RSS

Arhivele lunare: decembrie 2014

Rămas bun 2014! La mulţi ani! Fii binevenit 2015!


LA MULŢI ANI!!! Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost aproape, care aţi participat la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”, care sunteţi iubitori ai cărţii, care sunteţi utilizatori ai bibliotecii. Vă doresc la toţi – un an cât mai bun, cu multă sănătate pentru voi şi ceilogo_club_lectura dragi vouă, un an mai bun pentru cei care au avut un an greu, fericire celor care o caută, iubire tuturor celor care merită şi momente frumoase care să persiste în timp.

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

Madison Square Garden can seat 20,000 people for a concert. This blog was viewed about 69,000 times in 2014. If it were a concert at Madison Square Garden, it would take about 3 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

 
24 comentarii

Scris de pe 31 decembrie 2014 în Clubul de lectură, Ştiri

 

Jocul lui Ender, de Orson Scott Card


Am revenit după o îndelungată absenţă. Între timp am citit mult. Am citit cărţi recomandate de alţii, dar am citit şi multe cărţi destinate înjocul-lui-ender principal adolescenţilor. Am făcut asta pentru că am primit o provocare din partea unei tinere prietene căreia îi recomandam cărţi bune. Ea a acceptat sugestiile mele de lectură, dar mi-a recomandat şi ea la rându-i câteva cărţi care i-au plăcut. M-am decis să fac pasul şi să-i ofer, aşa cum spera, perspectiva mea de adult cu inima tânără. De citit le-am citit, de povestit cu ea am povestit, dar de scris n-am mai apucat să scriu. Promit să scriu despre ele, chiar dacă nu în această postare. Nu ştiu cum zboară vremea, cum se adună o mulţime de treburi, dar eu din iunie nu ştiu cum a trecut timpul. Să încep cu începutul!

Prima carte pe care am citit-o a fost una recomandată de o prietenă, una dintre membrele enders-game-poster-2clubului nostru, Shiki Shiki. A fost de vreo două ori propusă în sondajele pentru cartea lunii sau ulterior pentru cărţile pe trimestru, pentru că este primul volum al unei serii. Este vorba despre cartea lui Orson Scott Card, Jocul lui Ender. Văzusem filmul care, apărut în 2013, a ecranizat cartea. Mie mi-a plăcut filmul şi chiar îl apreciasem favorabil şi abia ulterior am citit cartea. După ce citeşti, realizezi că filmul este o umbră palidă a cărţii şi că probabil se putea face un film mai reuşit. Pe de altă parte te întrebi cum ar fi fost posibil, dat fiind faptul că principala acţiune, felul de-a gândi ce explică reacţiile copilului la diverşi stimuli externi, este închisă în mintea sa, lucru despre care poţi citi în carte, dar pe care nu prea ai cum să-l prezinţi într-un film. Acesta a fost motivul pentru care, spre exemplu, The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de secară) n-a fost ecranizat. Acţiunea poate fi însă apreciată, ideea este nouă (cel puţin la vremea scrierii romanului). Oricum, cartea este deosebită. Am citit despre lumea văzută prin ochii unui copil în romanul Să ucizi o pasăre cântătoare, am citit cu plăcere şi interes despre lumea distopică prezentată de Suzanne Collins în trilogia Jocurile foamei. În Jocul lui Ender, care este un science fiction, se întrunesc aceste două perspective – este o lume distopică văzută prin ochii unui copil. Ender este „terţul”, cel de-al treilea copil al unei familii (lucru neîntâlnit din cauză că dacă ai mai mult de doi copii era ilegal). Din prima pagină ne dăm seama că acest copil, pe numele lui adevărat Andrew, este important. Nu se spune de ce, adulţii, cei care discută şi îi apreciază aptitudinile, vor, pentru a obţine maximum de performanţă, să facă orice este necesar pentru a-l pregăti pentru o misiune importantă:

– Am privit în ochii lui. Am ascultat cu urechile lui şi-ţi spun: el este! Oricum, unul mai bun nu vom obţine.

– La fel ai spus şi de fratele său.

– A fost considerat incompatibil. Din alte motive. Fără nici o legătură cu aptitudinile lui.

jocul lui ender1– Şi cu soră-sa, la fel. Există îndoieli şi-n legătură cu el. E prea maleabil. Gata oricând să se lase dominat de voinţa altuia.

– Nu şi dacă respectivul îi este duşman.

-Şi-atunci, ce-o să facem? Îl înconjurăm tot timpul cu duşmani?

– Dacă va fi nevoie…

– Parcă spuneai că-ţi place puştiul.

-Dacă gândacii pun mâna pe el eu rămân prietenul lui cel mai bun.

-Bine. La urma urmei, salvăm lumea. Ia-l!  (Orson Scott Card, Jocul lui Ender, p. 5)

De la aceste prime cuvinte am fost prinsă. Am fost curioasă să văd de cine trebuie să salveze lumea, cine sunt gândacii şi bineînţeles m-am cutremurat gândindu-mă cât de greu poate să-i fie unui copil să trăiască într-o lume duşmănoasă, dar în acelaşi timp vroiam să văd cum reuşeşte să o facă. Nu era vina lui că era Terţ, ideea era a guvernului, era un experiment numit Andrew Wiggin, care a fost autorizat de foruri înalte, prin decrete speciale. Şi totuşi este prost văzut din această cauză atât de colegi cât şi de fratele său. Treptat afli că în urmă cu 100 de ani, Terra a fost invadată de nişte gândaci inteligenţi, o rasă superioară nouă şi mai bine dezvoltată tehnologic decât oamenii. Pământenii erau să fie dovediţi, dar a fost Mazer Rickham cel care a ştiut să îi înfrângă pe moment. Acum însă, comandanţii militari se aşteptau la o nouă invazie. Nu poţi fi sigur de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu putea comunica cu gândacii, totuşi armata, capii ei, se pregăteau intens şi făceau orice pentru a putea salva omenirea de la pieirea, aşa zis, iminentă.  Povestea despre înfrângerea iniţială a gândacilor o aflăm lent, pe măsură ce Ender ajunge la şcoala specială unde va fi antrenat. Cum va fi acolo, ce va avea de înfruntat şi dacă va putea să facă faţă cerinţelor extrem de grele – vă las pe voi să citiţi şi să vedeţi. Este o carte antrenantă, un SF foarte bun, o lume distopică care, așa cum am putut citi şi în alte cărţi sau filme sf, apare ca urmare a unui război îngrozitor, a unor condiţii de trai extrem de precare, a unor stricteţi impuse lumii ce supravieţuieşte. Această carte se continuă cu Vorbitor în numele morţilor (care are loc în timp la distanţă de 3000 de ani faţă de evenimentele din această carte). Totuși Jocul lui Ender poate fi citit independent, deşi vrei să afli ce se întâmplă cu copilul, ce adult devine el, ce repercursiuni au felul în care a fost crescut şi educat asupra vieţii lui. Orson Scott Card a scris o carte bună, o serie bună. Până acum am citit doar primele două cărți din serie, dar dacă e să aleg, parcă mie mi-a plăcut mult mai mult acest prim volum. Poate din cauză că este vorba de un copil, de felul în care reuşeşte să se impună, de mintea sclipitoare şi înţelegerea deosebită a modului de luptă în spaţiu pe care doar o minte tânără o poate percepe atât de rapid, iar el, fiind special este şi mai rapid decât alţi copii foarte talentaţi. Saga lui Ender are 10 romane, dar primele două sunt cele care au fost premiate, în ani consecutivi: 1985/1986/1987; Ambele au primit atât Premiul Nebula, cât şi Premiul Hugo (celebre în lumea science fiction -1985, 1986), dar şi alte premii prestigioase cum sunt Premiul Hamilton-Brackett (Jocul lui Ender, 1986), cât şi Premiul Locus (Vorbitor în numele morţilor, 1987).

orson scott cardOrson Scott Card, autorul acestei saga, este un scriitor, romancier, profesor, critic, jurnalist și eseist american născut pe 24.08.1951 în Richland, Washington, SUA. Deși a debutat cu scrieri poetice și a scris sub cel puțin 7 pseudonime cunoscute (Frederick Bliss, P.Q. Gump, Byron Walley, Brian Green, Dinah Kirkham, Noam D. Pellume și Scott Richards ) a rămas cunoscut pentru literatura science-fiction, în special pentru cartea Jocul lui Ender, primul volum din Saga lui Ender. În viaţa personală este mândrul tată a cinci copii. Poate asta, (aşa cum s-a întâmplat şi cu scriitorul român, Constantin Chiriţă, în romanul Cireşarii), să fie secretul prin care a reuşit să cunoască atât de bine copiii, să descrie lumea din perspectiva unui copil sau să fie credibil scriind despre relaţiile pe care copiii le au între ei, despre felul de-a fi al fraţilor şi complicata relaţie dintr-o familie. Scriitorul se declară, din punct de vedere politic, un liberal cu vederi conservatoare şi este membru al partidului conservator (SUA) din 1976. Este un practicant religios (membru al bisericii mormone) iar acest lucru se reflectă în opera lui, cu precădere în Vorbitor în numele morţilor, unde biserica este parte importantă a vieţii comunităţii, deşi dogma şi practica ei par să fie rupte din istoria secolelor anterioare lumii noastre, fiind la fel de restrictive. Poate tot datorită credinţei şi a felului în care biserica priveşte homosexualitatea, provine şi părerea lui referitoare la această problemă, declarându-se împotriva homosexualităţii şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Cu toate că este mormon este, probabil, mai monogam decât alţii, având o singură soţie, pe Kristine Allen Card. Acestea sunt amănunte care mi s-au părut interesante referitor la autor – unele au relevanţă, altele pot influenţa mai mult, sau mai puţin scrierile sale. Poate ar fi trebuit să menţionez mai degrabă că este profesor de engleză la un colegiu, dar cred că am fost mai atrasă de faptul că este fan al serialului Firefly, care îmi place şi mie. Mi-a atras atenţia şi faptul că prenumele celor cinci copii ai scriitorului sunt date cu gândul la scriitorii favoriţi ai cuplului (Michael Geoffrey (Geoffrey Chaucer), Emily Janice (Emily Brontë şi Emily Dickinson), Charles Benjamin (Charles Dickens), Zina Margaret (Margaret Mitchell) and Erin Louisa (Louisa May Alcott), cu atât mai mult cu cât unii dintre aceştia sunt şi pe lista mea de preferinţe :).

question-markÎntrebările bibliotecarului la final – aţi citit acest roman? V-a plăcut? Dacă nu aţi făcut-o, sunteţi atraşi de ideea de a-l citi? Ce părere aveţi despre literatura ce prezintă lumi distopice, aflată acum la mare modă? Ce alţi autori sau scrieri asemănătoare recomandaţi?

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

O carte în dar – la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva


10857911_343253329193633_1923440793897255131_nSunt foarte bucuroasă că pot să vă scriu despre o nouă, reuşită şi foarte bine primită idee a managerului bibliotecii noastre, domnul Ioan Sebastian Bara, idee ce a fost prompt sprijinită material, prin donaţie de carte, de câteva dintre editurile cu care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva colaborează de ani de zile. Este vorba despre cartea în dar pe care fiecare mic cititor al bibliotecii, care ne trece pragul în aceste zile, îl primeşte. Aceştia pot să-şi aleagă o carte cadou, dintre cele oferite nouă de sponsorii generoşi, editurile: ARTHUR; CĂLĂUZA v.b.; CURTEA VECHE PUBLISHING; EMIA; GRUP EDITORIAL CORINT; PRO EDITURĂ ŞI TIPOGRAFIE; RAO; TEHNO-ART. Prin Cărţi sub bradintermediul bibliotecii noastre, în cadrul Secţiei de Împrumut Carte pentru Copii, editurile participante au reuşit să devină Moş Crăciun şi să ofere un dar frumos celor mai tineri cititori ai noştri. Titlurile donate sunt unele dintre cele mai căutate de aceştia, ceea ce a făcut ca darul să fie cu atât mai preţios. Colegele mele de la secţia pentru copii erau şi ele extrem de încântate, atât de idee, cât şi de calitatea cadourilor de sub bradul de Crăciun. Am considerat că ele sunt cele mai fericite pentru că pot vedea bucuria pe chipul copiilor când primesc cărţile în dar. De aceea am coborât şi eu să văd cărţile, să văd dacă am norocul să particip la bucuria vreunuia dintre copii şi am rămas uimită de multitudinea exemplarelor şi a titlurilor, care se întindeau şi pe mesele alăturate, nu doar sub brad. Unele dintre ele mi-au reţinut Cartea in daratenţia încă de la Salonul Hunedorean al Cărţii, care s-a ţinut şi în acest an tot la începutul lunii octombrie.

10675647_734874189922600_5937676508946929582_nAcum, în prag de sărbătoare, fiecare bibliotecă a încercat, cred, să facă un gest frumos pentru utilizatori. Eu sunt extrem de mândră că la noi s-a reuşit să fie un gest ce sensibilizează, bucură, încântă şi, într-un final, sper să fie încă un motiv de a iubi cartea, de a fi un îndemn spre lectură pentru cât mai mulţi copii şi tineri. În definitiv, se spune că „aşa cum îi creşti, aşa îi ai”. Eu sunt convinsă că micii cititori care ajung să citească de plăcere, vor rămâne fideli lecturii şi, implicit, bibliotecii şi atunci când sunt adulţi. Am găsit pe facebook poza pe care o mamă bucuroasă a împărtăşit-o cu lumea. A imortalizat acest moment de bucurie al copilului, ce a fost cu atât 10245524_345435908975375_1385573684038441982_nmai mare cu cât era neaşteptată, deoarece lumea nu aflase încă de acest proiect ce a prins repede aripi. Aşa că, mulţi dintre cei care ne-au trecut pragul au fost plăcut surprinşi de gestul editurilor şi al bibliotecii. Chiar şi câţiva dintre colindătorii ce au poposit la Secţia pentru imprumut carte pentru copii au primit, pe lângă dulciurile obişnuite, şi o carte cadou.

Pentru că au fost extrem de receptivi şi foarte darnici, le mulţumesc şi eu, alături de colegii mei, tuturor celor care au avut ideea, care au avut generozitatea şi care au reuşit să pună în practică un proiect frumos, potrivit cu sezonul, cu Sărbătorile ce stau să vină. Moş Crăciun stă în gangul de intrare la bibliotecă să vă primească festiv, iar sub brad mai sunt încă cadouri. Vă aşteptăm la bibliotecă!10639642_734872549922764_3818933806637047374_n

Întrebarea mea de final? Ce ştiţi că s-a organizat la voi în localitate în cadrul bibliotecii pentru utilizatori, la ce acţiuni deosebite, interesante aţi fost martori sau de care aţi auzit şi v-a plăcut? Ce idei aveţi şi aţi vrea să le vedeţi puse în practică la bibliotecă?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: