„Cireşarii” de Constantin Chiriţă – un bestseller, devenit un atribut al unei generaţii

Constantin Chiriţă

Elevii sunt încă în vacanţă, dar pe vremea când elevii claselor a VIII-a dădeau examen pentru liceu, mi-am amintit de un alt roman al adolescenţei mele, Cireşarii. Romanul scris de Constantin Chiriţă are 5 volume şi începe când cele mai multe din personaje sunt în clasa a VIII-a. Este un roman despre tineri, cu tineri şi care ne aduce misterul şi aventura. Era unul din romanele preferate de noi, în adolescenţă. De aceea, poate, pe vremea respectivă, colegii mai mari cu un an decât mine, după ce au citit cartea, au hotărât să meargă într-o excursie cu cortul prin locurile descrise în primul volum, Cavalerii Florii de Cireş. Am suferit de o cruntă invidie şi mi-aş fi dorit să fi putut pleca şi eu. A fost o iniţiativă deosebită a unui profesor şi mi-aş fi dorit ca ea să devină permanentă pentru toţi cei ajunşi în clasa a VIII-a. N-a fost aşa, dar eu tot am iubit cartea, am recitit-o de mai multe ori, în mintea mea ajungând prin toate locurile pe unde au fost şi cavalerii florii de cireş. De unde vine acest nume – Cireşarii? Numele acesta l-a dat Moş Timofte celor şapte colegi şi prieteni, după numele străzii Cireşului pe care locuiau. Cele şapte personaje principale sunt: Ionel, Victor, Ursu, Dan, Maria, Lucia şi Tic. Fiecare, în felul lui, are calităţi deosebite, dar împreună, toţi, pot fi numiţi  adevăraţi eroi ai literaturii de suspans. Ca şi super-eroii moderni ai zilelor de azi, au fiecare o aptitudine care îi face de neînlocuit, iar toţi împreună devin o echipă invincibilă. O serie cu deosebit succes, cărţi care îmbină cu succes misterul romanelor cu detectivi şi a celor de aventură, treptat chiar împletind între aventură şi mister adevărate poveşti de dragoste, odată ce personajele cresc. Cele şapte personaje sunt, poate, cele mai reuşite şi sigur cele mai îndrăgite ale literaturii poliţiste pentru adolescenţi şi tineret scrise de un autor român. Romanele prind între coperţile lor nu doar poveştile pline de suspans, extrem de captivante, ci şi evoluţia fiecăruia dintre personaje, până ce acestea termină liceul şi se maturizează. De altfel scriitorul a reuşit să devină cunoscut mai ales pentru aceste romane, celelalte romane ale sale neatingând aceiaşi valoare. Apărute în 1963, reeditate de mai multe ori, ele au atins rapid 1.000.000 de vânzări până în 1971, devenind al doilea roman bestseller din perioada comunistă, după „Toate pânzele sus” a lui Radu Tudoran.

În primul volum, Cavalerii Florii de Cireş, cei şapte eroi curajoşi pornesc, de la o idee de-a lui Victor, într-o expediţie ştiinţifică la Peştera Neagră. Ideea i-a venit lui Victor la o oră de geografie, unde li s-a vorbit de geologie, de peşteri şi mari lacuri subterane. I-a convins rapid pe prietenii şi colegii săi de clasă, Ionel, Ursu, Dan, Lucia şi Maria. Tic, fratele mai mic al Mariei, află însă de această expediţie secretă şi face tot posibilul să meargă şi el. Pleacă împreună cu câinele lui Ţombi pe urmele lor, pentru că speră, că aşa cum Moş Timofte Păstrăvanu i-a povestit, să găsească o cutie magică ascunsă din vremuri străvechi într-una din peşteri, posibil chiar Peştera Neagră. Ajunşi acolo, ei, ca şi Tom Sawyer, dau peste ceva neaşteptat şi foarte periculos … Ce anume? Asta veţi afla dacă veţi citi cartea.

În cel de-al doilea volum, Castelul fetei în alb, apare nevoia unei salvări. O fată nou venită în scoală, Laura, este răpită şi sechestrată. Cireşarii fac şi de această dată muncă detectivistică, cercetând şi descifrând documente secrete, află şi unde anume o pot găsi. Unde, cum şi dacă reuşesc să o salveaze pe Laura  vă las să citiţi ca să aflaţi.

Al treilea volum al seriei este Roata norocului. Aici Cireşarii se confruntă cu furtul unor statui numite „tanagrale”, obiecte preţionase care au fost furate de la muzeu. Totodată sunt atraşi de bâlciul din oraş, care are o roată a norocului ce pare să fie aranjată de proprietarul ei pentru ca nimeni să nu câştige nimic de valoare … Care mai sunt aventurile de la bâlci, dacă sau cum reuşesc să găsească statuile furate – este ceva despre care aţi vrea să citiţi.

Deja în cel de-al patrulea volum, Aripi de zăpadă, Cireşarii au devenit faimoşi, între elevi, pentru descoperirile lor şi în cabana unde îşi petrec vacanţa de iarnă, mulţi au ales să se deghizeze în Cireşari. Pentru că să scape de fanii nedoriţi, care au devenit chiar primejdioşi, Cireşarii se decid să plece, traversând muntele, în oraşul Mitiş. Drumul spre oraş este extrem de anevoios din cauza unui viscol. Ei se văd nevoiţi să se adăpostească într-o stână părăsită, unde sunt atacaţi de lupi. Ursu se luptă cu lupii, reuşind să-i alunge. Pentru că nu mai reuşesc să ajungă în Mitiş, caută să se adăpostească la o cabană … Ce se întâmplă aici, pe cine întâlnesc şi cum reuşesc să se salveze, vă recomand să citiţi.

Dacă în primele patru volume Cireşarii au străbătut mai ales muntele, în cel de-al cincilea, Drum bun, Cireşari, acţiunea se petrece la malul mării, unde Ionel descoperă ceva ce poate să fie un palat, pe care îl numesc „Palatul de cleştar”. Ulterior însă acesta se dovedeşte a fi cu totul altceva, o adevărată descoperire istorică. În acest ultim volum apare şi Laura. Pe lângă misterul şi aventura obişnuite, sentimentele de dragoste par să înflorească între Cireşari.

Mi-a părut rău când am terminat şi ultimul volum. Cred că în felul ăsta simt toţi cei care citesc o serie care le-a fost dragă. Te obişnuieşti cu personajele, ajungi să le cunoşti şi ai vrea să ştii ce se întâmplă mai departe. În ultimul volum se sugerează un posibil final, dar, în acelaşi timp lasă loc cititorului de a broda singur pe marginea poveştilor destinului fiecăruia dintre Cireşari. A fost o carte pe care nu doar eu am citit-o cu plăcere, ci şi mari scriitori ai vremii, cum a fost şi Nichita Stănescu: 

Eu sunt un cireşar. N-aş fi fost niciodată un cireşar dacă Constantin Chiriţă n-ar fi inventat cireşarii. Vine vremea cireşilor. Voi cei din licee şi voi cei care-l citiţi, voi cei care daţi câte doi lei şi trei „Jules Verne” pe un „Castelul fetei în alb”, voi cireşari, cu aceeaşi patimă cu care schimbaţi cărţile flendurite, cele despre cireşari, cu aceiaşi patimă cu care schimbaţi timbrele, emise din statele întemeiate pe lună, vouă vă spun: se apropie vremea cireşilor, să dăm împăratului cireşilor, ca bir pentru sentimentele noastre, câte un coş cu cireşe. Noi îl iubim pentru că suntem cireşari adevăraţi. (Nichita Stănescu, citat de pe coperta 4 a primul vol. editat la Editura Cartea Românească în 1976)

… Ca şi el şi eu am fost şi sunt cireşar 🙂

Cărţile au fost parţial ecranizate, sub forma unui serial TV, dar filmele au fost mai degrabă politizate şi prezentate ca un documentar pionieresc. Par să fi fost realizate de un amator şi nu mi se pare că reprezintă prin nimic spiritul sau intensitatea scrierii şi de aceea nu le dau trimiterile aici. Mi-ar plăcea dacă, acum, cineva s-ar hotărî să ecranizeze, cu adevărat, aceste romane, la acelaşi nivel de profesionalism cu ecranizarea Toate pânzele sus, spre exemplu, după cartea lui Radu Tudoran. Cireşarii ar merita cu adevărat şansa de a deveni şi personaje celebre de film. Sunt atâtea cărţi bune ce ar putea fi ecranizate astăzi! Oare de ce nimeni nu face nimic pentru asta? Un alt film pe care l-aş vedea cu plăcere ar fi şi ecranizarea romanului La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Voi ce părere aveţi? Aţi citit Cireşarii? Care sunt romanele voastre preferate scrise de autori români?

Îi salut şi îi aştept cu eventuale comentarii şi pe: Almanahe, Frutitzta, Luna pătrată, Convieţuire, Mixy.ro, Hapi, Recenzii beletristice,  Emil Călinescu.Eu, Colţu’ cu muzică, Stefania, Blog de cărţi, Addicted, Alex Bodoli, Anzhela Movies, Andreotti, Drugwash, LaFeeBlanche, Personalitate autentică, Schtiel, Sayuki’s blog, Suflet vorbitor, Cinemagazin.ro, Movie Zone – Piratul cinefil, Cinemateca Trisk, Iulia Radu, Filme-Cărţi, B’blogul micului burlac, Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii sau Blog cu taxă inversă

O recomandare nouă şi trei noi bloguri de recenzii literare foarte bune pe care le-am descoperit cu ajutorul vostru : Lecturi povestite pe scurt, Cinabru  şi Bibliophile