Trandafiri – de Leila Meacham

Cartea pe care v-o recomand astăzi este o saga de familie. Am citit-o recent, la recomandarea uneia dintre tinerele ce scriu frumos despre cărţi – Sayuki. Am fost curioasă de carte încă de când am citit: „as vrea sa fiu Mary Toliver din Trandafiri. De ce? Pentru ca e singurul personaj dintr-o carte care mi-a placut foarte mult” . Ăsta era răspunsul dat la o întrebare – ce personaj ar alege să incorpereze, pentru două zile. M-am întrebat cum anume putea Leila Meacham, autoarea romanului, să fi descris personajul în carte, pentru ca să fie pe gustul unei adolescente. Când m-am apucat să citesc romanul, n-am ştiut decât acest lucru şi că este o saga de familie, dar am decis că trebuie să fie bun, dacă cineva l-a trăit cu asemenea intensitate.

Titlul cărţii provine de la o legendă a două familii, cu descendenţă nobiliară provenind din familiile regale engleze, aflate în conflict în timpul Războiului celor Două Roze – familia Lancaster şi familia York. După anii 1600 aceşti descendenţi emigrează în America şi întemeiază plantaţii mari în jurul viitorului oraş Charleston. Vechile răfuieli sunt uitate pentru că trebuie să îşi unească eforturile  pentru a-şi întemeia plantaţiile, oraşul, averea. Ceea ce rămâne ca simbol a vechii lor vieţi, a strămoşilor lor, sunt trandafirii pe care fiecare îi cultivă – Familia Warwick ce provenea din Casa de York – cultiva trandafiri alb, pe câtă vreme famlia Toliver avea ca simbol trandafii roşii – ai Casei de Lancaster. Acesta ar fi o prezentare succintă a istoriei familiei ce este spusă în primele pagini ale cărţii. Saga de familie începe şi dezvoltă însă, mai degrabă, povestea peste sute de ani a unor fii, care nefiind primii născuţi, se hotărăsc să plece spre vest să-şi întemeieze propriile lor plantaţii, după 1800. Aşa ajung în Texas şi alături de o altă familie influentă,  Du Mont, – de data asta de provenienţă franceză – îşi întemeiază propriile averi. Legenda trandafirilor spune că cel de culoare roşie cere iertarea, cel de culoare albă oferă iertarea, iar cel roz spune că iertarea nu se acordă. În felul acesta nu era nevoie de vorbe, fiecare din cele trei familii ştiind semnificaţia celor trei culori.

Povestea de viaţă şi iubire se începe prin ochii lui Mary Toliver, care, aflată la anii senectuţii, îşi aminteşte de anii tinereţii, de felul în care moştenirea i-a afectat viaţa personală şi de marea iubire a vieţii ei, Percy Warwick. Dragostea pentru pământ – similară, oarecum, cu ceea ce trebuie să fi simţit Ion (al lui Liviu Rebreanu) – copleşeşte orice alt simţământ, chiar şi pe cel pentru omul iubit. Poate deveni de-a dreptul o obsesie, care este, în felul ei, parte dintr-un „blestem” familial. Distructivă pentru orice alt lucru, orice alt fel de relaţie, această preocupare, această moştenire de familie consumă totul, parcă ar fi o fiiinţă geloasă pe orice sentiment al proprietarei. Pământul devine posesiv, iar blestemul lui curmă din frageda tinereţe viaţa moştenitorilor de gen masculin. Aşa că rămân femeile posedate, obsedate şi dedicate plantaţiei Somerset. Cum poate să răzbească o dragoste umană, cum poate să-o înfrângă pe cea ancestral legată de pământ? Mai ales dacă şi mândria şi încăpăţânarea le stă împotrivă.

Trandafiri (Roses) este romanul de debut al Leilei Meacham. Vă recomand cartea şi pentru că, citind-o mi-am amintit de Margaret Mitchell. Deşi, după părerea mea, cartea în sine nu se compară cu forţa şi vigoarea poveştii din Pe aripile vântului, personajul principal, Mary, este la fel de obsedat de datorie, de bani, de plantaţie, ca şi Scarlett. Sunt două personaje bine conturate, extrem de puternice şi care pot, parcă, să ducă lumea pe umeri. Fără să le lipsească feminitatea, ele reuşesc acolo unde mulţi bărbaţi ar fi clacat. Amândouă iau decizii injuste faţă de anumite persoane, în vederea unui bine general, pentru a-şi păstra plantaţia (Scarlett se mărită cu pretendentul sorei sale, Frank Kennedy, iar Mary vinde o bucată de pământ care în fapt nu era a ei, fiind moştenirea fratelui său). Similarităţi ar fi şi în ceea ce priveşte iubirea, recunoaşterea şi importanţa pe care o are aceasta în viaţa fiecareia. La anii bătrâneţii Mary decide s-o scutească pe moştenitoarea ei de asemenea povară şi blestem. Oare Rachel, moştenitoarea ei, va acepta hotărârea sau va continua să facă aceleaşi alegeri şi greşeli ca şi mătuşa ei?

Ce mi-a plăcut mai puţin – faptul că romanul se încheie prea brusc, după ce acţiunea trenează, la un moment dat. Prima parte este mai elaborată, Mary copleşeşte celelalte personaje iar povestea ei şi a lui Percy este vie, consumatoare, un love story, pe câtă vreme povestea lui Rachel, cea care continuă romanul este puţin estompată şi schematică.

Ce pot să vă scriu despre autoare? S-a născut cca 1938/1939 în Minden, Louisiana, dar a crescut în Texas. A făcut facultatea la North Texas State University. A fost profesoară de limba engleză la liceu şi locuieşte şi în prezent în San-Antonio, Texas. După ce s-a pensionat s-a reîntos să scrie cartea pe care o începuse încă din 1980 şi care a fost publicată abia în 2010. A scris romanul său de debut tâziu, după vârsta de 65 de ani. Dacă Margaret Mitchell a lucrat timp de 10 ani la romanul ei, se pare că şi acestui roman i-a trebuit mult până să se nască. Amândouă scriitoarele au fost bune cunoscătoare ale vieţii şi istoriei locurilor pe care le-au descris, fiind născute şi crescute, una în Atlanta, cealalată în Texas. Cât despre publicare – a fost tot o întâmplare, ca şi în cazul lui Margaret Mitchell – cu ajutorul unei prietene şi-a găsit şi editor pentru carte, pentru că, total întâmplător, nepoata acelei prietene era căsătorită cu David McCormick, agent literar din New-York. După succesul pe care l-a avut prima carte, a mai scris un alt roman, de ample dimensiuni – Tumbleweeds, care a apărut în 2012. Într-un interviu, autoarea spunea că lucrează în prezent la o carte, a cărei poveste se petrece anterior celei din Trandafiri (Roses).

Cu acestea, vreau să închei mulţumindu-i lui Sayuki pentru recomandare 🙂 Iar pe voi vă aştept cu comentarii – dacă aţi citit cartea sau, dacă nu, poate o veţi face. O puteţi găsi şi la biblioteca noastră şi mă gândesc că trebuie să fie şi la alte biblioteci.