RSS

Arhivele lunare: septembrie 2013

Maria Tănase, la un secol de la naştere


Maria Tănase photo credit Wikipedia

Maria Tănase photo credit Wikipedia

maria_tnases_100th_birthday-2149005-hp-300x118Astăzi, Centenarul Mariei Tănase este sărbătorit şi de Google, printr-un logo Google Doodle

Biblioteca Ovid Densusianu Hunedoara-Deva a sărbătorit într-un mod amplu, frumos şi foarte interesant centenarul naşterii Mariei Tănase,  supranumită Privighetoarea din Carpaţi, care s-a născut pe 25 septembrie 1913, în mahalaua bucureşteană Cărămidarii de jos şi a murit, mult prea devreme, pe 22 iunie 1963, în casa natală din Bucureşti.

Colega mea, Diana Trif, a făcut o prezentare deosebit de interesantă unei săli arhipline, iar directorul nostru, d-nul Sebastian Bara, a scris o frumoasă prezentare a evenimentului AICI. Povestea vieţii Mariei Tănase mi-a fost relativ necunoscută şi mie. Mi-au plăcut întotdeauna vocea ei inconfundabilă, melodiile sale şi bucuria care se vedea pe faţa ei atunci când cânta. Moştenind talentul tatălui său, mare pasionat de teatru şi muzică, a devenit o stea a muzicii, cunoscută în întreaga lume dar a fost şi o actriţă foarte bună. Ce n-am ştiut sunt amănuntele vieţii ei extraordinare. Am rămas surprinsă să aud, spre exemplu, că a fost agentă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) condus de Eugen Cristescu. Istoricul Cristian Troncotă, autorul mai multor cărţi despre serviciile secrete româneşti, este de părere că Maria Tănase l-a ajutat pe Cristescu în munca sa. „Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui Eugen Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani”, afirmă Troncotă. Maria Tănase a fost de mai multe ori în Turcia, la Ankara şi Istanbul – careMaria Tănase pe vremea celui de-al doilea război mondial erau locuri de întâlnire pentru agenţii secreţi. La întoarcerea din Turcia, cântăreaţă a fost abordată de serviciul secret al armatei germane Abwehr,  încercându-se recrutarea sa. A fost văzută în compania Alfred de Chastelain, ofiţer în serviciile secrete britanice, care a preluat, la Istanbul, conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic). Acesta îi oferă Mariei Tănase posibilitatea ca, în august 1944, să plece la Londra, unde să lucreze la radio, ofertă pe care cânţăreaţa o refuză. La întoarcerea sa în ţară, este arestată, dar a fost eliberată, din lipsă de probe.

O altă ofertă a venit, din partea Turciei. Când a fost la Istanbul, Maria Tănase a învăţat să cânte, în limba turcă, Maria Tănase cu tarafulcântecele lor populare. A avut un aşa mare succes încât, guvernatorul capitalei i-a propus un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Buyuk-Adaiar, iar preşedintele de atunci al ţării, Iamet Inonu, i-a oferit un post de cercetător la Institutul Etnografic şi cetăţenia de onoare a Turciei. Este interesant că, a refuzat şi această propunere care a venit în 1941 după ce, în 1940, în România, pe vremea când legionarii erau la conducerea ţării, muzica ei a fost interzisă iar întregistrări deosebite, cum erau cele cântate alături de Taraful Matache, la Radio România, au fost distruse de Garda de Fier, pe motiv că distorsionau folclorul autentic românesc.

Mi-a părut rău când am aflat că ceea ce şi-a dorit enorm în întreaga viaţă au fost copiii, pe care n-a mai putut să-i aibă după un chiuretaj nefericit la vârsta de 16 ani. Totul a plecat de la un concurs Miss România – pe când artista avea doar 15 ani. Acolo a fost remarcată de un medic tinerel, care o cucereşte şi apoi o lasă gravidă. Spre a scăpa de complicaţii acesta îi propune să-i „aranjeze” un chiuretaj.  Acest nefericit act o va urmări toată viaţa. De fapt, în ceea ce priveşte viaţa personală, mi s-a părut că nu a avut acelaşi succes pe care l-a avut în carieră. Cu tMaria Tanase si cantecul romanescoate că era copleşită de flori şi atenţii din partea unor oameni importanţi, unii dintre ei fiind extrem de bogaţi, cum era şi americanul Ben Smith supranumit „Regele aluminiului”, care a cerut-o în căsătorie în 1940 (ceea ce echivala cu o viaţă uşoară şi în acelaşi timp cu fuga de război), Maria Tănase a ales să se mărite cu Clery Sachelarie, fost moşier şi magistrat. Din păcate această alegere n-a fost una foarte fericită, mai ales din cauză că soţul ei, care nu a lucrat nici o zi în viaţa lui, a fost şi un parior înrăit la cursele de cai. Deşi nefericită în căsnicie, Maria Tănase n-a vrut să-şi părăsească soţul, de frică ca acesta să nu moară de foame. Totuşi, a avut parte de poveşti de dragoste – una cu un general englez, Greer, fost şef al Misiunii Militare de la Bucureşti şi alta, se pare, chiar cu sculptorul Constantin Brâncuşi.

M-a impresionat numărul mare de cântece populare, din toate regiunile ţării, aflate în repertoriul său – aproape 400 la număr.

A cântat în filmul Se aprind făcliile, în 1939; a jucat pe scena Teatrului Municipal, în piesa Cadavrul viu de Lev Tolstoi, în 1945; a avut rolul principal în comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky, în 1946; a jucat rolul Jenny Speluca din Opera de trei parale a lui Berhold Brecht, în 1950; a jucat în Horia de Mihai Davidoglu, în 1956. A jucat alături Florin Piersic în ecranizarea cărţii lui Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului (1958), în rolul Anica. Filmul, regizat de Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis, a fost realizat în anul 1957 și nominalizat la premiile Festivalului de la Cannes, secțiunea scenariu și dialog în 1958. 

A aflat că suferă de cancer la sân şi i s-a spus că trebuie să se opereze de urgenţă, cu toate astea artista a refuzat să-şi întrerupă turneul, iar boala i s-a extins la plămâni. Ultimul său spectacol l-a avut la Hunedoara. Am lăcrimat când am citit testamentul pe care l-a lăsat, ştiind că va muri:

„Pe un drum secetos, să se scobească o fântână pentru drumeţii însetoşaţi. Aş vrea ca mama să nu afle de moarte mea, să i se spună că sunt plecată undeva, pentru tratament şi din când în când să i se citească o carte poştală de la mine”
Soţului său îi spune
„Plec înainte ca să-ţi încălzesc pământul. Culege-mi visele pe care le-am avut şi împarte-le oamenilor. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvara şi galbene în toamna pe care mi-am plimbat anii vă las câte o lacrimă de emoţie: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…” (Citat din Testamentul Mariei Tănase)

Este trist că dorinţa ei de a i se săpa o fântână, spre aducere-aminte celor care trec însetaţi, nu a fost până acum împlinită, din lipsă de fonduri. Se pare însă că, după cum scrie Agerpres – există un proiect recent prin care, în parcul Tineretului, unde în trecut era Mahalaua Cărămidarilor, locul unde a crescut Maria Tănase, se va amplasa o fântână. Aceasta va fi, după cum spune arhitectul Bruno Andreşoiu, înconjurată de pietre inscripţionate cu numele cântecelor Mariei Tănase iar în mijlocul spaţiului plin cu apă va fi plasată o cumpănă tradiţională, elementul central al acestui spaţiu închinat artistei. Mă bucură acest proiect. Pentru că, în felul acesta, poate măcar una din dorinţele ei testamentare s-ar realiza. M-a bucurat mult şi faptul că extrem de mulţi tineri, dintr-o sală, precum spuneam, arhiplină, au ştiut multe din aceste lucruri despre viaţa Mariei Tănase şi au ştiut să răspundă la întrebările puse. Acum, la an aniversar mă gândesc să vă las să meditaţi asupra vieţii şi sorţii Mariei Tănase având ca acompaniament una din melodiile sale

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Sara gruenPovestim astăzi, aşa cum s-a decis anterior, despre romanul Apă pentru elefanţi / Water for Elephants a autoarei Sara Gruen. Îmi cer scuze, de la bun început, pentru marea întârziere cu care a apărut acest articol. Cu toate că articolul a apărut târziu, cartea am citit-o extrem de repede şi mi-a plăcut cu mult mai mult decât filmul, de altfel premiat, pe care îl văzusem anterior. Filmul,water-for-elephants-871468l care ecranizează cartea, are în centrul acţiunii povestea de dragoste, senzuală, ce atrage, cu toate că încalcă regulile impuse de societate, ale datoriei pe care o soţie le are faţă de soţul ei, sau pe cele ale prieteniei dintre doi bărbaţi. Pe de altă parte deşi povestea e romantică,  întâmplările par să aibă o logică mai degrabă raţională, iar senzaţia pe care o ai este că finalul era extrem de previzibil. Mi-a păcut regizorul, mi-au plăcut culorile şi scenariul. Este un film bun, dramatic pe alocuri, captivant mai ales datorită poveştii, dar în care actorii Reese Whiterspoon (Marlena) şi Robert Pattison (Jakob Jankowski) nu strălucesc, sau mai bine zis, nu există „chimie” între ei. Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat, Christoph Waltz în rolul lui August Rosenbluth. Este un film de văzut, deşi clar, fără doar şi poate, cartea are un plus de valoare, indiferent cât de bine regizat este filmul.

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Romanul Sarei Gruen are substanţă, emoţionează, captivează, te pune pe gânduri şi îţi deschide o uşă către o lume diferită, de neconceput. Pe lângă povestea de dragoste, privim o Americă în plină criză financiară, când oamenii erau norocoşi dacă lucrau doar pentru mâncare şi promisiunea unor bani. Amintirile lui Jacob Jankowski, aflat la o vârsta foarte înaintată (peste 90 de ani), sunt vii şi se reîntorc mereu la timpul când, tânăr fiind, pe vremea Marii Crize, a pierdut tot odată cu moartea părinţilor săi. Ce faci când nu mai ai nimic? Când nu mai ai unde te duce? Când cei dragi ţi-au fost luaţi şi nu ai cui te plânge? La cine te întoarce? Cui cere un sfat? Ce faci când nu ai bani şi nu ai primit o diplomă care să-ţi ateste pregătirea? M-a impresionat povestea bătrânului care, cu ochii minţii, retrăieşte o vară, probabil aceea vară care a devenit definitorie pentru restul vieţii sale. Romanul este scris pe două axe temporale, dar care au, într-un fel ceva în comun: bătrânul se simte la fel de singur, la fel de neputincios în faţa vicisitudinilor bătrâneţii, ca şi mai demult în faţa celor trăite pe vremea Marii Crize. Felul în care se succed şi se suprapun povestea lui Jakob când era tânăr cu cea a lui Jakob, bătrînul, care trăieşte într-un prezent nedorit, m-a dus cu gândul la o altă poveste de dragoste de mare succes: Jurnalul unei iubiri / The Notebook / Szerelmünk lapjai de Nicholas Sparks, pe care v-o recomand, ca de altfel şi filmul, foarte bine regizat de Nick Cassavetes, dacă nu l-aţi văzut.

Jakob la anii senectuţii m-a cutremurat şi mi-a dat de gândit. Toţi ne dorim să trăim ani mulţi, totuşi cine şi-ar dori durerea acelui bătrân, lucid încă, care îşi duce existenţa într-un azil de bătrâni, uitat, câteodată, de copiii şi Batranul Jakob interpretat de Hal Holbrookei deja prea bătrâni. Titlul cărţii este dat de remarca unuia dintre „colegii” de azil, un bătrân lăudăros care, la aflarea că circul va veni să le dea o reprezentaţie, spune că el a lucrat la circ, fiind omul care ducea apă pentru elefanţi. Jakob se supără să audă aşa o enormitate şi de la supărarea asta începe să-şi reamintească cu amănuntul povestea adevărată a verii când el, tănărul ieşit proaspăt de pe băncile şcolii, fără nimic al lui, ajunge întâmplător să lucreze la trupa de circ a Fraţilor Benzini „Cel mai senzaţional spectacol de pe pâmânt”. Lumea circului este strălucitoare în mintea lui, chiar dacă acea strălucire e, uneori, doar spoială peste multă mizerie. Duritatea, mizeria, lupta pentru existenţă, durerea pe care o simte faţă de pierderea unor prieteni (cum elephants_183csunt Camel sau Kinko) păleşte în faţa iubirii pe care o simte pentru Marlena. Este tânăr şi la acea vărstă, indiferent de condiţii (apropo de Jocurile Foamei) afecţiunea, iubirea este ceea ce animă şi face ca viaţa abia suportabilă să prindă culoare, sau chiar să devină de vis. Amintirea adastă asupra acelei veri, chiar dacă vremurile au fost grele şi pentru că tânăr fiind avea speranţă, avea putere, avea viitorul la care se putea gândi. Ca veterinar a iubit şi animalele de care avea grijă, afecţiunea lui se manifestându-se mai ales pentru Rosie, femela-elefant care era considerată proastă şi de neantrenat, dar cu care el reuşeşte să se înţeleagă, pe care o ajută şi o protejează şi căreia îi ascunde o viaţă întreagă fapta criminală.

Nu doresc să devin spoiler şi voi încerca să mai spun doar că destinul lui August (soţul înşelat) pare crud, la fel cum este August însăşi. Pe de altă parte, el este doar un om bolnav şi cu acest statut ar putea atrage simpatia cititorilor dacă, boala nu l-ar face crud şi rău faţă de toţi cei care îndrăznesc să-l contrazică, să-l supere. Rosie are ghinionul că nu „vorbeşte” engleză şi deci nu reacţionează la comenzile lui August. Acesta frustrat loveşte cu cruzime animalul până îl înnebuneşte de-a binelea. Răutatea lui, cruzimea atât a lui cât şi a patronului circului faţă de oamenii pe care îi aruncă din tren ca să nu-i plătească, face ca soarta lor să pară meritată. Dacă povestea de dragoste nu m-a surprins, dacă destinele lui August şi al lui Al par să fie aproape juste, ceea ce m-a surprins plăcut a fost finalul cărţii, total neaşteptat şi revigorant.

Pentru cei care n-au citit cartea – o recomand cu căldură. Mă gândesc să mă opresc şi să continuăm analiza acestei cărţi în comentarii. În speranţa că voi aţi citit cu aceiaşi plăcere ca şi mine această carte – să începem să povestim despre ceea ce ne-a plăcut, despre ceea ce nu ne-a plăcut dar ne-a rămas în minte, atât în film cât şi în cartea Apă pentru elefanţi de Sara Gruen.

Dintre cei care comentează aici, am găsit că au scris despre această carte: Sayuki, Sorin-Lucian Berbecaru, ChGabriella. Beausergent, RoşuVertical

Vă rog, pe toţi ceilalţi, dacă aţi scris despre această carte, să postaţi link-urile de trimitere în comentarii, mai jos, pentru a vă putea adăuga în articol. În speranţa că lipsa mea îndelungată nu v-a îndepărtat şi că mă veţi ierta, vă aştept cu drag să povestim pe marginea cărţii şi .. a filmului.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: