Să povestim despre „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins

Cartea despre care vom povesti astăzi, Jocurile Foamei de Suzanne Collins, a fost aleasă pentru a fi citită la sfârşit de trimestru II (iunie 2013). Deşi hotărârea de-a oferi mai mult timp pentru lectură, în cazul cărţilor pe volume, a fost una corectă, am constatat că această regulă nu se aplică şi acestui roman. Nu spun că va fi singura excepţie. Sunt cărţi pe care le sorbi ca însetatul, parcurgâng cu nesaţ fiecare pagină. Am citit-o extrem de rapid, fiind captivată de poveste, de ideea nouă. chiar dacă vorbim despre o carte în care acţiunea se petrece într-o lume distopică şi de nedorit, având în vedere că este vorba de lupta pentru subzistenţă, de moartea unor copiii, până la urmă.

Jocurile Foamei sunt inspirate din luptele de gladiatori oferite locuitorilor Romei antice de conducătorii acestora, începând de la Cezar. În Capitoliu se oferă „Panem et circensem” (Pâine şi circ) ca să mulţumească cetăţenii, fiind în acelaşi timp un mod de a controla, de-ai ţine sub teroare pe locuitorii districtelor. Ţara, situată geografic în fosta America de Nord, este împărţită ca o pâine (PANEM) în 12 districte care se supun Capitoliului, Al treisprezecelea district pare să fie ras de pe faţa pământului de la războiul civil ce-a avut loc cu peste 70 de ani în urmă. Pentru ca nimeni să nu uite cine a câştigat, Capitoliul organizează anual Jocurile Foamei, unde, participanţii, între vârste pornind de la 12 până la 18 ani, sunt aleşi prin tragere la sorţi. Din fiecare district se alege un băiat şi-o fată. Cei 24 sunt Tributurile de sânge pe care Districtele le datorează Capitoliului. Aflaţi în arenă, tinerii sunt obligaţi să ucidă pentru a supravieţui. Regula jocurilor este ca ultimul supravieţuitpr să fie câştigător. Câştigul pentru ultimul supravieţuitor este mare, oferindu-i lui şi familiei sale, confort şi avere. Poate de aceea, în Districtele 1 şi 2, tinerii se pregătesc intens şi merg voluntari la aceste jocuri. Districtul 12, din care fac parte Katniss Everdeen şi Peeta Mellark, este un district mic, specializat în minerit. Din districtul lor nimeni nu s-a oferit vreodată voluntar şi doar o singură persoană de aici a câştigat aceste jocuri. Este vorba de Haymitch Abernathy, cel care este mentorul participantilor aleşi din Districtului 12 şi totodată câştigătorul celei de-a 50-a ediţie a Jocurilor Foamei. La a 74-a aniversare/ediţie, prima voluntară a acestui district – Katniss Everdeen, se oferă tribut în locul sorei sale, Primrose Everdeen. Este un moment dramatic, emoţionant. Al dolea tribut, băiatul care are ghinionul să fie ales prin extragere, este Peeta Mellark, căruia Katniss simte că-i datorează viaţa pentru ajutorul pe care i l-a dat cu ani de zile în urmă. Prietenul cel mai bun şi partenerul de vânătoare al lui Katniss este Gale Hawthorne. Împreună, ei asigură, din vânzarea pe piaţa neagă a animalelor vânate, traiul familiilor lor. Apropierea pe care o simte Katniss faţă de Gale şi sentimentele pe care le are pentru Peeta fac ca povestea să nu fie simplă nici pe plan sentimental. Încurcătura sentimentală, faptul că de-a lungul a trei volume Katniss nu-şi recunoaşte sentimentele, nu ştie ce este potrivit pentru ea, m-a dus cu gândul la situaţia similară a lui Scarlett O’Hara, din Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Şi totuşi, ce poţi să faci dacă eşti pusă în situaţia de-a ucide pentru a supravieţui, de-a ucide pe cineva de care îţi pasă, pentru care ai sentimente de preţuire? Poate că încerci să negi tot ceea ce simţi pentru ca să fie totul mai uşor. Sau poate simulezi sentimente pentru că ştii că dragostea poate atrage şi vinde, poate schimba hotărâri, poate să te ajute în cazul unui reality show. M-am întrebat până unde poate merge un om pentru a supravieţui şi cât din sufletul său este sacrificat în acest proces? De învingători, după transmisiunile directe de la Jocurile Foamei, nu se aude nimic, nu se ştie cât de bună este viaţa lor, ei fiind într-un fel despărţiţi de marea masă, având un cartier al lor, condiţii bune de trai. Trăiesc ei oare bine? Sau coşmarul luptelor îi însoţeşte mereu, distrugându-le viaţa?

M-am gândit la alte lumi distopice imaginate de alţi autori. Am găsit unele similitudini cu sistemul opresiv din 1984 de George Orwell. Şi în districte lumea trăieşte permanent monitorizată, controlată şi orice mic gest de nesupunere este sancţionat. Istoria este manipulată, schimbată şi adevărul ascuns sau distorsionat. Lumea se supune deşi o duce greu, mulţi dintre ei murind din lipsă de hrană sau căldură. Nesupunerea se plăteşte cu moartea sau oamenii dispar fără urmă, transformaţi în Avox-i (torturaţi şi fără limbă), sclavi ai celor din Capitoliu. Gestul de nesupunere al lui Katniss şi Peeta, din primul volum, declanşează, ca o avalanşă, revolta în toate districtele. Care poate să fie urmarea? Opresiunea poate da roade, ameninţările sunt făcute, iar Katniss trăieşte cu spaimă, crezând că dacă va accepta ceea ce i se impune, va salva viaţa celor dragi. La aniversarea celor 75 de ani … se preconizează un spectacol impresionant. Ce va fi oare? Apar zvonuri despre cel de-a 13-lea District. Cine sunt cei care au lăsat în suferinţă şi opresiune celelalte 12 Districte un timp atât de îndelungat? Care este scuza lor? Care este scopul lor? Aflăm multe în cel de-al 3-lea volum al trilogiei. Nu vreau să dau amănunte, pentru că îmi doresc ca cei care nu au citit această carte s-o facă, fără să fiu spoiler. De aceea, restul amănuntelor le vom analiza şi povesti în comentarii.

English: A picture of Suzanne Collins. (Photo credit: Wikipedia)

Autoarea, Suzanne Collins, este romancieră şi scenaristă americană, fiind premiată pentru scenariile de televiziune pentru tineret. Experienţa pe care a acumulat-o ca scenaristă de emisiuni pentru tineret, a fost utilizată în Jocurile Foamei. Aici creatorii de jocuri, în fapt ai emisiunilor de tip reality TV (prezentarea cărora m-a dus cu gândul la emisiunea concurs Survivor) fac regulile jocului, oferă antren privitorilor, cresc audienţa imaginând noi modalităţi de a-i pune la încercare pe participanţi. Mi se pare interesant că autoarea, în Jocurile Foamei oferă o perspectivă demoralizantă şi critică a acestor tip de emisiuni. Anterior acestei trilogii, romanciera a mai scris o serie de romane pentru tineret de mare succes, Underland Chronicles.

Închei acordând câteva cuvinte şi ecranizării realizate la primul volum – The Hunger Games (2012). Interesant, pentru cine n-a citit cartea (pentru noutatea idei), filmul este mult sub nivelul acesteia şi a fost o mare dezamăgire pentru mine, care am l-am văzut după ce am lecturat romanul. Mi s-a părut că se putea face mai mult, că putea oferi din punct de vedere vizual, al efectelor speciale, mai mult. Nu mi-a plăcut nici actorul care a fost ales să joace rolul lui Peeta Mellark. S-a descurcat, dar n-ar fi fost alegerea mea, dacă aş fi făcut casting-ul. După ce văzusem coperta îmi imaginasem şi o altfel de eroină principală, din punct de vedere fizic, dar mi-a plăcut cum a jucat Jennifer Lawrence. Ce nu mi-a plăcut este că nu ştie să cânte şi nu s-a gândit nimeni să facă playback. În carte, Katniss, ca şi tatăl ei, are o voce deosebită, remarcabilă, pe care şi păsările se opresc din ciripit, ca să o asculte. Astea sunt doar câteva păreri personale, ceea ce vă recomand este să citiţi întâi cartea, pentru că dacă vedeţi întâi filmul s-ar putea să nu vă doriţi să citiţi romanul şi asta ar fi o pierdere.

Plusuri ale romanului – stilul alert care te prinde, ideea Jocurilor Foamei, spiritul de sacrificiu, tensiunea, emoţia unor momente (extragerea participanţilor, momentul Rue).

Minusuri – este scris la persoana întâi, prin ochii lui Katniss Everdeen care nu ia parte la toate deciziile, nu are încă experienţă şi reacţionează mai mult din instinct decât din raţiune. Am simţit această lipsă mai ales la cel de-al treilea volum, unde acţiunea trenează, hotărârile luate sub impulsul momentului nu sunt cele mai inspirate. Ar fi fost nevoie de o privire de ansamblu, de ceva informaţii suplimentare. Deduci. mai mult decât citeşti, care sunt problemele reale şi care este manipularea politică ce mişcă lucrurile atât în Districte cât şi în Capitoliu. Tot un minus ar fi şi faptul că volumul al treilea se termină brusc iar povestea de iubire este tratată superficial.

Puteţi citi ce-au scris despre acest roman: Sonia, pe Blog de iarnă,  (si vol. 2, 3- Sfidarea, Revolta); Sorin Berbecaru (Jocurile foamei, Sfidarea, Revolta) Sayuki, Daniella, Adinab pe Blog de cărţi,

Dacă mai sunt şi alţii care au scris despre aceste cărţi – vă rog postaţi cometarii cu link-urile şi le voi adăuga articolului. Pentru cine a scris şi despre film – şi poate oferi o mai bună analiză, vă rog să procedaţi la fel (postaţi link-uri.)http://82.208.143.164:8080/opac/bibliographic_view/202849?pn=opac%2FSearch&q=hunger+games#level=all&location=0&ob=asc&q=hunger+games&sb=relevance&start=0&view=CONTENT

P.S. (n. 2018) Ecranizările următoarelor volumelor sunt Sfidarea /(vol. 2)  Revolta. Partea 1 şi Partea a 2-a  (Vol.3) le puteţi împrumuta de la Secţia de artă şi carte franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.