RSS

Arhivele lunare: februarie 2014

„Jurnalul lui Bridget Jones” şi „Bridget Jones: La limita raţiunii”, de Helen Fielding


helen-fieldingPovestim astăzi despre cărţile scriitoarei Helen Fielding (n. 19 februarie 1958) şi despre eroina care-a făcut-o celebră, Bridget helen-fielding vol. 1Jones. Jurnalistă britanică, cunoscută pentru documentarele sale din Africa şi a cărei roman de debut din 1994, Celebritate pentru o cauză nobilă, deşi aclamat de critică, a fost mai puţin cunoscut publicului larg. Pe lângă munca serioasă de jurnalist, scriitoarea a început să scrie şi o coloană de articole amuzante pentru ziarul The Independent, ce au plăcut mult publicului. Cu toate acestea, Helen Fielding a devenit un nume cunoscut internaţional doar după realizarea filmului (2001) care a ecranizat romanul Bridget Jones’s Diary. Filmul este o comedie romantică reuşită, în regia lui Sharon Maguire, care îi are pe Renée Zellweger, Hugh Grant şi Colin Firth în rolurile principale. Cartea, care stă la baza acestui film, a apărut ca urmare a succesului de care s-a bucurat coloana comică pe care jurnalista a scris-o pentru ziarul unde lucra. Aici a prins viaţă eroinaBridget Jones Diary sa, Bridget Jones şi bazându-se pe succesul pe care l-a avut la public, Editura Macmillan i-a cerut jurnalistei să scrie un roman întreg despre aceasta. Scriitoarea a mărturisit că, atunci când a scris primul roman Bridget Jones, nu s-a gândit că îl va citi cineva. Trebuie să recunosc eu, ca şi toţi cei care nu au citit ziarul The Independent, am aflat de eroină doar după ce-am văzut filmul şi abia pe ulterior am citit cartea. Dar aşa cum am constatat şi eu, poate şi alţii au făcut-o – cartea este mult mai amuzantă decât comedia, de altfel reuşită, realizată de Universal Pictures. Din primele pagini mi-a captat atenţia şi am râs recunoscând promisiunile deşarte pe care şi eu de-a lungul vieţii le-am făcut (privitor la cura de slăbire) la fiecare început de an:

„Voi mânca mai multe legume”,  „Mă voi duce la sala de sport de trei ori pe săptămână şi nu doar ca să cumpăr sandvişuri”, „Voi avea mai multă încredere în mine însămi”… (citat din lista  de Hotărâri pentru noul an, Jurnalul lui Brigdet Jones, Polirom, 2003).

De-a lungul anilor s-a rezolvat doar partea cu încredere în mine… :)) Dar să revenim la carte. Filmul m-a amuzat, dar cartea a fost cea care m-a dus cu gândul la povestea din Mândrie şi prejudecată a lui Jane Austen. Bridget reprezintă femeia nemăritată, de treizeci şi ceva de ani, modernă, lansată într-o cursă veşnic piedută de a-şi îmbunătăţi viaţa, cu un serviciu fără mari perspective, fără mari calităţi sau avere dar cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Ea se află cam în situaţia lui Elizabeth Bennet privitor la posibilitatea unui măritiş bun. Dar dacă Elizabeth este o persoană mulţumită de sine, cu un caracter hotărât şi destul de încăpăţânată, Bridget este nehotărâtă şi în general nemulţumită de sine, căutând sfaturi într-o mulţime de cărţi despre dezvotarea personală. Dar poate că pentru noi, aşa cum Elizabeth pare să fie personajul ideal al femei epocii lui Austen, Bridget întruchipează femeia zilei de azi. Femeia care devine nesigură de sine din cauză idealului imposibil de atins al frumuseţii feminine, unde silueta subţire este extrem de importantă şi unde banul îşi spune cuvântul.

Of, de oare sunt atât de neatrăgătoare? De ce? Chiar şi un bărbat care poartă ciorapi cu bulinaşe crede că sunt oribilă.” (citat, op. cit., p. 23)

BridgetTotuşi Bridget, aşa cum nu se vede pe sine, este o persoană cu suflet bun, o bună prietenă, inteligentă (în ciuda hotărârilor stupide pe care le ia), cu mult umor şi care nu arată deloc atât de rău pe cât crede. Simpatizezi cu ea şi speri să se trezească să se vadă cu ochii altora. Faptul că doi bărbaţi arătoşi îi dau atenţie ar trebui s-o trezească la realitate. Lupta pe care o duce cu sine te amuză prin felul în care îşi găseşte scuze în expunerea ritualică din jurnal a numărului kilogramelor, a caloriilor şi explicatul exceselor alimentare, sau de orice altă natură. Poveştile de dragoste te fac să crezi că, în sfârşit va ajunge să se cunoască, să se aprecieze. Te enervează la culme mama sa, care este asemănătoare doamnei Bennet, concentrată fiind doar pe viaţa personală nereuşită (după părerea ei) a fiicei sale. Ea este cu siguranţă unul din factorii răspunzători de nesiguranţa de sine a lui Bridget. Helen Fielding face mai multe trimiteri spre romanul lui Austen, plecând de la numele personajului masculin, Mark Darcy până la evoluţia poveştii în sine. Deşi această similitudine, dacă ai citit Mândrie şi prejudecată, te-ar putea face să prevezi finalul, cartea te atrage şi îţi place pentru hazul şi buna-dispoziţie ce ţi-o crează lecturând-o. O recomand  cu căldură celor care au nevoie de puţină destindere. Dacă linia poveştii urmează cartea lui Austen, stilul şi problemele dezbătute în carte, dificultăţile întâmpinate în reuşita unei relaţii de cuplu moderne le regăsim tratate într-un mod apropiat cărţii (şi serialului) Sex and the City (Totul despre sex).

bridget-jones-la-limita-ratiunii_1_fullsize Cel de-al doilea roman al său, Bridget Jones: The Edge of Reason / Bridget Jones: La limita raţiunii, ecranizat la rândul său în 2004, începe fericit:

„Urraa! Anii de sihăstrie au luat sfârşit. De patru săptămâni şi cinci zile am o relaţie normală cu un bărbat adult, dovedind, prin urmare, cu nu sunt o paria în materie de amor, aşa cum mă temusem” (citat din Bridget Jones: La limta raţiunii, Polirom, 2003, p. 11)

Poate faptul că deja din prima pagina începe atât de bine, te face să te gândeşti – frate, ce se poate strica acum? Şi-atunci îţi dai seama că de-aici încolo nu ştii cum se va desfăşura cartea pentru că, în mod evident, acţiunea din romanul lui Jane Austen a fost depăşită. Aştepţi cu nerăbdare să vezi când „cade pantoful” şi cu ce alte probleme se va confrunta Bridget. Atunci îţi dai seama că iubirea n-o poate face sigură pe ea, sigură pe iubirea pe care o inspiră şi că … în fond nu este un remediu natural care rezolvă toate problemele interioare ale cuiva. Mark ştie că s-a lăsat de fumat, deci în faţa lui nu mai fumează… dar o face pe ascuns 🙂 De parcă problemele sale n-ar fi de ajuns, se confruntă şi cu „drama” pe care o generează mama ei, care suferă de-o criză a vârstei a treia. Vrea să-şi părăsească soţul şi să plece în Kenya… totuşi din cauză că i-a expirat paşaportul nu mai pleacă – din stupidul motiv că în noile poze arată la fel de bătrână pe cât este 🙂 Viaţa ei perfectă de cuplu pare să se confrunte cu diferite probleme, apare „prietena” ei Rebbeca în peisaj, despre care Bridget spune:

Chestia e că individa e alunecoasă ca o meduză. Discuţi cu ea şi totul pare bine şi la locul lui, dar dintr-o dată simţi că ai fost înţepat şi nu ştii de unde ţi s-a tras. Vorbeşti, să  zicem, despre blugi şi ea spune ceva de genul: „Păi, dacă ai celulită, cel mai bine e să porţi ceva larg, stil Dolce & Gabbana” – ea are nişte coapse splendide, ca de pui de girafă…( citat din op.cit, p. 47)

Din cum decurge povestea, se pare că Bridget a judecat-o corect, şi aşa cum se va dovedi mai târziu aceasta poate fi extrem de manipulatoare, reuşind să se insinueze între cei doi iubiţi. Nici prietenele ei bune Shazzer şi Jude nu fac cele mai bune alegeri când o cadorisesc, îi lasă bilete sau când o sfătuiesc, acutizând astfel problemele iscate artificial. Când oamenii sunt îndrăgostiţi, mai ales la începutul unei relaţii este mai uşor să fie destabilizaţi. Gelozia nu este nici ea cel mai bun sfătuitor în relaţiile de dragoste. Ce faci când vrei să scapi de toate – pleci în vacanţă? Într-un loc frumos, însorit… sau poate în Thailanda în anotimpul ploios 🙂 cum pleacă Bridget însoţită de prietena ei Shazzer. Acolo alte peripeţii ne ţin captivi şi ne este prezentată şi o drastică cură de slăbire ce are rezultate spectaculoase 🙂 Cam atât pe moment despre acest roman – vom povesti mai jos, în comentarii mai pe larg.

Helen-Fielding-2657335Povestea personajului şi al romanelor ce au avut un fulminant succes, fiind traduse în 40 de limbi şi atingând numărul de 15 milioane de exemplare vândute, ne duce cu gândul la succesul pe care alţi scriitori l-au avut şi despre care am scris (John Grisham, Margaret Mitchell, Leila Meacham, Arthur Haley). Bridget Jones a fost creată de autoare când ea însăşi era, asemeni eroinei sale, îndrăgostită şi ulterior proaspăt căsătorită cu Kevin Curran, căsătorie ce a durat din 1999 până în 2009. După divorţul de acesta, scriitoarea a scris o continuare a acestor romane, Bridget Jones: Mad About the Boy (2013). În această continuare, pedepsindu-l probabil pe soţul ei, care a fost prototipul pentru Mark Darcy, Helen Fielding scapă de el şi ne prezintă o altă faţetă a lui BridgeBridget Jones. Mad about the boyt, care se transformă, după 14 ani, dintr-o celibatară cu probleme, într-o văduvă şi mamă a doi copii. Fanii cărţilor ei au fost îngroziţi de uciderea personajului principal masculin. Eu nu am citit romanul care a apărut recent în Anglia. Dacă ne-am gândi că personajul ar fi putut fi fost o fantomă răzbunătoare, ar fi explicată şi problema pe care a avut romanul şi care a necesitat retragerea primei ediţii a cărţii de pe piaţă. Se pare că romanul a avut erori de editare, pentru că a cuprins, din greşeală, 40 de pagini dintr-o altă carte, a altui autor, care a fost tipărită în aceiaşi zi. Cartea cu care s-a „contopit” Bridget Jones: Mad about a boy este o carte de memorii, My Life, a autorului Sir David Jason. Cât de sugestivă totuşi această încurcătură dacă ne gândim doar la titlul Viaţa mea / My Life – ce face o remarcabilă trimitere la evoluţia autobiografică a romanelor doamnei Fielding.  Cât despre ultimul abia apărut, este posibil să fie ecranizat, deşi se pare că steaua actriţei Renée Zellweger nu mai străluceşte cum strălucea … şi nici romanul nu pare să se ridice la aceiaşi înălţime. Totuşi sunt curioasă să-l citesc şi cred că aş vedea şi filmul.

 question-markVoi ce părere aveţi? Aţi citit romanele? Aţi văzut filmele? V-aţi confruntat vreodată cu problemele lui Bridget? Vă recunoaşteţi în vreunul din personaje?

Vă recomand să citiţi şi ce-au scris pe acest subiect Puştoaica citeşte, Cuvinte vrăjite sau pe blogul Jurnal de fraieră

Pentru toţi cei care aţi scris despre acest subiect, mi-ar place să-mi lăsaţi link-uri de trimitere către articolele voastre pentru ca să le adaug ulterior aici.

P.S. (nota din 2018) – ecranizarea din 2017 a celui de-al treilea roman din seria Bridget Jones, având titlul Bridget Jones’s Baby / Bridget Jones însărcinată este de găsit şi pentru împrumut la Secţia de Artă şi Carte Franceză a bibliotecii noastre

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Ce vom citi şi povesti la final de lună februarie şi la final de martie la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


logo_club_lecturaScriu doar câteva cuvinte care să certifice că, aşa precum probabil aţi văzut deja, romanele Nord şi Sud (de Elizabeth Gaskell) şi Scarlett (de Alexandra Ripley) au ieşit câştigătoare în rezultatul sondajelor de opinie pe luna februarie şi pentru final de trimestru I, 2014. Regulamentul nostru este acelaşi. Dacă, pe lângă comentariile făcute de voi aici, scrieţi despre romanele dezbătute la voi pe blog – vă rog să faceţi o notificare că le-aţi citit pentru Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte” şi să faceţi o trimitere către acest blog.nord-e-sud-by-elizabeth-gaskell-prima-edizion-L-D8u-a8

Vă recomand, ca, pe lângă cărţile citite să vedeţi şi filmele care le-au ecranizat. Nord şi sud a fost ecranizat de BBC într-o miniserie, în 2004 şi care a fost al treilea DVD din colecţia BBC distribuită de Jurnalul naţional. Un film care a avut un succces deosebit şi care a atras atenţia asupra cărţii lui Elizabeth Gaskell.

Scarlett 1Cât despre Scarlett, care este continuarea scrisă contemporan de Alexandra Ripley a romanului Pe aripile vântului (Gone with the wind) de Margaret Mitchell, a fost de asemenea ecranizat, în 1994, tot într-o miniserie.

Aştept cu nerăbdare viitoarele noastre discuţii pe marginea acestor cărţi şi filme.

 

Etichete: , , , , , , ,

John Grisham şi thriler-ul juridic

John Grisham şi thriler-ul juridic

John Grisham (născut pe 8 februarie 1955 în Jonesboro, Arkansas, SUA) este unul dintre scriitorii a căror cărţi a captat atenţia publicului, dar şi a producătorilor de filme, deoarece cărţile pe care le scrie sunt antrenante, inteligente, tratează probleme sociale importante sub masca unor thrillere juridice, unde personajele principale sunt avocaţi. El însuşi şi-a luat doctoratul în drept, a profesat ca avocat iar ca om politic, a fost ales în Camera Reprezentanţilor (Si vreme e ca sa uciziSUA) din partea partidului democrat. Romanul său de debut a fost A time to kill, (apărut în 1989 şi ecranizat cu acelaşi titlul în 1996) / Şi vreme e ca să ucizi Ha ölni kell este un roman care m-a marcat profund şi a cărui ecranizare mi-a plăcut foarte mult. Pentru ca să scrie acest roman i-au trebuit 3 ani. Interesant este că John Grisham, cu toată puterea lui de convingere ca avocFirmaat şi om politic, a avut nevoie de mult timp ca să găsească o editură care să-şi dorească să-i publice cartea, dar, chiar şi aşa, primul tiraj a fost mic, de doar 5000 de exemplare. Este bine că nu s-a dat bătut după ce 28 de alte edituri l-au refuzat. De-abia după ce au apărut romanele următoare, The Firm (Firma), The Pelican Brief (Cazul Pelican) şi The Client (Clientul), după ce succesul a fost asigurat, a fost reeditat şi primul său roman. Să fi fost asta din cauza problemelor rasiale pe care le tratează cartea? Sau poate editurile n-au crezut că scrierile de acest gen pot captiva şi interesa cititorii? Debutul lui John Grisham se poate Cazul Pelicanalătura altor poveşti ale unor debuturi celebre sau interesante despre care am scris anterior (Margaret Mitchell, Leila Meachum). Dacă pentru romanul de început i-au trebuit trei ani, Grisham a ajuns la performanţa de-a scrie unClientul roman în 6 luni. Scrie de 23 de ani şi are 25 de cărţi apărute. Pe de altă parte, romanele nu mai au aceea încărcătură emoţională pe care au avut-o romanele sale de la începutul carierei de scriitor. Dacă n-aţi citit nimic de John Grisham, precis că aţi văzut filmele, dar şi aşa, eu vă recomand cărţile sale. Dintre cele 9 romane ecranizate, biblioteca noastră deţine: Avocat şi victimă (The Gingerbread Man), Juriul şi Dosarul Pelican (The Pelican Brief) . Romanele sale, scrise alert, reuşesc să facă şi o radiografie a societăţii, atingând probleme acute sociale sau rasiale, încă existente în Statele Unite ale Americii. Azi aş vrea să vă postesc, însă, despre alte două cărţi ale sale: Avocatul străzii şi Testamentul.

Avocatul straziiUn roman, poate mai puţin cunoscut, al acestui scriitor, The Street Lawyer  (roman apărut în 1998 şi ecranizat sub formă de film TV în 2003) / Avocatul străzii/ Az utca ügyvédje. Am ajuns întâmplător să citesc această carte şi m-au marcat problemele care sunt prezentate aici, cu atât mai mult cu cât, pe plan personal, am cunoscut, recent, pe cineva cu o poveste tristă de o natură apropiată celor descrise în carte, find o persoană ce a ajuns să trăiască pe străzi. Revenind la roman – povestea acestuia începe descriind viaţa foarte confortabilă financiar, plină de posesiuni şi promisiuni ale unor avansări importante în carieră ale unui tânăr avocat, căsătorit cu slujba lui, mai degrabă decât cu soţia sa. Firma de avocatură, la care lucrează de câţiva ani buni, este una dintre cele mai bune şi prospere firme, având sute de avocaţi angajaţi atât în Washington (locul unde se desfâşoară acţiunea) cât şi în filialele din restul oraşelor importante din SUA. Toată această viaţă de fapt rutinantă, extrem de încărcată şi stresantă, unde colegii sunt mai degrabă concurenţi şi unde tinerii avocaţi pun munca, interesele firmei înainte de orice, este pe cale să se schimbe odată cu o ameninţare venită din partea unui om al străzii. Ajuns la limită, el caută vinovaţii care, pe el şi pe mulţi alţii, l-au scos ilegal din casă. Ce poate el să facă în faţa colosului juridic? Se decide să îi ţină ostatici şi să îi ameninţe cu o bombă. Romanul devine interesant din primele pagini, deşi acţiunea Domnului (cum vrea să i se spună) este sortită eşecului. Este un semnal, însă, pentru tânărul avocat prezent şi atins de evenimente. Ce poate face un avocat împotriva colosului pe care îl cunoaşte, mai ales dacă se aliază cu alţii care vor dreptate pentru cei umili? Asta este povestea pe care v-aş invita s-o citiţi. Mie mi-a plăcut modul în care e descrisă viaţa oamenilor străzii, a celor care luptă pentru ei, a Sistemului pe care îl foloseşti sau împotriva căruia lupţi pentru o cauză justă. Mi-ar fi plăcut să ştiu atât de multe despre sistemul nostru de ajutorare în cazul oamenilor străzii. Am aflat însă, că, din fericire pentru oamenii necăjiţi din Deva, s-a deschis un adăpost de noapte.

TestamentulLa polul opus al acestei vieţi umile, în romanul The Testament / Testamentul / A végrendelet, Grisham face o incursiune într-o altă lume, cu alt gen de probleme, lumea celor foarte bogaţi şi viaţa lor irosită pe plăceri. Aceştia, în ciuda unui start financiar foarte mare, comparativ cu al majorităţii oamenilor (sau poate tocmai datorită lui) ajung să fie restrânşi financiar şi dependenţi de capriciile unui tată, Troy Phelan, foarte în vârstă, pe care speră să-l moştenească. Bătrânul, viclean şi nemilos, semnează un ultim testament din care toţi copiii săi, fostele sale soţii, sau alte rude şi angajaţi sunt omişi, lăsând toată averea sa unei fete, pe nume Rachel Lane, pe care n-a recunoscut-o fiind în viaţă. După moartea sa, avocatul său, Josh Stafford, este însărcinat să o caute pe această fiică, să-i aducă la cunoştiinţă faptul că a devenit una din cele mai bogate femei ale Americii şi să lupte, dacă este cazul, cu ceilalţi moştenitori pentru a-i onora ultima dorinţă. Despre acestă pierdută fiică bătrânul ştie doar că este misionară intr-un colţ uitat de lume, într-unul din satele pierdute pe undeva prin Pantanal. N-am ştiut foarte multe despre aceast800px-Pantanal,_south-central_South_America_5170ă regiune până n-am citit cartea lui Grisham. Această zonă aflată pe teritoriul a mai multe state (Brazilia, Paraguai, Bolivia)  este extrem de întinsă, între 140.000 și 195.000 kilometri pătrați şi unde peste 80% din sol este inundat în sezonul ploios. Josh Stattford se gândeşte să trimită omul potrivit în această misiune, pe Nate O’Riley. Un avocat excelent, este în acelaşi timp un om cu multe probleme, pe care îl scoate efectiv dintr-un sanatoriu unde era pentru adicţiile faţă de droguri şi alcool. Nate acceptă să plece în această misiune, cu atât mai mult cu cât are multe probleme financiare. Autorul reuşeşte să prindă foarte bine problemele pe care le are un om consumat de asemenea obiceiuri nesănătoase şi tentaţiile pe care le întâlneşte în cale. Cât de sigur este să mergi după cineva aflat la capătul lumii, mai ales în Pantanal în timpul anotimpului ploios? Ar fi interesant să citiţi despre asta. Sau să aflaţi mai multe despre triburile paşnice ale indienilor din Brazilia şi decimarea lor de-a lungul istoriei. Autorul este foarte bine documentat asupra zonei şi istoriei locurilor. Aşa că dintr-un thriller juridic am simţit că romanul a devinit unul iniţiatic (în ceea ce-l priveşte pe Nate), de aventură şi social dacă ne gândim la problemele cu care se confruntă, lipsurile şi viaţa grea pe care o duc oamenii în zona Pantanal.

John Grisham. romanePoate că vorbeşte avocatul din el, poate politicianul, sau poate că morala pe care o au toate lucrările lui, să fie o consecinţă a creşterii sale profund religioase, cert este că a fost unul din cei mai vânduţi scriitori americani în anii ’90. Scriitorul a reuşit să familiarizeze lumea cu termenii juridici, cu procedura în diferite cazuri si cu sistemul juridic american. Cred că este primul care a creat eroul-avocat. Poate că era nevoie şi de publicitatea pozitivă, având în vedere că atât în filme, cât şi în alte romane (începând cu literatura clasică, din care pot aminti pe Charles Dickens – în Bleak House / Casa Umbrelor) în marea lor majoritate, avocaţii sunt percepuţi mai degrabă negativ. Dar trebuie să spun că şi la Grisham eroul este cel care se opune corporaţiilor, care reuşeşte să mişte Sistemul în ciuda obstacolelor, a puterii oponente, triumfând morala.. Stilul este accesibil, iar poveştile alerte. El însuşi recunoaşte sincer că ceea ce scrie nu se încadrează în marea literatură şi speră doar ca la finalul unei cărţi cititorilor: „Să le fi plăcut. Eu încerc să scriu ficţiune de calitate. Nu fac literatură şi nici nu pretind asta” (John Grisham). Romanele sale i-au adus lui John Grisham, pe lângă celebritate şi o avere de 15 milioane de dolari anual. Până în 2012 romanele sale s-au vândut în peste 275 milioane de exemplare în întreaga lume. El şi Tom Clancy sunt singurii autori care, la prima ediţie a unui roman, au vândut două milioane de exemplare. În cazul lui John Grisham, romanul despre care vorbim este Dosarul Pelican. Deţine şi recordul de a fi singurul autor al cărui cărţi s-au aflat pe locul întâi al listei de best-seller timp de 7 ani consecutiv (între 1994-2000). Poate că merită să citeşti cărţile ca să vezi dacă tu le-ai fi putut scrie, ai fi putut să-ţi clădeşti o avere din asta?


Nu am uitat că trebuie să scriu despre Bridget Jones 🙂

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: