RSS

Scarlett, de Alexandra Ripley – La Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

30 Mar

Astăzi, când aniversăm un an de la prima discuţie în cadrul Clubului de lectură „Să povestim despre-o carte, vom discuta despre alexandra-ripley-2un roman modern, o continuare a romanului Pe aripile vântului de Margaret Mitchell şi anume Scarlett, de Alexandra Ripley (n. 08 ianuarie 1934 – d. 10 ianuarie 2004).  Povestea iniţială, de la care a pornit acest roman. a fost şi este una dintre scrierile mele favorite. Mi-a plăcut felul în care scriitoarea a reuşit să redea culoarea Sudului american şi felul în care a descris războiul de secesiune şi urmările acestuia asupra populaţiei locale. Am citit şi m-am simţit parte din aceea lume, am fost alături de acei oameni pe care viaţa i-a încercat şi am apreciat felul în care unii au reuşit să se adapteze şi să evolueze în lumea nouă. Personajele principale au fost atât de vii, de complexe, i-ai cunoscut atât de bine, iar întruparea lor pe ecran a fost de asemenea o reuşită. Finalul cărţii, care lasă la latitudinea imaginaţiei fiecăruia cum s-ar putea continua această poveste, este motivul pentru care lumea şi-a dorit o continuare.

ScarlettCitisem undeva, cândva, că Alexandra Ripley este câştigătoarea unui concurs iniţiat în SUA, care urma să stabilească cea mai bună continuare a romanului scris de Margaret Mitchell şi tocmai de aceea romanul este continuarea autorizată. Nu ştiu dacă este adevărat pentru că nu am reuşit să regăsesc această informaţie. Ceea ce ştiu este că Warner Books a câştigat drepturile de-a edita această carte după o adevărată licitaţie. S-a tradus rapid în 18 limbi şi a fost editat în milioane de exemplare. Deşi un bestseller, a fost mai puţin bine primit de critici. Pentru mine a fost o lectură aşteptată, o lectură pe care mi-am dorit s-o citesc încă de când am auzit că a fost scrisă şi va apărea în Statele Unite ale Americii. Am sperat ca povestea de iubire a celor doi protagonişti va reuşi să treacă peste obstacole şi nu se va termina atât de brusc, cu o uşă trântită, tocmai când Scarlett îşi dă seama că iubirea ei adevărată este Rhett Butler. Mi-am imaginat o continuare, mi-am imaginat o poveste, dar nu m-am aşteptat ca acestă continuare să schimbe aproape fiecare personaj al cărţii sau să mute acţiunea de pe un continent pe altul 🙂 M-am gândit în timp ce citeam că probabil Alexandra Ripley, deşi ea însăşi fiică a Sudului şi în a cărei operă regăsim aceea lume în alte romane de dragoste, probabil că a trebuit să apeleze la un fel de artificiu. Putea să continue să scrie despre o lume familiară, dar care presupunea Gone with the windo profundă cunoaştere a personajelor, a ticurilor, a felului lor de-a reacţiona. Era o întreagă lume pe care ar fi trebuit să o readucă la viaţă, să continue viaţa atât de multor personaje încât probabil că i-ar fi trebuit măcar 10 ani ca să-o poate face, atâţia câţi i-au trebuit scriitoarei Margaret Mitchell pentru ca să scrie Pe aripile vântului. Poate nici după alţi 10 n-ar fi reuşit ca romanul să fie la fel de strălucitor, de plin de pasiune, cum a fost originalul. De aceea a mutat acţiunea în Irlanda, unde Scarlett, dându-şi seama că nu-l poate recuceri pe Rhett, se retrage. Este o altfel de fugă la Tara, unde să-şi încarce „bateriile”. Tara, plantaţia familiei, i-o dă fiului ei, Charles (primul său născut) şi ea se întoarce în Irlanda, la vechea proprietate a familiei, Ballyhara, de unde se trăgea tatăl ei, Gerald O’Hara. Acolo este o altă lume confruntată de alte probleme, măcinată de veşnica problemă naţională dintre irlandezi şi englezi. Acolo unde oameni sunt plini de superstiţii şi reacţionează violent în unele situaţii. S-a terminat războiul de secesiune, dar Scarlett nimereşte parcă într-un altfel de război civil. Nobilii englezi o dispreţuiesc, iar oamenii simpli sunt superstiţioşi, uşor de manipulat şi destul de greu de controlat. Totuşi Scarlett reuşeşte să se impună, să treacă peste toate câte îi sunt aruncate în faţă. Povestea de iubire este plină de suişuri şi coborâşuri. Rhett te dezamăgeşte reîntorcându-se la Charleston şi îmbrăţişând viaţa pe care o critica cu atâta putere în romanul anterior. Dispare omul puternic, piratul ironic, cald şi pasional şi devine doar un simplu gentleman al sudului. Scarlett, urmărindu-l iniţial îşi dă seama că nu-l va recupera şi de aceea pleacă în Irlanda. Totuşi drumurile lor se intersectează des şi Rhett este cel care o salvează… într-un moment dificil. Cum se termină povestea n-o să vă spun. Cei care aţi citit deja – ştiţi, iar celorlaţi dintre voi care vreţi s-o citiţi nu vreau să vă stric surpriza.Scarlett 1

Romanul a fost ecranizat într-o miniserie, dar aşa cum cartea este departe de-a ajunge la nivelul atins de romanul Pe aripile vântului, la fel de dezamăgitoare mi s-a părut şi ecranizarea din 1994 comparativ cu filmul realizat în 1939. Deşi Timothy Dalton s-a străduit, pentru mine Clark Gablle a fost de neînlocuit pentru că eu consider că l-a întruchipat perfect pe Rhett, aşa cum mi-l imaginam.  Părerea pe care o am despre interpretarea lui Vivien Leigh în rolul lui Scarlett este scrisă pe larg într-un articol dedicat actriţei şi nu vreau să mă repet.

Dacă ar fi să trag o concluzie – dacă aş fi citit cartea şi n-ar fi fost o continuare a unei alte poveşti – mi-ar fi plăcut. Este antrenantă, plină de suspans, se citeşte rapid şi are dese răsturnări de situaţie aşa încât nu este plictisitoare. Are de toate – dragoste, politică, mod de viaţă a chiar două societăţi diferite, despărţite de un ocean. Totuşi pentru că este o continuare – mi-a plăcut mult mai puţin şi mi-a displăcut şi modul în care a fost tradusă. Cred că dacă măcar felul de-a vorbi al negrilor s-ar fi păstrat în traducere ar fi fost un mod prin care m-aş fi simţit mai aproape această carte.

question-markAş vrea ca astăzi să nu fac o analiză mai aprofundată de atât a romanului, a personajelor sau a miniseriei care l-a ecranizat. Aş vrea ca fiecare din voi să povestiţi despre cum v-a plăcut sau displăcut cartea sau filmul. Aş vrea să ştiu ce părere aveţi în general despre continuări moderne la romane celebre şi chiar despre traduceri – dacă n-aţi apucat să vorbiţi despre asta în articolul pe care l-am scris special pe această temă. Aş vrea să ştiu cum ar fi trebuit să se termine cartea – în opinia voastră – ce alt final aţi fi ales sau aţi ales – atunci când aţi citit ultimele cuvinte ale romanului Pe aripile vântului?

Dacă aţi scris despre această carte sau despre film, vă rog să-mi lăsaţi link-uri în comentarii. Pentru moment puteţi să citiţi ce a scris Ely pe blogul Cuvinte vrăjite

 

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , ,

22 de răspunsuri la „Scarlett, de Alexandra Ripley – La Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

  1. iluminisme

    Martie 31, 2014 at 10:12 am

    sincera sa fiu nu am vazut nici filmul, nici nu am citit cartile… mereu am dat peste ele in biblioteca, cred ca nu a venit inca timpul lor 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 31, 2014 at 10:30 am

      Dacă n-ai citit Pe aripile vântului – îţi recomand cu căldură s-o faci, să o menţii pe acea listă de lecturi ce trebuie citite. Este o carte admirabilă. Pe de altă parte, Scarlett nu m-a impresionat, deşi am citit-o cu plăcere şi abia aşteptând să văd finalul.

       
      • iluminisme

        Martie 31, 2014 at 11:23 am

        O sa o fac si pe asta, anul acesta am facut un pact cu mine insami, sa imi citesc cartile, am cateva…. :))) si am sa incerc sa citesc si povestea lor, stiu ca se merita, dar tine si de dispozitie 🙂
        Multumesc!

         
  2. Ritiu Maria

    Martie 31, 2014 at 2:57 pm

    Continuarea unei povesti, a unui roman, mai ales daca este facuta de un alt autor, aproape intodeauna risca sa dezamageasca. In cazul de fata, „Pe aripile vantului” a fost un roman care ti-a ramas in suflet si desigur te-ai gandit la un mod in care se poate termina povestea de iubire dar, curiozitatea te face sa doresti sa afli si un alt punct de vedere, mai ales cand continuarea a aparut cu titlul personajului principal feminin Scarlett, asa ca, am cumparat si eu cartea, atunci cand s-a editat si la noi si am citit-o.
    Pot spune ca am citit-o cu placere insa, asa cum ai observat si tu Roxana, continuarea nu mi s-a parut la fel de stralucitoare.
    Romanul, ca mod de prezentare, este scris antrenant si cartea se citeste usor insa, personajele principale, mai ales, nu au forta si sarmul celor din romanul Pe aripile vantului.
    A fost un mare risc pentru Alexandra Ripley cand s-a apucat sa scrie romanul pentru ca, inevitabil, comparatia care se face, nu este in favoarea sa, de aceea nici critica nu i-a fost favorabila.
    Totusi, privindu-l ca pe un roman independent, Scarlett este un roman placut care are intriga vremurilor din Irlanda si redarea luptei continuie dintre irlandezi si englezi, incadreaza romanul in epoca.
    In opinia mea, faptul ca Scarlett a avut-o pe Keth, fiica ei din relatia cu Reth, dar de care acesta nu stie, i-a mentinut vie dragostea pentru ambii si i-a alimentat sufletul cu certitudine ca, viitorul va putea fi cel visat de ea.
    Desigur ca, maturizarea personajelor este un plus si modul in care iau deciziile, la sfarsitul romanului, asigura credibilitatea cu privire la, reaparitia pasiunii si a dragostei dintre Reth si Scarlett si fiind personaje cu caractere puternice, nu sunt excluse nici, pe viitor, unele conflicte dar, ambii sunt convinsi ca, numai impreuna, oriunde in lume, se vor simti „acasa”.
    Multumesc Roxana pentru articol, mi-a facut placere sa-mi reamintesc povestea de dragoste dintre Scarlett si Reth si chiar sa ma bucur ,din nou, de lectura romanului Scarlett,.
    Daca n-ati citit pana acuma aceste carti, este bine s-o faceti pentru ca, nu veti fi dezamagiti.
    Un gand bun si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 1, 2014 at 7:04 am

      Poate că se poate vorbi despre maturizarea în cazul lui Scarlett. Este o variantă de final. Este probabil cea mai bună, dacă într-adevăr concursul a existat. Mi-a plăcut şi mie că s-a terminat cu happy end. Poate că Rhett a încercat să îşi facă o altă viaţă alături de acea tânără din Charleston, dar o dată cu moartea acesteia să-şi fi dat seama că a fost doar un popas pentru a-şi putea vindeca sufletul de rănile pe care Scarlett i le-a făcut. Am iubit ideea că totuşi li s-a născut o fetiţă şi că nu acesta a fost motivul care i-a readus împreună. Mulţumesc şi eu de comentariu. Toate cele bune şi multă sănătate!

       
  3. Raluca

    Aprilie 3, 2014 at 9:48 pm

    Viziunea Alexandrei Ripley a fost interesanta, dar cam atat. A fost interesant sa vezi cum Scarlett reactioneaza la modul de viata a irlandezilor dupa ce in cartile lui M.M. am urmarit.o pe Scarlett in incercarea continua de a se adapta la traditiile familiei sale pretentioas (Robillard). Dar nu cred ca e totusi o continuare potrivita.
    Ca si fana a seriei, mi-as fi dorit sa vad in continuare evolutia tuturor personajelor din „pe aripile vantului” , pe cand A. Ripley in versiunea ei , s-a detasat de prea multe locuri si persoane pe care le-am considerat importante in seria intiala. Ce s-a intamplat cu Atlanta, „famillie vechi ” ale Atlantei, Tara, sudul? Ni s-au adus in scena noi personaje, noi locuri, noi drame, in concluzie o noua poveste, cand noi ne-am fi dorit o continuare.
    Cat despre Scarlett si Rhet, versiunea A. Ripley i-a transformat in ceva prea diferit pentru ai recunoaste. Scarlett isi pierde cate putin avaritatea, duritatea, egoismul, Iar Rhet indrazneala, energia, masca de nepasator. „Noua” autoare ne prezinta niste versiuni mai imbatranite si putin mai sterse (si cred eu, mai putin realistice fara acele defecte) a originalilor Rhet si Scarlett, ceea ce evident scade farmecul peronajelor.
    PS: in ciuda a toate si cartile A. Ripley au fost placute, dar nici nu se compara cu M. Mitchell
    PSS: Aceasta este doar parerea mea. Don’t judge 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 3, 2014 at 11:06 pm

      Sunt perfect de acord cu părerea ta. Nu am ce judeca 🙂 Poate nu s-a înţeles din articol, dar nici mie nu mi-a plăcut faptul că s-a rupt complet de toate personajele şi locurile cunoscute. Am scris că am înţeles de ce a făcut-o, dar n-am aprobat. Este o carte ce poate oferi un soi de finalitate unei poveşti de dragoste. Dar de fapt Rhett apare foarte puţin în carte şi extrem de „palid” în descriere. Eu cred că Margaret Mitchell a fost o scriitoare remarcabilă şi indiferent cine ar fi continuat această poveste, nu cred că ar fi reuşit s-o egaleze. Se pare că nici ea n-a crezut că ar putea scrie o continuare la fel de bună precum prima ei carte. După cum scriam în articolul despre Margaret Mitchell – se spune că aceasta s-ar fi apucat să scrie o continuare la cererea editorilor, dar cu puţin înainte de moarte l-a făcut pe soţul ei să-i promite că va arde toate manuscrisele sale. Poate că această hotărâre a fost pripită, dar mă întreb, dacă ar fi ştiut că altcineva îl va continua oricum, oare nu ar fi lăsat în pace acele manuscrise? Mulţumesc, Raluca de comentariu. Mi-a plăcut mult!

       
  4. mixy

    Aprilie 8, 2014 at 8:08 pm

    Am citit cartea pe la 16 ani, intr-o vacanta de vara. Imi aduc aminte ca imi era foarte cald in casa, dar citeam, citeam, citeam – ca-i mult de citit in cartea asta :))
    Mi-a placut. Si filmul si cartea. Filmul din cauza personajelor, cartea din cauza trairilor.
    Nu i-as alege alt final. Am trait un aproximativ astfel de final asa ca… e o chestie de suflet.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 8, 2014 at 9:41 pm

      Mă bucur că ţi-a plăcut. Cred că dacă aş fi citit-o la 16 ani aş fi avut o altfel de reacţie şi eu. Judecând obiectiv – cartea e bună şi plină de suspans, mister. Se citeşte uşor şi aştepţi cu nerăbdare să vezi ce se întâmplă. Singura mea dezamăgire este că nu era Margaret Mitchell – deşi, probabil, aş fi fost la fel de nemulţumită şi de continuarea ei 🙂 Cel puţin de Clinica Gorlin – continuarea la Spitalul Municipal – am fost extrem de dezamăgită, cu toate că era scrisă de aceiaşi autoare. Finalul romanului Scarlett mi-a plăcut mult. Parcă şi Rhett şi Scarlett prind culoare, devin personajele pe care le-am iubit. El apare neînfricat şi o salvează, iar faptul că s-a terminat cu bine – a fost ceea ce mi-aş fi dorit atunci când am citit Pe aripile vântului 🙂

       
  5. Fan Kmovie

    Aprilie 9, 2014 at 12:33 pm

    Mi-a placut foarte mult aceasta carte.Am citit Pe aripile vantului inainte care este cartea mea preferata alaturi de Marile sperante de Dickens.Continuarea propusa de A.Ripleyi este foarte interesanta, iar Scarlett apare intr-o lumina mai favorabila.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 9, 2014 at 1:18 pm

      Ai dreptate – simpatizezi cu Scarlett şi te bucuri că a ajuns suficient de matură să-şi înţeleagă sentimentele. Finalul este cel dorit de toată lumea, aşa că şi din acest punct de vedere este o carte care te mulţumeşte şi este plăcută. Muţumesc mult pentru comentariu şi te mai aştept 🙂 Luna aceasta avem în discuţie „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee.

       
  6. Fan Kmovie

    Aprilie 10, 2014 at 10:26 am

    Am sa vad daca o gasesc la biblioteca zilele astea…daca nu, o caut pe net.Multumesc de sugestie.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 10, 2014 at 7:05 pm

      S-ar putea să o găseşti şi pe net. Dar cred că la orice bibliotecă o poţi găsi. Lectură plăcută!

       
  7. shiki shiki

    Aprilie 12, 2014 at 10:43 am

    ce sa zic , cartea nu se compara cu originalul. nici nu prea poti sa-i spui o continuare. mi-a placut happy end-ul dar nici Scarlett nici Rhett n-au nici o legatura cu cei originali in afara de nume.filmul nu mi-a placut. si eu il vad pe Clark Gable de neinlocuit pentru rolul lui Rhett. cat de spre Scarlett n-are nici un pic din magnetismul acela care ii face pe toti sa fie atrasi de ea chair si daca nu o pot suferi. dar cartea este „citibila” 😀

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 12, 2014 at 3:14 pm

      Ai reuşit să redai în câteva fraze – ceea ce simt şi eu despre carte. Este într-adevăr „citibilă” :))

       
  8. beausergent

    Aprilie 18, 2014 at 9:34 am

    @”Aş vrea să ştiu ce părere aveţi în general despre continuări moderne la romane celebre.”

    Nu-mi amintesc să fi citit vreuna. Vorbind acum, parcă am citit la un moment dat „Fiul lui D’Artagnan” (scrisă de Paul Feval, găsesc pe Google). Şi, dacă nu mi se amestecă amintirile literare, mi-a îmbogăţit percepţia asupra D’Artagnan-ului original (culmea ar fi să mă înşel şi D’Artagnan să nici nu apară în carte 🙂 ). Eu cred că doar un scriitor cel puţin de mărimea celui iniţial poate da „continuări” satisfăcătoare. Sau rafinaţi în genul lui „Pierre Menard”, desigur 🙂 .

     
  9. Rolling Ideas

    Aprilie 29, 2014 at 9:17 am

    Daca intradevar aceasta carte castigat concursul pentru cea mai buna continuare, atunci doamne fereste cum au fost celelalte! Mi-a lasat un gust foarte amar si m-a dezamagit, parca in afara de personaje (de numele personajelor) nu are nimic in comun cu „Aripile vantului”.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 29, 2014 at 9:59 am

      Nu ştiu sigur cum a fost. Ştiu că, pe vremea când a apărut prima ediţie, am citit ceva despre subiect. Între timp n-am putut avea confirmarea certă şi m-am bazat doar pe amintiri. Şi pentru mine a fost dezamăgitoare.

       
  10. paicu dorina

    Ianuarie 13, 2015 at 9:37 pm

    Cred că ,,Pe aripile vântului” ne-a marcat multora dintre noi existența și aproape am identificat personajele cu actorii care le-au interpretat…Adevărul este că nimeni nu va mai putea imita zâmbetul lui Gable sau sprânceana ridicată deasupra ochilor verzi ai lui Vivien Leigh.
    Continuarea a fost o dorință unanimă, dar personajele și-au pierdut din consistență și din identitate, lăsându-ne să tânjim după iubirea neîmplinită și așteptând din nou, cu speranță, pentru că ,,și mâine este o zi…”

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 13, 2015 at 9:56 pm

      Eu încă mai aştept să se realizeze televiziunea virtuală interactivă, un fel de joc de regie, unde poţi să-ţi alegi cine să joace în filme. Aşa, poate, imaginea pe care ţi-o creezi în minte când citeşti romanul să fie mai aproape de realitatea percepută. Mâine este o nouă zi, putem visa, spera şi poate, dacă trăim suficient se poate întâmpla. Eu cred că filmul Pe aripile vântului va dăinui mereu, rămânând unul dintre acele filme care nu pot avea remake-uri, pentru că oricare ar ieşi în pierdere. Scarlett, pe de altă parte, este un esec, aşa cum zici şi tu, tocmai pentru că-i lipseşte aceea savoare pe care i-o dădeau actorii, jocul lor şi perfecta compatibilitate scenică. Fiecare era atât de potrivit cu personajul că nu poţi să-l înlocuieşti cu altcineva.

       
  11. Nastasia

    Octombrie 2, 2015 at 6:34 pm

    Recent am terminat de citit cartea Pe aripile vintului. A fost magnifica, mi-a lasat niste amintiri de neuitat, m-a invatat sa nu ma dau batuta si sa cred ca miine va fi o noua zi. Nu as vrea sa citesc Scarlet, nici sa-mi imaginez alta inchiere. O incheiere mai emotionanta nu mi-as fi putut imagina. Va multumesc pentru articol si lectura placuta in continuare.

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 3, 2015 at 7:14 pm

      Mulţumesc mult pentru comentariu, Nastasia. Cred că este mai bine să-ţi imaginezi orice continuare posibilă, deci poate e mai bine să nu citeşti continuarea. Am ajuns la concluzia că aceste continuări tind să dezamăgească, chiar şi atunci când sunt scrise de acelaşi autor, cu atât mai mult o fac atunci când autorul este diferit, trăitor al unei alte epoci. Te mai aştept pe aici 🙂 Lectură plăcută şi ţie. Sper să-ţi fac poftă cu vreun alt titlu dintre recomandările pe care le-am făcut de-a lungul vremii.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: