RSS

Arthur Hailey şi romanele sale extrem de captivante

31 Iul

Un alt autor care scrie despre mari conglomerate, descriind adevărate sisteme bine puse la punct şi care te introduce în lumi pe care altfel nu ţi le-ai putea imagina, este Arthur Hailey. Acesta a scris mai multe romane care au prezentat diferite lumi inaccesibile publicului larg. Unul dintre cele mai bune a fost AeroportulAirport, apărut în 1968. Acest aeroport, numit Lincoln International este situat în Chicago. Un aeroport cu nume fictiv, dar informaţiile despre organizare sau locaţie se bazează pe un aeroport existent (O’Hare International Airport din Chicago) poate de aceea scriitorul reuşeşte, în mod credibil,  să  prezinte publicului larg faţa nevăzută a unui aeroport de mari dimensiuni. Pentru a face cât mai antrenantă povestea sunt detalii asupra vieţilor şi problemelor angajaţilor acestui aeroport, care se confruntă, în plus, şi cu stihiile naturii ce împiedică bunul mers al serviciului. Toate luate la un loc fac viaţa şi mai grea angajaţilor care trebuie să asigure condiţii bune de zbor pentru avioanele ce decolează sau aterizează pe pistele aeroportuare. Ca să pună capac acestor situaţii grele, mai există şi un nemulţumit al sorţii ce vrea să detoneze o bombă. Cartea are multe personaje, totuşi personajul principal, din perspectiva căruia este privită acţiunea cărţii, este Mel Bakersfield, managerul general al aeroportului. Acesta se luptă cu nemulţumirile aviatorilor, a călătorilor, a acţionarilor ce, sub presiunea unor locatari „vecini” cu una din pistele aeroportului şi peste a căror case se trece cu avioanele, doresc închiderea acestei piste. Toate aceste probleme ce durează de mult timp îi afectează şi viaţa personală, căsătoria. Este interesant că şi în această carte, ca şi în cartea lui James Joyce, Ulise, acţiunea se petrece doar într-o singură zi. Dar câte decizii finale se pot lua, cât de afectate sunt vieţile multora după această zi.  Această carte a fost ecranizată în 1970, având parte de o distribuţie excelentă prin actori ca Burt Lancaster, George Kennedy, Dean Martin, Jaqueline Bisset, Helen Hayes, Mauren Stapleton şi cucerind mari premii (Oscar şi Golden Globe pentru interpretarea rolului secundar feminin – Helen Hayes şi Mauren Stapleton).

O altă carte, o altă reuşită a lui Arhur Hailey este şi Mânuitorii de bani / The Moneychangers apărută în 1975 şi care ne aduce în prim plan lumea şi învârtelile care se fac în interiorul unei bănci de prestigiu, First Mercantile  American (un titlu fictiv şi de data asta, dar care se referă probabil la Bank of America). Din afară, pentru toată lumea această bancă pare solidă şi de nezdruncinat, totuşi se pare că în orice structură poate apărea o fisură. Ceea ce zdruncină şi porneşte o adevărată luptă intestină este aflarea că preşedintele băncii este pe moarte. Cei doi vicepreşedinţi ai bănci, Alex Vandervoort şi Roscoe Heyward luptă prin diferite mijloace pentru a-şi asigura preşedenţia băncii. Şi de această dată povestea este văzută prin prisma personajului principal Alex Vandervoot, care este un candidat cinstit şi care încearcă, prin mijloace oneste să reuşească. În schimb contracandidatul său, încearcă prin orice mijloace posibile. Toate acestea se desfăşoară concomitent cu problemele reale ale băncii: fraude, inflaţie, deturnare de fonduri.  Rivalităţile celor doi doar accentuează şi mai mult furtuna ce îi cuprinde atât pe mânuitorii de bani, cât şi pe depunătorii nevinovaţi, afectându-le fiecăruia viaţa. O carte deosebită, extraordinar de bine scrisă, foarte alertă, ce a fost tradusă în 40 de limbi, care a fost şi ecranizată într-o miniserie de televiziune, premiată la rândul ei cu Premiul Emmy. Ca şi în cazul filmului Airport, şi The Moneychangers (1976) a avut parte de o distribuţie de prestigiu: Kirk Douglas, Christopher Plummer, Joan Collins, Anne Baxter şi alţii. 

Alte romane excelente scrise de Arthur Hailey, care surprind dedesubturile şi faţa nevăzută a vieţii şi organizării diferitelor meserii sau lumi închise publicului larg sunt şi: Roţile / Wheels care ne poartă prin lumea industriei automobilistice, ecranizat într-o miniserie care i-a avut în distribuţie pe Rock Hudson şi Lee Remick ; Hotel, aşa cum îi este şi numele, ne povesteşte despre dedesubturile unui hotel vechi şi cu tradiţie din New-Orleans, roman ce a fost ecranizat atât ca film în 1967, cât şi ca serial (1983) în regia lui Aron Spelling ; Medicamentul fatal / Strong medicine – în care prezintă probleme şi fraude din industria farmaceutică … de asemenea ecranizat într-un film de televiziune (1986) care l-a avut în distribuţie pe Patrick Duffy, cunoscut mai bine pentru rolul său Bobby Ewing, din serialul Dallas. De fapt toate cărţile lui Arhtur Hailey mi-au plăcut, au fost extrem de interesante, captivante şi bine documentate. A fost un autor de bestseller mult timp şi aproape toate cărţile lui au fost ecranizate. O carte apărută recent,  în 2011 este Detectivul, pe care o găsim, extrem de bine prezentată de Alexandra Popescu, aici.

Pentru mine Arthur Hailey a deschis, pe vremea când informaţiile erau extrem de puţine şi când nu ştiai cum funcţionează industria sau comerţul capitalist, uşa spre o lume incredibilă. Mi-a oferit extrem de multe informaţii într-un mod foarte atractiv, antrenant şi îmbrăcându-le sub forma cea mai accesibilă – a unor romane pline de acţiune. Recomand toate cu căldură toate cărţile lui şi sper să vă placă.

„Strălucirea artistică a lui Arthur Hailey e imposibil de negat. E unul dintre cei mai abili scriitori. Poveştile lui sunt imprimate de realism, ritm, emoţie, ironie, depăşesc aşteptările cititorului.”

„Romanele lui Hailey sunt la fel de actuale ca titlurile ziarelor de mâine. Semnul lor distinctiv este pregătirea do­cumentară, meticuloasă şi completă.” (The Nassau Guardian)

Vă invit să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu Almanahe, Anzhela Movies, ChGabriela, B’ Blogul micului burlac, Cinemagazin , Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Absolut obişnuit, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori, Fructitza .carte şi film, Innerspacejournal, Istorii regăsite, LaFeeBlanche, Movie Zone -Piratul Cinefil, My violet world, Schtiel, Suflet vorbitor, Teo Negură, Şoseta cu poveşti şi Luna Pătrată

Noutate aici la mine, un nou blog, o nouă recomandare de lectură  : Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

21 de răspunsuri la „Arthur Hailey şi romanele sale extrem de captivante

  1. almanahe

    Iulie 31, 2012 at 6:10 pm

    ce bine că eşti, filialo3! parcă aş merge la bibliotecă în fiecare zi!

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 31, 2012 at 6:37 pm

      Mulţumesc frumos, unul din cele mai frumoase complimente primite şi dintre cele mai bune feed-back-uri 🙂

       
  2. Roberts

    Iulie 31, 2012 at 7:22 pm

    citindu-te pe tine, imi au seama cate goluri am….uite asa imi imbogatesc creierul cu informatii utile si constientizez inca o data ca e adevarat ce se spune: omul cat traieste, invata. – daca vrea, of course:)

     
    • bibliodevafiliala3

      Iulie 31, 2012 at 7:37 pm

      Nu te gândi la goluri. Dacă m-aş gândi câte cărţi n-am citit m-ar apuca plânsul. Eu mă bucur că am reuşit să citesc destul de multe şi spre să reuşesc să transmit, aşa cum faci şi tu, şi altora ceea ce mi-a plăcut mai mult. Ca să te simţi bine, cred că dintre ce cărţi ai prezentat tu încă n-am reuşit să citesc mare lucru 🙂 deşi am în plan 🙂 şi mi-am făcut o listă cu preferinţe. Totuşi, eu zic că ceea ce am prezentat recent erau toate cărţi de vacanţă, cărţi antrenante pe care să le citeşti uşor, dar să rămâi şi cu ceva în plus ca informaţii 🙂

       
      • Roberts

        Iulie 31, 2012 at 7:40 pm

        pai, normal ca nu poti citi mereu numai carti grele, de substanta, cu mesaj…trebuie sa ai si momente de respiro, carti mai usoare dar nu facile (gen Sandra Brown ) si care sa-ti umple timpul in mod frumos. daca am citi numai un anume autor sau un anumit gen de carti, nu ne-am mai bucura de cititul in sine, ne-am plictisi si ne-am gasi in final alt hobby:)

         
      • bibliodevafiliala3

        August 1, 2012 at 6:25 am

        Exact ceea ce am susţinut şi eu, la un moment dat, în articolul acela, foarte dezbătut. Ai perfectă dreptate, trebuie să avem momente de respiro, totuşi, eu acum pare că am nevoie de mult timp să mă redresez 🙂 Totuşi, încă, nu mi-am găsit un hobby mai plăcut. Deşi dacă stau să mă gândesc, de când cu blogul, n-am avut atâta timp de lectură, tocmai pentru că trebuie să scriu despre ea 🙂

         
  3. Roberts

    August 1, 2012 at 7:12 pm

    e ciudat, nu? e ca si cum blogul si cititul te trag in directii opuse, cand, de fapt, se completeaza:) am patit si eu, cred ca voi mai pati, sper doar sa depasesc „confuzia”:)

     
    • bibliodevafiliala3

      August 1, 2012 at 8:02 pm

      Da, ai dreptate 🙂 pentru a convinge pe alţii să citească, trebuie ca eu să citesc mai puţin 🙂

       
  4. Hapi River

    August 2, 2012 at 4:08 pm

    Medicamentul fatal- daca este o carte bine documentata as citi-o si eu.Detectivul -si asta o pun pe lista de preferinte

     
    • bibliodevafiliala3

      August 2, 2012 at 4:28 pm

      Toate sunt bune. Îmi place foarte mult acest autor. Detectivul a scris-o la 77 de ani 🙂 Totuşi, eu zic că printre cele mai bune sunt primele – Aeroportul şi Mânuiorii de bani. Cel puţin când am citit Mânuitorii de bani nu ştiam mare lucru despre bănci. A fost fascinant, pentru mine, să văd cum funcţionează, cu adevărat, acestea. Totuşi Arthur Hailey este un autor ce ştie, depunând multă muncă de cercetare şi documentându-se minuţios, să prezinte rotiţele mecanismelor ce fac lucrurile să funcţioneze. Este de asemenea un maestru când vine vorba de multiplanuri de acţiune. Iar faptul că sunt atât de pline de adrenalină, de acţiune, te fac să nu ştii cum trece timpul când îl citeşti 🙂

       
  5. Sorin-Lucian Berbecar

    August 3, 2012 at 10:44 pm

    Din nou am fost dat pe spate și lăsat cu gura căscată de cât de multe știe bibliotecara noastră dragă și cât de bine le știe pune pe blog 😉 🙂

    Lectură mai puțină=”blogărit” mai mult. Foarte adevărat!!!
    Am avut și încă mai am aceleași probleme.Sper doar să le combinăm pe toate cât mai bine, astfel încât timpul să nu reprezinte un obstacol.

    Lecturi multe și plăcute vă doresc tuturor!

     
    • bibliodevafiliala3

      August 3, 2012 at 11:21 pm

      Mulţumesc mult Sorine! M-am gândit eu că intru la categoria „bibliotecare dragi”. Complimentul pentru reuşita articolului venind din partea ta cred că este şi mai mare 🙂 Dar tu, care ai tot blog de recenzii, la fel ca şi Roberts (Fructitza : Carte şi film), poţi înţelege ce mult timp ia tot lucrul la un blog de genul ăsta. Reuşesc să citesc zilnic, dar comparativ parcursul unei cărţi îmi ia mai mult timp ca înainte. Este adevărat că dacă cartea este foarte interesantă las şi blog şi filme şi nu mă las până n-o termin. Asta mi-a plăcut la Arthur Hailey – te agaţă şi nu te mai lasă 🙂 ca peştele în cârlig 🙂
      Mulţumesc pentru comentarii şi te mai aştept 🙂 Poate citeşti şi îmi spui ce crezi despre Puşkin 🙂

       
  6. Ritiu Maria

    August 12, 2012 at 8:47 pm

    M-ai facut curioasa sa recitesc unele din cartile recomandate, asa de frumos ,de tine Roxana.
    Stilul autorului este direct, antrenant, pe baza unor studii temeinice facute, pe fiecare din domeniile, pe care le-a abordat .
    Un articol bine documentat, incitant si desigur ca isi va atinge si el scopul de a atrage cat mai multi cititori, dintre cei ce-ti citesc postarile de pe blog.
    Ai mare dreptate, uneori este greu sa tii pasul si sa poti sa fii numarul unu, pe toate planurile, intodeauna trebuie sa dai atentie, in principal, menirii unui om specialist asa cum esti tu, acela de a atrage cat mai multi cititori, in aceasta epoca moderna, in care putin se „apleaca” cu grija asupra unei carti, renuntand de „bunavoie” la dorinta ta „civila” de a citi cat mai mult, asa cum esti tu obisnuita.
    Noi te iubim si te apreciem pentru ceea ce faci si-ti tinem pumnii sa reusesti sa impaci utilul cu placutul, in viitorul apropiat.
    Ganduri bune si o seara cat mai placuta.

     
  7. bibliodevafiliala3

    August 12, 2012 at 9:04 pm

    Chiar ai putea să reciteşti cărţile lui Arthur Hailey. Mulţumesc mult şi pentru apreciere şi pentru cuvintele frumoase. Dacă îmi ţii pumnii strânşi, probabil reuşesc, (căci se ştie, gândurile pozitive ale celor din jur ajută) să îmbin utilul cu plăcutul şi să ajung să şi citesc cărţi nu doar să scriu despre ele.Îţi doresc din suflet toate cele bune şi ţie şi să ne citim sănătoase 🙂 Mulţumesc mult pentru comentariu şi te aştept să vii la mine, măcar virtual 🙂

     
  8. mixy

    Iunie 14, 2013 at 11:13 am

    Cât pe ce să săr în sus că am citit „Aeroportul”, dar făceam confuzie cu altceva. De fapt multe treburi povestite de tine în acest articol mi se par cunoscute.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 14, 2013 at 12:14 pm

      Nu ţi se par cunoscute – sunt cunoscute – a fost filmul la televizor (cel despre care vorbeam) de câteva ori. M-ai mult ca sigur l-ai văzut. Dar cartea este incomparabil mai bună. După ce-am revăzut fimul, cu toţi acei mari actori ce au jucat bine, mi-am dat seama că în capul meu era un film mult mai bun, mai bine regizat şi actorii mai credibili 🙂 Pe de altă parte, s-ar putea să mai fi citit articolul pe care l-am scos „dintre vechituri”.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: