Frumoasa balerină – poveste, desen animat şi o acţiune la bibliotecă

Am devenit din nou copil alături de elevii clasei a V-a, pe parcursul unei ore în care am vizionat împreună un desen animat, Frumoasa balerină. Filmul se bazează pe povestea lui Hans Christian Andersen, Pantofiorii cei roşii/ Fetiţa cu pantofiori roşii. Din poveste a fost preluată doar partea în care fetiţa era săracă, îşi dorea să danseze şi pantofiorii roşii cei blestemaţi care o făceau să danseze. Eu cred că este mai degrabă o recreere după filmul The Red Shoes (1948), care are la baza povestea, decât povestea în sine. Am scris, anterior despre destinul poveştilor ecranizate, despre succesul filmelor care s-au bazat pe o poveste. Cât despre această ecranizare, care păstrează doar morala poveştii iniţiale, pot spune că a  recreat povestea, făcând-o mai puţin tristă şi dureroasă. Să zicem că a fost ajustată după sistemul modern „politically corect”, pentru a nu înspăimânta copiii prea tare. Având în vedere că mie nici acum la recitire nu mi-a plăcut cât de crud final a avut povestea şi nu mi s-a părut o lecţie bună pentru copii, mă gândesc că aşa, morala este mai bine receptată. A fost o poveste cu tâlc, frumoasă. În desenele animate, fata sărmană din basm face parte dintr-o şatră care colindă ţara şi viaţa ei, deşi sărmană, are momente vesele şi frumoase. Fata, pe nume Sonia, iubeşte dansul, visează să devină dansatoare, dar este prea timidă să danseze în public, aşa că visul ei pare să rămână un simplu vis. La o petrecere dată în şatra în care locuia, apare un tânăr muzician, Kevin, care, împreună cu mama ei, o încurajează să danseze şi alături de el prinde curajul de a dansa în public. Acesta este primul pas pentru a ajunge dansatoare. Se îndrăgosteşte de acest tânăr misterios, care pare să fie pe fugă. Kevin îi dă cadou o agrafă de păr chiar înainte să dispară. Pleacă pentru a reuşi să clarifice problemele pentru care sunt acuzaţi părinţii săi. Sonia nu ştie acest lucru şi crede că a părăsit-o. Al doilea pas pentru a-şi împlini visul, este cel de a fi acceptată la o companie de balet dintr-un mare oraş.  Când şi acest lucru se întâmplă dorinţa ei de a deveni prim balerină o face să uite de tot ceea ce îi era drag. Apar şi pantofii cei roşii pe care îi cumpăra renunţând la agrafa primită în dar. Renunţând la agrafă sacrifică ceea ce-i era drag şi pantofi cei roşii o fac să danseze foarte frumos, dar nu mai reuşeşte să se oprească din dans. Să fie oare iubirea suficientă pentru a o salva? Chiar dacă filmul este mai blând decât povestea scrisă de Andersen, morala este aceiaşi. 

Copiii au fost foarte încântaţi de poveste şi de finalul ei. Sper să fi învăţat că, în viaţă, nu trebuie să sacrifici tot ceea ce iubeşti pentru a obţine altceva ce ţi se pare valoros pe moment. Am rămas şi eu pe gânduri şi m-am gândit că recent am primit sfatul de a reciti basmele lui Slavici cu ochi de om adult. Eu cred că toate poveştile par altfel şi le înţelegi diferit când ai trecut prin viaţă. Copil fiind, urmăreşti mai mult firul poveştii şi poţi să experimentezi emoţiile, înţelegându-le cu sufletul mai mult decât cu gândul. După ce-am recitit povestea lui Andersen, acum la maturitate, zic că povestea de noapte bună pe care o citim copiiilor noştri este o lecţie nu doar pentru ei, ci şi pentru noi. Pe lângă emoţii şi sentimente ar trebui să adăstăm şi cu gândul asupra lor. Eu m-am gândit la câte am renunţat în viaţă pentru că aveam senzaţia că le voi regăsi neschimbate şi la îndemână mai târziu, când voi avea timp.

Eu cred că dintre toate poveştile cel mai mult mi-a plăcut Cenuşăreasa – povestea şi ecranizările ei, despre care am şi scris.

Întrebarea mea pentru astăzi: Care este povestea voastră favorită şi ce aţi învăţa din poveşti acum la maturitate?