RSS

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

11 Sep

Sara gruenPovestim astăzi, aşa cum s-a decis anterior, despre romanul Apă pentru elefanţi / Water for Elephants a autoarei Sara Gruen. Îmi cer scuze, de la bun început, pentru marea întârziere cu care a apărut acest articol. Cu toate că articolul a apărut târziu, cartea am citit-o extrem de repede şi mi-a plăcut cu mult mai mult decât filmul, de altfel premiat, pe care îl văzusem anterior. Filmul,water-for-elephants-871468l care ecranizează cartea, are în centrul acţiunii povestea de dragoste, senzuală, ce atrage, cu toate că încalcă regulile impuse de societate, ale datoriei pe care o soţie le are faţă de soţul ei, sau pe cele ale prieteniei dintre doi bărbaţi. Pe de altă parte deşi povestea e romantică,  întâmplările par să aibă o logică mai degrabă raţională, iar senzaţia pe care o ai este că finalul era extrem de previzibil. Mi-a păcut regizorul, mi-au plăcut culorile şi scenariul. Este un film bun, dramatic pe alocuri, captivant mai ales datorită poveştii, dar în care actorii Reese Whiterspoon (Marlena) şi Robert Pattison (Jakob Jankowski) nu strălucesc, sau mai bine zis, nu există „chimie” între ei. Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat, Christoph Waltz în rolul lui August Rosenbluth. Este un film de văzut, deşi clar, fără doar şi poate, cartea are un plus de valoare, indiferent cât de bine regizat este filmul.

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Romanul Sarei Gruen are substanţă, emoţionează, captivează, te pune pe gânduri şi îţi deschide o uşă către o lume diferită, de neconceput. Pe lângă povestea de dragoste, privim o Americă în plină criză financiară, când oamenii erau norocoşi dacă lucrau doar pentru mâncare şi promisiunea unor bani. Amintirile lui Jacob Jankowski, aflat la o vârsta foarte înaintată (peste 90 de ani), sunt vii şi se reîntorc mereu la timpul când, tânăr fiind, pe vremea Marii Crize, a pierdut tot odată cu moartea părinţilor săi. Ce faci când nu mai ai nimic? Când nu mai ai unde te duce? Când cei dragi ţi-au fost luaţi şi nu ai cui te plânge? La cine te întoarce? Cui cere un sfat? Ce faci când nu ai bani şi nu ai primit o diplomă care să-ţi ateste pregătirea? M-a impresionat povestea bătrânului care, cu ochii minţii, retrăieşte o vară, probabil aceea vară care a devenit definitorie pentru restul vieţii sale. Romanul este scris pe două axe temporale, dar care au, într-un fel ceva în comun: bătrânul se simte la fel de singur, la fel de neputincios în faţa vicisitudinilor bătrâneţii, ca şi mai demult în faţa celor trăite pe vremea Marii Crize. Felul în care se succed şi se suprapun povestea lui Jakob când era tânăr cu cea a lui Jakob, bătrînul, care trăieşte într-un prezent nedorit, m-a dus cu gândul la o altă poveste de dragoste de mare succes: Jurnalul unei iubiri / The Notebook / Szerelmünk lapjai de Nicholas Sparks, pe care v-o recomand, ca de altfel şi filmul, foarte bine regizat de Nick Cassavetes, dacă nu l-aţi văzut.

Jakob la anii senectuţii m-a cutremurat şi mi-a dat de gândit. Toţi ne dorim să trăim ani mulţi, totuşi cine şi-ar dori durerea acelui bătrân, lucid încă, care îşi duce existenţa într-un azil de bătrâni, uitat, câteodată, de copiii şi Batranul Jakob interpretat de Hal Holbrookei deja prea bătrâni. Titlul cărţii este dat de remarca unuia dintre „colegii” de azil, un bătrân lăudăros care, la aflarea că circul va veni să le dea o reprezentaţie, spune că el a lucrat la circ, fiind omul care ducea apă pentru elefanţi. Jakob se supără să audă aşa o enormitate şi de la supărarea asta începe să-şi reamintească cu amănuntul povestea adevărată a verii când el, tănărul ieşit proaspăt de pe băncile şcolii, fără nimic al lui, ajunge întâmplător să lucreze la trupa de circ a Fraţilor Benzini „Cel mai senzaţional spectacol de pe pâmânt”. Lumea circului este strălucitoare în mintea lui, chiar dacă acea strălucire e, uneori, doar spoială peste multă mizerie. Duritatea, mizeria, lupta pentru existenţă, durerea pe care o simte faţă de pierderea unor prieteni (cum elephants_183csunt Camel sau Kinko) păleşte în faţa iubirii pe care o simte pentru Marlena. Este tânăr şi la acea vărstă, indiferent de condiţii (apropo de Jocurile Foamei) afecţiunea, iubirea este ceea ce animă şi face ca viaţa abia suportabilă să prindă culoare, sau chiar să devină de vis. Amintirea adastă asupra acelei veri, chiar dacă vremurile au fost grele şi pentru că tânăr fiind avea speranţă, avea putere, avea viitorul la care se putea gândi. Ca veterinar a iubit şi animalele de care avea grijă, afecţiunea lui se manifestându-se mai ales pentru Rosie, femela-elefant care era considerată proastă şi de neantrenat, dar cu care el reuşeşte să se înţeleagă, pe care o ajută şi o protejează şi căreia îi ascunde o viaţă întreagă fapta criminală.

Nu doresc să devin spoiler şi voi încerca să mai spun doar că destinul lui August (soţul înşelat) pare crud, la fel cum este August însăşi. Pe de altă parte, el este doar un om bolnav şi cu acest statut ar putea atrage simpatia cititorilor dacă, boala nu l-ar face crud şi rău faţă de toţi cei care îndrăznesc să-l contrazică, să-l supere. Rosie are ghinionul că nu „vorbeşte” engleză şi deci nu reacţionează la comenzile lui August. Acesta frustrat loveşte cu cruzime animalul până îl înnebuneşte de-a binelea. Răutatea lui, cruzimea atât a lui cât şi a patronului circului faţă de oamenii pe care îi aruncă din tren ca să nu-i plătească, face ca soarta lor să pară meritată. Dacă povestea de dragoste nu m-a surprins, dacă destinele lui August şi al lui Al par să fie aproape juste, ceea ce m-a surprins plăcut a fost finalul cărţii, total neaşteptat şi revigorant.

Pentru cei care n-au citit cartea – o recomand cu căldură. Mă gândesc să mă opresc şi să continuăm analiza acestei cărţi în comentarii. În speranţa că voi aţi citit cu aceiaşi plăcere ca şi mine această carte – să începem să povestim despre ceea ce ne-a plăcut, despre ceea ce nu ne-a plăcut dar ne-a rămas în minte, atât în film cât şi în cartea Apă pentru elefanţi de Sara Gruen.

Dintre cei care comentează aici, am găsit că au scris despre această carte: Sayuki, Sorin-Lucian Berbecaru, ChGabriella. Beausergent, RoşuVertical

Vă rog, pe toţi ceilalţi, dacă aţi scris despre această carte, să postaţi link-urile de trimitere în comentarii, mai jos, pentru a vă putea adăuga în articol. În speranţa că lipsa mea îndelungată nu v-a îndepărtat şi că mă veţi ierta, vă aştept cu drag să povestim pe marginea cărţii şi .. a filmului.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

27 de răspunsuri la „Apă pentru elefanţi de Sara Gruen – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

  1. Drugwash

    Septembrie 11, 2013 at 7:44 pm

    Am văzut filmul cu ceva vreme în urmă. Ca şi tine, am observat incompatibilitatea celor două elemente principale, de unde şi părerea proastă despre film în general. Cu toate astea, mi s-a mai întîmplat ca la o vizionare ulterioară să trec peste amănunte şi să analizez mai în amănunt ideile prezentate şi conjunctura. Încă nu am ajuns să fac asta în ceea ce priveşte subiectul aici de faţă. Cartea nu am (avut) unde s-o găsesc şi oricum cititul mi-e prea greu. Să vedem ce zic ceilalţi. 😉

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 11, 2013 at 10:08 pm

      Mă bucur să te citesc, Dragoş. Mă gândesc că sunt filme pe care le reevaluez şi asupra cărora, în timp, pot să-mi schimb părerea. Se întâmplă să fiu prea obosită pentru ca să apreciez o acţiune liniară, dar care poate pune probleme psihologice, în schimb altă dată să-l pot savura şi aprecia la justa valoare. Pe de altă parte, se mai întâmplă şi reversul, ca la o analiză atentă filmul care poate că mergea şi mi-a plăcut, să nu reziste criticii 🙂 Îmi pare rău că n-ai reuşit să citeşti cartea. Cred că după comentarii o să-ţi dai seama care sunt punctele de diferenţă faţă de film. Ceea ce apreciez la carte este tocmai ceea ce nu apare în film 🙂 pentru că, probabil n-ar fi avut un succes mare de casă să vezi un bătrân ce se chinuie într-un azil şi trăieşte din amintirile unei perioade groaznice, dar care, comparativ, este superbă pentru că i-a oferit prima dragoste, familie, copiii.

       
      • Drugwash

        Septembrie 12, 2013 at 12:23 pm

        Şi eu mă bucur să revin în lumea-ţi fascinantă. 🙂

        Percepţiile sînt întotdeauna ale noastre şi ele pot diferi destul de mult în condiţii exterioare aproximativ identice tocmai din cauza factorului interior imprevizibil. Cred că aproape nimic nu e văzut, înţeles absolut identic de către aceeaşi persoană la fiecare ulterioară întîlnire cu obiectul atenţiei. Nici filmul, nici cartea, nici – sau mai ales – o persoană sau un personaj.

        Nu-mi amintesc acum dacă filmul este o ecranizare sau o adaptare. Diferenţa e majoră, fiindcă ecranizarea presupune o redare cît mai fidelă a acţiunii scenariului (carte, piesă de teatru ori scenariu de film), pe cînd adaptarea permite folosirea unor părţi ale scenariului pentru a crea ceva mai mult sau mai puţin diferit. Poate de aceea diferenţa între carte şi film, în cazul de faţă. Sau poate motivele au fost cu totul altele; succesul de casă, după ai spus, ar putea fi unul dintre ele dacă nu chiar cel mai important – nu c-ar fi ajutat cu ceva, după umila mea părere (şi pare-se, nu numai).

        Dacă-mi permiţi o mică observaţie, pe care aş putea-o extrapola întînzînd-o la nivelul întregului glob, bătrînul a avut şansa de a alege între circul real căruia i-a slujit în tinereţe cînd puterile erau de partea lui, unde oamenii cei „mici” ţineau unii cu alţii, se ajutau şi circul complet fals – deşi corect din punct de vedere legal – al azilului, care nu oferea absolut nici un pic de umanitate cu excepţia acelei asistente care era – ca şi în viaţă, de altfel, cum se întîmplă cu oamenii buni – pe cale de dispariţie. Cred că sfîrşitul semnifică dorinţa omului de a se întoarce la a fi uman, la unitate.

         
      • bibliodevafiliala3

        Septembrie 12, 2013 at 7:35 pm

        Ai dreptate! Corectitudinea şi intransigenţa medicală care le era impusă pacienţilor în azilul de bătrâni, fără abateri, fără culoare, fără gust şi fără umanitate este la fel de toxică şi poluantă şi poate face mai mult rău decât bine pentru un om încă lucid. Este adevărat că norocul face ca acel director de circ să fie uman, să aibă interesul şi umanitatea pe care cei plătiţi să-l îngrijească n-o aveau. Atracţia lui pentru tot ceea ce ţine de circ nu-i de mirare. Cum am mai spus – în situaţii similare, de singurătate, în care cursul vieţii lui era sub un mare semn de întrebare, circul l-a salvat, oamenii circului oferindu-i o alternativă. Oameni buni cum a fost Camel, cum era Kinko, cum s-a dovedit a fi şi tânărul director de teatru, sunt rari, dar din fericire, sunt de găsit când ai cea mai mare nevoie. Eu am mare încredere şi viaţa mi-a oferit de multe ori prilejul să constat asta.

         
      • Drugwash

        Septembrie 12, 2013 at 8:00 pm

        Eşti o norocoasă, Roxana! 😉

        Mă gîndesc la patron (August, parcă?)… Cu ce diferă oare comportamentul lui de cel al „marilor” firme ale secolului 21, care fac outsourcing în ţările amărîte precum România, concediază sute sau mii de oameni cînd au sula-n coaste şi apoi se retrag în alte ţări şi mai amărîte, pentru a păcăli alţi fraieri, totul doar pentru a păstra un blestemat de nume pe care orice om cu mintea pe umeri oricum nu mai dă doi bani? Să dau exemplul Nokia…? Ar mai fi, dar nu ăsta e subiectul. Ideea e să judecăm în mod paralel ca să ajungem la o concluzie validă bazată pe mai mult de un exemplu solitar.

        Cred că ar trebui măcar să revăd filmul, ca să nu mă apuc să însăilez poveşti nemuritoare bazate doar pe comentariile subiective ale celorlalţi. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Septembrie 12, 2013 at 8:29 pm

        Ai dreptate, deşi „modelele” de azi lucrează fin, cu ajutorul avocaţilor, acoperindu-se de acte şi fiind chiar „caritabili” cu nişte ţări sărace, scopul lor este tot banul, pentru care ar face, probabil, la fel de mult rău ca şi Al (în film August este şi patronul circului, în carte August este doar directorul de manej, patronul fiind cineva la fel de malefic),

         
      • Drugwash

        Septembrie 12, 2013 at 9:16 pm

        Aşadar ‘toate-s vechi şi nouă toate’… Ce supriză! 🙄

        Am să încerc să analizez mai detaliat personajul Marlena (atît cît îmi permite filmul, din păcate), să văd dacă a manipulat vreun pic sau pur şi simplu a profitat de ceea ce i s-a oferit ca şansă. Pe undeva am şi un interes personal în asta. 😳

         
  2. Ritiu Maria

    Septembrie 11, 2013 at 8:32 pm

    Frumos articol, bine structurat si care are darul de a face curios pe orcine n-a citit cartea, iar pentru cei ce deja au investit timpul pentru a o citi, pune in valoare actiunea si modul in care este prezentata viata circului simtita si traita in tinerete si de care Iacob isi aduce aminte la o varsta ce-l face sa-si doreasca sa mai poata retrai macar si pentru o zi, in lumea circului care i-a dat, in compensatie, dragostea lui Camel ( care l-a ajutat si l-a calauzit in lumea circului, inlocuind dragostea parinteasca), precum si dragostea lui Marlena, care s-a refugiat in bratele lui, fugind de nebunia sotului care o trata uneori ca si pe animalele pe care le dresa.
    Am vazut si filmul, chiar de doua ori, la intervale de timp, inainte de a citi cartea, insa, asa cum ai remarcat si tu Roxana, nu a reusit sa se ridice la valoarea cartii, cu toate acestea, este un film care merita vizionat pentru ca, jocul actorilor este bun si actiunea prezentata antrenant.
    Cred ca viata in circ este si acuma destul de grea dar, in perioada mariii crize economice din aceea perioada in America, a fost si mai grea pentru cei ce lucrau doar pentru hrana si promisiunea unor bani, care uneori era iluzorie, tinand seama de faptul ca, patronul recurgea la aruncarea din tren a muncitorilor doar pentru a nu-i plati. Aceasta cruzime aplicata asupra oamenilor si animalelor circului de catre patron si subalternul lui, te revolta si te face sa apreciezi ca, modul in care au sfarsit acestia era de fapt bine meritat.
    Ce mi-a placut cel mai mult din carte, a fost sfarsitul care te face sa crezi ca, mai exista pe lume oameni ce respecta batranii si care le dau acestora sansa de a mai putea lucra, in raport de posibilitatile restante fizice si intelectuale, asa cum a fost directorul circului care l-a protejat pe Iacob si l-a tratat ca pe propriul lui tata, cu toate ca familia lui l-a uitat.
    Pentru Iacob aceea zi era foarte importanta, era ziua in care trebuia sa mearga, impreuna cu fiul lui, la un spectacol de circ, acesta a uitat, n-a venit si Iacob a fost pus in situatia ca, la 93 de ani, sa fuga din azil, cu caruciorul cu rotile si sa mearga la circ, care din fericire, era amplasat in apropiere de institutia in care era internat. Fara bilet, fara bani, intampinat de un tanar care, lucra la circ la intrare si care nu-l lasa sa intre la spectacol, batranul se revolta si incepe sa se precipite si vocifereaza, atragand atentia directorului, care il ajuta sa mai vada parte din spectacolul care era pe sfarsite. si ii ofera sa lucreze la circului atat cat doreste.

    Cred ca, motivul pentru care nu ai putut sa scrii la timp articolul, este faptul ca, ai fost in concediu si ma gandesc ca, orice om are dreptul la o perioada in care sa se relaxeze, asa ca, din partea mea, nici nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru ca, este firesc sa fie asa.
    Se vede ca te-ai relaxat, articolul tau este mertoriu, reusind sa faci o analiza pertinenta a romanului, subiniind acele laturi care il fac valoros.
    Un gand bun si multa sanatate si desigur spor la munca pentru tine si toti cei care sunt in acest minunat club de lectura.

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 12, 2013 at 8:00 am

      Mulţumesc pentru înţelegere, pentru gândurile bune, pentru faptul că ţi-ai făcut timp şi ai scris un comentariu atât de amplu. Se vede că ţi-a plăcut cartea, se vede că ai înţeles bine problemele lui Jakob şi revolta pe care o simte când, uitat de copiii săi, se forţează să meargă singur până la intrarea în circ. Mi-a plăcut şi mie umanitatea de care a dat dovadă directorul circului. Deşi mi-ar fi plăcut să fi fost ceva mai bine tratat acest aspect, finalul mă lasă să îmi imaginez o viaţă mai bună, o viaţă interesantă alături de oameni care să-l preţuiască pentru poveştile pe care ştie să le spună, pentru experienţa pe care o are în domeniul circului. Îmi imaginez că poate lucra în locul tânărului nemanierat de la intrare, vânzând bilete, chiar dacă ar trebui asistat de acelaşi tânăr. Pentru el era îngrozitor să fie închis în azil, iar faptul că singura asistentă care era umană şi care se străduia să-l înţeleagă, urma să plece şi ea de acolo, îi oferea o perspectivă şi mai sumbră, limitată şi care l-ar fi făcut să-şi aştepte moartea cu nerăbdare. Cruzimea patronului circului Fraţilor Benzini se potriveşte cu timpurile sumbre şi grele prin care trecea întreaga naţie. Probabil cei care erau umani falimentau mai devreme. A făcut totul pentru bani, totul pentru grandoare şi pentru ca circul său să ajungă la fel de vestit ca şi cei al Fraţilor Ringling (circ care există în realitate). Chiar dacă circul despre care vorbeşte Sara Gruen în carte nu există, se vede că autoarea s-a documentat temeinic asupra lumii circului în acele vremuri tulburi.
      Îţi doresc şi eu ţie spor la treabă, multă sănătate şi te aştept din nou la club 🙂

       
  3. roșu vertical

    Septembrie 11, 2013 at 8:36 pm

    Am scris și eu despre carte aici: http://www.goodreads.com/review/show/664603417

    Eu una n-am fost prea impresionată nici de carte, nici de film (la care am rezistat doar pe jumătate, numai pentru Christoph Waltz).

    Ca să încep cu lucrurile pozitive, trebuie să-i acord credit lui Gruen pentru munca de cercetare pe care a făcut-o în lumea circului ambulant american, o lume în sine, fascinantă. Mi-a plăcut enorm faptul că a păstrat acțiunea cărții în backstage, nu insistă pe glam-ul circului, numere, costume, acrobații, ci pe viața reală, cea de dincolo de aparențe, care se petrece în cea mai mare parte a ei în tren. Mi-e absolut imposibil să înțeleg programul infernal pe care-l aveau circurile astea.

    Romanul are o tonă de potențial, dar eu simt că Gruen s-a pierdut prea mult în povestea de dragoste, care nici măcar nu e una spectaculoasă. Adică e clar de la bun început că Jacob se va îndrăgosti de Marlena, că nu le va fi ușor din cauza lui August ș.a.m.d. Mult prea previzibil. Ce n-am priceput eu e ce o face pe Marlena atît de specială (în afară de costumul ei de paiete roz care pare să-i fi sucit mințile lui Jacob); e, dintre toate personajele romanului, cea mai fără sare și piper, nu face/spune nimic spectaculos, nu iese în evidență în nici un mod care să mă facă să spun: wow, ce femeie! Greșesc?

    Dacă veni vorba de personaje, cel mai mult mi-au plăcut August și Kinko, cred că Gruen portretizează mai bine personaje negative/puternice. Trebuie totuși să recunosc că Jacob la bătrînețe e mult mai plauzibil decît cel de la tinerețe.

    Și să nu uit de încă o bilă neagră pentru cele două momente culminante, cel în care Jacob încearcă să îl omoare pe August și cel cu fuga animalelor, care mi s-au părut incredibil de slab construite, nimic palpitant, nimic care să te țină cu sufletul la gură.

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 11, 2013 at 9:17 pm

      Sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte credibilitatea pesonajului principal – la tinereţe şi la bătrâneţe. Eu m-am gândit că aici este diferenţa dintre imaginaţie şi realitate. M-am gândit că tânărul, lumea lui, felul de-a se comporta şi problemele pe care le avea la tinereţe erau mai puţin cunoscute direct. Este vorba de munca de documentare şi de imaginaţia scriitoarei. Pe de altă parte Jacob – bătrânul este real pentru că a avut un model, a văzut şi cunoscut, a relaţionat altfel faţă de problemele senectuţii care nu mai sunt specific masculine. Poate de aceea eu am privit mai atent şi mi-a plăcut mai mult acea parte din roman şi asta este ceea ce m-a impresionat comparativ cu filmul, unde acest aspect nu este decât sumar amintit. Ai dreptate şi în ceea ce priveşte momentele culminante. Cât despre povestea de iubire – cred că la vârsta lui, virgin fiind, conta mult imaginea „paietată” a Marlenei. În plus au fost câteva momente în care Marlena şi-a dovedit calităţile umane – când a stat nopţile lângă calul ei. Despre ea personal nu poţi să-ţi faci o părere decât dacă îţi imaginezi cât de imobili şi rigizi părinţi trebuie să fi avut, cât de neiertători pentru că a fugit cu circul. A dovedit curaj să înceapă atât de târziu (comparativ cu oamenii circului) viaţa de manej şi, în acelaşi timp, mult talent. În ceea ce priveşte căsătoria, a căzut din „lacul” părinţilor în „puţ” şi nu mai avea o soluţie. De asta am zis că este mai degrabă o dragoste raţională, îmbinată cu multă atracţie fizică, decât o dragoste apreciativă, bazată pe merite deosebite, calităţi sufleşti. August este destul de bine prins şi în carte, iar în film mi-a plăcut cel mai mult, aşa cum am spus.
      Apropo de film şi de actori – ce am remarcat este grija regizorului de-al alege pe Hal Holbrook, în rolul lui Jakob – care seamănă fizic cu Robert Pattison, în aşa fel încât nu simţi o discrepanţă şi îţi poţi imagina că este acelaşi bărbat, ceea ce nu aş fi putut spune, spre exemplu în The Notebook – unde diferenţa fizică între actori (care, ambii, joacă excelent) este mare. Mulţumesc mult pentru comentariu. O să revin după ce voi citi recenzia scrisă de tine pe Goodreads

       
      • roșu vertical

        Septembrie 11, 2013 at 9:38 pm

        Să știi că și mie mi-au plăcut mult episoadele cu Jacob bătrîn și unul din motivele pentru care n-am abandonat lectura a fost să văd dacă ajunge sau nu la circ.Din păcate finalul mi s-a părut iar tras de coadă.

         
      • bibliodevafiliala3

        Septembrie 11, 2013 at 10:15 pm

        Finalul mi-a plăcut şi m-a surprins. Poate că trebuia să fie mai bine dezvoltat. Ideea este că pentru un patron de circ poveştile pe care Jakob putea să le spună erau noi, interesante şi le putea aprecia. Copiii erau deja sătui, nepoţii, strănepoţii veneau doar din obligaţie şi nu cred că erau foarte atenţi la ceea ce povestea bunicul lor. Dacă stai să te gândeşti nici prima dată când a ajuns la circ nu ştia încotro merge şi în ce tren s-a urcat. Parcă ar fi fost hotărât de soartă, să-şi găsească refugiu acolo, alături de circari, în două situaţii aproximativ similare.

         
  4. racoltapetru6

    Septembrie 12, 2013 at 10:08 am

    Nu am citit cartea, dar filmul mi-a plăcut în general. Apreciez mult cronica pe care ai făcut-o și mă bucur să adăst la astfel de recomandări pertinente. În medie văd multe filme, însă din cauze subiective, numai la TV sau pe DVD. De aceea citesc cu plăcere părerile tale, care mă ajută să-mi completez ideilea despre anumite producții, văzute sau nu încă. Mulțumesc pentru consecvență și profesionalism

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 12, 2013 at 11:36 am

      Mulţumesc şi eu pentru aprecieri. Mă bucur că mă citeşti şi apreciez comentariul tău ca un feed-back de care, din când în când, am nevoie, pentru a mă verifica că încă scriu ceea ce trebuie 🙂 Mie îmi plac filmele şi am mare noroc că biblioteca noastră achiziţionează foarte multe, în aşa fel încât am posibilitatea de-a vedea sau chiar revedea un film bun. Pe de altă parte, de un timp încoace, nu mă prea uit la televizor. Aştept să văd când se vor termina nesfârşitele reluări. Lectura, în schimb, îmi ocupă mare parte din timpul liber.

       
  5. mixymixy

    Septembrie 13, 2013 at 3:52 pm

    cri, cri,cri, toamnă gri…
    Tot e bine că am reuşit să văd articolul, chiar şi cu întârziere.
    Am văzut filmul , am citit cartea.
    Reuşite amândouă.
    Stai să citesc întâi părerile antevorbitorilor mei 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 13, 2013 at 9:01 pm

      Mă bucur că ai reuşit să citeşti şi cartea. Nu-ţi fă probleme – n-ai întârziat. Eu în schimb, am decis că în concediu să fac pauză de calculator şi deşi mi-a priit tare bine, blogul a suferit consecinţele. Chiar mă gândeam dacă vor mai fi oameni care îşi amintesc să treacă pe aici… Mă voi strădui să nu fac pauza atât de mari pe viitor.

       
  6. mixymixy

    Septembrie 13, 2013 at 3:58 pm

    Ce pot să spun? Altă lume, ireală. Oameni cu sentimente ca ale lor sunt oriunde, dar e interesant că în conjunctura în care se găsesc ei (economică şi socială) mai au puterea să fie foarte buni (îl exceptăm pe August), ceea ce mi se pare suspect. În general greutăţile înrăiesc oamenii.
    Clar, nu mă aşteptam la multe din întâmplările şi sentimentele lor.

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 13, 2013 at 8:58 pm

      Greutăţile îi înrăiesc pe unii oameni. Pe alţii necazurile pot să-i facă să fie solidari şi apropiaţi. M-am gândit că şi în Jocurile foamei oamenii se iintrajutorează, atât cât pot pentru că au un duşman comun şi toţi suferă, ştiu cât de grea e viaţa. La fel era şi aici. Oamenii o duceau greu, le era frică să nu ajungă sub roţile trenului, munceau doar pe mâncare, dar totul are o limită. Când furia a depăşit teama, au sabotat circul fără să le pese de victimele colaterale, de oamenii aflaţi la circ. Ai dreptate, este o lume ireală şi să nu uităm că era şi prohibiţie în America acelei perioade. Într-un fel şi asta îi făcea să se ascundă, iar Camel, din cauză că a băut băutură contrafăcută, din cine ştie ce prostie, a paralizat. Viaţa grea, plină de restricţii parcă similară cu cea pe care ulterior bătrânul Jakob o trăieşte.

       
  7. beausergent

    Septembrie 16, 2013 at 8:57 am

    Am abordat cartea cu prejudecăţi, dar hotărât să o duc până la capăt. În „Nu”, Eugen Ionescu demonstrează cum o carte îţi place sau nu după cum vrei tu. Şi parcă se chiar joacă făcând două cronici la aceeaşi carte: într-o desfiinţând-o, în alta ridicând-o în slăvi. La fel, în joaca sa din „Levantul”, Cărtărescu spune că „Niciun story nu se leagă, de nu crezi în adevăru-i”. De exemplu mi-a fost destul de greu să cred că un patron poate angaja la casierie o persoană care nu e sigură dacă are nouăzeci sau sau nouăzeci şi trei de ani. Şi, în general, mi s-a părut intervenţia autoarei în naraţiune cam tare. În fond, poate să facă ce vrea cu personajele ei, dar ar fi bine să nu se vadă. L-a scăpat din mână doar pe bătrân, acrit de viaţă şi nemulţumit de câte a făcut autoarea pentru el. În final îl bagă casier la circ. Sper că e mulţumit acum. Nu mă pot abţine să nu spun că mi-a lăsat impresia unei „La strada” pe dos.

     
    • bibliodevafiliala3

      Septembrie 17, 2013 at 7:14 am

      Eu am tras concluzia că Jakob a fost angajat, eventual, pe post de casier, la circ. Pe de altă parte, se poate că directorul circului l-a luat tocmai pentru că i-a fost milă sau pentru că într-adevăr ar fi fost curios doar să-i asculte poveştile. În fond, era o „bibliotecă” de informaţii privind acele vremuri. Dar ştiu ce spui, privitor la preconcepţia cu care începi să citeşti o carte. Mie mi-este greu să recitesc Anna Karenina, pentru că nu-mi place tema, nu-mi place şi nu mă regăsesc în personaj. Pe de altă parte voi încerca să trec peste această stare şi să fac dreptate cărţii, care nu degeaba a trecut prin atâtea ecranizări.

       
      • beausergent

        Septembrie 17, 2013 at 10:17 am

        multumesc pentru răspuns. am inceput de câteva ori „ana karenina” dar tot la prima pagină am rămas. citesc cât/cum pot şi voi comenta atâta cât am citit. iar pe-asta o citesc fără preconcepţii :).

         
      • bibliodevafiliala3

        Septembrie 17, 2013 at 10:40 am

        Poate mi-o vei lua înainte 🙂 Se pare că eu, de-un timp, nu sunt capabilă să mă încadrez în timp. M-am gândit ca, la anul ce vine, în luna de concediu să nu-mi propun să scriu

         
  8. Cartile Giuliei

    Mai 10, 2015 at 5:31 pm

    Mi-am cumparat si eu cartea asta de curand! Nu am vazut filmul inainte ( asa cum obisnuiesc) si sunt nerabdatoare sa o citesc. Felicitari pentru recenzie, si bafta la scris in continuare!

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 11, 2015 at 6:24 pm

      Mulţumesc pentru apreciere! Te aştept, după ce o citeşti, să-mi povesteşti cum ţi-a plăcut. Iar dacă faci o recenzie, poţi să postezi link-ul către tine, către ceea ce ai scris. Este chiar mai bine că nu ai văzut filmul.

       
      • Cartile Giuliei

        Mai 12, 2015 at 5:00 pm

        Cel mai probabil am sa fac o recenzie.

         

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: