RSS

Aţi votat – vom citi – în iulie şi septembrie „Apă pentru elefanţi” şi „Anna Karenina”

09 Iul

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Postasem anterior sondajul de opine pentru a hotârî ce să citim, acum, când vine vacanţa. Au fost propuneri interesante, au fost multe voturi, mai ales pentru luna iulie. Sper ca toţi cei care au votat să ne onoreze cu un comentariu, după lectură. La final de iulie, început de august – vom povesti despre cartea Apă pentru elefanţi de Sara Gruen, pe care o găsiţi în biblioteca noastră, în alte biblioteci care vă sunt aproape sau online, aici. Sunt curioasă de această carte. Am văzut filmul care ecranizează cartea şi mi-a plăcut. Având în vedere faptul că, de obicei, cărţile sunt mai bune, mai reuşite decât filmele care le ecranizează, sper ca să-mi placă foarte mult această carte.

Anna Karenina de Lev Tolstoi

Anna Karenina de Lev Tolstoi

S-ar părea că în concediu ne-am gândit să ne relaxăm citind despre mari iubiri şi în felul acesta, după ce în iulie vom fi povestit despre Apă pentru elefanţi, la final de trimestru vom avea de citit şi vom povesti pe marginea romanului Anna Karenina de Lev Tolstoi. Se pare că despre triungiurile sentimentale, chiar dacă vorbim de iubire sau doar de convenienţă socială, de norme morale, de simulări ale unor sentimente, am citit în Jocurile foamei de Suzanne Collins şi vom continua să citim şi să povestim atât în Apă pentru elefanţi cât şi în Anna Karenina. Dacă în Jocurile foamei acest triunghi sentimental era abia zărit, abia atins, pentru că, în fond, era vorba despre nişte adolescenţi aflaţi într-o luptă pe viaţă şi moarte, în romanele care ne aşteptă acest subiect va fi minuţios tratat, disecat (sau cel puţin eu aşa îmi amintesc din lectura romanului Anna Karenina cât şi din filmul Water for Elephants pe care l-am văzut). Abia aştept să citesc, să scriu şi mai ales să povestim pe marginea acestor cărţi.

Mă gândesc că în alegerea pe care aţi făcut-o, un rol important au jucat şi ecranizările recente ale romanelor despre care povestim. Anna Karenina a fost ecranizată recent în 2012, cu Keira Knigtley în rolul principal, dar şi în 1997, cu Sophie Marceau în rolul Annei. N-am văzut filmul din 2012, dar sunt curioasă de cel în care a jucat Vivien Leigh (1948). De văzut, am văzut filmul din 1935, rolul principal fiind interpretatat de Greta Garbo, care m-a impresionat profund. Sper să povestim mai multe despre carte, despre filme şi despre aceste mari iubiri, care ne influenţează, ne schimbă destinul, ne marchează pozitiv sau negativ viaţa.

Vă doresc, din suflet o vacanţă plăcută, un concediu cât mai relaxant şi o carte bună, care să vă însoţească!

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

37 de răspunsuri la „Aţi votat – vom citi – în iulie şi septembrie „Apă pentru elefanţi” şi „Anna Karenina”

  1. Sonia

    Iulie 9, 2013 at 7:05 pm

    Deci este timpul să îmi dăruiesc o carte (Apă pentru elefanți). 🙂 Sper să am răbdare să citesc mai întâi cartea, apoi să văd și filmul.
    Anna Karenina o voi reciti cu plăcere.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 9, 2013 at 8:57 pm

      Sper să-ţi placă Apa pentru elefanţi. Abia aştept să citesc cartea. Mie filmul mi-a plăcut, deşi nu sunt fan Robert Pattison. Pentru Anna Karenina însă, am o reţinere. Sunt într-un fel, de acord cu Shiki Shiki, deşi mie îmi place Tolstoi, m-a cucerit cu „Învierea” sau „Război şi pace” şi nu cu această carte. Dar o să am prilejul s-o privesc cu „înţelepciunea” pe care mi-a dat-o trecerea prin viaţă. Probail că acum voi înţelege aceea iubire pe care n-am înţeles-o pe vremea când eram adolescentă.
      O să fie o vară toridă. Chiar m-am gândit că trebuia să fac sondajul pentru toate cele trei luni de vară. Poate că „Trei într-o barcă”, având în vedere că era pe locul 2 în sondaj, ar fi fost o alegere bună pentru luna august – amuzantă şi în acelaşi timp povestea unei vacanţe a trei ipohondrii. Vom vedea ce vom citi în august. Oricum, eu cred că voi fi în concediu, ceea ce s-ar putea să nu-mi lase timpul necesar pentru scris. Până una alta, lectură plăcută şi vom povesti pe larg!

       
  2. shiki shiki

    Iulie 9, 2013 at 8:14 pm

    eu am sa zic pas de data asta. am citit despre apa si elefanti, nu vreau sa vad nici filmul nici sa citesc cartea, nu-mi place tema. cat despre anna karenina regret ca am citit-o si prima data 😛 . nu ma impac cu tolstoi deloc, asta e , la varsta mea matusalemica pot face mofturi 😀

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 9, 2013 at 9:08 pm

      Dacă tot ai citit Anna Karenina te aştept cu comentarii. Despre Apă pentru elefanţi – ce să zic – poate vezi filmul :)) Dar ai dreptate, deşi vârsta ta nu-i matusalemică, cum te lăudai, poţi să faci mofturi, pentru că aici, la acest club, lectura nu-i obligatorie, ca la şcoală :)) Sau poate că e, în ceea ce mă priveşte :)) De aceea mă întreb cât de aproape de sentimentul acela de frustrare şi lipsă de înţelegere voi fi – dacă mă gândesc la prima lectură a romanului. Sper că acum să înţeleg altfel, să rezonez altfel la acest roman. Nu cred că l-aş fi recitit niciodată, pentru că nici pentru mine n-a fost cea mai plăcută lectură. Deşi mie îmi place mult Tolstoi. Am început cu Învierea şi am culminat cu Război şi pace. Aşa că nu scapi. Tot trebuie să mai treci pe aici – ca să comentezi că nu ţi-a plăcut şi de ce 🙂 Mersi de comentariu. Fiica mea spera să citim Trei într-o barcă. Eu am început-o şi este foarte amuzantă. Citisem doar Trei pe două biciclete, dar nu ştiu de ce n-am citit-o pe asta. Poate citeşti şi tu şi voi posta un articol în august 🙂

       
      • shiki shiki

        Iulie 9, 2013 at 9:36 pm

        pai o sa o citesc , mai ales ca am cumparat-o recent, nici eu nu o citisem . cat despre cealalta , stai bine daca te-ai ales doar cu frustrare :P. pe mine m-a scos din sarite . asta si madame bovary. si piticul meu impotriva lui tolstoi e de la sonata kreutzer. pe aia am citit-o prima si nimic n-a mai reusit sa-l reabiliteze 😛

         
      • bibliodevafiliala3

        Iulie 9, 2013 at 9:39 pm

        N-am citit Sonata Kreutzer :)) Deci am stabilit, eu scriu, când apuc, cândva în august, despre Trei într-o barcă. Tu „sari în barcă” cu mine şi poate mai găsim câţiva să o citească. Erau cel puţin 10 voturi la acest titlu, s-ar putea ca lumea să vrea s-o şi comenteze, nu doar s-o lectureze 🙂

         
      • shiki shiki

        Iulie 25, 2013 at 9:21 pm

        m-am apucat de 3 intr-o barca si e singura chestie care ma ajuta sa nu strang de gat pe cineva la servici si sa zambesc acasa 😀

         
      • bibliodevafiliala3

        Iulie 25, 2013 at 9:32 pm

        Mă bucur că îţi place 🙂 Sper să reuşesc şi eu să scriu în septembrie un articol despre cartea asta, că nu cred că mai fac un sondaj, cu atât mai mult cu cât in august sper să merg în concediu. Până una, alta, sâmbătă şi duminică sunt de servici la Biblioteca de vară, de la ştrand. Poate ne vedem acolo 🙂

         
      • shiki shiki

        August 4, 2013 at 6:09 pm

        am terminat cu barca , acu citesc cea cu bicicletele ,ca erau impreuna, sper sa nu le confund cand vei scrie articolul dar oricum nu prea conteaza , preferatul meu e unchiul Podger cu tabloul lui 😀

         
      • bibliodevafiliala3

        August 5, 2013 at 11:09 am

        Sper să reuşesc în timp. Pe moment, abia ce m-am întors din Bucovina şi sunt extrem de obosită. Dar mă voi relaxa astăzi lângă o carte. Şi mie îmi place unchiul Podger 🙂

         
  3. beausergent

    Iulie 10, 2013 at 6:55 am

    Deci aşa. Am căutat încă de lunea trecută la bibliotecă „Apă pentru elefanţi”. Am găsit raftul, dar cartea nu. Sper să ajung până la urmă la ea.

    (Ce vremuri (!)… în care puteam să cheltui pe cărţi. Ultima „ispravă” a fost nu mai demult decât când cu „Pendulul lui Foucault”: ca să mă pot încadra în termen, deoarece ratasem startul pe motiv de „Lolita”, deşi aveam cele două volume mari, din prima ediţie, mi-am mai cumpărat şi ediţia de buzunar de la Polirom şi, ca să fie chiar de buzunar, am făcut ce n-am mai făcut decât o singură dată în viaţă: am intrat cu foarfeca şi am tăiat-o în două, cât să încapă în buzunar şi citeam şi la serviciu pe când încărcam vreo aplicaţie, de exemplu.)

    „Ana Karenina” o am din biblioteca părinţilor şi e pe lista „imediată” de lecturi. De vreo trei ani :). „Război şi pace” e una dintre lecturile mele esenţiale şi abia aştept să o recitesc.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 10, 2013 at 2:18 pm

      Dacă nu găseşti cartea la bibliotecă (Apă pentru elefanţi) am pus link-ul cărţii online, pe care il mai inserez încă o dată şi aici http://carti.digitalarena.ro/apa-pentru-elefanti/ Dar sper să-o găseşti la bibliotecă, pentru că este mai uşor, zic eu, să citeşti dintr-o carte, decât dintr-un calculator. Dacă ai E-reader sau tabletă, poate să-ţi fie la fel de uşor.
      Despre lectura Pendulului – ce pot să zic – la vremuri de restrişte, disperate, omul face ce poate :)) Totuşi eu zic că este păcat de cărţi. Poate aici era bun un instrument despre care am scris mai sus – dacă stai bine cu vederea (pentru că pentru mine E-reader-ele au textul prea mic, iar dacă îl măreşti, trebuie să tot baleezi ecranul de colo-colo, ceea ce e foarte frustrant).

       
  4. mixy

    Iulie 10, 2013 at 9:59 am

    Aceeaşi problemă: n-o să o găsesc pe Ana! …. :(((((((((((

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 10, 2013 at 1:52 pm

      În biblioteci (chiar şi în cele şcolare) trebuie să existe. Dacă fiica ta are bibliotecă la şcoală, poate să-şi facă ea fişă şi s-o împrumute pentru tine. Am găsit doar volumul 1 în variantă pdf pe Scribb, dar nu este de-o calitate foarte bună. O găseşti sigur şi la una din filialele care sunt în apropierea ta. Eu zic că a fost des reeditată şi, dacă noi avem vreo 10-12 ediţii, probabil au şi alţii. Principalul este să ajungi la bibliotecă (sau măcar ai tăi, careva din ei).

       
    • shori

      August 7, 2013 at 1:15 am

      dai o bere si se rezolva :)) pot eu sa te las la greu??

       
  5. Roberts

    Iulie 11, 2013 at 5:28 pm

    mie mi-a placut mult „Anna Karenina” desi recunosc ca sunt acolo niste pasaje usor plictisitoare ,cele cu viata la tara, agricultura, etc. in aceasta luna voi reciti „Apa pentru elefanti” – prima data am devorat-o, desi mi s-a parut cam romantioasa pentru gustul meu. poata ca la a doua cetire voi descoperi si partea mai profunda a lecturii. cat despre film, l-am vazut, placut dar nu l-as recomanda decat pentru o dupa-amiaza plictisitoare cand n-ai chef de nimic altceva. ne auzim mai incolo si va doresc zile insorite si spor la lectura:

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 11, 2013 at 6:15 pm

      Mersi de comentariu. Spor la lectură şi ţie. Filmul, probabil ai dreptate, nu este cea mai palpitantă realizare. Sunt curioasă ce părere o să am despre el după ce voi fi citit cartea.

       
  6. Hapi

    Iulie 12, 2013 at 5:49 pm

    Si eu iti doresc o vara frumoasa si astept sa ne mai scrii recenzii 🙂
    Si sa fie plin la biblioteca, chiar si vara!

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 12, 2013 at 5:54 pm

      Este plin şi vara, cu atât mai mult cu cât avem deschisă un punct de lucru în ştrand. Îmi doresc şi eu să scriu mai des, mai mult. Voi scrie cu siguranţă pentru cărţile de mai sus. Îţi doresc şi eu ţie o vacanţă plăcută, distracţie, relaxare şi toate cele bune. Te aştept pe aici, cu mare drag.

       
      • Hapi

        Iulie 12, 2013 at 8:19 pm

        Vacanta poate la iarna….pana atunci voi avea multe pe cap. Sper doar sa trec cu bine de ele.
        Oricum, pe blog scriu doar bucuriile „personajului” 🙂
        Sigur ca mai trec pe la biblio. Doar am fisa 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Iulie 13, 2013 at 2:45 pm

        :)) Bine spus – eşti deja înscrisă. Oricum ar fi, chiar şi fără vacanţă – îţi doresc o vară frumoasă, reuşite şi distracţie 🙂

         
  7. beausergent

    Iulie 15, 2013 at 12:27 pm

    Am gasit „Apa pentru elefanti” la biblioteca si m-am grabit să te anunt! 🙂 În concluzie, mă pot inscrie la comentarii 🙂 .

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 15, 2013 at 2:43 pm

      Mă bucur că ai găsit-o 🙂 Te aştept, bineînţeles, cu comentarii. Lectură plăcută!

       
  8. Ritiu Maria

    Iulie 16, 2013 at 6:23 pm

    O sa avem o vacanta placuta, cu lecturi care sa ne mearga la suflet.
    Mai romantioase cartile pot sa te faca, sa vezi vara mai frumoasa.
    Oricum, multumesc pentru postarea lincului pentru cartea „Apa pentru elefanti”, sper sa am timpul necesar s-o si citesc, spun asta pentru ca, vara mea este mai deosebita, m-am apucat de reconstructia bucataoriei si am cam uitat de lectura si de calculator.
    Ma simt bine pe acest blog si ma bucur ori de cate ori este postat un nou articol si pot sa urmaresc comentariile care imi plac foarte mult.
    Un gand bun si o vara cat mai placuta pentru noi toti.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 17, 2013 at 4:44 pm

      Sper să reuşeşti să citeşti cartea şi eventual să vezi şi filmul, pe care l-am găsit şi online AICI
      Aşa că dacă nu ai timp câteva zile pentru o carte, poate reuşeşti să-ţi faci timp pentru film şi ulterior, când timpul îţi va permite să citeşti şi cartea. Mă bucur că te simţi bine aici, eu sunt de asemenea foarte bucuroasă că te am ca şi membru de club 🙂 Sper că ai reuşit să-ţi pui la punct bucătăria şi că eşti mai liberă de-acum încolo. Te invit la un film, pentru început. Apoi, vezi tu cum evoluează lucrurile şi povestim la finalul lunii. Toate cele bune, multă sănătate, o vară frumoasă şi ţie!

       
  9. ionela

    Iulie 24, 2013 at 11:54 am

    Buna! Ieri au ajuns in posesia mea cele doua carti propuse pentru dezbatere in iulie si septembrie. Avand in vedere ca la mine timpul pentru lectura este foarte saracacios (seara sau in week-end) eu voi veni cu parerile ceva mai tarziu….incet-incet precum o batranica la plimbare in parc! Numai bine si lectura placuta tuturor!

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 24, 2013 at 5:21 pm

      Ionela, nu-ţi face griji. Poţi scrie când vrei tu, după ce vei citi lucrările. Aici nu-i termen limită. Nici chiar eu, deşi încerc să păstrez cât de cât data pe care am stabilit-o, nu ştiu când voi reuşi să postez articolul. Şi programul meu este destul de încărcat şi sunt conştientă că fiecare din noi are o viaţă, nişte „termene limită” stringente. Aici, pe blog, veninm să ne relaxăm, să povestim, să schimbăm păreri pentru că ne place. Asta o facem atunci când avem timp şi putinţă. Lectură plăcută şi ţie şi o vară frumoasă 🙂

       
      • ionela

        August 1, 2013 at 6:55 pm

        buna! batranica a ajuns la final cu „apa pentru elefanti”……superba carte! si pot spune ca si filmul a fost unul reusit!
        o carte ce iti ofera o noua „imagine” a ceea ce ne inconjoara…iubire, ura, curaj, sacrificiu, munca…….. lectura mi-a oferit o binemeritata oaza de liniste, pot spune ca am trait si eu alaturi de jacob si ai lui! am ras, am plans, am iubit si am urat impreuna cu ei…..desi am crezut ca voi fi ultima ce va termina de citit, ei bine! am fost atat de captivata incat am abandondat toate atributiile gospodaresti (sotul a suferit cel mai mult) ca sa pot urma firul povestii….mi-as dori-o de prietena pe sara gruen…….de la mine 10+! numai bine!

         
      • bibliodevafiliala3

        August 5, 2013 at 11:08 am

        Mă bucur că ai reuşit să termini cartea şi că ţi-au plăcut, atât cartea cât şi filmul. Eu n-am reuşit să scriu articolul, dar vine el cât de curând. Am fost într-un schimb de experienţă, la Vaslui şi de acolo am mers la Iaşi şi pe urmă am văzut mănăstirile Bucovinei. A fost frumos, recomand tuturor să meargă, măcar o dată prin Obcinele Bucovinei, să vadă atât peisajul, cât şi creaţia oamenilor. Asta, însă mi-a dat peste cap puţin termenul pe care l-am stabilit. Mulţumesc că ai comentat şi te rog, dacă poţi, să scrii încă unul şi când va apărea articolul, ca toată lumea (dintre cei care comentează) să-l poată citi. Poţi, chiar, să copiezi acest comentariu acolo.
        Îmi pare rău că atribuţiile gospodăreşti au avut de suferit 🙂 Deşi, din când în când trebuie să lăsăm munca şi să ne relaxăm puţin. O săptămână frumoasă, ţie!

         
      • ionela

        August 5, 2013 at 3:00 pm

        astept cu nerabdare articolul si sunt tare curioasa sa vad cum vor decurge dezbaterile. acum tratez cu „anna karenina”, iar inceputul e promitator!! spor si sa ne auzim cu vesti bune!!!!!! o saptamana excelenta sa fie!!!

         
  10. Andreea Toma

    August 6, 2013 at 1:47 am

    Despre Anna Karenina vorbim la final de septembrie? Să ştiu, căci ar cam fi cazul să mă apuc de ea. 🙂

     
  11. beausergent

    August 8, 2013 at 11:18 am

    Roxana, dacă ti se pare nepotrivit tonul din postarea de pe blogul meu, nu e nevoie sa o amintesti în viitorul tau articol despre „Apa pentru elefanti”. Nu e nicio supărare. Nu as vrea sa intârzie articolul tau din cauza ca ai căuta o modalitate de conciliere intre opinii opuse ale cititorilor cartii. M-am exprimat alambicat, dar stii tu ce vreau să zic. 😉

     
    • bibliodevafiliala3

      August 22, 2013 at 9:22 pm

      Articolul meu întârzie din cauză că am plecat în concediu înainte de a-l scrie.Îmi pare teribil de rău că n-am reuşit, dar îmi voi face timp să-l scriu.Opinia fiecăruia este binevenită. Aici nu există doar un singur răspuns corect, toate sunt bune, fiecare din noi reacţionînd în mod diferit la ceea ce citim.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: