RSS

Anna Karenina, de Lev Tolstoi – un nou subiect la Clubul „Să povestim despre-o carte”

26 Oct

Am ajuns să povestim azi, aşa cum am convenit anterior, despre Anna ana-kareninaKarenina. Un roman amplu, cu foarte multe personaje, alert scris şi care este totodată o critică adusă societăţii corupte, bolnave, frivole, ce-şi trăieşte poveştile de dragoste şi viaţă într-un cadru fastuos, dar plin de minciună şi deznăgejde. Romanul pleacă de la o dramă reală, din vremea lui Tolstoi, ce a avut loc la o moșie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncându-se în fața unui tren. Plecând de la această dramă scriitorul, Lev Tolstoi, conturează într-un mod excepţional o lume întreagă, un univers viu, în care simţim că participăm, privind la modul de viaţă dus de moşierii şi mujicii (ţăranii) ruşi.  Deşi romanul este axat pe viaţa nobilimii, surprinde relaţia dintre aceasta şi cei care muncesc pentru a o susţine, ţăranii. Obiceiurile ţărăneşti sunt cele pe care Tolstoi le descrie apreciativ, în carte. De asemenea viaţa la ţară este de departe preferata lui. Nu-i de mirare că un cuplu care reuşeşte, a cărui iubire se supune canoanelor vremii, este cel al lui Konstantin Levin şi Katia Alexandrova (Kitty). Levin este moralistul, cel care priveşte şi judecă conduita celor deopotrivă cu el. Am simţit că Tolstoi a profitat să creeze un personaj care să-l reprezinte, prin gura căruia să-şi facă cunoscute opiniile personale. Nu-i place moda „lumii bune”  de-a vorbi cu copiii franţuzeşte. Aflat într-o vizită la Daria Alexandrova, ai cărei copii sunt obligaţi să vorbească franţuzeşte, găseşte că este superficial şi fals să vorbeşti aşa:

„Eu vorbesc cu tine franţuzeşte, aşa vorbeşte-mi şi tu”. Feţiţa voi să spună, dar uitase cum se spune „lopăţică” în franceză, maică-sa îi şopti şi după aceea, tot în franceză, îi explică unde-şi poate găsi lopăţica. Toate acestea i se părură penibile lui Levin. Acum toate, în casa Dariei Alexandrova şi la copiii ei, nu i se părură atât de simpatice ca mai înainte. „De ce-o fi vorbind franţuzeşte cu copiii? se întrebă. E ceva atât de nefiresc şi de fals! Şi copiii simt asta. Să-i înveţi franţuzeşte şi să-i dezveţi de sinceritate”, se gândi el …  (Citat din Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Ed. Polirom, 2007, p. 295).

Greta_Garbo_Anna_Karenina_4Dar să revenim la Anna Karenina – ca personaj. Deşi un personaj puternic, cu multe calităţi, este unul dintre personajele pe care nu am reuşit să-l înţeleg pe deplin niciodată. Iubirea poate fi extrem de motivantă. Mulţi au luat decizii pripite şi eronate datorită ei. Totuşi iubirea de mamă, pentru mine, trece peste orice alt fel de iubire şi cred că o mamă bună, aşa cum este prezentată Anna în carte, cu foarte mare greutate ar putea lua decizia de-aş părăsi copilul. Să fie dorinţa de-a fi iubită, de-a trăi această iubire pătimaşă alături de contele Vronski, ceva mai presus de dragostea de mamă? Şi după primele săptămâni, luni de miere rămâne nesiguranţa, singurătatea, obsesia şi gelozia? Prima dată când am citit această carte am urmărit firul poveştii cu mare atenţie, sperând cumva într-un happy end. Eram foarte tânără când am citit prima dată romanul şi era firesc să-mi doresc aşa ceva. Acum, după ce-am trăit ceva timp, mi-am dat seama că în viaţă de foarte puţine ori este posibil un sfârşit fericit când faci alegeri greşite. Tolstoi este un moralist şi ne-a dat ca învăţătură acest roman, unde dragostea ar trebui să fie curată, pură şi într-un cadru legal (vezi iubirea lui Levin). Romanul pare dedicat nefericirii dacă ne luăm după prima lui frază:

Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei” (citat din Anna Karenina, op. cit., p. 5).

Nefericirea famililor începe cu un scandal, cel din casa familiei Oblonski, unde aflăm că Stepan Arkadici Oblonski i-a fost infidel soţiei sale, Daria Alexandrova (Dolly), pe care o înşelase cu guvernanta. Ce aflăm este că, în fapt, Stepan Arkadici şi-a înşelat frecvent soţia şi este într-un fel contrariat de reacţia ei, pentru că i s-a părut că ea ştia de mult de aceste „indiscreţii” ale sale. Reacţia celor care ştiau sau au aflat de infidelităţile sale este surprinzătoare:

Cu toate că Stepan Arkadici era vinovat cu vârf şi îndesat faţă de soţie, cu toate că şi el simţea asta, aproape toţi ai casei, până şi dădaca cea mai bună prietenă a Dariei Aleksandrovna, erau de partea lui.” (citat din Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Ed. Polirom, 2007, p. 10.)

Reacţia faţă de bărbatul care înşeală este însoţită de multă înţelegere, considerată a fi un fapt firesc şi care n-ar trebui să mire sau să declanşeze un scandal de proporţii, că doar e ştiut că aşa sunt bărbaţii. Lor li se asigură un alt cod al moralităţii decât femeilor. Acest scandal o aduce pe Anna la Moscova, pentru a-i putea fi alături fratelui său, infidelul. Implicit, este motivul pentru care ajunge să-l cunoască pe contele Vronski. Vronski este curtezanul prinţesei Kitty Şcerbaţkaia, tânăra soră a Dariei Alexandrova, care tocmai îşi făcuse debutul în societate. Aceasta, tocmai din cauza acestui flirt, refuză cererea în căsătorie a lui Konstantin Levin, un tânăr ce o iubeşte sincer. Autorul ni-l prezintă pe Vronski:

Male-roles-in-film-Anna-Karenina-iPad-wallpapers-2048x2048-01Vronski este unul dintre fiii contelui Kirill Ivanovici Vronski şi unul dintre cele mai reuşite exemplare din rândurile tineretului de aur al Petersburgului.” … ” E putred de bogat, frumos, are relaţii sus-puse, e aghiotant la palatul imperial şi, peste toate acestea, băiat foarte bun şi de ispravă. Dar e mai mult decât un băiat de ispravă pur şi simplu. După cum l-am cunoscut aici, e şi instruit şi foarte inteligent: e un om care va ajunge departe. (Caracterizare făcută de personajul Stepan Arkadici, în Anna Karenina, op. cit., p.46-47)

Vronski satisfăcea toate exigenţele mamei (prinţesei Kitty n.a.). Era foarte bogat, inteligent, nobil, îl aştepta o carieră strălucită în armată şi la curte; în fine, era un om fermecător. Nu-şi putea dori nimic mai bun. (citat din Anna Karenina, op. cit., p. 51)

Este oare de mirare atunci, că Anna Karenina, ca toată populaţia feminină a înaltei societăţi, se trezeşte întorcând capul după el, când se întâlnesc prima dată, în trenul care-o aducea la Moscova, în sprijinul fratelui său. Dar nu este singura a cărei atenţie a fost atrasă şi lui Vronski îi place de la prima vedere.

anna-karenina… simţi nevoia s-o mai privească o dată – nu pentru că era foarte frumoasă, nu datorită eleganţei şi graţiei modeste, care se citeau pe tot chipul ei, ci pentru că, atunci când trecuse pe lângă el, în expresia feţei ei drăgălaşe observase ceva mângâietor şi gingaş.

Este impresionant felul în care Tolstoi reuşeşte să sondeze psihicul uman. Sunt luptele interioare mai interesante decât acţiunea, decât povestea. Ne arată lupta continuă ce se dă în Anna, întâi pentru a-şi înnăbuşi iubirea pentru Vronski, apoi cea prin care se confruntă cu spaimele şi gelozia ce-o macină. Totuşi, în ciuda tuturor, în ciuda faptului că ştie că va ajunge o paria în societate, sfârşeşte prin a-şi părăsi copilul, familia, alegând iubirea şi pe Vronski. Finalul cărţii – faptul că trenul, din loc al întâlnirii, devine armă a sinuciderii este Trenul.1probabil ideea autorului de-a sublinia atât nechibzuinţa deciziei luate de Anna, dar şi maleficul trenului, ca noutate a civilizaţiei, a ştiinţei acelor vremuri. Pentru un psiholog fin al omului, cum s-a dovedit Tolstoi, nu ştiu cum s-a gândit că o persoană puternică, care răzbeşte prin toate, care are puterea de-a da foc tuturor punţilor, trăieşte atât de nesigură, devenind atât de slabă în final. Cel puţin mie aşa mi s-a părut. Pentru că renunţarea la viaţă este calea unui om slab, nu a unuia puternic, cum este descrisă a fi fiind Anna. Este adevărat că atunci când simţi că ai pierdut totul, când lumea pare să ţi se năruie, nu poţi ştii cum ai reacţiona, ce decizii ai lua.

Anna Karenina este unul dintre cele mai ecranizate romane ale lui Tolstoi. Dintre foarte multele ecranizări realizate pe baza acestui roman, am văzut doar trei dintre ele: cea din 1935, în regia lui Clarence Brown şi având-o în rolul principal pe Greta Garbo ; cea din 1997, în regia lui Bernard Rose şi care-o are în rolul Annei Sophie Marceau in Anna Kareninape Sophie Marceau  şi pe cea din 2012, în regia Joe Wright, cu Keira Knightley în rol principmoore-and-leighal. Mi-ar fi plăcut să văd ecranizarea din 1948, în regia lui Julien Duvivier, cu Vivien Leigh în rolul Annei. Ce pot spune despre ecranizările pe care le-am văzut – că mi-a plăcut cel mai mult cea cu Greta Garbo, mi-a plăcut cum a jucat, m-a impresionat diferit, poate şi din cauză că a fost prima, poate şi din cauză că eram mult mai tânără şi a avut un alt fel de impact asupra mea. Ceea ce pot spune în privinţa realizării din 2012 – este că a fost, pentru mine cel puţin, un fiasco total. Felul în care regizorul a ales să prezinte societatea, ca un carusel teatral, a fost cumva prea forţat, prea departe de-a prinde povestea, poveştile de iubire sau de viaţă, indiferent cât s-au chinuit actorii. Keira Knightley nu mi s-a părut potrivită acestui rol, dar poate asta … e doar părerea mea.

Voi ce părere aveţi? Cum aţi văzut voi acest roman? V-a plăcut? Aţi fost ca şi mine cutremuraţi de decizia pe care Anna a luat-o la final? Ce părere aveţi despre ecranizările acestui roman? Care v-a plăcut cel mai mult? Hai „Să povestim despre-o carte”!

Dacă aţi scris despre acest subiect, pe blogurile voastre, postaţi un link, ca să-l includ în articol.

Vă las în compania a două mari vedete care au interpretat rolul Annei – Vivien Leigh, Greta Garbo, într-un videoclop realizat pe baza filmelor de Irene Xandra, pe youtube.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

33 de răspunsuri la „Anna Karenina, de Lev Tolstoi – un nou subiect la Clubul „Să povestim despre-o carte”

  1. Ritiu Maria

    Octombrie 26, 2013 at 8:50 pm

    Cred ca este greu sa scrii despre o asemenea capodopera, care a ramas, prin descrierile personajelor, a societatii in care au fost „fotogafiate” acestea, de catre un „nemuritor” al literaturii universale, care a depasit granitele Rusiei si care te impresioneaza si astazi prin modul in care poate sa „descifreze” oamenii, transformati in personaje de roman.
    Anna Karenina este o femeie care, casatorita fiind, cu un copil si un sot pe care se pare ca, nu-l iubea si-a sacrificat familia pentru un „vis” de dragoste care, i se parea singura modalitate de a-si trai viitorul.
    Ai dreptate Roxana ca, o mama n-ar trebui sa-si uite copilul, caruia ii era „datoare” cu o dragoste care depaseste orice alt sentiment omenesc si care ar fi trebuit sa primeze dar care, a „pierit” in valtoarea unor sentimente ce au „sters”, pana la urma, insasi viata celei care a ales sa strabata un drum gresit si nesigur cum este cel al dragostei pentru un om care, s-a iubit mai mult pe sine decat pe acele femei, ce-i cadeau la picioare, atrase doar de frumusetea lui.
    Am citit anterior romanul si m-a revoltat finalul care, a fost neasteptat pentru un personaj descris ca puternic, dar care s-a dovedit a fi „orbit” de stalucirea aparantelor unui sentiment care s-a dovedit a fi trecator si ca orice „pacat”, a avut finalul de aplicare a pedeapsei pentru incalcarea convenientelor.
    Este un roman putin greoi pentru ca, descrierile epocii, a relatiilor interumane si a multiplelor personaje care sunt tratate in roman, te distrag de la firul calauzitor al romanului si de la „boderia” creata pentru personajele principale, asa ca iti trebuie o atentie mai mare decat la alte romane din aceeeasi perioada, ale altor autori.
    Am vazut si eu ecranizarea cu Greta Garbo, iar acuma am vazut si secvente cu Vivien Leigh, cred ca mi-ar fi placut sa vad si ecranizarea din 1948 insa nu este timpul trecut, poate o s-o pot urmari, in viitor.
    Articolul este foarte bine prezentat si m-a dus cu gandul la epoca in care a fost scris romanul si la starea societatii in care, unii oameni erau bogati si-si permiteau orice extravaganta, iar altii trudeau pentru a-i face fericiti si pentru a castiga o bruma de venit, din care sa-si poata intretine, cu greu, familia in acest fel, trecutul ne-a aratat ca, nu este corect sa existe asa mari discrepante intre clasele sociale dar, inegalitati au fost si vor mai fi, chiar si in societatile moderne.
    Felicitari si mii de multumiri pentru munca pe care o desfasori in sprijinul lecturii si pentru a-i face doritori sa „descifreze” aceste romane care, au inca multe de spus, chiar si in epoca actuala.
    Un bun sfarsit de saptamana si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 26, 2013 at 10:42 pm

      Un comentariu deosebit, atent şi aprofundat asupra acestei cărţi, aşa precum m-am obişnuit deja de la tine. Eu nu ştiu dacă n-a fost dragoste adevărată. Iubirea aceea nebună, pătimaşă care te face să uiţi orice altceva. Pentru amândoi a fost un pas înapoi. Dar pe câtă vreme Vronski a fost doar pe moment încetinit pe scara ascensiunii sale, pentru Anna a însemnat ostracizare, însingurare şi de aici până la milioane de gânduri referitoare la viaţa, la alegerea ei, dragostea parca i s-a transformat în ceva sordid, apăsând-o, lăsându-i mereu senzaţia că Vronski o înşeală, chiar dacă nu era adevărat. Dar chiar dacă pe moment el nu o înşela, prin faptul că era dorit de alte femei, el, în mintea ei, avea oricând şansa de-a o face. Totuşi aici este dilema mea – laşi totul, ştii că te iubeşte, simţi acea iubire şi-apoi tremuri de frică?? de gelozie? Cât despre descrierile epocii – este adevărat că este ceva mai greu de lecturat, poate şi din cauza celor aproximativ 150 de personaje ale cărţii. A trebuit să mă întorc nu o dată, să văd cine din ce familie, a cui fată, a cui tată, soră, frate… era. În plus faptul că aveau numele englezeşti (Dolly în loc de Daria, Kitty în loc de Katia… ) sau prenumele era trecut cu numele după soţ, sau după tată – era confuz de multe ori. Dar după ce treci de acestea, ritmul cărţii este alert. Felul în care Tolstoi reuşeşte să realizeze personajele, te face să-i vezi în faţa ochilor. Mi-a plăcut mult descrierea vieţii simple a ţăranilor şi legătura lor cu moşierul. Levin stă pe brazdă, coseşte în rând cu ei, mănâncă din omleta ţărănească şi povesteşte cu ei. La fel şi Daria Alexandrova (soţia lui Oblonski) simte că are mai multe de vorbit cu femeile – despre naşteri (că tot a născut 7 copii), despre copii, se simte mai apropiată decât de femeile din înalta societate. Interesant este că Tolstoi, spre finalul vieţii a trecut averea pe numele soţiei, a făcut multă muncă şi s-a luptat să-i culturalizeze pe ţărani. Totuşi, copiii lui (a avut 12) nu i-au călcat pe urme, nu s-au sinchisit de unde vin banii, numai să vină. Deci, oricât de bine se gândea Tolstoi (prin gura lui Levin) că îşi va creşte copiii – când aceştia au crescut nu i-a înţeles şi nu au avut prea multe în comun.

       
  2. roșu vertical

    Octombrie 26, 2013 at 9:09 pm

    Eu am citit cartea relativ tirziu, in comparatie cu media, dupa ce vazusem deja doua ecranizari asa ca stiam la ce sa ma astept, ca evenimente majore ale cartii si recunosc ca nu am fost prea impresionata. Ma bucur ca l-ai amintit pe Levin, chiar daca doar in treacat. Asta a fost pentru mine adevarata surpriza cind am citit cartea, Levin ca personaj la fel de important ca Anna, desi, desigur, empatizam cu ea (eu nu, am condamnat-o si nu gasesc intelegere pentru gestul ei, desi pot sa inteleg ce l-a determinat) si el trece pe locul secund. Am scris si eu despre carte, acum doi ani, mai fuserit asa 🙂 https://www.goodreads.com/review/show/153470467

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 26, 2013 at 10:55 pm

      Mie mi-a displăcut mult alegerea Annei, dar, cum am scris şi mai sus, poate nu pot eu să judec, fiind alt fel construită. M-a lăsat pe gânduri felul în care societate tinde şi astăzi să-i dea dreptate bărbatului care înşeală, spre deosebire de femeie. Femeia nu mai este pusă pe un piedestal, dar trebuie să se comporte ca şi când ar fi 🙂 Levin – este personajul care, după cum cred eu, trage linia morală, subliniază ceea ce simţi şi tu citind, că ar fi neînregulă. Este îndrăgostit de Katia (Kitty) şi ajunge s-o consoleze când aceasta suferă – n-am înţeles dacă suferă că Vronski a lăsat-o pentru Anna, sau pur şi simplu, în lumina noilor evenimente, reconsideră refuzul ei de-al lua pe Levin de bărbat. Iubirea lor îşi face loc. Dacă aş fi cinică aş crede că pentru Kitty – Levin este doar un refugiu, o alinare, nu o mare iubire. Iar faptul că Tolstoi s-a autoportretizat pe sine şi relaţia sa cu soţia lui – mă duce cu gândul la felul lui de-a iubi şi de-a fi iubit. Despre asta poţi citi pe link-ul postat lângă poza lui Tolstoi – câte feluri de iubire credea el că sunt…. Un articol foarte bun. Mulţumesc de comentariu, am să trec şi link-ul spre tine, în speranţa că sunt cititori de limbă engleză 🙂

       
  3. shiki shiki

    Octombrie 27, 2013 at 12:00 am

    nu pot sa cred , ai reusit sa scrii despre anna :D! cat despre mine nu prea am ce comenta, am citit-o demult , nici nu ma gandesc sa o recitesc si refuz sa ma uit la vreun film facut dupa ea . o carte enervanta si plictisitoare ( pentru mine , altora poate sa le placa). poti sa spui ca am prejudecati impotriva lui tolstoi :P. nu cred nici eu in psihologia personajei 😛 .

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 27, 2013 at 12:29 am

      Da. în sfârşit 🙂 ! Pe de altă parte – recunosc că mie, deşi îmi place Tolstoi, aici nu am fost neapărat fanul lui. Mi-a plăcut mai mult Învierea, chiar dacă, sau poate tocmai datorită faptului că, din cauza acestui roman, Tolstoi a fost excomunicat de Biserrca ortodoxă. Dar să revenim la Anna – adică să nu mai revenim… că tot ceea ce-am avut de scris – se pare că am scris deja, atât în artico, cât şi în comentariile anterioare. Mai multe decât ţi-am spus personal, nu cred că reuşesc să scriu. Mă bucur doar că eşti de aceiaşi părere cu mine referitor la caracterul personajului principal.

       
  4. Dan

    Octombrie 27, 2013 at 10:43 am

    Am citit cartea, iniţial la o vârstă nepotrivită. „Pe vremea mea” (tâmpit eufemism; nici măcar nu reuşeşte să cuprindă neplăcutul actualei stări de manelizare), cititul era un must have, astfel că de multe ori te avântai în lecturi nepotrivite gradului de înţelegere. Ulterior am recitit-o, fără însă a mă putea delimita de faptul că îi ştiam finalul. Pentru că ăsta-i lucrul care m-a deranjat şi mă deranjează la acest roman : finalul anulează cumva restul poveştii, ia prim-planul, face să se vorbească doar de el ca despre o ştire de la ora 17.00.

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 27, 2013 at 11:27 am

      Este exact ceea ce-am simţit şi eu. Poate este din cauză că Tolstoi a pornit de la acest gen de ştire, dar presupun că acea amantă nu era nimic din ceea ce Tolstoi a creat în personajul Annei. Nu ştiu dacă eu aveam vârsta potrivită să înţeleg cartea, iar acum, când am recitit-o m-a enervat din start faptul că-i ştiam finalul.

       
  5. ch3815h

    Octombrie 27, 2013 at 10:45 am

    romanul Anna Karenina isi poarta actiunea bicatenara pe atentia asupra evolutiei lui Levin si drama interioara a eroinei, ce alege tragic sa curme suferinta indeciziilor ce-o framanta. sa fi fost de anticipat din paginile anterioare brusca ei decizie marturisesc ca nu ma asteptam la asa o hotarare, dar tocmai prin felul in care e luata si se termina efectul actiunii sale creeaza acel boom prin care moralizeaza intr-un fel posterioritatea transmitand un mesaj subliminal „nu faceti ca mine, urmati-va simtirea si iubiti nescindat” iar Tolstoi implineste ideea asta prin evolutia lui Kitty, care se maturizeaza dincolo de ce putea concepe lumea din jurul ei despre o tanara la anii ei, cand ia contactul cu moartea iminenta (in episodul ingrijirii fratelui vitreg al lui Konstantin Levin) si devine o femeie impinita, mama, sotie iubita care iubeste si are liniste si caldura si-si-si. 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 27, 2013 at 11:39 am

      Frumos scris, interesant mod de a privi finalul tragic, la care subscriu că nu mă aşteptam (atunci când am citit prima dată cartea). Indeciziile şi frământarea nu par să fie demne de personaj, dar Tolstoi trebuia să o facă să ajungă cumva la acel tren. Mi s-a părut că Levin este moralistul cărţii şi că este vocea autorului. El încearcă să înţeleagă totul. Chiar şi faptul că este dezamăgit de sentimentele pe care le simte (sau nu le simte suficient de profund) faţă de copilul său nou-născut, este un mod de-a face o incursiune psihologică în sinele autorului. Kitty trece peste toate, cum spui şi devine o mamă bună, o soţie iubitoare. Mulţumesc mult de comentariu 🙂 Te mai aştept!

       
      • ch3815h

        Octombrie 27, 2013 at 12:03 pm

        esti in blogroll, deci voi trece regulat pe aici! duminica frumoasa in ton si cu vremea de afara, ce pare a fi fost anuntata cam peste tot faina! 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Octombrie 27, 2013 at 1:13 pm

        Este foarte frumos afară, într-adevăr. Mă duc şi eu la o plimbare în curând. Te-am trecut şi eu în blogroll. Să ne citim sănătoşi!

         
      • alma nahe

        Octombrie 27, 2013 at 2:25 pm

        O asemenea capodoperă complexă în sentimente nu o pot rândui într-un gând compact și atoatecuprinzător…dar o să ating totuși un aspect. Ca mai toți rușii din zona artistică, Tolstoi atinge conceptul de libertate și astfel, toată acțiunea gravitează în jurul acestui concept, o libertate care se sinucide de la sine, dacă mi-e îngăduită comparația. Anna, deși își ia câteva libertăți, ea nu prinde „trenul” vieții, fiindcă nici măcar ea nu le înțelege și nu și le permite pe deplin. Sinuciderea e în scop moralizator, dar și pentru că, din punctul meu de vedere, ea nu mai crede în iubirea ei și pentru a nu construi pe mai departe un alt șir de accidente întru iubire, le pune capăt în cel mai poetic mod cu putință. I-adevărat, altui sinugigaș nu i-am acorda atâtea circumstanțe atenuante, dar aici o putem face, fiindcă personajul e sfârtecat numai și numai de cuvinte…ceea ce nu-i departe de adevărul oricăruia dintre noi.

        PS: Ch3815h e bărbat, din câte știu eu. 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Octombrie 27, 2013 at 4:16 pm

        Este foarte interesant să povestim despre carte, despre personaje în acest fel. Fiecare din noi are o altă viziune şi înţelegere asupra a ceea ce am citit, asupra intenţiilor autorului. Eu aş merge ceva mai departe: Anna s-a schimbat mult renunţând la toate – şi din această cauză, poate, nu se crede demnă de iubirea lui Vronski sau demnă de-a mai iubi. Nu mai are calităţile unui erou pozitiv. Dar ai dreptate, altui sinucigaş nu-i i-am acorda circumstanţele atenuante. Anna este un personaj tragic, al cărui existenţă şi moarte au fost folosite cu scop moralizator de Tolstoi, Cartea este una de inspiraţie clasică – aşa că principiile morale ferme trebuie să triumfe.
        Mulţumesc pentru că mi-ai spus – am căutat pe blogul lui Ch3815h – şi nu mi-am dat seama de gen 🙂

         
  6. mixy

    Octombrie 28, 2013 at 12:07 pm

    Mie nu mi se pare Anna o fire puternică. Faptul că în societate ştia să-şi stăpânească graţios durerea o face mai degrabă o actriţă fenomenală. Un om care este puternic nu este atât de des un om trist. Să nu uităm că a avut o cădere nervoasă de toată frumuseţea atunci când a născut fata lui Vronski, or un om puternic nu cade atât de rău decât dacă este zdrobit sistematic zi de zi.

    O condamn pe Anna pentru sentimentele materne aproape inexistente pentru fetiţă şi pe Tolstoi pentru că în condiţiile sufocante ale societăţii de la acea vreme, i-a prelungit Annei chinul atât de mult până când a sinucis-o. Dar nu, el a preferat s-o chinuie până la paroxism şi să-i aleagă o moarte care să-i desfigureze frumuseţea. Morală, morală, dar totuşi!…

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 28, 2013 at 12:53 pm

      Corect! Se spune că deobicei femeile nu aleg să se sinucidă în felul acesta. Totuşi – cum spuneam în afara de faptul că aceea poveste adevărată a fost inspiraţia lui Tolstoi, eu cred că mai este vorba şi de aspectul neplăcut lui Tolstoi – apariţia relativ recentă a trenului (prima cale ferată în Rusia apare prin 1836, iar romanul lui Tolstoi este scris între 1875-1877). A chinuit-o într-adevăr mult pe biata Anna, care este, în fond, un produs al societăţii. Căsătorită fără a iubi, pentru că aşa trebuia, dă peste iubire şi crede că nu poate trăi fără ea. Şi pentru mine faptul că a uitat complet de cealaltă mare iubire a unei femei – dragostea de mamă – este o tară de caracter. De asta n-am reuşit să înţeleg prea bine personajul, Dar probabil că suntem şi femei şi mame … Pe de altă parte, oricât de fin psiholog este Tolstoi, nu cred că poate să-şi închipuie iubirea de mamă, cu aât mai mult cu cât, prin gura lui Levin, el se recunoaşte dezamăgit de sentimentul patern pe care nu-l simte înălţător, ci diferit faţă de ce-şi imaginase: „N-am spus decât că sunt dezamăgit”. „- Cum, te-ai simţit dezamăgit de el?” (copilul n.a.). „Nu că de el aş fi fost dezamăgit, ci de sentimentul meu ; mă aşteptam la mai mult. Mă aşteptam ca, precum o surpriză, se va înfiripa în mine un sentiment nou, plăcut. Şi deodată, în loc de asta, dezgust, milă…” (Citat discuţia lui Levin cu Kitty, din op. cit. p. 880)

       
  7. beausergent

    Octombrie 29, 2013 at 8:33 am

    am inceput de două ori romanul dar n-am reuşit să trec de primele pagini. frustrant, pentru cineva care-şi trece in CV, la cărţile care l-au format, „Război şi pace”, dar asta e. ce m-a frapat, a fost discrepanţa umoristică intre percepţia generală de catastrofă a adulterului care deschide cartea şi starea de bine a personajului vinovat. personal, traversez o periadă bizară în ce priveşte lectura. e clar că nu mai am timp fizic pentru această ocupaţie, dar nu pot renunţa la ea. aşa că am transformat într-o adevărată artă lectura pe stradă. sâmbătă, am citit o povestire intreagă în drumul spre Kaufland („Celelalte poveşti de dragoste”, Lucian Dan Teodorovici). din acest motiv nici nu imi mai permit să votez la sondaje. iar comentariile la lecturi sunt doar… aşa, ca mai sus… Mă bucură foarte mult că există acest club. e o plăcere să-l frecventez, chiar şi mai puţin implicat ca la inceput. abia aştept să treacă această perioadă f. incărcată şi să pot reveni.

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 29, 2013 at 3:18 pm

      Nici mie nu mi-a plăcut subiectul, în plus, aşa precum spuneam – pentru fratele Annei (şi pentru toţi bărbaţii lumii bune, care-şi înşelau soţiile) n-a fost nici o problemă în societate, era mai mult o glumă bună – cum a putut nevasta lui, din atâta să facă scandal, că doar era de aşteptat. Iar Annei i s-au închis toate porţile, i s-a interzis să-şi vadă băiatul… Nedreaptă împărţire a vinei. Cât despre faptul că eşti ocupat – nu-i o problemă, te aşteptăm oricând cu mare plăcere. Sper să treci cu bine peste toate şi că vei avea din nou timp şi pentru club. Totuşi, mă gândesc că ai văzut măcar unul din filmele care ecranizau cartea, nu-i aşa? Dar dacă nu ai văzut, nu-ţi recomand ecranizarea din 2012. Mie una, aceasta din urmă ecranizare m-a lăsat, în ciuda, sau mai degrabă – datorită regiei – într-o stare inconfortabilă şi abia am aşteptat să se termine filmul, pe care l-am urmărit mai mult din obligaţia de-a ştii ce să spun despre el, decât din plăcere. Mi-ar fi plăcut s-o văd şi pe Vivien Leigh, pe care o văd mai degrabă în acest rol Totuşi, cea care a reuşit să se impună cu adevărat, a fost Greta Garbo. Comentariile tale sunt aşteptate oricând cu mare plăcere. Îţi doresc toate bune şi-o săptămână frumoasă.

       
  8. Roberts

    Octombrie 29, 2013 at 1:13 pm

    am citit cartea asta de vreo 3 ori pana acum si-as mai citi-o. mi se pare fenomenala. singurele pasaje mai greoie, pe care nu le-am savurat, au fost cele legate de Konstantin Levin si viata la tara, problemele din agricultura, etc. mi-a placut tot, personaje, stilul de-a scrie, intriga, etc. o carte memorabila!

     
    • bibliodevafiliala3

      Octombrie 29, 2013 at 3:34 pm

      Mă bucur că ţi-a plăcut. Se pare că numai mie mi-a fost greu să o recitesc. Nu din cauză că n-ar fi genială cartea şi stilul alert, interesant. Poate că, tocmai din cauză că este în stare să transpună atât de bine toate suferinţele, tragismul vieţii, m-a afectat enorm, atât prima cât şi a doua oară când am citit-o. Nu cred că aş fi în stare s-o recitesc o dată. Sau cel puţin, nu foarte curând. Mi-a plăcut enorm Lev Tolstoi în Război şi Pace, la fel în Invierea – dar aici, în Anna Karenina, m-a lăsat cu prea multe gânduri, cu prea multe întrebări şi mi s-a părut, într-un fel nedrept. Deşi, era, cum spuneam, de aşteptat, de la un roman de factura clasică, să fie moralizator, să pedepsească vinovatul. Şi totuşi vinovăţia era mai degrabă a societăţii, a lumii care impuneau canoane diferite bărbaţilor de femei. În plus această obligativitate a căsătoriei… de cele mai multe ori fără pic de dragoste, mi s-a părut una din cauzele care puteau oricând să genereze o asemenea tragedie.

       
  9. Alex

    Noiembrie 19, 2013 at 4:37 pm

    Sunt abia la inceputul cartii, abia astept sa aflu deznodamntul, chiar daca mi-am facut o idee dupa ce am citit aici.

     
    • bibliodevafiliala3

      Noiembrie 19, 2013 at 5:05 pm

      Indeferent ce citeşti aici, ce vezi în film, când vei citi cartea vei vedea că trăieşti şi înţelegi altfel totul. Spor la citit şi, eventual, te mai aştept cu o completare, după ce ai terminat de citit cartea 🙂

       
  10. Arachbell

    Martie 18, 2014 at 5:54 pm

    Desi n-am citit-o,e o carte foarte frumoasa,deja astept sa am banii necesari sa mi-o cumpar.

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 18, 2014 at 6:35 pm

      Poţi s-o împrumuţi de orice bibliotecă. Face parte dintre cărţile clasice care s-au editat des de-a lungul anilor.

       
      • Arachbell

        Martie 19, 2014 at 4:27 pm

        In satul in care stau nu exista biblioteca iar pentru asta trebuie sa ma duc in Mangalia,plus alte complicatii,dar cartea asta chiar vreau sa o am biblioteca mea.

         
      • bibliodevafiliala3

        Martie 19, 2014 at 6:07 pm

        Îmi pare rău că n-ai bibliotecă. Mă bucur pentru tine că stai aproape de mare. Este unul din locurile mele favorite, chiar dacă ajung extrem de rar pe acolo 🙂 Este o carte bună, Anna Karenina – face parte din capodoperele literaturii universale – se merita investitia.

         
      • Arachbell

        Martie 20, 2014 at 2:49 pm

        Si eu ma bucur,mai ales cand vin si turistii la noi,se deschid tarabe de cartii in Vama,dar si in 2 Mai una e,ed. Nemira.
        Pai am vazut in format Polirom Top 10+,vreo 35 de lei si merita,acum apare cu Libertatea cartii scrise de Sven Hassel iar dupa ce se termina atunci imi Ana Karenina.Merita sa se citeasca cartii clasice.

         
      • bibliodevafiliala3

        Martie 20, 2014 at 6:00 pm

        Dacă au rezistat sute de ani – probabil sunt bune 🙂 Nu ştiu ce să zic despre literatura modernă de azi. Se scrie mult, dar de rămas – cine ştie ce va rămâne spre lectura generaţiilor viitoare. Oricum eu am speranţa că se va citi şi pe viitor, deşi unii sceptici nu sunt de acord. Sub o formă, sub alta – pe hartie sau în variante electronice – tot se va citi. Este bună iniţiativa ziarelor de-a populariza cărţi, la preţ mai scăzut. Bravo lor!

         
      • Arachbell

        Martie 20, 2014 at 6:04 pm

        Da asa e!!

         
  11. balan ana

    Ianuarie 17, 2016 at 11:37 pm

    Am citit Ana karenina, cand eram o copila, intrigata de faptul ca , profesoara de matematica a zis ca seman cu Ana karenina, am recitit cartea in liceu apoi cand eram destul de matura si a-si citio si azi cu placere ..Destinul meu este asemanator cu alAnei.Nu vreau insa sa am sfarsitul ei .Insa viata continua sa- mi joace multe farse .Am vizionat toate ecranizarile.O capodopera

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 18, 2016 at 9:48 pm

      Mulţumesc de comentariu. Îţi doresc din suflet să ai doar frumuseţea şi carisma Anei Karenina, nu şi destinul ei. Farse ne joacă viaţa la toţi. Suntem suma alegerilor noastre. Trebuie să ne gândim bine la acestea înainte de-a le face. Eu cred că dacă Ana ar fi avut încredere în sine, în iubirea ei şi în faptul că este cu adevărat iubită, nu s-ar fi întâmplat nici o nenorocire. Dar fără tragismul personajului povestea de dragoste ar fi fost un romance, un roman modern bestseller în care iubirea triumfă, dar care pierde din valoarea sa, din mesaj. Ce pot să-ţi recomand este să citeşti cu atenţie cărţile, să înveţi din ele – dar să nu trăieşti povestea lor în viaţa reală. Mi-ar place să revii pe aici. Îţi doresc un an cât mai bun, cu multe bucurii şi alegeri înţelepte.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: