RSS

Petre Ispirescu la 125 de ani de la trecerea în neființă

27 nov.

Petre Ispirescu (1823-1887)

Petre Ispirescu (1823-1887) (Photo credit: Wikipedia)

Mă gândesc mereu la poveștile care mi-au încântat copilăria. Sunt sigură că poveștile joacă un rol deosebit în dezvoltarea spirituală cât și imaginativă a copiilor. Ele sunt primele lecturi, te învaţă despre bine şi rău, făcând în acelaşi timp tranziţia, mai târziu către romanele fantasy. Cred că unele din cele mai frumoase povești, basme și legende care mi s-au citit sau pe care le-am recitit în copilărie au fost basmele lui Petre Ispirescu. M-am gândit intens la ele, acum când s-au comemorat 125 de ani de la moartea povestitorului Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830 – d.21.(27?)11.1887). Am început acest articol pe 21 noiembrie, dar se pare că pot să-l postez doar pe 27. Poate, neintenţionat am ajuns să unesc cele două date pe care le dau dicţionarele (21 sau 27 noiembrie 1887) ca dată a morţii scriitorului.

Ispirescu s-a născut într-o familiei modestă, în Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl său a fost frizer, dar el se pare că a moştenit darul povestirii de la mama sa, care provenea din Transilvania. Pregătindu-mă pentru a scrie articolul mi-am dat seama că, deşi citisem toate poveştile culese, adaptate şi reinterpretate de Ispirescu, nu ştiam foarte multe despre viaţa lui. Ce m-a frapat, cercetându-i cu atenție biografia, a fost cât de autodidact a fost, cât de multe a reușit să facă, cu toate că, după cum singur spunea, că nu a absolvit nici 4 clase primare, deoarece pe a sa vreme, școlile naționale erau în organizare. Am citit în romanul Mara despre cum aceasta îi aranjează fiului său Trică să fie primit ucenic la meşterul Bocioacă. Nu ştiu cum a ajuns Ispirescu, la vârsta de 14 ani, ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, dar a făcut-o şi pentru a fi mai aproape de carte. De învăţat, a învăţat de la unii dascăli de biserici, iar apoi singur, citind cărţile date spre tipărire. De la doi buni prieteni, unul medic iar altul negustor, învaţă franceza, seara după terminarea lucrului. Din ceea ce scria în jurnalul său, Ispirescu a fost fascinat nu doar de conţinutul cărţilor, dar şi de cum anume se realizează acestea.

„Ştiu că în mână mi-au căzut Erotocritul, Halimaua şi Alexandria, pe care le devoram. Acestea mi-au excitat curiozitatea să ştiu cum se face cărţile” (citat din Jurnalul lui Petre Ispirescu)

De la primul lui meşter tipograf a plecat probabil şi din cauză că acesta vroia să-l însoare cu o nepoată de-a lui, dar şi pentru că vroia să lucreze la o tipografie unde să aibă mai mare contact cu literatura. Aşa că a ajuns la tipografia lui Iosif Compaing, unde i se oferă prilejul să lucreze la tipărirea unor traduceri din operele scriitorilor Jonathan Swift, Jean Jacques Rousseau, Victor Hugo, potolindu-şi în acelaşi timp şi setea de lectură. În această perioadă, alături de alţi unionişti, se integrează în lupta pentru unirea principatelor. Din cauza unor texte tipărite fără acordul cenzurii, poliţia îi arestează pe toţi, inclusiv pe Ispirescu care este eliberat după  3 săptămâni, dar îşi pierde slujba avută ca tipograf. Îl ajută Vasile Boierescu, care este simpatizant unionist şi, sub îndrumarea lui, lucrează ca director al revistei Naţionalul. Începe perioada, pe care singur o numeşte ca, cea mai frumoasă a vieţii sale. În această perioadă se căsătoreşte cu Sevastiţa, fiica lui Dima Petrescu, staroste de cavafi cu care va avea 10 copii. Îşi va cumpăra o casă,  pe strada Sălciilor, în Bucureşti. Datorită noului loc de muncă a cunoscut și importanți scriitori ai vremii sale (I. Ionescu de la Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu).

La îndemnul prietenilor scriitori publică primul basm, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, cu mare modestie semnându-se doar I.P. După debutul din Ţăranul român publică aici multe din poveştile sale, foarte gustate de public. Pe acestea, în 1862 le adună într-o broşurica Basme sau snoave populare, astăzi o raritate bibliofilă. Acesta a fost începutul. Mă gândesc că, poate, faptul că ulterior n-a mai publicat nimic timp de 10 ani poate fi şi din cauza greutăţilor vieţii, a copiilor mici dar şi preocuparea pentru a fonda mai multe asociaţii şi tipografii. A fost printre fondatorii primei Case de ajutor reciproc a tipografilor din România. Conduce Tipografia Imprimeriilor Statului şi ulterior, pe cheltuiala proprie, înfiinţează Tipografia Academiei Române. Grijile şi necazurile l-au îmbătrânit prematur, la 50 de ani arâtând ca un moşneag cu barba albă şi cu sprâncenele stufoase. Pe de altă parte, sunt convinsă că, asemeni mamei sale, le spunea poveşti copiilor săi, amintindu-şi, în acest fel, mai bine de toate poveştile care i s-au auzite.

În 1872 a publicat cartea sa cea mai cunoscută, Legende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi  cu o prefaţă a scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu. În 1873-1874 apar Snoave sau povesti populare adunate din gurile acelora care stiu multe. Activitatea sa afost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster și publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes. În 1882 alcătuieşte, la îndemnul lui Vasile Alecsandri o ediţie completă a Legendelor şi basmelor românilor. În prefaţa scrisă la această colecţie,Vasile Alecsandri îi mulţumeşte, găsind cuvinte alese de laudă pentru acest volum:

„recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă” (Vasile Alecsandri, în prefaţa din 1882). 

Totuşi cuvintele frumoase ale lui Alecsandri nu-i conferă lui Ispirescu şi premiul Academiei la categoria la care candidase. Toate problemele şi greutăţile prin care a trecut trebuie să fi lăsat urme adânci. Poate de aceea, după ce în mai 1887 a suferit un atac cerebral din care şi-a revenit cu greu, în noiembrie 1887 a murit după cea de-a doua congestie cerebrală.

Mai puţin răsplătit pe timpul vieţii sale, Ispirescu a ajuns să fie, aşa cum spunea Alecsandri, citit de toată lumea, basmele şi legendele lui fiind unele din cele mai cunoscute şi îndrăgite şi de copiii României de astăzi. Pe lângă basmele sale pe care mi le amintesc cu drag,  mi s-a părut foarte interesant Petre Ispirescu, ca om. Când am ajuns să ştiu mai multe despre el, mi-am dat seama că mi-aş dori ca şi astăzi cartea să fie iubită cum a iubit-o el. Mi-ar place să se citească cu atâta pasiune cum a citit el. Cred că am ajunge departe dacă toţi am fi, măcar în parte, autodidacţi cum a fost el. Mă gândesc că astăzi este mai uşor să ajungi la informaţie, este mai simplu şi la îndemână, dar voinţa şi dorinţa nu este atât de mare. Ispirescu a reuşit prin muncă şi dăruire, prin talent şi prin mult studiu individual să îşi depăşească condiţia, să evolueze. A fost un om modest dar hotârât, a avut idei şi a muncit să le vadă puse în aplicare. S-a consumat îmbătrânind prea devreme, dar a rămas nemuritor prin cărţile la care, în calitatea sa editor, folclorist, povestitor, scriitor sau tipograf român şi-a adus contribuţia. Am admirat dorinţa lui de a cunoşte, de a ştii, de a învăţa, fie chiar şi o limbă străină, cu toate că n-a fost plecat din Bucureşti decât o singură dată – până la Roşiorii de Vede. Nu s-a lăsat învins de greutăţi şi, datorită felului său de a fi, datorită muncii sale a fost apreciat şi sprijinit de dascăli, prieteni, de scriitori celebri şi oameni de valoare ai literaturii române. Fără să fi avut avere, poziţie socială sau şcoala pe care alţii au avut-o a reuşit în viaţă, a rămas un nume cunoscut posterităţii şi ne-a înfrumuseţat tuturor copilăria. A avut 10 copiii şi a pus pe picioare tipografii, asociaţii. A plecat de la cele nici 4 clase absolvite şi a ajuns director de ziar, patron, scriitor. Poate nu s-a gândit că va rămâne cunoscut mai ales pentru poveştile sale. Dar noi toţi am ajuns, datorită lui, să le citim şi să le îndrăgim. Le-a scris şi publicat în ziare şi reviste accesibile publicului larg, pentru a putea să fie citit de lume, pentru a putea, într-un fel, să educe şi să servească spre pildă şi învăţătură celor care le citeau. El însuşi a fost un model de urmat.

Întrebarea bibliotecarului de final: Vouă vă plac basmele lui Ispirescu? Aţi ştiut despre viaţa deosebită pe care a avut-o? Cunoaşteţi poveşti de reuşită similare ale altor oameni?

Puteţi să găsiţi poveştile lui Petre Ispirescu online AICI.

Puteţi să vedeţi ecranizarea basmului Sarea în bucate AICI.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

32 de răspunsuri la „Petre Ispirescu la 125 de ani de la trecerea în neființă

  1. cosmisian

    noiembrie 27, 2012 at 12:56 am

    Splendid. Am gustat in copilarie din Petre Ispirescu intr-un mod aparte. Ramane un secret bine pastrat in viata mea, insa sigur mi-a adus ceva special copilariei. Frumoasa prezentare.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 6:28 am

      Mulţumesc pentru apreciere. Eu, acum, povestind depre Ispirescu mi-am amintit de basmele lui, de vremurile fericite ale copilăriei şi le asociez cu sărbătorile, cu serile de iarnă când stăteam înfofoliţi şi aşteptam povestea citită, seara, de părinţi.

      Apreciază

       
  2. andreea toma

    noiembrie 27, 2012 at 2:05 am

    Nu ştiam nimic despre viaţa sa pentru că la vârsta poveştilor nu mă interesau biografiile scriitorilor, dar discul cu poveşti era preferatul meu. Impresionantă îmi pare acum povestea vieţii sale, un adevărat exemplu pentru noi, cei de azi, ce avem atâtea surse de informare, dar asimilăm mai mult non-valori.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 6:33 am

      Da şi mie mi s-a părut la fel. De asta am tot amânat să închei articolul. La început, părea prea nesemnificativ cele ce reuşisem să scriu. Am avut nevoie de timp pentru cercetare ca să reuşesc să-l termin. Mi-ar fi plăcut ca povestea vieţii s-o fi ştiut mai demult. Pe de altă parte, ai dreptate, deşi avem acces la atâta informaţie, ne împotmolim la suprafaţă, ne atrag lucrurile facile şi fără substanţă ale internetului.

      Apreciază

       
  3. vienela

    noiembrie 27, 2012 at 7:14 am

    A fost unul dintre scriitorii mei preferati in copilarie si am avut surpriza ca si baiatul meu sa il placa foarte mult. Nu adormea daca nu ii citeam ceva scris de Ispirescu, iar mai tarziu isi citea singur.
    Nu stiam nimic despre omul Petre Ispirescu. Am ramas uimita afland cati copiii a avut si mai ales ce a devenit, avand doar 4 clase.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 11:50 am

      Cred că motivul pentru care am vrut să-l aduc în atenţie este şi faptul că, cel puţin pe vremea cât a trăit, faptul că nu a avut studiile necesare sau că nu făcea parte din clasa care trebuia, l-au ţinut în umbră, burghezii literaţi ai vremii neacordându-i meritele necesare. Au fost mulţi apropiaţi care l-au apreciat, dar financiar a fost prea puţin susţinut. A avut multe probleme financiare, unele chiar din pricina statului şi a dărilor istovitoare. Şi mie mi-au plăcut poveştile lui Ispirescu şi mi s-au părut pline de învăţăminte. Le-am apreciat valoarea de bune învăţături mai ales când le-am citit ca părinte fiicei mele.

      Apreciază

       
  4. Geanina

    noiembrie 27, 2012 at 9:45 am

    Daca imi plac povestile scrise de el? Nu imi plac, le ador. Le citesc chiar si acum cand am ocazia. Nu stiam despre viata lui dar numele lui mereu mi-a parut ca vine de la inspiratie. M-a inspirat si pe mine, chiar, am avut o perioada a vietii in care mi-a placut sa scriu povesti. Copilul interior imi cere sa citesc basme, sa ma uit la desene animate, iar eu nu am nimic impotriva sa ii satisfac nevoile. Nu ma surprinde ca acest minunat autor al copilariei mele nu are decat 4 clase. Cred ca daca s-ar fi scolit prea mult, o parte din potentialul sau l-ar fi irosit pe drum. Altfel, a avut sansa sa il fructifice in stilul sau si sa ne ofere si noua o comoara nepretuita, devenind cum ai zis si tu, nemuritor. Fain articol, mi-a facut placere sa ma delectez cu el, de dimineata. 🙂

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 11:58 am

      LaFeeBlanche îmi spunea într-un comentariu anterior (la articolul despre Mara a lui Slavici) că basmele lui Slavici ar trebui citite cu ochi de adult şi le înţelegi diferit, vezi mai mult decât poţi înţelege în copilărie când urmăreşti doar firul acţiunii. Eu zic că aproape toate poveştile pot fi citite şi înţelese mai bine la maturitate. Puţini dintre noi, însă, îşi lasă „copilul interior” la comandă şi se reîntorc la poveşti. Ar fi mai câştigaţi dacă ar face-o. Eu, acum că am recitit câteva din basmele lui Ispirescu, mi-am amintit şi de momentele în care mi s-au citit poveştile şi de cele când am reuşit să le descifrez singură, dar şi de momentele dragi mie, când îi citeam fiicei mele aceleaşi frumoase poveşti. Se poate spune că povestea trece prin mai multe etape, evoluând interior. Cel puţin eu aşa am simţit. Mulţumesc pentru apreciere şi mă bucur că ţi-am făcut o plăcere de dimineaţă 🙂 Am stat până foarte târziu aseară ca să pot să-l postez macar azi 🙂

      Apreciază

       
  5. mixymixy

    noiembrie 27, 2012 at 2:14 pm

    mulțumesc.
    Mi-a mers la suflet articolul tău.
    Ispirescu merită tot ce-ai scris frumos aici și poate mult mai mult…

    Apreciază

     
  6. Roberts

    noiembrie 27, 2012 at 7:29 pm

    asa este, noi citeam Ispirescu si aveam timp si pentru joaca si pentru prieteni si pentru odihna. azi, nu stiu cati din copii mai citesc Ispirescu, desi sunt convinsa ca este in programa scolara, dar elevii de acum citesc pe fuga pentru ca au teme multe iar materia e destul de grea *cel putin asa ni se pare noua….noi nu aveam pc-uri, tablete sau telefoane mobile performante dar savuram povestile lui Creanga si Ispirescu si cred ca eram mai inocenti si mai plini de bun-simt:)

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 8:15 pm

      Eu sper că încă se mai citeşte Petre Ispirescu sau măcar părinţii trebuie să le citească copiilor. Este adevărat că lumea nu mai citeşte cum citea, că părinţii nu mai spun poveşti că sunt prea obosiţi sau nici măcar nu sunt alături de copii lor. Fiica mea nu a citit multe poveşti, dar pe astea i le-am citit eu când era mică. Mi-a fost greu câteodată, aveam multă treabă şi un program până seara în fiecare zi, dar n-am vrut să o privez de plăcerea momentelor petrecute împreună. Noi am fost o altă generaţie, poate că am fost mai inocenţi, mai creduli şi poate bun-simţul sau ruşinea de-a ne face de râs era mai mare. Acum sunt alte calităţi. Oamenii sunt mai deschişi, mai încrezători (cei care nu trec peste bun-simţ şi devin tupeişti) şi sunt mai mulţi oameni creativi. Noi visam mai mult, ei acţionează. Poate că o medie ar fi bună, poate că o îmbinare ar fi ideală. Dar dacă copiii noştri sunt lipsiţi de bun-simţ nu citesc sau sunt prea egoişti ca să le pese, eu cred că în mare măsură suntem, ca părinţi, vinovaţi.

      Apreciază

       
  7. Sorin-Lucian Berbecar

    noiembrie 27, 2012 at 7:51 pm

    Superb articol, cu niște informații prețioase uluitoare. Despre Ispirescu nu știam nimic, și nici nu îmi amintesc să-l fi făcut pe la ILR în facultate. Numai lucruri frumoase aflu de la tine.

    Basmele lui Ispirescu mi-au fermecat copilăria și alături de ale altor scriitori am ajuns să iubesc cărțile, ce mai, să devin oarecum obsedat de ele :)) Și tot din cauza unor basmelor lui Ispirescu am o atracție atât de mare față de genul fantasy.

    Cu siguranță am mai citit pe undeva despre oameni uimitori, care au făcut mult cu puțin, dar acum nu îmi amintesc de vreunul.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 27, 2012 at 8:28 pm

      Nici eu nu ştiam prea multe când m-am apucat să mă documentez. Este interesant, nici eu nu-mi amintesc să fi fost vreodată menţionată povestea vieţii lui nici în liceu, cu atât mai mult la facultate. Poate că nu este esenţial pentru critica literară, poate că noi, având scriitori importanţi de studiat, nu am avut niciodată timp să ne ocupăm de culegătorii de folclor cât ar fi fost ei de interesanţi sau oricât de valoroasă ar fi peste vremuri opera lor. Totuşi dacă acum Ispirescu ar putea să vadă cât de cunoscut a devenit nu atât datorită muncii sale de director sau tipograf, ci mai ales pentru harul lui de povestitor, cred că ar fi uimit. Cât despre oameni cu realizări similare – eşti bine venit să completezi comentariul oricând îţi aminteşti.

      Apreciază

       
  8. shiki shiki

    noiembrie 27, 2012 at 11:43 pm

    ca si restu’lumii nici eu habar n-aveam despre viata lui. bineinteles ca n-am auzit la scoala, ca acolo se batea apa in piua cu 2-3 „mari”scriitori de-ti venea sa urli de plictiseala. povestile lui fac parte din chestiile care au ramas in urma marii epurari cu scopul crearii de spatiu pentru noi achizitii. n-am tinut decat ce avea potential sa fie recitit . si toate povestile au asemenea potential 😛 .numai cu tinereate fara batranete nu m-am impacat , ca mi s-a parut sinistra. da restul…grozave !:Daaa si sa nu uit , ca dovada ca premiile s-au dat mereu pe pile ! 😛

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      noiembrie 28, 2012 at 6:30 am

      Tinereţe fără bătrâneţe este basmul care aduce cel mai mult a lume fantasy. După ce-am învăţat despre călătoria în spaţiu m-am gândit că este posibilă în acest basm. Decât un loc pe pământ mi-am imaginat o călătorie la mii de ani lumină. Iar faptul că a revenit şi pentru toţi pe pământ timpul a trecut diferit … nu e de mirare.
      Interesantă deducţie logică 🙂 Poate că ai dreptate! Pentru un moment aş fi vrut să ştiu cine au fost cei din comisia respectivă. Pe urmă m-am gândit că n-are importanţă. Atunci a avut, dar acum ei pot fi nişte anonimi de care lumea să nu-şi amintească foarte bine. Sau, dacă ar fi scriitori cunoscuţi, mi-ar părea rău să-mi stric buna părere despre ei…

      Apreciază

       
  9. Hapi

    noiembrie 30, 2012 at 2:59 pm

    Am crescut pe basmele lui Ispirescu (de aceea sunt atat de realista azi 😀 ) si am recitit cartulia „basmele romanilor” de zeci de ori. Ma purta in alta lume si mi-a facut copilaria frumoasa!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      decembrie 1, 2012 at 9:37 pm

      La un moment dat, fără vina poveștilor, pășim toți pe un tărâm al realului. Cu maturitatea vin grijile, necazurile. Ar fi bine ca măcar în copilărie să avem parte de un pic de poveste, să ne imaginăm că totul este posibil. Poveștile sunt cele care deschid ușa către lumea imaginară, sunt primele noastre refugii și fac parte din lumea viselor. Povestea este un vis cu ochii deschiși 🙂

      Apreciază

       
  10. Antoaneta MOGA

    decembrie 1, 2012 at 7:37 pm

    frumoasa prezentare a vietii lui Ispirescu, un luptator timpuriu pe taramul culturii romanesti la temelia careia a asezat basmele populare, frumoase, fascinante in puritatea lor..mai ales cel care ne poarta in lumea ideala a tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte… citite la maturitate, descoperi noi sensuri in aceste basme…Tatal meu mi le spunea, cand eram copil … el era un mare povestitor oral si un autodidact, citea basmele luate de la biblioteca fabricii si mi le repovestea mie. si din cauza asta copilaria mea a fost una fericita!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      decembrie 1, 2012 at 9:45 pm

      Mulțumesc frumos, Antoaneta! Mă bucur pentru tine, pentru copilăria frumoasă petrecută, pentru că ai avut parte pe viu de un tată bun, un povestitor talentat și un om autodidact. Asemenea oameni te inspiră să vrei mai mult, să nu te mulțumești cu puțin. Sunt convinsă că te-a îndemnat și sprijinit să faci cât mai multă școală. Mulțumesc de poveste, de comentariu și îți urez o duminică frumoasă

      Apreciază

       
  11. Drugwash

    decembrie 7, 2012 at 12:25 am

    Dă-mi voie la o întrebare (semi)retorică: dacă Ispirescu ar fi trăit în secolul ăsta, cîte procese de copyright infringement ar fi fost pe capul lui?

    Am întîlnit un singur blog în afară de al meu, unde se spunea ceva de genul „luaţi şi bucuraţi-vă sufletele, e pentru voi toţi”. În rest, protecţii anti-copiere peste protecţii, avertismente şi ameninţări cu puşcăria dacă cineva îndrăzneşte să ia un cuvînt şi să-l rescrie în altă parte. O obsesie a proprietăţii, exacerbată la maxim. Şi ca o consecinţă – nefastă, aş putea spune – multe „produse” de calitate vor rămîne în umbră sau vor dispărea, fiindcă omul nu are posibilitatea să plătească pentru ele. Lăcomia le va fi pieirea.

    Iată, Roxana, un alt articol de-al tău de care n-am fost anunţat.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      decembrie 7, 2012 at 8:19 pm

      Probabil că Ispirescu nu s-ar fi aflat în procese din cauză că, mare parte a operei sale este constituită din culegeri şi reinterpretări ale poveştilor populare (care n-au autor). Probabil că nu asta ar fi fost o problemă a zilei de azi, ci cum ai putea să reuşeşti în viaţă fără să ai şcoala cerută, fără diploma necesară. Este greu să accezi fără o diplomă pe un post, chiar dacă eşti foarte priceput şi foarte potrivit pentru acesta. Cât despre drepturile de autor, cred că toţi am fost plagiaţi măcar o dată 🙂 Nu pot să spun că mă doare, m-a amuzat să-mi văd articolul integral copiat pe un blog al unei biblioteci comunale din Moviliţa, unde i s-a schimbat doar titlul (era despre Zaharia Stancu https://bibliodevafiliala3.wordpress.com/2012/10/05/zaharia-stancu-110-ani-de-la-nastere/#comments). Este adevărat că nu m-am răbdat să nu comentez … Dar în fapt ajung să cred că este o formă de apreciere 🙂

      Apreciază

       
      • bibliodevafiliala3

        decembrie 7, 2012 at 8:21 pm

        Sper ca de comentariu să fii înştiinţat, chiar dacă răspunsul meu este oarecum tardiv. Am o scuză bună, chiar m-am gândit să scriu pe blog – sunt la inventarul Filialei nr. 3 şi vin extrem de obosită acasă. Ar trebui să scriu şi nu mai am efectiv putere. De aceea repostez articolele mele mai vechi. Sper ca nimeni să nu se supere 🙂 şi să aibă răbdare încă un pic.

        Apreciază

         
      • Drugwash

        decembrie 7, 2012 at 8:39 pm

        Ei, nu-i problemă dacă nu răspunzi prompt, că n-avem deadline-uri aici. Important e să nu-şi bage „coada” altcineva (nu spui ţine – persoană importantă! 🙄 ) şi să întîrzie sau să omită a livra răspunsurile. 😉 Şi ai grijă de tine, odihneşte-te cît poţi, că oboseala aduce multe rele cu ea.

        Cît despre poveştile populare, sînt convins că la orice moment se găseşte cîte cineva care să-şi aroge drepturile, atunci cînd pare că nu există autor. Fură unii ditamai invenţiile, cu autor cunoscut, darămite lucruri mici şi aparent fără importanţă. Iacătă dovadă chiar articolul tău de care pomeneşti mai sus. Şi dacă unul din ăştia ar fi observat oarece succes în vînzări, sigur l-ar fi şantajat pe Ispirescu. 😉 Dar să nu ne mai complicăm.

        Ce spui tu probabil are sens, fiindcă ceva fără valoare nu ar fi furat/duplicat/valorificat de nimeni. Şi decît alte bătăi de cap, mai bine să considerăm că aşa ni s-a arătat că ceea ce facem nu e în zadar şi să-i lăsăm în pace.

        Spor la treabă şi nu uita de odihnă! 😉

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        decembrie 7, 2012 at 9:07 pm

        Mulţumesc de sfat! chiar aşa am să fac 🙂 Un week-end plăcut şi ţie 🙂

        Apreciază

         
      • Drugwash

        decembrie 7, 2012 at 9:12 pm

        Săru’mîna, să fie! 😉

        Apreciază

         
  12. Ritiu Maria

    decembrie 8, 2012 at 6:05 pm

    Am citit pe nerasuflate articolul pentru ca, mi-a suscitat interesul. Nu cunosteam nimic despre viata lui, insa povestile lui mi-au fermecat zilele. Nu am prea avut carti atunci cand eram mica, insa am recuperat ulterior, dand posibilitatea copiilor mei sa se bucure de povestile, frumos brodate, de inspiratia lui Ispirescu si nu numai. Dupa ce am citit articolul, m-am delectat, cu ajutorul tau Roxi, urmarind filmul dupa povestea, Sarea in bucate, revenind iar la copilul care, nu prea auzit povesti cand era mic. Povestile le-am cunoscut doar dupa ce am reusit sa citesc si am mai imprumutat de la unii colegi de scoala ceva carti.
    Felicitari pentru devotamentul pe care-l ai de a te documenta si de a scoate la iveala informatii care nu sunt de notorietate. Ne face bine sa stim ca, omul daca doreste poate sa se educe si singur daca viata i-a fost mai vitrega si nu a avut cine sa-l sprijine atunci cand era timpul sa studieze in unitatile scolare, de toate nivelele.
    Omul nu trebuie apreciat mai putin doar pentru ca, nu are prea multa scoala, deoarece omenia, inteligenta si talentul, exista in mod nativ si ele sunt date de Pronia Cereasca, atunci cand venim pe lume si ele imbinate cu straduinta pot sa faca minuni, asa cum a facut si in cazul lui Ispirescu.
    Acum pot sa-l apreciez si mai mult stiind cele pe care le-ai redat Roxana in articolul tau.
    Ai grija si de tine si asculta sfatul de a te si odihni atunci cand simti ca energia incepe sa se atenuieze.
    Un bun sfarsit de saptamana si multa sanatate..

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      decembrie 8, 2012 at 11:27 pm

      Mă bucur că articolul meu ţi-a suscitat interesul. Cunoscându-te sunt convinsă că ai recuperat toate lipsurile copilăriei şi ştiu că le-ai oferit copiilor tăi o copilărie fericită şi ferită de griji. Sper că simţi că viaţa ţi-este împlinită şi ai reuşit acolo unde puţini ar fi făcut-o. O să am grijă să mă odihnesc 🙂 Mulţumesc de comentariu şi de urări. Îţi doresc multă sănătate şi ţie.

      Apreciază

       
  13. danaiana

    aprilie 2, 2013 at 4:32 pm

    Şi astăzi citesc cu plăcere basmele lui. Nu stiam prea multe despre viaţa lui, aşa că articolul mi-a fost foarte folositor.
    Sunt încântată că ţi-am descoperit blogul. Am răscolit, am răscolit, m-am pierdut cu plăcere în paginile lui. Felicitări!

    Apreciază

     

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat asta: