Puşkin – cel mai mare poet rus, un adevărat Don Juan

Povesteam zilele trecute despre cât de mult îmi place poezia, cât de mult mi-a plăcut să şi scriu, la un moment dat, poezii. Poate cu vremea am devenit eu prozaică sau poate sintagma „orice român este poet”, cel puţin la un moment dat în viaţa lui 🙂 , se aplică şi în cazul meu. Pentru iubitorii de poezie şi cred că mai sunt mulţi, chiar dacă vremurile s-au schimbat, m-am gândit să scriu despre unul dintre cei mai mari poeţi romantici, cel mai mare poet rus, fondatorul literaturii ruse moderne, Alexandr Sergheevici Puşkin.

S-a născut pe 26 mai (calendar gregorian)/6 iunie (calendar iulian) 1799, la Moscova şi a murit pe 29 ianuarie/10 februarie 1837. Prin naştere a intrat într-o străveche familie de aristocraţi ruşi, având strămoşi germani, scandinavi şi africani. Mama lui, Nadejda Ossipovna Hannibal, a fost nepoata lui Abram Petrovici Hannibal, un sclav african, adus cadou suveranului Petru cel Mare şi care a devenit, graţie abilităţilor sale deosebite, general de armată şi persoană apropiată ţarului. Din acest amestec pestriţ de naţii, s-a născut o personalitate în care se îmbină profunzimea şi sensibilitatea sufletului rus, cu pornirile pătimaşe ale sângelui african. Poate această combinaţie a făcut ca să fie atât de copleşit de emoţii, atât de prins în braţele iubirii. Şi tot aceasta a dat acea combinaţie unică care l-a făcut să poată transmite cu atâta sensibilitate acele frumoase versuri de dragoste.

Eu te-am iubit

de Alexandr Sergheevici Puşkin (Traducere de Maria Banuş)

 

„Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.”

 

Comparat adesea cu Don Juan, Puşkin, deşi a trăit puţin, fiind împuşcat într-un duel, a avut parte de mai multe poveşti de dragoste, de fapt acestea par să fi fost în jur de 113 la număr. Până s-a căsătorit a avut parte de drame, iubiri, trădări, glorie iar pentru poeziile lui revoluţionare a fost mult timp în exil. Aflat pentru o lungă perioadă de timp în Basarabia, Puşkin se îndrăgosteşte de cele toate cele trei fiice ale generalului Raievski, eroul bătăliei de la Borodino. A stârnit cu aceasta un adevărat scandal, deşi una dintre fete, Maria, viitoarea printesă Volkonskaia, i-a luat apărarea, scriind în jurnalul ei: „Poet fiind, Puskin a simţit o datorie de onoare în a fi îndrăgostit de toate femeile frumoase şi tinere pe care le întâlnea”.

După aceste cuceriri i-au urmat altele, celebre fiind pasiunile pe care le-a avut pentru o frumoasă doamnă, Ludmila Sekora Inglezi, soţia boierului Inglezi. Se spunea că această femeie a fost cumpărată de boierul Inglezi de la nişte ţigani, ţigancă ea însăşi, de-o frumuseţe răpitoare. Boierul era însă extrem de gelos şi aproape îi prinde în flagrant. Bănuind adevărul, acesta îl provoacă la duel pe poetul cu sânge năvalnic. Acesta acceptă, dar într-un final duelul este contramandat de guvernatorul Ivan Nikitici Inzov, pentru care Puşkin lucra ca funcţionar. Soluţia lui pentru a-l feri pe Puşkin de primejdie a fost să-i dea 10 zile arest la domiciliu, iar boierului să-i recomande o plimbare în străinătate, împreună cu soţia lui.

Următoarea iubire a lui Puşkin a fost însă tot o ţigancă pe nume Zamfira. Pentru a fi aproape de iubita lui, Puşkin a trăit în şatră timp de o lună, din iulie până în august, ca invitat de onoare al bulibaşei, tatăl Zamfirei. Se spune că aceasta i-ar fi ghicit în palmă viitorul, spunându-i că se va căsători cu o femeie frumoasă care îi va aduce pieirea. Zamfira însă l-a părăsit pentru un ţigan de care era îndrăgostită, găsindu-şi şi ea pieirea, mai târziu, din cauză că acesta a înjunghiat-o în inimă. Perioada pe care a petrecut-o alături de şatra ţigănească l-a inspirat pe Puşkin să scrie „Ţiganii”.

O altă iubire, o altă sursă de inspiraţie a fost Calipso, o grecoaică, care în frageda tinereţe ar fi fost amanta lordului Byron. Pe ea a întâlnit-o Puşkin la o serată dată de un boier basarabean, unde aceasta a cântat la  chitară cântece turceşti. Avea o voce caldă şi plăcută. Ea a fost iubita cu „şalul negru”

Într-un final, robit de dragoste, s-a căsătorit cu una din cele mai frumoase femei de la curtea ţarului, Natalia Goncearova. Deşi a cunoscut-o în 1826, a avut de luptat cu refuzul familiei acesteia timp de 3 ani de zile, până într-un final tatăl fetei a fost de acord. Se spune că Natalia a fost cea de-a 113 iubire şi ultima. Dacă până la căsătorie a fost de nenumărate ori exilat (din 1820-1823, din 1824-1826 iar în 1825 intrând sub cenzura guvernului i-a fost interzis să publice ori să călătorească), după căsătorie a devenit un apropiat al curţii, datorită soţiei sale admirată de către ţar. Acesta, totuşi, spre a-l umili i-a oferit cel mai neînsemnat titlu de la curte. Dar cu această „onoare” împăratul rezolvase două probleme: îl avea pe Puşkin sub observaţie şi se bucura de prezenţa Nataliei, soţia poetului. Din punct de vedere al creaţiei literare se pare că această apropiere de conducători nu a fost atât de inspirantă, perioada prolifică fiind cea din timpul exilului. Căsătoria lui Puşkin părea să fie una fericită. A avut 4 copii cu Natalia, dar în acelaşi timp opera lui era cenzuarată, iar funcţia neînsemnată pe care o avea la curte îl măcina.

Nefericirea lui putem spune că ar fi atins apogeul în 1834 când la curtea ţarului a venit un ofiţer francez, Georges d’Anthes. Acesta, un favorit al doamnelor, îi face curte asiduă doamnei Puşkin. Se pare, că deşi Natalia a simţit un profund ataşament faţă de acest domn, i-a rămas fidelă soţului său. Foarte plauzibilă ar fi şi varianta „înfloririi” voite a acestei legături de către cei de la curte, tocmai pentru a-l îndepărta pe Puşkin, cunoscut pentru temperamentul năvalnic şi pentru gelozia de care da dovadă. La primirea unei scrisori anonime, care făcea referire la infidelitatea soţiei sale, Puşkin l-a provocat la duel pe Georges d’Anthes. Drept răspuns francezul îi cere ca amânare o perioadă de 15 zile, timp în care se căsătoreşte cu sora Nataliei, Ecaterina. Căsătoria ofiţerului francez nu rezolvă însă conflictul între cei doi. O poezie scrisă în 1828 parcă prevesteşte sfârşitul lui tragic.

Presimţire

de Alexandr Sergheevici Puşkin (Traducere de Veronica Porumbacu)

„În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată,iară
Mă ameninţă din greu…
Am s-o-ntîmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mîndrei mele tinereţi?

După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator…
Dar presimt de azi, şi sînger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strîng mîna ta de înger,
Cît e vreme, înc-o dat’.

Blînd, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mîndrie
Şi de-al tinereţii foc.”

1828

În 8 februarie 1837, după o scrisoare dură pe care poetul i-o adresează cumnatului său, acesta îl provoacă la duel, pe malul Pârâului Negru (Ciornaia Recika), nume parcă predestinat dezastrului care v-a urma. Poetul scrie în însemnările sale: „Eu nu am o dorinţă limpede de a muri, dar mă comport ca şi cum aş căuta moartea cu toate puterile”. Având în vedere că duelul trebuia să fie pe viaţă şi pe moarte, iar distanţa dintre cei doi foarte apropiată, moartea părea să fie aproape sigură, şansele de supravieţuire fiind foarte mici. Amândoi combatanţii au fost răniţi, în urma duelului, dar singurul care a murit a fost Puşkin, după două zile de agonie. El rămâne însă veşnic viu prin poemele lui, prin povestea vieţii lui, prin felul absolut incredibil, ardent, pătimaş şi aproape nebunesc prin care a ales să celebreze viaţa şi dragostea.

Mă bucur să vă regăsesc şi vă recomand să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu, LaFeeBlanche, Absolut obişnuit, Alex Bodoli, Andra Pavel, Almanahe, Andzhela Movies, ChGabriela, Cinemagazin.ro, Cinemateca Trisk, Convieţuire, Cronicile unul psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori, Drugwash – Loc de dat cu capul, Fructitza – Carte şi film, Innerspacejournal, Istorii regăsite, Iulia Radu, Luna Pătrată, Moniqueclassique’s Blog, Movie Zone – Piratul cinefil, Pensionarul, Schtiel, Stefania’s, Suflet vorbitor, Teo Negură, Şiraguri de mărgele