RSS

Arhive zilnice: octombrie 26, 2013

Anna Karenina, de Lev Tolstoi – un nou subiect la Clubul „Să povestim despre-o carte”


Am ajuns să povestim azi, aşa cum am convenit anterior, despre Anna ana-kareninaKarenina. Un roman amplu, cu foarte multe personaje, alert scris şi care este totodată o critică adusă societăţii corupte, bolnave, frivole, ce-şi trăieşte poveştile de dragoste şi viaţă într-un cadru fastuos, dar plin de minciună şi deznăgejde. Romanul pleacă de la o dramă reală, din vremea lui Tolstoi, ce a avut loc la o moșie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncându-se în fața unui tren. Plecând de la această dramă scriitorul, Lev Tolstoi, conturează într-un mod excepţional o lume întreagă, un univers viu, în care simţim că participăm, privind la modul de viaţă dus de moşierii şi mujicii (ţăranii) ruşi.  Deşi romanul este axat pe viaţa nobilimii, surprinde relaţia dintre aceasta şi cei care muncesc pentru a o susţine, ţăranii. Obiceiurile ţărăneşti sunt cele pe care Tolstoi le descrie apreciativ, în carte. De asemenea viaţa la ţară este de departe preferata lui. Nu-i de mirare că un cuplu care reuşeşte, a cărui iubire se supune canoanelor vremii, este cel al lui Konstantin Levin şi Katia Alexandrova (Kitty). Levin este moralistul, cel care priveşte şi judecă conduita celor deopotrivă cu el. Am simţit că Tolstoi a profitat să creeze un personaj care să-l reprezinte, prin gura căruia să-şi facă cunoscute opiniile personale. Nu-i place moda „lumii bune”  de-a vorbi cu copiii franţuzeşte. Aflat într-o vizită la Daria Alexandrova, ai cărei copii sunt obligaţi să vorbească franţuzeşte, găseşte că este superficial şi fals să vorbeşti aşa:

„Eu vorbesc cu tine franţuzeşte, aşa vorbeşte-mi şi tu”. Feţiţa voi să spună, dar uitase cum se spune „lopăţică” în franceză, maică-sa îi şopti şi după aceea, tot în franceză, îi explică unde-şi poate găsi lopăţica. Toate acestea i se părură penibile lui Levin. Acum toate, în casa Dariei Alexandrova şi la copiii ei, nu i se părură atât de simpatice ca mai înainte. „De ce-o fi vorbind franţuzeşte cu copiii? se întrebă. E ceva atât de nefiresc şi de fals! Şi copiii simt asta. Să-i înveţi franţuzeşte şi să-i dezveţi de sinceritate”, se gândi el …  (Citat din Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Ed. Polirom, 2007, p. 295).

Greta_Garbo_Anna_Karenina_4Dar să revenim la Anna Karenina – ca personaj. Deşi un personaj puternic, cu multe calităţi, este unul dintre personajele pe care nu am reuşit să-l înţeleg pe deplin niciodată. Iubirea poate fi extrem de motivantă. Mulţi au luat decizii pripite şi eronate datorită ei. Totuşi iubirea de mamă, pentru mine, trece peste orice alt fel de iubire şi cred că o mamă bună, aşa cum este prezentată Anna în carte, cu foarte mare greutate ar putea lua decizia de-aş părăsi copilul. Să fie dorinţa de-a fi iubită, de-a trăi această iubire pătimaşă alături de contele Vronski, ceva mai presus de dragostea de mamă? Şi după primele săptămâni, luni de miere rămâne nesiguranţa, singurătatea, obsesia şi gelozia? Prima dată când am citit această carte am urmărit firul poveştii cu mare atenţie, sperând cumva într-un happy end. Eram foarte tânără când am citit prima dată romanul şi era firesc să-mi doresc aşa ceva. Acum, după ce-am trăit ceva timp, mi-am dat seama că în viaţă de foarte puţine ori este posibil un sfârşit fericit când faci alegeri greşite. Tolstoi este un moralist şi ne-a dat ca învăţătură acest roman, unde dragostea ar trebui să fie curată, pură şi într-un cadru legal (vezi iubirea lui Levin). Romanul pare dedicat nefericirii dacă ne luăm după prima lui frază:

Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei” (citat din Anna Karenina, op. cit., p. 5).

Nefericirea famililor începe cu un scandal, cel din casa familiei Oblonski, unde aflăm că Stepan Arkadici Oblonski i-a fost infidel soţiei sale, Daria Alexandrova (Dolly), pe care o înşelase cu guvernanta. Ce aflăm este că, în fapt, Stepan Arkadici şi-a înşelat frecvent soţia şi este într-un fel contrariat de reacţia ei, pentru că i s-a părut că ea ştia de mult de aceste „indiscreţii” ale sale. Reacţia celor care ştiau sau au aflat de infidelităţile sale este surprinzătoare:

Cu toate că Stepan Arkadici era vinovat cu vârf şi îndesat faţă de soţie, cu toate că şi el simţea asta, aproape toţi ai casei, până şi dădaca cea mai bună prietenă a Dariei Aleksandrovna, erau de partea lui.” (citat din Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Ed. Polirom, 2007, p. 10.)

Reacţia faţă de bărbatul care înşeală este însoţită de multă înţelegere, considerată a fi un fapt firesc şi care n-ar trebui să mire sau să declanşeze un scandal de proporţii, că doar e ştiut că aşa sunt bărbaţii. Lor li se asigură un alt cod al moralităţii decât femeilor. Acest scandal o aduce pe Anna la Moscova, pentru a-i putea fi alături fratelui său, infidelul. Implicit, este motivul pentru care ajunge să-l cunoască pe contele Vronski. Vronski este curtezanul prinţesei Kitty Şcerbaţkaia, tânăra soră a Dariei Alexandrova, care tocmai îşi făcuse debutul în societate. Aceasta, tocmai din cauza acestui flirt, refuză cererea în căsătorie a lui Konstantin Levin, un tânăr ce o iubeşte sincer. Autorul ni-l prezintă pe Vronski:

Male-roles-in-film-Anna-Karenina-iPad-wallpapers-2048x2048-01Vronski este unul dintre fiii contelui Kirill Ivanovici Vronski şi unul dintre cele mai reuşite exemplare din rândurile tineretului de aur al Petersburgului.” … ” E putred de bogat, frumos, are relaţii sus-puse, e aghiotant la palatul imperial şi, peste toate acestea, băiat foarte bun şi de ispravă. Dar e mai mult decât un băiat de ispravă pur şi simplu. După cum l-am cunoscut aici, e şi instruit şi foarte inteligent: e un om care va ajunge departe. (Caracterizare făcută de personajul Stepan Arkadici, în Anna Karenina, op. cit., p.46-47)

Vronski satisfăcea toate exigenţele mamei (prinţesei Kitty n.a.). Era foarte bogat, inteligent, nobil, îl aştepta o carieră strălucită în armată şi la curte; în fine, era un om fermecător. Nu-şi putea dori nimic mai bun. (citat din Anna Karenina, op. cit., p. 51)

Este oare de mirare atunci, că Anna Karenina, ca toată populaţia feminină a înaltei societăţi, se trezeşte întorcând capul după el, când se întâlnesc prima dată, în trenul care-o aducea la Moscova, în sprijinul fratelui său. Dar nu este singura a cărei atenţie a fost atrasă şi lui Vronski îi place de la prima vedere.

anna-karenina… simţi nevoia s-o mai privească o dată – nu pentru că era foarte frumoasă, nu datorită eleganţei şi graţiei modeste, care se citeau pe tot chipul ei, ci pentru că, atunci când trecuse pe lângă el, în expresia feţei ei drăgălaşe observase ceva mângâietor şi gingaş.

Este impresionant felul în care Tolstoi reuşeşte să sondeze psihicul uman. Sunt luptele interioare mai interesante decât acţiunea, decât povestea. Ne arată lupta continuă ce se dă în Anna, întâi pentru a-şi înnăbuşi iubirea pentru Vronski, apoi cea prin care se confruntă cu spaimele şi gelozia ce-o macină. Totuşi, în ciuda tuturor, în ciuda faptului că ştie că va ajunge o paria în societate, sfârşeşte prin a-şi părăsi copilul, familia, alegând iubirea şi pe Vronski. Finalul cărţii – faptul că trenul, din loc al întâlnirii, devine armă a sinuciderii este Trenul.1probabil ideea autorului de-a sublinia atât nechibzuinţa deciziei luate de Anna, dar şi maleficul trenului, ca noutate a civilizaţiei, a ştiinţei acelor vremuri. Pentru un psiholog fin al omului, cum s-a dovedit Tolstoi, nu ştiu cum s-a gândit că o persoană puternică, care răzbeşte prin toate, care are puterea de-a da foc tuturor punţilor, trăieşte atât de nesigură, devenind atât de slabă în final. Cel puţin mie aşa mi s-a părut. Pentru că renunţarea la viaţă este calea unui om slab, nu a unuia puternic, cum este descrisă a fi fiind Anna. Este adevărat că atunci când simţi că ai pierdut totul, când lumea pare să ţi se năruie, nu poţi ştii cum ai reacţiona, ce decizii ai lua.

Anna Karenina este unul dintre cele mai ecranizate romane ale lui Tolstoi. Dintre foarte multele ecranizări realizate pe baza acestui roman, am văzut doar trei dintre ele: cea din 1935, în regia lui Clarence Brown şi având-o în rolul principal pe Greta Garbo ; cea din 1997, în regia lui Bernard Rose şi care-o are în rolul Annei Sophie Marceau in Anna Kareninape Sophie Marceau  şi pe cea din 2012, în regia Joe Wright, cu Keira Knightley în rol principmoore-and-leighal. Mi-ar fi plăcut să văd ecranizarea din 1948, în regia lui Julien Duvivier, cu Vivien Leigh în rolul Annei. Ce pot spune despre ecranizările pe care le-am văzut – că mi-a plăcut cel mai mult cea cu Greta Garbo, mi-a plăcut cum a jucat, m-a impresionat diferit, poate şi din cauză că a fost prima, poate şi din cauză că eram mult mai tânără şi a avut un alt fel de impact asupra mea. Ceea ce pot spune în privinţa realizării din 2012 – este că a fost, pentru mine cel puţin, un fiasco total. Felul în care regizorul a ales să prezinte societatea, ca un carusel teatral, a fost cumva prea forţat, prea departe de-a prinde povestea, poveştile de iubire sau de viaţă, indiferent cât s-au chinuit actorii. Keira Knightley nu mi s-a părut potrivită acestui rol, dar poate asta … e doar părerea mea.

Voi ce părere aveţi? Cum aţi văzut voi acest roman? V-a plăcut? Aţi fost ca şi mine cutremuraţi de decizia pe care Anna a luat-o la final? Ce părere aveţi despre ecranizările acestui roman? Care v-a plăcut cel mai mult? Hai „Să povestim despre-o carte”!

Dacă aţi scris despre acest subiect, pe blogurile voastre, postaţi un link, ca să-l includ în articol.

Vă las în compania a două mari vedete care au interpretat rolul Annei – Vivien Leigh, Greta Garbo, într-un videoclop realizat pe baza filmelor de Irene Xandra, pe youtube.

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: