RSS

Arhive zilnice: 14 februarie 2013

„Să povestim despre-o carte” – Club de lectură virtual


V-am povestit şi cu alte ocazii că, deşi scopul pentru care am creat blog-ul era ca el să fie o prelungire a muncii de bibliotecar spre potenţialii cititori, nu am ştiut cum va fi după ce scriu şi postez, nu cunoşteam care va fi feed-back-ul vostru, al celor care mă citiţi. Nu mi-am dat seama cât de citite vor fi sau nu articolele, nu ştiam prea multe nici despre blogging. Întâi am scris articole scurte, încercând să fac o trecere în revistă a unor titluri, pe urmă am văzut că, în mod sumar, cărţile sunt descrise şi pot fi găsite pe multe alte site-uri. De aceea, am încercat să ofer o perspectivă personală şi cât mai multe informaţii despre o carte, un autor, o temă. După un timp, m-am obişnuit să las la final de articol câte o întrebare pentru a putea deschide discuţiile referitor la temele abordate.

logo_club_lecturaPrivind retrospectiv şi recitind comentariile postate de voi, mi-am dat seama că mulţi dintre cei care comentează sunt mereu prezenţi şi scriu frumos, pe temă, competent referitor la articolul postat, întregindu-l. Acum am ajuns să vă cunosc prin comentariile voastre, prin ceea ce-aţi lăsat în josul paginilor fiecărui articol. Mi s-a părut o idee interesantă ca noi, că tot citim şi ne citim să facem un club de lectură în acest mediu virtual. Unde toţi cei care doresc să scrie, să comenteze, să o poată face. Am schimba păreri, ca şi până acum, doar că, în plus am avea un timp să citim cartea despre care vom discuta, ca să venim cu noi argumente, păreri pro-contra, ceea ce ne-a plăcut, sau dimpotrivă, nu ne-a plăcut. Unii dintre voi au spus că ar fi interesaţi. Eu sper să fiţi cât mai mulţi care să vă doriţi să vă povestiţi părerea pe marginea celor citite, să vorbiţi despre autor sau despre temele abordate. 

Eu cred că ar funcţiona foarte bine dacă am stabili printr-un sondaj ce carte să citim (din mai multe propuse). Eu voi face aceste propuneri pentru început, dar voi accepta sugestii din partea voastră şi vom face câte un sondaj în fiecare lună. M-am gândit că frecvenţa întâlnirilor noastre virtuale (în afară de articolele scrise de mine în mod obişnuit) ar putea să fie lunară. Asta înseamnă că avem timp de o lună timp să citim cartea propusă pentru ca să ne pregătim de dezbatere 🙂 

Fiecare din cei care au blog şi care vor dori să scrie şi o recomandare de lectură, o recenzie, vor putea să o facă, iar eu voi trece link-urile către blogurile voastre la finalul textului meu. V-aş ruga şi pe voi să menţionaţi în cadrul articolului vostru, că aţi citit cartea în cadrul Clubului de lectură virtual „Să povestim pe marginea cărţii”. Mă gândesc că este o bună sursă de informare pentru alţi doritori să participe la acest club. Recenzia postată pe blog-ul vostru nu va înlocui comentariul aici la mine, va fi doar un supliment oferit participanţilor şi un punct de plecare în discuţie.

Pentru cei care nu au blog şi ar vrea să scrie o recenzie, le ofer posibilitatea să le posteze în cadrul paginii Clubul de lectură, către care vor exista, de asemenea, link-uri din articol. Această pagină va fi creată în momentul în care vor fi trimise recenzii la adresa de mail bibliodevafiliala3@yahoo.com

Dacă aveţi alte idei pe această temă, orice tip de îmbunătăţire a modului de desfăşurare sau orice fel de alte comentarii – vă rog să-mi scrieţi, le voi lua în considerare. În final, ca să vă fac poftă de lectură am ales câteva titluri care sunt, fiecare în genul său, foarte bune. Eu mi-aş dori să putem vorbi despre toate, dar voi veţi decide asta. Titlul care va acumula cele mai multe voturi (puteţi vota mai multe titluri) va fi primul discutat. Voi ţine cont de alte (Other) sugestii pentru lectură, pe care le puteţi menţiona atât în sondaj cât şi în comentarii.

Rezumat şi idei principale:

1. Înfiinţare „Să povestim despre-o carte” – club de lectură virtual.

2. Doritorii pot să voteze cartea lunii următoare şi vor avea timp de o lună să o lectureze.

3. La termenul stabilit eu voi scrie un articol – voi veţi comenta.

4. Cei care au blog şi doresc să scrie o recenzie pentru carte – pot s-o facă concomitent sau ulterior discuţiilor noatre, la ei pe blog.

5. Eu voi trece link-urile către blogurile voastre, voi veţi face trimitere către acest blog, cu o menţiune de genul „Carte citită în cadrul clubului de lectură virtual – „Să povestim despre-o carte

6. Celor care nu au blog şi ar vrea să scrie o recenzie, le ofer posibilitatea să posteze în cadrul paginii Clubul de lectură a acestui blog.

7. Propunerile pentru prima lună ( probabil sfârşitul lui martie) sunt cele din sondajul de mai jos. Termenul de o lună ca timp de lectură va începe doar după votare şi alegerea romanului. Din această cauză am postat şi sondajul acum, ca să fie mai mult timp pentru vot.

Sper să vă placă ideea, să participaţi, să îmi daţi sugestii. Aştept cu nerăbdare comentariile voastre!

sondaje-online-2

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: