invit să citiţi şi să aflaţi.

853301cartea pierduta a vrajitoarelorAm citit cartea pe nerăsuflate. Stilul alert al scrierii, documentaţia serioasă şi multiplele note de subsol cu referiri la lucruri şi perioade istorice exacte, te fac să o percepi într-un mod foarte apropiat de realitate. Trebuie să fac menţiunea că Elias Ashmole (1617 – 1692) a fost un colecţionar, erudit şi pasionat de alchimie a cărui colecţie este deţinută într-adevăr de Biblioteca Bodleiană, iar Ashmole 782 a existat, fiind chiar un studiu de antropologie, dar care este de negăsit exact ca în romanul d-nei Harkness. Mister, realitatea împletită cu povestea imaginată este ceea ce face atât de savuroasă această carte. Simţi că povestea este adevărată, credibilă, chiar dacă este doar un fantasy foarte bun. Crezi că pot exista printre noi, suferind de mutaţii genetice, cei care ar putea trăi veşnic, care ar putea fermeca sau vrăji pe oricine. Explicaţia dată de autoare atât de detaliată şi foarte tehnică ar atrage şi pe cei care sunt mai sceptici 🙂 Recomand această carte celor care îndrăgesc poveştile de dragoste, celor care caută un fantasy bun, celor care sunt fani ai cărţilor cu vampiri sau vrăjitoare şi nu în ultimul rând celor cărora le-ar place o evadare din cotidian printr-o carte alertă, bine scrisă, cu personaje puternice şi inteligente, a căror conversaţie, poveste şi acţiune trece peste şabloanele obişnuite.

deborah-harkness-smallAutoarea, Deborah Harkness, deşi născută în Philadelphia, SUA a locuit în multe state din SUA (cu fus orar diferit una de alta – zonele au fost Chicago, California de Sud şi de Nord, New-York) dar şi în Oxford şi Londra, ceea ce face de înţeles descrierile atât de precise şi cu atât de multă culoare locală pe care le regăsim în carte. Este licenţiată a mai multor universităţi de prestigiu din SUA şi s-a documentat, asemeni personajului cărţii, atât la Biblioteca Bodleiană cât şi la multe biblioteci universitare, despre istoria magiei şi a ştiinţelor în Europa, în special perioada de la 1500-1700 – în vederea scrierii cărţilor sale – atât a celor beletristice, cât şi a altor două lucrării non-beletristice (John Dee’s Conversations with Angels: Cabala, Alchemy, and the End of Nature (Cambridge University Press, 1999) and The Jewel House: Elizabethan London and the Scientific Revolution (Yale University Press, 2007). pentru care a primit recunoaşterea specialiştilor şi a fost premiată. Autoarea spune că a petrecut atât de multă vreme în biblioteci, că a ajuns să se descurce atât cu cataloagele tradiţionale, cât şi cu variantele lor computerizate şi acestor experienţe le poate mulţumi că a ajuns să iubească cu pasiune bibliotecile şi să aibă un profund respect pentru bibliotecar:

„I know my way around a card catalogue or the computerized equivalent. These experiences have given me a deep and abiding love of libraries and a deep respect for librarians”  (citat din pagina biografică a site-ul său  de unde am preluat si fotografia).

Deborah Harkness este acum profesoară universitară la Universitatea Californiei de Sud, în Los Angeles (University of Southern California), unde predă Istorie europeană şi istoria ştiinţelor. Pentru faptul că este o cercetătoare, că este foarte bine documentată, pentru că scrie extraordinar de interesant, atractiv dar şi pentru faptul că este pasionată de biblioteci şi de munca noastră, a bibliotecarilor, eu mă consider fanul ei şi vă recomand cu căldură lucrările ei.

Al doilea volum al trilogiei All Souls este Şcoala Nopţii  iar al treilea este Cartea vieţii.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit această carte? Vă place literatura fantasy? Dacă da, ce alte cărţi de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Ce părere aveţi de ecranizările realizate după romanele fantasy care v-au plăcut? Dacă n-aţi citit cartea, v-aţi dori s-o faceţi?

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

„Şirul de platani”, de John Grisham – continuarea romanului „…Şi vreme e ca să ucizi” – recomandare de lectură


sirul-de-plataniJohn GrishamCartea pe v-o recomand acum, Sicamore Row / Şirul de platani a scriitorului american John Grisham, este un bestseller care a ocupat primul loc a celor mai bine vândute cărţi, în clasamentul efectuat de Publisher’s Weekly,  pe o perioadă de 10 săptămâni anul trecut. Apărută la Editura RAO, în traducerea lui Bogdan Olteanu, a fost şi cel mai căutat volum al editurii în cadrul Bookfest 2014. Alte trei motive pentru care am ales această carte: pentru că pe 8 februarie am sărbătorit aniversarea a 60 de ani de la naşterea scriitorului; pentru că această carte face parte dintre noile achiziţii editoriale ale bibliotecii pe care le veţi găsi în curând pe rafturi; al treilea, dar nu în ultimul rând, pentru că este o continuare a primului său roman, … Şi vreme e ca să ucizi.

Despre John Grisham (n. 08.02.1955) şi despre alte lucrări ale sale,  am mai povestit pe blog. Este unul dintre cei mai bine vânduţi scriitori americani, un maestru al thrillerului juridic. Multe dintre romanele sale au fost ecranizate, dar cel cu care a debutat, pentru care a devenit cunoscut şi care mie personal mi-a plăcut cel mai mult – atât ca roman cât şi realizare si vreme e ca sa ucizicinematografică, este A time to kill / … Şi vreme e ca să ucizi / Ha ölni kell.  În aceea carte ne familiarizăm cu localitatea Clanton, o localitate micuţă din statul Mississippi, Sudul Statelor Unite şi cu Jake Brigance, avocatul care îşi înfruntă temerile şi luptă de partea binelui, în ciuda oricăror ameninţări. Problemele rasiale ale sudului, în America, sunt aceleaşi pe care le-am găsit tratate şi în cartea lui Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare. John Grisham le aduce doar la zi, pentru final de ani ’80. Şirul de platani, scris la aproape 25 de ani de la prima sa carte, ne poartă din nou în aceleaşi locuri, regăsind aceea lume şi personaje, ne luptăm cu aproape aceleaşi mentalităţi, în 1988, la trei ani de la procesul prin care Carl Lee Hailey a fost achitat pentru uciderea celor care i-au violat şi aproape omorât fiica (în romanul …Şi vreme e ca să ucizi). După ce casa le-a fost incendiată de Ku-Klux-Klan, după ce au fost ameninţaţi cu moartea, membrii familiei Brigance stau cu chirie într-un apartament modest şi duc un trai mai degrabă rutinant. Pentru munca sa, pentru devoţiunea cu care a luptat fără să ţină cont de ceea ce s-ar fi întâmplat cu el şi familia lui, Jake a rămas cunoscut celor din Clanton. Acest lucru îi va aduce şi următorul caz, la fel de încurcat, plin de lăcomie, prejudecăţi rasiale şi dramatic.

O sinucidere a unui om pe care nimeni nu-l cunoştea prea bine, pune din nou roţile justiţiei în mişcare. Un nou proces, o nouă luptă pentru Jake, de data asta pentru a susţine validitatea unui testament olograf pe care semnatarul, Seth Hubbard, bolnav de cancer la plămâni în fază finală, l-a scris cu puţin înainte de-a se sinucide. Prin acesta, care anulează un alt testament făcut anterior în faţa avocaţilor, el lasă marea parte a averii sale, menajerei de culoare, Lettie Lang,  dezmoştenindu-i pe copiii şi nepoţii săi. Singura rudă care este amintită în testamentul olograf este fratele său, Ancil Hubbard, despre a cărui existenţă semnatarul nu mai ştie mare lucru.

Vreau ca acest testament să fie apărat cu orice preţ şi ştiu că dumneavoastră puteţi face asta. I-am exclus în mod intenţionat pe cei doi copii ai mei, acum la casele lor, pe copiii lor şi pe cele două foste soţii. […] Luptaţi-vă cu ei, domnule Brigance, luptaţi-vă până la capăt. Trebuie să triumfăm. (citat din John Grisham, Şirul de platani, p. 32, Editura RAO, 2014)

Ce urmează să se întâmple când este vorba de contestarea unui testament, ce tip de luptă duc avocaţii fiecărei părţi şi cum, în goana lor pentru un câştig fabulos, se calcă pe degete în sălile de judecată, Grisham descrie, foarte bine documentat şi cu mare acurateţe. De ce Seth Hubbard şi-a ales ca loc al sinuciderii un teren cu platani (de unde vine şi titlul lucrării Sicamore Row) de care par să fie legate atât averea, o suferinţă a fratelui său Ancil, cât şi hotărârea sa ca menajera să-l moştenească? Pentru a rezolva cazul Jake Brigance şi asistenta lui caută prin arhive, dosare prăfuite să descopere adevărul. Cine a fost Seth Hubbard, dar mai ales cine este Lettie Lang şi care este misterioasa poveste a Şirului de platani – vă invit să citiţi şi să aflaţi. 

looking-up-into-the-silhouetted-branches-and-gree-foliage-of-sycamore-tree-platanus-occidentalis_w725_h482

Photo Credit

Photo is Public Domain from Public Domain Images

Ce se spune despre această carte:

„Şirul de platani este poate cea mai bună carte a lui Grisham şi unul dintre cele mai emoţionante romane din ultimii ani” (The Washington Post)

„Unul dintre cele mai bune romane ale lui Grisham… Un adevărat eveniment literar“ (The New York Times Book Review)

Autorul ei spune că a vrut să scrie această carte, dar că nici soţia sa nu credea că poate să reuşească să fie atât de autentic, să aducă la viaţă la fel de vii personajele. John Grisham recunoaşte că A Time to Kill este un roman inspirat din realitatea vieţii sale, că a scris-o când era avocat într-un oraş mic din sudul SUA, unde s-a confruntat personal cu acele mentalităţi (referitor la problemele rasiale), probabil că de asta primul său roman a fost şi cel mai bun, până acum. După ce a scris câteva capitole s-a simţit foarte inspirat, iar soţia sa a recunoscut valoarea scrierii, încurajându-l să scrie. Spune într-un interviu pe care l-a dat pentru CBS, că deşi altă dată îl obosea să scrie şi era sătul de personaje şi abia aştepta să termine cartea, acum, în Şirul de platani, avea impresia că poate scrie şi 1000 de pagini fără să obosească.

Question mark of booksÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit romanul „… Şi vreme e ca să ucizi”, a scriitorului american? Aţi văzut ecranizarea din 1996, în regia lui Joel Schumacher şi avându-i ca protagonişti pe Matthew McConaughey, Sandra Bullok şi Samuel L. Jackson? Aţi citit alte romane ale lui John Grisham? V-au plăcut? Aţi vrea să citiţi acest roman recent apărut?

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare, de Umberto Eco – recomandare de lectură


istoria taramurilor si locurilor legendare coperta 001Cartea despre care vreau să povestim astăzi este splendidă şi aici mă refer atât la prezentarea ei grafică, cât şi la conţinutul interesant, dens, plin de informaţii. Este vorba despre cartea lui Umberto Eco, Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare, apărută la Editura RAO, în 2014, în traducerea Oanei Sălişteanu. O carte într-o ediţie de lux, este una din cărţile pe care te bucuri să le priveşti, să le consulţi, să poţi să le ai în bibliotecă, pentru că este o carte ce alcătuieşte o hartă a acestor tărâmuri, o lucrare fundamentală care adună toate ideile importante, referinţele şi trimiterileistoria taramurilor si locurilor legendare 3 001 făcute în cărţi sau în legende despre locuri mitice, ţinuturi misterioase sau obiecte pline de fascinaţie (cum ar fi Sfântul Graal). Le urmăreşte apariţia în scrieri antice, evoluţia şi reapariţia în cărţile moderne. Umberto Eco (născut pe 5 ianuarie 1932) este scriitor, filosof, semiotician italian, cunoscut mai ales pentru romanul Numele trandafirului. În cartea de faţă, (ca de altfel şi în Pendulul lui Foucault), ne dovedeşte ampla sa erudiţie, citând atât din clasici, cât şi din cercetătorii moderni spre a ne edifica privitor la posibila locaţie geografică a unor locuri legendare cum sunt Atlantida, Lemuria, Insulele Fericite, Ţinutul Hesperidelor, Eldorado, Insulele utopiilor, Tărâmurile reginei din Saba sau locul unde este ţinut Sfântul Graal. Unele din aceste locuri, cum sunt cele Istoria taramurilor si locurilor legendare 001unde s-au aflat cele 7 minuni ale lumii antice, şi-au dovedit existenţa, pe altele însă le regăsim doar în imaginaţia fără margini a poeţilor şi scriitorilor. M-am afundat curioasă în această carte. Plecând de la ideea Pământului plat şi a hărţilor vechi desenate, în care lumea arată ca un disc, ca o tobă, ca o sferă sau ca o pară şi ajungând până la călătoria spre centrul pământului din imaginaţia lui Jules Verne, Umberto Eco trezeşte curiozităţi, ne inundă de informaţii, ne demonstrează cu citate din opera marilor clasici cele susţinute în lucrarea sa. În ultimul capitol al cărţii, Locurile ca subiect de roman şi adevărurile lor, afăm cât este adevăr şi cât ficţiune în romanele care ne-au plăcut. Am aflat că în unele locuri istoria taramurilor si locurilor legendare 4 001devenite faimoase prin romanele scriitorilor, această faimă a fost folosită spre a recrea şi a da viaţă poveştii imaginare. Un exemplu este Castelul D’If,  unde poate fi vizitată temniţa în care timp de 14 ani ar fi fost întemniţat Édmond Dantes (din romanul lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo). Aici iubitorii romanului pot să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa de a atribui o locaţie reală unei poveşti imaginare. Aflăm cum arată în mod real subteranele Parisului pe unde Jean Valjean se presupune că îl salvează pe Marius, în romanul Mizerabilii a lui Victor Hugo. Umberto Eco îl menţionează şi pe Vlad Ţepeş, personajul real, care a prins proporţii fantastice sub numele Dracula în imaginaţia lui Bram Stoker.

Misterele rămân mistere, fascinaţia pentru acestea va dăinui peste vreme. Citind lucrarea alegem să parcurgem o călătorie care să ne poarte prin această lume plină de simboluri, de mistere, de posibilităţi şi să ne documentăm asupra posibilelor locuri geografice unde acestea ar putea exista. Vă recomand să căutaţi cartea lui Umberto Eco, Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare, pe rafturile bibliotecii noastre, să citiţi şi să aflaţi mai mult.

question-markÎntrebarea bibliotecarului la final: Ce alte cărţi scrise de Umberto Eco aţi citit? Vă interesează subiectul cărţii descrise? V-ar fi fost de folos o asemenea carte pentru o lucrare sau pentru propria curiozitate?

 

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: