RSS

Arhivele lunare: august 2012

Citindu-i pe alţii – recomandări ale unor bloguri cinefile


Am început să recomand, pe lângă autori diverşi şi lectură beletristică şi lectura altor bloguri. Articolul anterior era dedicat blogurilor care scriu cu precădere recenzii de carte şi fac diferite recomandări de lectură. Astăzi voi face o serie de recomandări a unor bloguri care analizează şi reuşesc, într-un mod deosebit, să prezinte filmele bune, mai puţin bune sau chiar nereuşite, astfel încât, citindu-i, să poţi, în cunoştiinţă de cauză, să alegi ce vezi şi dacă se merită să vezi aceste filme. Spuneam într-unul din articolele anterioare că noi vedem filme de genuri diferite, deşi putem să preferăm un anumit gen. Atunci Emil Călinescu într-unul din comentarii sublinia că, în ziua de azi, când timpul este atât de preţios, oamenii aleg un anumit gen, sau filme de care sunt siguri că le va plăcea. În cazul acesta, cum facem alegerea? Alegem după vizionarea unui trailer? Citim despre film pe IMDB sau alte site-uri de profil (Cinemarx.ro, Cinemagia.ro), unde găsim şi părerile celor care au vizionat filmul? Aşteptăm părerile prietenilor care au văzut filmul sau au auzit la rândul lor comentarii? Sunt multe posibilităţi de informare dar şi privitorii sunt mulţi. Poate sunt unii care nu citesc cărţi, dar aproape toată lumea se uită la filme. Cei care te învaţă cum să priveşti şi la ce anume să te uiţi, analizând filmele, regia, jocul actorilor sunt blogurile specializate pe acest profil. Eu una, găsesc că  recomandările exhaustive pe care le găsesc pe aceste bloguri sunt mult mai în măsură să mă lămurească asupra filmului. Am testat de multe ori şi am văzut că părerile mele, după vizionare, coincideau cu părerile exprimate pe aceste bloguri.

Unul dintre primele pe care le-am citit şi care mi-au plăcut foarte mult, a fost blogul Cinemateca Trisk. O mână de gânduri scris de Laura Meleacă. Aici am găsit informaţii diverse despre actori, despre filme, am citit lucruri interesante despre munca din spatele ecranului. Vă recomand să citiţi câteva din aceste recomandări la câteva filme de marcă de ieri sau la cele mai aşteptate producţii de azi. Un articol excelent, care spune mai mult decât aş putea eu să zic despre film, este şi cel despre filmul Das Leben der anderen / Vieţile altora. Tot aici puteţi participa la diferite concursuri şi puteţi să citiţi cele mai interesante topuri.

O altă recomandare vine pentru blogul scris de Angela Alexandru, Anzhela Movies. Prima dată când am aflat de blogul ei a fost tot pe Cinemateca Trisk, unde Angela a scris un articol foarte bun ca invitată pe blogul Laurei. De atunci citesc mereu acest blog, fiind extrem de impresionată de implicarea, de analiza atentă şi minuţioasă pe care Angela o face filmelor, de recomandările deosebite şi care presupun o vastă cultură cinematografică. Tinereţea autoarei este un atribut care face cu atât mai interesant ceea ce scrie şi cum scrie. Privind sub această prismă, un articol deosebit de bun, atent realizat şi foarte interesant mi s-a părut şi cel despre filmul Marnie în regia lui Alfred Hitchcock pe care vi-l recomand cu căldură.

Blogul scris de Teodora de la Cinemagazin.ro este o altă recomandare pe care v-o fac cu căldură. Am ales pentru voi câteva articole care mi-au plăcut pentru a exemplifica stilul şi tipul de analiză pe care Teo reuşeşte să-l facă filmelor. Bel Ami (2012), film care ecranizează cartea lui Maupassant este analizat şi criticat cu multă pricepere şi înţelegere a jocului actoricesc, a efectelor sau defectelor regiei şi scenariului. O altă cronică deosebit de bine scrisă este şi cea făcută filmului Total Recall. Un film de văzut şi o cronică de film excelentă este şi cea realizată filmului Bronson (2008). Sunt convinsă că toate acestea vă vor convinge să citiţi şi restul articolelor.

Alături de atâtea reprezentante ale sexului frumos trebuie vă recomand şi un Pirat cinefil, pe numele lui Benea Simion Ionut, al cărui blog Movie Zone este şi el unul pe care îl citesc cu plăcere. Mi-au plăcut cronicile la filmele ce au dat rateuri” cinematografice şi m-au avertizat la ce să mă aştept dacă vreau să văd filmele. Câteva articole care mi-au plăcut şi pe care vi le recomand, alături de filmele despre care este vorba în ele, sunt: The Avengers (2012), Hugo (2011) sau o recomandare pentru un film, foarte bun, din 1967, Cool Hand Luke (Luke, mână rece).   Sper să vă placă blogul şi să vedeţi cu plăcere filmele recomandate.

Pentru iubitorii filmelor clasice am găsit un blog, Moniqueclassique’s, care este dedicat în exclusivitate acestora şi a cărei autoare scrie, cu lux de amănunte, despre filme, realizarea lor, regizori şi actori. Tot aici găsim şi o colecţie impresionantă de fotografii ale actorilor din acele vremuri. Câteva articole care mi-au atras atenţia, alături de filme pe care aş vrea să le văd, sau actori pe care i-am îndrăgit sunt: Hoţul din Badgad (1940), Asemănări şi deosebiri între Erich von Stroheim şi Yul Brynner, Un tribut adus filmelor de aviaţie. Este un blog deosebit de util pentru a-ţi completa cultura cinematografică şi a afla lucruri neştiute despre actori mari ai ecranului şi scenei.

Sper că veţi găsi şi voi la fel de interesante aceste bloguri şi cronici de film, că vă vor fi de ajutor în alegerea filmele pe care să le vizionaţi. În încheiere, aş avea, însă, câteva întrebări pentru voi: Cum alegeţi filmele la care vă uitaţi? Ce anume preferaţi să vedeţi ca gen şi unde anume vedeţi cu precădere filmele? Recomandaţi-mi, dacă ştiţi, alte bloguri  de acest gen pe care le citiţi şi care vă plac.

Aş fi curioasă ce răspund şi alţi bloggeri care recomandă filme pe blogurile lor, cum sunt cei de la: Filme şi cărţi, Fructizta – carte şi film, Emil Călinescu.Eu, Hapi. Riverwoman, Sayuki’s blog, Recenzii beletristice, Aventurile Alexutzei în căutarea aventurii.

Având în vedere că toţi suntem iubitori de cinema, într-un fel sau altul, poate îmi răspund şi îmi dau sugestii şi: Mixy.ro, Addicted, Alex Bodoli, Almanahe, Bibliophile, Blog de cărţi, ChGabriela, Colţu’ cu muzică, Convieţuire, Cu capul în nori, Drugwash, Blog cu taxă inversă, Innerspacejournal, Iulia Radu, LaFeeBlanche, Lecturi povestite pe scurt, Luna Pătrată, My violet world, Schtiel, Stefania’s, Spanac, Suflet vorbitor, Teo Negură sau Wish of Love. Summer Love

 

Etichete: , , , , ,

„Cireşarii” de Constantin Chiriţă – un bestseller, devenit un atribut al unei generaţii


Constantin Chiriţă

Elevii sunt încă în vacanţă, dar pe vremea când elevii claselor a VIII-a dădeau examen pentru liceu, mi-am amintit de un alt roman al adolescenţei mele, Cireşarii. Romanul scris de Constantin Chiriţă are 5 volume şi începe când cele mai multe din personaje sunt în clasa a VIII-a. Este un roman despre tineri, cu tineri şi care ne aduce misterul şi aventura. Era unul din romanele preferate de noi, în adolescenţă. De aceea, poate, pe vremea respectivă, colegii mai mari cu un an decât mine, după ce au citit cartea, au hotărât să meargă într-o excursie cu cortul prin locurile descrise în primul volum, Cavalerii Florii de Cireş. Am suferit de o cruntă invidie şi mi-aş fi dorit să fi putut pleca şi eu. A fost o iniţiativă deosebită a unui profesor şi mi-aş fi dorit ca ea să devină permanentă pentru toţi cei ajunşi în clasa a VIII-a. N-a fost aşa, dar eu tot am iubit cartea, am recitit-o de mai multe ori, în mintea mea ajungând prin toate locurile pe unde au fost şi cavalerii florii de cireş. De unde vine acest nume – Cireşarii? Numele acesta l-a dat Moş Timofte celor şapte colegi şi prieteni, după numele străzii Cireşului pe care locuiau. Cele şapte personaje principale sunt: Ionel, Victor, Ursu, Dan, Maria, Lucia şi Tic. Fiecare, în felul lui, are calităţi deosebite, dar împreună, toţi, pot fi numiţi  adevăraţi eroi ai literaturii de suspans. Ca şi super-eroii moderni ai zilelor de azi, au fiecare o aptitudine care îi face de neînlocuit, iar toţi împreună devin o echipă invincibilă. O serie cu deosebit succes, cărţi care îmbină cu succes misterul romanelor cu detectivi şi a celor de aventură, treptat chiar împletind între aventură şi mister adevărate poveşti de dragoste, odată ce personajele cresc. Cele şapte personaje sunt, poate, cele mai reuşite şi sigur cele mai îndrăgite ale literaturii poliţiste pentru adolescenţi şi tineret scrise de un autor român. Romanele prind între coperţile lor nu doar poveştile pline de suspans, extrem de captivante, ci şi evoluţia fiecăruia dintre personaje, până ce acestea termină liceul şi se maturizează. De altfel scriitorul a reuşit să devină cunoscut mai ales pentru aceste romane, celelalte romane ale sale neatingând aceiaşi valoare. Apărute în 1963, reeditate de mai multe ori, ele au atins rapid 1.000.000 de vânzări până în 1971, devenind al doilea roman bestseller din perioada comunistă, după Toate pânzele sus” a lui Radu Tudoran.

În primul volum, Cavalerii Florii de Cireş, cei şapte eroi curajoşi pornesc, de la o idee de-a lui Victor, într-o expediţie ştiinţifică la Peştera Neagră. Ideea i-a venit lui Victor la o oră de geografie, unde li s-a vorbit de geologie, de peşteri şi mari lacuri subterane. I-a convins rapid pe prietenii şi colegii săi de clasă, Ionel, Ursu, Dan, Lucia şi Maria. Tic, fratele mai mic al Mariei, află însă de această expediţie secretă şi face tot posibilul să meargă şi el. Pleacă împreună cu câinele lui Ţombi pe urmele lor, pentru că speră, că aşa cum Moş Timofte Păstrăvanu i-a povestit, să găsească o cutie magică ascunsă din vremuri străvechi într-una din peşteri, posibil chiar Peştera Neagră. Ajunşi acolo, ei, ca şi Tom Sawyer, dau peste ceva neaşteptat şi foarte periculos … Ce anume? Asta veţi afla dacă veţi citi cartea.

În cel de-al doilea volum, Castelul fetei în alb, apare nevoia unei salvări. O fată nou venită în scoală, Laura, este răpită şi sechestrată. Cireşarii fac şi de această dată muncă detectivistică, cercetând şi descifrând documente secrete, află şi unde anume o pot găsi. Unde, cum şi dacă reuşesc să o salveaze pe Laura  vă las să citiţi ca să aflaţi.

Al treilea volum al seriei este Roata norocului. Aici Cireşarii se confruntă cu furtul unor statui numite „tanagrale”, obiecte preţionase care au fost furate de la muzeu. Totodată sunt atraşi de bâlciul din oraş, care are o roată a norocului ce pare să fie aranjată de proprietarul ei pentru ca nimeni să nu câştige nimic de valoare … Care mai sunt aventurile de la bâlci, dacă sau cum reuşesc să găsească statuile furate – este ceva despre care aţi vrea să citiţi.

Deja în cel de-al patrulea volum, Aripi de zăpadă, Cireşarii au devenit faimoşi, între elevi, pentru descoperirile lor şi în cabana unde îşi petrec vacanţa de iarnă, mulţi au ales să se deghizeze în Cireşari. Pentru că să scape de fanii nedoriţi, care au devenit chiar primejdioşi, Cireşarii se decid să plece, traversând muntele, în oraşul Mitiş. Drumul spre oraş este extrem de anevoios din cauza unui viscol. Ei se văd nevoiţi să se adăpostească într-o stână părăsită, unde sunt atacaţi de lupi. Ursu se luptă cu lupii, reuşind să-i alunge. Pentru că nu mai reuşesc să ajungă în Mitiş, caută să se adăpostească la o cabană … Ce se întâmplă aici, pe cine întâlnesc şi cum reuşesc să se salveze, vă recomand să citiţi.

Dacă în primele patru volume Cireşarii au străbătut mai ales muntele, în cel de-al cincilea, Drum bun, Cireşari, acţiunea se petrece la malul mării, unde Ionel descoperă ceva ce poate să fie un palat, pe care îl numesc „Palatul de cleştar”. Ulterior însă acesta se dovedeşte a fi cu totul altceva, o adevărată descoperire istorică. În acest ultim volum apare şi Laura. Pe lângă misterul şi aventura obişnuite, sentimentele de dragoste par să înflorească între Cireşari.

Mi-a părut rău când am terminat şi ultimul volum. Cred că în felul ăsta simt toţi cei care citesc o serie care le-a fost dragă. Te obişnuieşti cu personajele, ajungi să le cunoşti şi ai vrea să ştii ce se întâmplă mai departe. În ultimul volum se sugerează un posibil final, dar, în acelaşi timp lasă loc cititorului de a broda singur pe marginea poveştilor destinului fiecăruia dintre Cireşari. A fost o carte pe care nu doar eu am citit-o cu plăcere, ci şi mari scriitori ai vremii, cum a fost şi Nichita Stănescu: 

Eu sunt un cireşar. N-aş fi fost niciodată un cireşar dacă Constantin Chiriţă n-ar fi inventat cireşarii. Vine vremea cireşilor. Voi cei din licee şi voi cei care-l citiţi, voi cei care daţi câte doi lei şi trei „Jules Verne” pe un „Castelul fetei în alb”, voi cireşari, cu aceeaşi patimă cu care schimbaţi cărţile flendurite, cele despre cireşari, cu aceiaşi patimă cu care schimbaţi timbrele, emise din statele întemeiate pe lună, vouă vă spun: se apropie vremea cireşilor, să dăm împăratului cireşilor, ca bir pentru sentimentele noastre, câte un coş cu cireşe. Noi îl iubim pentru că suntem cireşari adevăraţi. (Nichita Stănescu, citat de pe coperta 4 a primul vol. editat la Editura Cartea Românească în 1976)

… Ca şi el şi eu am fost şi sunt cireşar 🙂

Cărţile au fost parţial ecranizate, sub forma unui serial TV, dar filmele au fost mai degrabă politizate şi prezentate ca un documentar pionieresc. Par să fi fost realizate de un amator şi nu mi se pare că reprezintă prin nimic spiritul sau intensitatea scrierii şi de aceea nu le dau trimiterile aici. Mi-ar plăcea dacă, acum, cineva s-ar hotărî să ecranizeze, cu adevărat, aceste romane, la acelaşi nivel de profesionalism cu ecranizarea Toate pânzele sus, spre exemplu, după cartea lui Radu Tudoran. Cireşarii ar merita cu adevărat şansa de a deveni şi personaje celebre de film. Sunt atâtea cărţi bune ce ar putea fi ecranizate astăzi! Oare de ce nimeni nu face nimic pentru asta? Un alt film pe care l-aş vedea cu plăcere ar fi şi ecranizarea romanului La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Voi ce părere aveţi? Aţi citit Cireşarii? Care sunt romanele voastre preferate scrise de autori români?

Îi salut şi îi aştept cu eventuale comentarii şi pe: Almanahe, Frutitzta, Luna pătrată, Convieţuire, Mixy.ro, Hapi, Recenzii beletristiceEmil Călinescu.Eu, Colţu’ cu muzică, Stefania, Blog de cărţi, Addicted, Alex Bodoli, Anzhela Movies, Andreotti, Drugwash, LaFeeBlanche, Personalitate autentică, Schtiel, Sayuki’s blog, Suflet vorbitor, Cinemagazin.ro, Movie Zone – Piratul cinefil, Cinemateca Trisk, Iulia Radu, Filme-Cărţi, B’blogul micului burlac, Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii sau Blog cu taxă inversă

O recomandare nouă şi trei noi bloguri de recenzii literare foarte bune pe care le-am descoperit cu ajutorul vostru : Lecturi povestite pe scurt, Cinabru  şi Bibliophile

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Citindu-i pe alţii – recomandările de lectură ale altor bloguri


Am citit ce i-a determinat pe alţii să se apuce de scris, ba chiar am scris şi eu cum am început să scriu acest blog. Motivele noastre pot fi diferite, dar faptul că ne place să scriem, să transmitem informaţii sau pur şi simplu să comunicăm altora gândurile noastre este un factor comun. Tocmai când am scris, într-unul din comentariile mele, că în ziua de azi oamenii citesc mai puţin, iar bibliotecile au pierdut din cititori, poate, din cauza factorilor multipli, cum ar fi televiziunea, internetul, munca susţinută sau toate acestea cumulate, am descoperit că sunt tineri de toate vârstele, care nu doar citesc, dar şi scriu foarte bine. Sunt extrem de mândră de ei şi mă bucur că, pe lângă faptul că citesc îşi doresc să împărtăşească plăcerea lecturii cu ceilalţi, sfătuindu-i, recomandându-le ce să citească, ce filme să privească, oferindu-le sfatul necesar al unui cunoscător, sau pur şi simplu al unui iubitor de lectură sau cinema.

Ce facem noi când citim? Recreem în minte lumea descrisă de un scriitor. Imaginaţia noastră aduce la viaţă povestea scrisă, care altminteri ar sta închisă între coperţile unei cărţi. Cam asta face şi regizorul, doar atât că el are mijloacele necesare să pună pe ecran povestea, aşa cum o vede el, cum o înţelege. Un regizor bun poate să arunce lumină asupra evenimentelor principale, poate să le ceară actorilor să joace într-un anumit fel o scenă. Iar filmul poate, prin toate aceste lumini, direcţii regizorale să capete forma care să aducă succesul, la fel de bine cum poate fi un insucces răsunător. Când, însă, citim o carte, dacă aceasta ne place, în mintea noastră succesul este întotdeauna garantat. Nu toţi putem însă, să transmitem ceea ce ne-a plăcut. Aşa cum nici un regizor poate nu reuşeşte să o facă. Nu este suficient să spui – asta este o carte bună – ţi-o recomand. Poţi face asta cu cei foarte apropiaţi şi care îţi cunosc gusturile. Eu zic că sunt printre noi adevăraţi critici literari care simt pulsul unei cărţi, care ştiu să apese acele „butoane” necesare pentru a ne convinge să citim o carte. Eu am găsit pe diferite bloguri asemenea deosebiţi şi talentaţi tineri, sau mai puţin tineri, care au scris atât de frumos despre cărţile citite, încât m-au convins şi pe mine să le citesc pe acelea pe care nu le-am citit şi eventual să-mi aduc cu plăcere aminte de celelalte pe care deja le citisem. De ce este importantă o recenzie bună, una care să te îndemne la lectură – poate pentru că, aşa cum am citit pe un afiş, „Toţi suntem cititori, doar n-am găsit încă cartea potrivită”.  Citiţi, ce vă face plăcere, având la alegere câteva bloguri şi câteva recenzii din fiecare blog.

Vă recomand blogul lui Sayuki, care, potrivit vârstei, are multe recenzii realizate cărţilor fantasy, dar care m-a surprins plăcut pentru recenziile făcute la cărţile clasice cum ar fi Pânza de păjanjen a lui Cella Serghi, Jane Eyre a lui Charlotte Brontë sau poliţiste, tot clasice, cum ar Cadavrul din bibliotecă a lui Agatha Christie.

Un tânăr care scrie bine şi face recenzii extrem de interesante citind fără discriminare toate genurile de cărţi, chiar dacă lui îi plac, îndeosebi, cele fantasy, este Sorin-Lucian Berbecaru al cărui blog, Recenzii beletristice, îl recomand cu căldură. Câteva recomandări extrase din acest blog: Istoria lecturii de Alberto Manguel, Spre far de Virginia Woolf sau ceva fantasy, cum este Urzeala tronurilor a lui George R.R. Martin.

Am găsit un blog scris excepţional şi care, având vechime, are adunate multe recenzii şi recomandări de cărţi bune. Se numeşte simplu Blog de cărţi, iar autoarea lui, Adina Barvinschi, a scris multe recenzii şi pentru revistele de profil, cum ar fi Suspans.ro sau  Nautilus. Vă recomand cu căldură acest blog, unde vă puteţi alege după preferinţă lecturile. Eu vă recomand câteva articole care mi-au plăcut: The Help (de Kathryn Stockett), Bărbatul făcut din bucăţi  (de David Lodge), The Other Boleyn Girl (Philippa Gregory) titlul în română fiind Surorile Boleyn (filmul inspirat după această carte poate fi împrumutat de la biblioteca noastră) iar titlul în maghiară al cărţii, deţinută de fililala noastră, fiind  A másik Boleyn lány.

Un blog foarte bine scris, pe care l-am recomandat mereu pe acest blog, atât pentru calitatea scrierii cât şi pentru cărţile despre care scrie, este şi Fructitza – carte şi film. Din acest blog am extras doar câteva recenzii de carte, vouă rămânându-vă să vedeţi, dacă doriţi restul: Fiul cuvintelor de Iris Murdoch, o autoare nu foarte uşor de descifrat şi mai ales de prins în cuvinte, tocmai de aceea este şi mai lăudabilă recenzia realizată; pentru a urmări povestea continuată de Philippa Gregory – vă recomand să citiţi recenzia făcută cărţii Moştenirea Boleyn; iar pentru final am lăsat recenzia cărţii Aleph a scriitorului Paulo Coelho, un autor al momentului. Mi-a plăcut mult recenzia acestei cărţi, de altfel îmi plac recenziile scrise pe acest blog, şi mi-a rămas ca un lait-motiv pasajul „Aleph nu se poate explica, însă se trăieşte la intensitate maximă!”

Închei aici, pentru moment, incursiunea în lumea blogurilor şi a recenziilor de carte. O să vă mai aduc în atenţie asemenea bloguri, sau altele care prezintă într-un mod excepţional filme. La final v-aş întreba – ce anume v-a determinat să scrieţi, ce vă place să citiţi când intraţi pe net şi ce mi-aţi recomanda să citesc pe viitor?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

„Pamela sau Virtutea răsplătită” de Samuel Richardson, primul roman epistolar din literatura engleză


Mă gândeam zilele trecute cât de multe cărţi sunt apărute, cât de multe romane, cât de diversificate sunt stilurile, temele şi de fapt cât de mult ne place să citim romane. Totuşi, şi acest gen literar a trebuit să facă primul pas. Se pare că primul roman a fost Povestea lui Genji, autoarea lui fiind o femeie, Murasaki Shikibu, care, în anul 1010, a avut răbdarea să scrie un roman de 1000 de pagini. Primul roman epistolar, adică sub formă de scrisori, s-a scris mai târziu, în Anglia. Pamela sau Virtutea răsplătită, carte scrisă de Samuel Richardson, a apărut în 1740 şi este romanul în cauză. L-am citit pe vremea când eram în liceu, total întâmplător,  fără să ştiu că, ulterior, la facultate o să fie lectură obligatorie, deoarece este primul roman epistolar din literatura engleză şi unul dintre primele romane de dragoste. A fost şi primul roman epistolar pe care l-am citit. Am pornit curioasă şi mi se părea că trebuie să fie plictisitor să citesc ceva fără dialog. Am savurat însă romanul, o poveste în care o fată cinstită şi muncitoare, lucrând în casa unui nobil, este asaltată de fiul familiei, un fustangiu notoriu. Iniţial fata este angajată ca şi cameristă a mamei tânărului în cauză. Doamna o iubeşte mult şi până ce ea trăieşte, viaţa fetei este foarte bună. Din nefericire doamna moare şi tânăra fată se află, dintr-o dată, asediată de atenţiile nedorite ale stăpânului său. Acesta recurge la diferite mijloace şi tertipuri spre a o păcăli şi a seduce. Povestea prinde contur prin scrisorile pe care Pamela le scrie părinţilor săi, care îi răspund sfătuind-o să aibă grijă de virtutea sa 🙂 Scrisorile par un dialog între Pamela şi părinţii săi. Lupta pe care o duce Pamela este cu atât mai grea, cu cât se simte atrasă şi ea de tânăr. O carte cu subiect desuet astăzi, un roman de dragoste aparte şi care a ajuns unul dintre romanele clasice ale literaturii universale prin felul în care este scris şi chiar prin problematica temei sale. Relaţiile dintre personaje ne transpun într-o epocă demult apusă. Clasele sociale sunt bine delimitate, orice relaţie apropiată, care să devină legitimă, între bogaţi şi săraci este de neconceput. Relaţiile sunt limitate la aventuri sordide. Tocmai de aceea Pamela este diferită, pentru că oferă o speranţă tinerelor cameriste ale acelei vremi printr-un sfârşit romantic şi ideal, răsplătind virtutea unei fetei cuminţi. Totuşi finalul nu este surprinzător, deoarece autorul, deja din titlu, pregăteşte cititorul, prin alternativa dată titlului principal: Pamela sau Virtutea răsplătită. Cartea, moralizatoare, este şi o critică adusă celor bogaţi pentru felul în care se poartă cu persoanele privite ca fără însemnătate, îndemnând în acelaşi timp fetele să devină conştiente de puterea pe care o are virtutea şi puritatea. Cartea a fost un bestseller al vremurilor sale, fiind reeditată de 5 ori în primele 11 luni de la apariţia sa. A fost şi unul dintre romanele interzise de cenzură pentru scenele sale sexuale 🙂 Dacă a fost interzis cu atât mai interesantă a devenit în ochii cititorilor. Datorită succesului neaşteptat al acestei cărţi a lui Richardson, stilul epistolar a devenit extrem de popular în secolul al XVIII-lea, în Anglia.

Vă recomand şi această carte, uşor de citit, pentru a face o incursiune în lumea şi moravurile anilor 1700 sau pentru a citi încă un roman de dragoste.

Un alt roman epistolar, care mi-a plăcut, a fost Orfana a scriitoarei Jean Webster.  O poveste amuzantă al unei orfane, foarte talentată la literatură şi care este trimisă la studii de un anonim binefăcător care aşteaptă de la ea scrisori în schimb, pentru a-i putea monitoriza evoluţia literară. Aşa că tânăra Jerusha Abbott îşi povesteşte întreaga experienţă de viaţă în campusul universitar în aceste scrisori către Daddy-Long-Legs, o poreclă afectuoasă pe care i-a dat-o binefăcătorului ei. O carte extrem de uşor de citit, o poveste de dragoste şi de această dată, dar textul reuşeşte să te captiveze prin umorul cu care este scris. Apărută în 1912 această carte a fost ecranizată de mai multe ori, una din ecranizări, în regia lui Jean Negulesco (Daddy-Long-Legs, 1955), avându-i în rolurile principale pe Leslie Caron şi Fred Astaire. Filmul este o comedie muzicală, desigur. Totuşi mie cartea mi-a plăcut extrem de mult. O recomand cu mare căldură şi îmi pare rău că nu a mai fost reeditată din 1970. Din păcate, biblioteca noastră are doar un exemplar la sala de lectură. Totuşi am găsit textul online, mulţumită Proiectului Gutenberg, în limba engleză, pentru cunoscători, aici,   iar filmul muzical, care ecranizează această carte îl puteţi vedea apăsând aici, din păcate fără subtitrare în română.

Voi aţi citit romane epistolare, v-au plăcut? Puteţi să-mi daţi exemple?

Vă recomand să-i citiţi şi pe: Recenzii beletristice, Almanahe, Andra PavelB’ Blogul micului burlac, Emil Călinescu.Eu, Addicted, Anzhela, Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii, ChGabriela, Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Cinemagazin.ro, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Filme – cărţi, Fructizta – carte şi film, Innerspacejournal, Luna Pătrată, Moniqueclassique’s blog, Movie Zone – Piratul cinefill, Personalitate autentică, Some Words, Stefania’s, Suflet vorbitor, Teo Negură şi Sayuki’s blog

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: