RSS

Salonul Editurilor Hunedorene – 2012

11 oct.

De astăzi, 11 octombrie 2012, a început Salonul Editurilor Hunedorene, manifestare aflată la a 13 ei ediţieorganizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara.   Anul acesta participă peste 60 de edituri din ţară, din care 13 sunt din judeţul nostru. Manifestarea este organizată în incinta Deva Mall, la etajul trei. Ca de obicei la asemenea manifestări, editurile vin cu reduceri substanţiale, cu noutăţi editoriale, fiind de asemenea organizate întâlniri cu scriitorii şi lansări de carte. Este prilejul pe care îl are lumea de a cunoaşte scriitorii momentului, când aceştia se deschid publicului, pot răspunde întrebărilor celor care îi citesc şi apreciază. Pentru iubitorii de lectură, pentru cei care doresc să cumpere la un preţ substanţial redus cărţile care îi interesează cât şi pentru cei care doresc să se întâlnească cu scriitori preferaţi, este momentul să meagă la Deva Mall având la dispoziţie timp suficient, zic eu, până pe 14 octombrie (adică duminică) inclusiv. Aveţi pliantul şi programul manifestării ca să vedeţi unde, ce edituri, cine şi, mai ales, când anume îşi lansează cărţile. Anul trecut a fost foarte frumos, multă carte, multe reduceri şi o ambianţă plăcută. Eu aştept cu nerăbdare să merg să văd, pentru că este prima dată când acest Salon are o asemenea amploare şi vin atât de multe edituri. Sper să găsesc ceea ce mă interesează. Este şi un bun prilej să vă gândiţi ce puteţi cumpăra pentru sărbători sau zile de naştere. O invitaţie pentru toţi hunedorenii pe care biblioteca, alături de toate editurile participante ne-o face. 

Programul Salonului Editurilor Hunedorene 2012

P.S. Cum a fost şi ce-am văzut puteţi citi în articolele Peregrin prin Salonul Editurilor Hunedorene (1, 2, 3)

 
25 comentarii

Scris de pe 11 octombrie 2012 în Activităţi organizate, Ştiri

 

Etichete: , , , , , ,

25 de răspunsuri la „Salonul Editurilor Hunedorene – 2012

  1. shiki shiki

    11 octombrie 2012 at 20:38

    nu-mi dau seama daca mi s-a parut mai mare ca anul trecut , cred ca da . erau mese si afara. mi-am luat niste chestii pe care le asteptam demult si crezusem ca a disparut editura .si obsesiile mele, „intensive japanese „si „intensive spanish” ( cea mai buna spaniola intensiva ar fi sa ma uit la telenovele dar nu pot , imi putrezeste creierul 😛 ). aa si ultimul coelho , cred , ceva cu un manuscris , sunt curioasa daca imi place pentru ca in ultima vreme nu mi-a mai placut.prea comercial .

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      11 octombrie 2012 at 21:18

      Am fost şi eu până la urmă, într-o recunoaştere. N-am apucat să văd prea bine ce este, fiind extrem de multe titluri, dar spre exemplu am văzut că filmul Laleaua Neagră, cu Alain Delon – era la 9.90 şi mi-am luat Cronin – Gran Canaria cu doar 13 lei. Am văzut că la Nemira erau multe cărţi la preţ de 5 lei sau la 10 lei şi mi-au plăcut cum arată noile ediţii ale cărţilor Rodicăi Ojog-Braşoveanu. Mă duc şi mâine şi … poate poimâne ca să pot să văd totul în amânunt.

      Apreciază

       
  2. mixy

    12 octombrie 2012 at 09:11

    mi-aş dori să fii „bibliobucureşti” 🙂

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      12 octombrie 2012 at 11:22

      Cred că mare parte din merit o are directorul nostru care este trup şi suflet pentru bibliotecă. Mă bucur că apreciezi ce facem noi la Deva şi implicit munca mea pe acest blog 🙂 dar sunt convinsă că şi la Bucureşti sunt manifestări multe şi de o amploare mai mare, probabil. Totuşi, eu mă simt măgulită 🙂 cu atât mai mult cu cât şi eu simt deseori că mi-ar place ca Tu, Mixu, Mamaie şi cea mică să fiţi undeva în apropiere să merg într-o vizită 🙂

      Apreciază

       
  3. vienela

    12 octombrie 2012 at 20:40

    Nici macar nu stiam ca avem atat de multe edituri in tara. Cu cat mai multe, cu atat mai bine pentru toata lumea. Sunt pe tableta si se mica foarte greu, dar mai vin si maine sa vad amanuntele legate de eveniment.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      12 octombrie 2012 at 22:22

      Pai astea doar o parte – dacă stau să mă gândesc şi la cele care nu mai există, falimentând din motive diferite sau desfiintându-se, cred că sunt undeva pe la 300-400 de edituri. Nu ar fi de mirare, având în vedere că judeţul nostru are cel puţin 13 edituri (care participă la Salon). În plus oraşele mari au edituri mai multe şi mai importante poate din punct de vedere al resurselor financiare. Oricum este o încântare. Astăzi am fost şi am stat câteva ore bune să mă plimb printre cărţi şi am cumpărat o plasă de ele. Am fost şi ieri o oră, azi vreo 6 ore şi mă gândesc că poate şi mâine voi merge… dacă termin cu treburile casnice şi mai am putere. M-am cufundat în cărţi şi am uitat de lume. O să scriu mai multe despre salon, despre cărţile achiziţionate acolo de mine, dar sunt foarte multe altele pe care sper că biblioteca să le cumpere pentru că sunt nerăbdătoare să le citesc. Nu ştiu dacă postez mâine, dar fac tot posibilul…

      Apreciază

       
      • vienela

        23 octombrie 2012 at 12:02

        Fa-ma sa inteleg. Editurile nu ofera gratis cateva exemplare bibliotecii din oras?

        Apreciază

         
    • bibliodevafiliala3

      23 octombrie 2012 at 16:16

      Unele fac reduceri mai mari, ne aşteaptă până avem banii şi ne dau, cumva, cărţile pe datorie. Sunt şi edituri care fac donaţii, dar nu este un obicei frecvent. În definitiv, pentru ei, suntem cel mai sigur cumpărător. Am primit însă de la unii autori care şi-au lansat cărţile – exemplare pentru bibliotecă. Iar editurile şi autorii din fiecare judeţ sunt obligaţi prin lege să depună un exemplar de carte la Depozitul legal al Bibliotecii Judeţene al fiecărui judeţ. Avem deci câte un exemplar din fiecare titlul produs în judeţul nostru. Este adevărat că acest fond este intangibil, nu se poate imprumuta. Este o asigurare peste ani că aceste cărţi, autori, au fost editaţi, iar lucrările lor pot fi regăsite chiar dacă exemplarele din fondul normal al bibliotecii dispar cu timpul (casate, pierdute, distruse).

      Apreciază

       
  4. Florin Mugurel

    14 octombrie 2012 at 13:23

    Buna ziua!

    Ati lasat un comentariu pe blogul: http://www.valeajiului.blogspot.com prin care va manifestati interesul in ce privesc unele fotografii expuse acolo! Nu am gasit nicaieri datele dumnevoastra de contact pe acest site … sau sunt bine ascunse! Oricum ar fi … va rog sa ma contactati pe adresa de email in aceasta privinta pentru a stabili despre ce fotografii este vorba si in ce conditii doriti sa le utilizati!

    Va multumesc si astept un raspuns din partea dumnevoastra!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      14 octombrie 2012 at 16:42

      Am scris, într-adevăr pe acel blog, la rugăminte colegului meu. Noi nu am găsit adresa de mail a dvs. sau alte adrese utile. Nici acum nu le-aţi menţionat. Puteţi lua legătura cu Biblioteca Judeţeană prin email la bibliotecadeva@upcmail.ro sau luând legătura telefonic la numărul 0354101131 – unde trebuie să întrebaţi de d-nul infomatician Mihai Stoicovici. Dânsul vă va spune amănuntele privind pozele şi pentru ce ne-ar fi necesare. Sau puteţi să ne îndrumaţi unde să vă găsim dvs. datele de contact şi atunci vă va căuta dânsul.

      Apreciază

       
  5. Florin Mugurel

    14 octombrie 2012 at 18:58

    Am trimis un email pe adresa indicata de dumnevoastra. Datele mele de contact sunt pe site’ul propriu: http://www.ingerisidemoni.ro la care ajungeati cu un simplu click pe numele meu si apoi accesati sectiunea: Contact. 🙂 Am trimis eu deja un email si acum astept raspunsul domnului in cauza!

    Va multumesc pentru interes si va doresc toate cele bune! 😉

    Apreciază

     
  6. Florin Mugurel

    14 octombrie 2012 at 19:11

    – Forwarded Message ––

    This Message was undeliverable due to the following reason:

    The user(s) account is temporarily over quota.

    Din pacate se pare ca acest email nu functioneaza. Va rog sa ii spuneti sa ma contacteze domnia sa la adresa:

    postadeforum@yahoo.com

    De acum apare si pe site.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      14 octombrie 2012 at 23:56

      O să-i comunic mâine dimineaţă. Mulţumim frumos pentru efort.

      Apreciază

       
  7. Ritiu Maria

    15 octombrie 2012 at 12:49

    Iata inca o actiune care iti merge la suflet. Se pare ca voi sunteti preocupati intr-adevar de cultura si ma bucura foarte mult acest lucru.
    Pacat ca, nu se fac si la noi asemenea manifestari, pentru a-mi da si mie posibilitatea de a putea vedea noile aparitii de carte si pentru a-mi procura acele carti care, m-ar putea interesa.
    Sunteti „in linia intai” si pentru aceasta sunteti de felicitat, cu mic cu mare, toti angajatii bibliotecii.
    Un gand bun si o saptamana cat mai rodnica in continuare.

    Apreciază

     
  8. Radu

    16 octombrie 2012 at 00:34

    Mi-a placut mult felul in care poetul Ioan Evu a reusit sa capteze intreaga audienta a salii prin felul in care si-a recitat poemele! Prezenta lui la Salon a fost una de bun augur. Bravo poete! Esti o mandrie pentru literatura hunedoreana!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      16 octombrie 2012 at 08:16

      Mă bucur că ai fost, că ai comentat, că mă completezi exact aşa cum mi-am dorit. Îmi pare bine că ai apreciat, că ţi-a plăcut. Au ceva aparte aceşti fraţi Evu, iar poezia domnului Ioan Evu este deosebită. Am ascultat şi eu o dată, la o altă lansare de carte, poezii interpretate de poet şi cred, ca şi tine, că recită minunat, acaparând, aşa cum spui, atenţia. Mulţumesc mult pentru comentariu. Te mai aştept pe aici.

      Apreciază

       
  9. Sanda

    18 octombrie 2012 at 09:36

    Am citit comentariile despre poetul Ioan Evu si vreau sa adaug si eu ceva. Intradevar Ioan Evu e un poet in adevaratul sens al cuvantului care transmite prin versurile sale sentimente şi idei deosebit de originale. Am cumparat cartea domniei sale, ELOGIU FURTUNII, si mi se pare o aparitie editoriala de exceptie. Sunt sigura ca mai are inca multe de spus atat în domeniul poeziei cat si in cel al muzicii pe care o compune,dar prea putin mediatizata la radio si TV. Sincere felicitari!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      18 octombrie 2012 at 09:54

      Întâi de toate mulţumesc de comentariu. Mă bucur mult de adaosul făcut la comentariile anterioare, referitoare la poetul Ioan Evu. Este într-adevăr un poet sensibil, deosebit, de care putem fi mândri că ne este concitadin. Felicitări pentru achiziţia de carte. Eu am ratat prezentarea editurii Tipo-Moldova. Am înţeles însă că au fost prezenţi domnul Ioan Evu şi domnul Ioan Barb, care şi-a lansat şi el o carte de versuri, Ostatec în cer. Mă gândesc că a fost un moment deosebit în cadrul manifestării. De aceea regret faptul că nu am fost prezentă. Totuşi mă bucur că au fost alţii şi prin comentariile voastre aţi reuşit să completaţi lacunele articolului meu. Mulţumesc, încă o data, Sanda şi te mai aştept pe la mine 🙂

      Apreciază

       
  10. Gabriela Regensburger

    19 ianuarie 2013 at 18:07

    Ma bucura mult ce citesc despre poetul Ioan Evu….Majoritatea dintre Dvs.l-ati auzit interpretand poeziile sale …. eu nu l-am auzit, traiesc in Austria, dar auzindu-l cum canta, melodii compuse de dansul in care textele sunt adevarate poeme de dragoste ( Formatia CANON ) imi pot imagina frumusetea unei seri literare in compania dansului ! Felicitari
    Domnului Ioan Evu pentru tot ce face si mult succes !

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      19 ianuarie 2013 at 18:28

      Mulţumesc frumos pentru comentariu, Mă bucur că vă place poetul Ioan Evu. Eu am avut, într-adevăr, bucuria de-a asculta recitându-şi poemele, chiar de mai multe ori, la diferite manifestări culturale organizate de bibliotecă. Serile literare îmbogăţesc sufletul, îl înalţă, dacă lectura şi compania sunt potrivite. O să încerc să-i transmit domnului Evu felicitările dvs. Toate cele bune şi un an bun, cu sănătate, de aici de la Deva.

      Apreciază

       

Aştept răspunsul tău!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.