RSS

Arhivele lunare: iunie 2012

Centenarul naşterii lui Sergiu Celibidache – mare dirijor român


Sergiu Celibidache

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor şi compozitor român Sergiu Celibidache. S-a născut pe 28 iunie 1912 în Roman, judeţul Neamţ şi a murit pe 14 august 1996 în reşedinţa sa,  din comuna franceză  Neuville – sur – Essonne, departamentul Loiret, Franța. Cu ocazia centenarului naşterii sale, UNESCO a declarat 2012 Anul Sergiu Celibidache. Celebrându-l,  între 3 mai şi 7 iulie are loc primul Festival Sergiu Celibidache, în Bucureşti. Aflăm mai multe despre acest festival şi ce s-a organizat până acum de pe site-ul Fundaţiei Celibidache. În onoarea lui Google şi-a schimbat astăzi logo-ul.

Am găsit un interviu al lui Sergiu Celibidache din 1978 în care este imortalizată părerea lui despre orchestra simfonică şi şcoala românească de muzică, printre altele. Tot aici maestrul spune şi de ce nu a fost de acord să înregistreze în studio. Încă din 1978, el spunea despre muzica înregistrată că se îndepărtează de suflet, de sunetul natural şi alterează emoţiile. Spre sfârşitul interviului pare cumva descurajat de anevoioasa cale pe care o are de urmat un muzician ca să ajungă celebru, un material de văzut, zic eu. Totuşi el a reuşit să devină un mit, o legendă a lumii muzicale, fiind un nonconformist, perfecţionist şi un adevărat geniu. Deşi a trăit mult timp departe de România, Celibidache declara: „Sunt român şi voi muri român”.

Eu nu sunt muzician, dar îmi place muzica cultă şi apreciez o interpretare deosebită sau un dirijor de marca maestrului Celibidache. Ca bibliotecar, pot doar să vă recomand să mergeţi la Secţia de artă şi carte franceză, a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva şi să vă alegeţi unul din multele titluri audio-video deţinute, cu muzica unor compozitori diferiţi ce au în comun bagheta dirijorală a lui  Sergiu Celibidache şi să le împrumutaţi pentru audiţie. Simt că nu pot să scriu mai mult, dar vă las să auziţi cum sună Rapsodia română de George Enescu sub conducerea dirijorală a lui Sergiu Celibidache. 

 Rapsodia română nr. 1 de George Enescu, dirijor Sergiu Celibidache

Interpretează Orchestra Simfonică „George Enescu”, înregistrare din 1978 realizată de TVR la Ateneul Român din Bucureşti.

 
 

Etichete: , , , , , , , ,

Jules Verne câteva titluri, câteva sugestii de lectură şi filme de văzut


Jules Verne

Vă reamintesc un articol vechi, astăzi, când se împlinesc 185 de ani de la naşterea scriitorului francez Jules Verne (8 februarie 1828 – 24 martie 1905). Sper din suflet că aţi citit, că v-au plăcut scrierile lui. Pentru mine a existat o perioadă a vieţii, în care am citit fiecare volum ce apărea la Editura Ion Creangă. Frumoase, într-o ediţie cartonată, cărţile lui mă atrăgeau şi cu ajutorul lor am călătorit până la Lună, sau în adâncul pâmântului, am făcut ocolului acestuia, trecând prin Indiile negre sau coborând cu submarinul căpitanului Nemo în adâncurile oceanelor. Am fost explorator, călător, aventurier alături de personajele sale. Ce pot să vă scriu interesant despre Jules Verne – că este al doilea cel mai tradus autor din lume (după Agatha Christie) şi că anul acesta se împlinesc şi 150 de ani de la publicarea romanului său, „Cinci săptămâni în balon”.

Jules Verne ar fi trebuit să fie avocat – pentru că tatăl lui îl trimisese să studieze dreptul, la Paris. Cu toate astea el s-a îndrăgostit de literatură şi a început să scrie. Întâi piese de teatru, apoi povestiri scurte şi eseuri ştiinţifice. Până la urmă a reuşit să combine într-un mod miraculos atracţia sa pentru ştiinţă şi dragostea pentru literatură, scriind romane de anticipaţie sau science fiction, cum le numim astăzi. Devenit clasic al literaturii, este un scriitor potrivit pentru lectura de vacanţă şi care se află, oricum, pe listele de lectură primite de la şcoală. Verne se numără printre acei scriitori ai căror scrieri ce conţineau idei futuriste, imaginare, pe vremea lui, s-au adeverit şi realizat în zilele noastre. El a scris despre călătoria spre Lună în De la Pământ la Lună, despre călătoria cu balonul în Cinci săptămâni în balon, despre călătoria cu primul submarin în 20000 de leghe sub mări, cu o continuare în Insula Misterioasă, unde îl regăsim pe acelaşi misterios căpitan Nemo. Călătorii cu balonul, cu submarinul, cu o insulă cu elice sau chiar cu o casă cu abur, ne poartă pe drumuri misterioase, pline de aventură.

Locurile unde se petrec acţiunile în cărţile lui sunt diferite, Jules Verne plimbându-ne pe întregul glob – aşa că nu-i de mirare ca într-una din cărţile lui, Castelul din Carpaţi, să avem ca locaţie un castel din judeţul Hunedoara, renumita Cetate Colţ. În romanul care ne face cunoscuţi în lume, Jules Verne scrie despre un excentric bogat iar invenţia despre care scrie Verne combină imaginea şi sunetul şi a devenit, ulterior, filmul sonor. O poveste romantică învăluită de mister este cea despre care aflăm că s-ar fi petrecut cu câţiva ani înainte în Italia, pe celebra scenă a Scalei. Primadona este curtată asiduu de un conte maghiar şi de un tânăr revoluţionar român. Alegându-l pe tânăr ea vrea să părăsească scena şi să se întoarcă în România. Şi totuşi acest lucru nu se întâmplă. Peste ani acel tânăr se află în zona Castelului transilvănean unde localnicii vorbesc de o fantomă care bântuie castelul. Tânărul devine susceptibil când aude de numele proprietarului, acelaşi conte maghiar,  şi vrea să vadă aşa zisa fantomă, despre care crede că este iubita lui, celebra cântăreaţă La Stilla. Ce se întâmplă şi dacă o găseşte sau pe iubita lui, puteţi citi să aflaţi în cartea lui Jules Verne.

 Două dintre cele mai cunoscute romane ale sale şi poate şi cele mai des ecranizate sunt Ocolul pământului în 80 de zileNyolcvan nap alatt a föld körül şi O călătorie spre centrul Pământului. Prima descrie o călătorie aventuroasă a unui englez, Phileas Fogg, recunoscut pentru punctualitatea şi rutina lui. Noul său valet, Passepartout, este cel care, sătul de atâtea peripeţii, alege să se angajeze la acesta, tocmai din aceste motive. Totuşi încă din prima sa zi de servici constată că patronul lui se abate de la rutina sa zilnică şi decide, în urma unui pariu făcut cu gentlemenii de la clubul său, să demonstreze că poate să înconjoare Pământul în doar 80 de zile. O călătorie aventuroasă care ne arată cum s-au dezvoltat mijloacele de transport şi care ne poartă prin multe ţări alături de personajele acestei cărţi. Dacă ceva poate să meargă prost, va merge, cu atât mai mult cu cât, odată cu plecarea lui Phileas Fogg din Anglia se constată că şi Banca Angliei a fost spartă, deci – intervin diferite obstacole de-a lungul acestui drum iar la final… vă las să citiţi cartea să vedeţi dacă şi cum a reuşit Phileas Fogg să ajungă din nou la Londra. Ecranizările acestei cărţi au fost multe. Mie mi-a plăcut să văd filmele, deşi cred că mi-a plăcut mult mai mult cartea, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Dintre cei care au jucat rolul lui Phileas Fogg pot spune că mi-a plăcut enorm David Niven în ecranizarea din 1956 unde îi are alături pe Shirley Maclaine  şi Cantinflas în rolul lui Passepartout. Această ecranizare a primit 5 premii Oscar şi mai câştigat alte 7 premii şi 5 nominalizari. Despre acest film legendar scrie foarte frumos Moniqueclassigue în blogul ei. iUn alt film foarte bun şi care urmează cartea puţin mai amănunţit, fiind vorba de o miniserie de televiziune a fost şi ecranizarea din 1989, care are în rolul principal pe Pierce Brosnan. O ecranizare mai amuzantă şi centrată pe servitorul Passepartout, este cea realizată de compania Disney în 2004, unde rolul valetului este jucat de Jackie Chan. Aici filmul devine o comedie antrenantă, plină de acţiune marca Jackie Chan. Phileas Fogg este un inventator distrat şi foarte ciudat, de care noul său Passepartout chinez se foloseşte să scape de urmărire. Cât de aproape este de povestea originală – priviţi şi comparaţi 🙂

Cea de-a doua, O călătorie spre centrul Pământului, este una dintre acele cărţi care te ţin cu sufletul la gură. Alături de profesorul Otto Lidenbrock şi privind toată aventura prin ochii povestitorului, nepotul său Axel şi fiind călăuziţi de Hans Bielke ajungem într-o lume minunată, cu culori intense şi animale desprinse din preistorie. Aventura este palpitantă şi poate de asta şi sunt numeroase filme care ecranizează acest roman. Totuşi, ceea ce am observat, privind câteva filme, este că nu toate menţin ideea şi, mai ales, personajele iniţiale ale poveştii. Filmele încearcă să facă povestea mai romantică incluzând o femeie în echipaj şi complicând povestea inţială, cum se întâmplă şi în ecranizarea după această carte realizată în 2008, avându-l pe Brendan Fraser în rolul principal. Aici întâmplarea are loc în contemporaneitatea noastră, iar profesorul citeşte cartea O călătorie spre centrul pământului şi îşi dă seama că fratele lui, dispărut, a plecat probabil să caute drumul spre centrul pământului, aşa se face că pleacă, împreună cu nepotul său în căutarea acestuia. În afară de multele ecranizări mai mult sau mai puţin corecte, sunt şi mulţi scriitori ce fac referiri la această carte a lui Jules Verne, sau se folosesc de conceptul apărut iniţial în ea, referitor la posibilitatea existenţei până în prezent a animalelor preistorice. Una dintre cele mai cunoscute fiind cartea lui Arthur Conan Doyle, O lume dispărută, ecranizată şi ea de mai multe ori, una dintre ecranizări fiind un serial. Tot astfel de trimiteri către animalele preistorice în contemporaneitate face şi filmul lui Michael Crichton – Jurassic Park (continuarea Jurassic Park III – o puteţi vedea împrumutând-o de la Secţia de artă şi carte franceză a bibliotecii judeţene).

Prima carte pe care am citit-o eu, de Jules Verne, a fost Copiii căpitanului Grant / Grant kapitány gyermekei şi a rămas şi acum preferata mea. În această carte de aventură, plecăm de la idilica călătorie de nuntă a Lordului Glenarvan şi tânărei sale soţii, Helena, care se află în apele Scoţiei, la bordul iahtului lui „Duncan”. Aici prind, într-o zi, un rechin în burta căruia găsesc o sticlă, care conţine în trei limbi diferite acelaşi mesaj de salvare a trei naufragiaţi, ai unei nave britanice – este vorba despre căpitanul vasului, Grant şi doi marinari. S-a aflat despre acest mesaj şi atunci, cei doi copii ai căpitanului, au venit să ceară ajutorul lordului pentru a porni în căutarea tatălui lor. Tinerii inimoşi se decid să îi ajute şi pleacă în căutare. Alături au şi un geograf francez, excentric şi foarte deştept, pe nume Jacques Paganel, care îi ajută şi interpretează frânturile mesajelor pescuite din apă. Cu ei cutreierăm şi noi lumea şi vedem, cu ochii minţii, peisaje de basm şi culturi sau civilizaţii diferite. Aventura este extremă, uneori locurile fiind periculoase şi ei mereu pe fugă. Fug de triburi canibale, dau peste oameni răuvoitori, explorează Patagonia, ajung în Australia,  trec prin strâmtori dificile şi merg în jurul lumii pe latitudinea cunoscută de 37 grade Sud. Ce se întâmplă sau dacă îşi găsesc tatăl vă recomand să citiţi ca să aflaţi. Cartea a fost ecranizată de către compania Disney în anul 1962, cu titlul In search of the castaways. Sunt curioasă şi eu să văd acest film deoarece nu l-am văzut pănă acum.

Una din cărţile care mi s-a cerut, fiind una din cărţile aflate pe listele de lectură suplimentară, este şi  Căpitan la 15 ani / A tizenőt éves kapitány, care sper să le placă tinerilor mei cititori. O carte de aventură, unde un tânăr matelot de 15 ani devine, fără să aibă de ales, căpitan de vas şi trebuie să aducă ambarcaţiunea către America. Responsabilitatea este mare şi tânărul trebuie să se maturizeze rapid. De ce se află în această situaţie şi cât de periculos devine după ce se complică situaţia şi intervine un negustor de sclavi… vă las să citiţi şi să vedeţi despre ce este vorba. Indiferent ce alegeţi să citiţi, Jules Verne este întotdeauna un autor bun pentru vacanţă. Iar filmele care ecranizează cărţile lui sunt extrem de antrenante şi palpitante fiind pline de aventuri şi întâmplări misterioase. Biblioteca judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva deţine multe titluri de cărţi, dar şi de filme, ecranizări având la bază cărţile lui Jules Verne. Vă invit să vedeţi lista filmelor deţinute aflată în catalogul online a bibliotecii şi vă recomand să le împrumutaţi, sunt foarte bune.

Această prezentare necesită JavaScript.

Câteva recomandări de lectură pe bloguri: Cu capul în nori, Colţu’ cu muzică, LaFeeBlanche, Cel mai minunat blog, Movie Zone, Genunchiul Lumii, Innerspacejournal, Almanahe, Pretty wild,  ChGabriela’s blog, Teo Negură, Stefania’s, Personalitate autentică, Luna pătrată, AnzhelaMovies

şi să nu uităm să vedem şi ce-a scris Sorin-Lucian Berbecaru despre asta

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

„Recreaţia mare”, „Micul Lord” şi alte sugestii de lectură, filme de văzut pentru vacanţă (1)


Vacanţele îmi amintesc de cărţile dragi ale copilăriei. Dacă ar fi să fac o listă cu lecturile mele preferate pentru vacanţă aş începe probabil cu Recreaţia mare / A nagyszünet, a scriitorului MirceaSîntimbreanu. Este o carte plăcută, amuzantă şi care poate fi cu uşurinţă citită chiar şi de către elevii mai mici, de clasele III-IV. Aici întâmplările sunt cu şi despre elevi, deşi povestite de un adult, ele par văzute prin ochii copiilor. Nostimă şi amuzantă fiecare povestire ne atrage spre lectură şi terminăm cartea cât ai clipi, deşi atunci când o vedem, este destul de groasă şi poate părea intimidantă  🙂 Eu o recomand cu căldură şi sper ca cei mici să-şi facă curaj şi s-o citească. Pentru adulţii care n-au citit-o este o sursă de amuzament şi poate fi o călătorie în lumea copilăriei, a vremii când eram elevi.

Accesibile şi recomandate elevilor mai mici, dar nu exclusiv dedicate lor, sunt cărţile scriitoarei Frances Hogson Burnett – un exemplu este cartea Micul Lord. Romanul spune povestea unui copil, crescut în America, care se dovedeşte a fi urmaşul unui conte englez. Tatăl lui, despre care aflăm că a fost cel mai mic dintre fiii unui lord englez, a murit. Ceilalţi fii, mai mari, ai contelui de Dorincourt au murit şi ei, aşa că se pare că el este unicul urmaş al contelui. Bunicul lui este bolnav şi îşi doreşte să-l crească potrivit rangului nobiliar pe care îl are. Bătrânul lord are o părere proastă despre americani, în general şi despre soţia fiului său, în special, cu toate că n-a văzut-o şi n-a cunoscut-o încă. Din această cauză, se aşteaptă la tot ce e mai rău şi în privinţa copilului acesteia. El este oricum un om dificil şi temut de toţi cei care lucrează pentru el. Băiatul, însă, îi cucereşte inima … dar intervine un alt pretendent la titlu, un alt copil al fiului sau mai mare, Beavis. Ce se întâmplă şi cum se va rezolva această problemă, care va fi viitorul micului lord puteţi să citiţi, sigur vă va plăcea cartea. Bineînteles că şi această carte are mai multe ecranizări din păcate online nu sunt decât fără subtitrarea în română. Totuşi pentru cine cunoaşte limba engleză recomand filmele care ecranizează povestea: cel din 1936; o altă variantă pe care am văzut-o mai demult şi eu, cea din 1980 sau cea din 1995, pe care nu am văzut-o încă. Nu ştiu cum este filmul din 1995, dar eu consider că filmul din 1980 a fost o ecranizare foarte reuşită a acestei cărţi. Micul actor Ricky Schroder, care primise, anterior, premiul Golden Globe / Globul de aur pentru debut în filmul The Champ / Campionul (1979), a reuşit să întruchipeze personajul micului Lord Fauntleroy, aşa cum mi-l imaginam când am citit cartea. Frances Hodgson Burnett este şi autoarea cărţilor: Grădina secretă  (sau Grădina tăinuită), Prinţul pierdut sau Mica prinţesă. Mica prinţesă este şi film (A little princess-1999) ce poate fi împrumutat de la Secţia pentru copii a Bibliotecii judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Ultima zi de şcoală a elevilor :) retrospectiva ultimelor săptămâni – acţiuni organizate


În sfârşit vacanţa elevilor a venit, a fost ultima zi de şcoală ieri! În ultimele două săptămâni am avut numeroase acţiuni cu elevii. S-au ţinut şi ore când a fost nevoie de informaţia culeasă de pe internet, accesul la calculatoarele din clasa de informatică a şcolii nefiind posibil pentru că sălile erau ocupate cu bacalaureatul. În concluzie, biblioteca a fost alături de şcoală, de profesori şi de elevii foarte încântaţi să schimbe ceva din rutina obişnuită. Elevii claselor a IX-a şi XI-a Turism au căutat noi tutoriale pentru noi modalităţi de ornarea sălilor festive sau aranjarea meselor, s-au documentat asupra serviciilor în turism şi ce presupune munca unui ospătar astăzi. Elevii au fost foarte interesaţi, mulţi dintre ei sperând, sau chiar având contracte pe vară în diferite staţiuni. O altă acţiune a fost şi cea organizată pentru elevii altei clase a IV-a ca să vizioneze filmul VUK, despre care am scris cu altă ocazie. Oricum, a fost o perioadă foarte aglomerată aici la noi, la Filiala nr. 3. Iar pentru Biblionet au venit extrem de mulţi elevi. Sper ca elevii să nu uite că programul bibliotecii nu se va schimba nici în vacanţa aşa că aştept să vină, să împrumute cărţi sau să le restituie pe cele deja împrumutate, sau să utilizeze internetul gratuit, la Biblionet.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
 

Etichete: , , , , , ,

Iubirea şi sacrificiul în „Mizerabilii” de Victor Hugo


Mă gândesc că sunt nenumărate cărţi în care sacrificiul personal şi iubirea părintească sunt tema şi punctul central al cărţii. Unul dintre cele care îmi vin acum în minte este şi „Sorrel şi fiul” al autorului englez Warwick Deeping, o impresionantă poveste a unui tată care trudeşte toată viaţa pentru a-i asigura cele necesare fiului său. Totuşi, dintre toate acele cărţi ce ilustrează aceste sentimente puternice am ales să vă recomand astăzi Mizerabilii” / „A nyomorultak” de Victor Hugo.

Victor Hugo

Am ales-o şi pentru că eu cred că, de ar fi să citeşti o singură carte, poate că ar fi bine să o citeşti pe aceasta. Romanul este vast, povestea impresionantă, personajele foarte multe şi foarte bine realizate – într-un cuvânt, o capodoperă. Dar nu este doar cea mai bună operă a lui Victor Hugo, este şi una dintre capodoperele umanităţii. Cât despre gen – depinde de gustul fiecăruia pentru că putem spune că este roman-frescă, roman de aventuri, roman de dragoste, roman social. A fost scris de Victor Hugo cu mari întreruperi, început în 1845 şi terminat în 1862, influenţat fiind de toate întâmplările petrecute în decursul atâtor ani.

Pornind de la iubirea pentru aproape, compasiunea pentru om, arătată de episcopul Bienvenu când la uşa lui ajunge evadatul Jean Valjean, în roman iubirea atinge toate aspectele ei. Este amintită iubirea de o vară a lui Fantine, al cărui fruct este o fetiţă – Cosette. Pentru a-şi creşte copilul şi a-i oferi o viaţă mai bună, ea se sacrifică şi îşi înstrăinează copilul pe care îl iubeşte nespus. Pentru a-i trimite bani ajunge pe străzi prostituându-se. Iubirea poate lua forme diferite, iar Jean Valjean, probabil, o iubeşte pe Fantine, chiar dacă autorul nu specifică asta în carte. În schimb, filmul din 1998 ,care ecranizează această carte, sugerează această iubire. Jean Valjean, devenit Domnul Madeleine şi ajuns primar, este singurul care o ajută, deşi ajutorul este venit prea târziu. Tot ceea ce poate face pentru Fantine este să-i găsească fetiţa şi să o crească. O găseşte muncită şi înfrigurată, deşi este un copil mic. Odată ce Cosette este salvată din mâna rapace a familiei Thenardier, Jean Valjean are grijă de ea. Este pe fugă şi urmărit de inspectorul Javert, care îl recunoaşte ca fost ocnaş. Cu toate astea, îşi riscă libertatea pentru a-i oferi Cosettei o viaţă cât mai bună în Paris. Prin tot ceea ce face pentru fată dovedeşte cât de mare este iubirea lui pentru ea şi cât de altruistă. Pentru ca ea să fie fericită îl salvează pe Marius, chiar dacă ştie că astfel o va pierde. Faţa romantică a iubirii o putem vedea prin ochii lui Cosette şi ai lui Marius. Iubirea de patrie, de libertate este aspectată prin lupta studenţilor pe baricade şi sacrificiul lui Gavroche, devenit un simbol al acesteia.

Ce pot spune despre Mizerabilii? Cum să o prezint destul de bine şi interesant precum merită? Mi-am dat seama că deşi vorbim de o carte – în fapt este vorba de o lume. Este lumea creată de Victor Hugo în exilul său autoimpus. Este vorba despre soarta unui om, despre destinul său aparte şi felul în care a ales să-şi trăiască viaţa, onorând memoria unui om bun – episcopul Bienvenu, ajutând un oraş întreg cât timp a fost primar, crescând o fată şi făcând numai bine. În acelaşi timp este însă şi o frescă a societăţii din vremea respectivă. Sunt suprinşi oamenii de rând, unii cumsecade, alţii ticăloşi sau tineri visători şi idealişti. Revoluţia descrisă în carte, a avut loc, cu adevărat în Franţa între 5 iunie şi 6 iunie 1832, şi a fost condusă de către studenţii din Paris, împotriva Regelui Louis-Philip I, într-o încercare de a instaura Republica. Sacrificiul lor n-a fost uitat şi imortalizarea lor în această fenomenală carte îi face pe participanţi nemuritori. Omenirea este animată de sentimente, bani sau idealuri iar Justiţia poate fi oarbă şi fără sentimente, aşa se explică de ce un om doar pentru furtul unei pâini face 19 ani de închisoare grea. Javert este reprezentantul acestei Justiţii şi pune în aplicare legea. În cazul lui Jean Valjean el vede un evadat. Ocnaşul urmărit ajunge să-i salveze viaţa şi atunci, între ceea ce slujeşte şi ceea ce consideră că este drept, apare un conflict. Într-un final acţionează precum crede că este drept, dar în acelaşi timp se condamnă la moarte pentru nerespectarea legii. Este interesantă această unică raţiune de a exista a lui Javert – de a respecta şi aplica legea.

Romanul a avut de-a lungul timpului 16 ecranizări diferite. Nu le-am văzut pe toate. Dar am văzut multe din ele. Actori diferiţi şi-au încercat talentul făurind rolul greu al lui Jean Valjean. L-am văzut pe Jean Gabin în acest rol, în ecranizarea din 1958, unde Bourvil a fost un excelent Thenardier.  Iar în 1982 Lino Ventura a fost Jean Valjean. Ecranizare din 1995 a acestei cărţi a fost transpusă de regizorul Claude Lelouch în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici Jean Valjean a fost interpretat de Jean-Paul Belmondo. Ecranizarea din 1998 l-a avut  pe Liam Neeson în rolul lui Jean Valjean şi Uma Thurman a jucat rolul lui Fantine.  Una dintre cele mai bune ecranizări a fost miniseria realizată în 2000, care îl are în rolul principal pe Gérard Depardieu, iar inspectorul Javert este interpretat de John Malkovich. Se pare că o altă eranizare va apărea anul acesta, în decembrie 2012. Ecranizarea aceasta, în regia lui Tom Hooper (Oscar pentru King’s Speach / Discursul regelui) avându-i pe Hugh Jackman, Russell Crowe şi Anne Hathaway în rolurile principale, este un musical şi promite să fie unul din cele mai bune filme ale acestui an.  Sunt multe ecranizări şi n-are rost să le scriu pe toate, au fost unele bune, altele mai bune, dar nici una până acum n-a putut egala cartea. De fapt filmele cu greu pot să se apropie de valoarea unei cărţi când aceasta este foarte bună. Recomandarea mea poate să nu fie atât de bună pe cât merită această carte, totuşi eu vă recomand cu căldură să o citiţi, dacă încă n-aţi făcut-o.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mă aştept să-i citiţi şi pe: LaFeeBlanche, AnzhelaMovies, Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, ChGabriela’s Blog, Colţu’ cu muzică, Convieţuire, Cu capul în nori, Cronicile unui psihoterapeut, Luna pătrată, Fructiza – Carte şi film, Iulia Radu, Some Words, Stefania’s Blog, Teo Negură, Almanahe

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mândrie şi prejudecată – o poveste de citit, filme de văzut


Mirese, miri, claxoane, căsătorie – e sâmbătă iar! Pornind de la claxoanele de pe stradă gândul m-a purtat instantaneu la una din cărţile mele preferate, Mândrie şi prejudecată / Büszkeség és balítélet, a autoarei Jane Austen. Este una din cărţile pe care am recitit-o de-a lungul anilor. M-am întors la ea pentru poveste, pentru amuzament, pentru romantism şi pentru a surprinde pe viu o epocă demult apusă. Jane Austen este una dintre reprezentantele curentului realist în literatura engleză. Felul în care descrie societatea, stilul alert şi simplu, fără înflorituri, metafore şi poetizări face cartea extrem de atractivă şi uşor de citit chiar şi pentru cei obişnuiţi să citească doar romanele moderne de azi. De fapt, dacă nu ştii că autoarea a trăit în acele vremuri (1775-1817), după stilul literar ai zice că este contemporană cu noi. Iar povestea rămâne amuzantă prin felul deschis şi ironic de a prezenta societatea. De la bun început aflăm că: 

„Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de nevastă. Oricât de puțin cunoscute ar fi simțămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci când apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atât de înrădăcinat în mințile celor din jur, încât burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate” (Jane Austen, Mândrie şi Prejudecată)

Povestea scrisă de Jane Austen cuprinde, intre paginile ei, o adevarată lume a anilor 1800, în Anglia. Avem moravuri, societate, prejudecăţi, statut social, moşteniri şi bune maniere. Într-un mod amuzant, caricaturizând societatea, autoarea pune problema femeii în societatea de atunci, când o femeie trebuia, aproape obligatoriu, să fie căsătorită pentru a-şi putea duce existenţa în societatea „bună”. Importanţa căsătoriei era cu atât mai mare cu cât lipsea averea personală sau posibilitatea vreunei moşteniri. Jane Austen a trăit situaţia de a accepta un soţ, doar pentru că i-ar fi oferit siguranţa materială. Totuşi s-a răzgândit repede şi a preferat să rămână nemăritată.

Succesul acestei cărţi stă şi în povestea de dragoste pe care o surprinde. Cele două personaje centrale ale romanului, Elizabeth Bennet şi Domnul Darcy, trec printr-o mulţime de sentimente contradictorii. De la curiozitate şi speranţă, la indiferenţă, prejudecată, supărare şi apoi iubire este cale lungă. Domnul Darcy pare arogant, încrezut şi este proprietarul unei mari averi. Deşi o atare „calitate” este, în ochii mamelor şi a tinerelor în căutare de soţi, aproape singura care contează, pentru Elizabeth asta nu ajunge. Deşi este bogat, sau tocmai pentru că e,  Elizabeth nu-i poate ierta lui Darcy faptul că i-a lezat vanitatea găsind-o, la primul bal, insuficient de drăguţă pentru a-l tenta să danseze cu ea. Cum să treci peste un asemenea afront 🙂 Şi pentru ce s-o faci, când este mult mai amuzant să râzi de toate, să îţi dovedeşti inteligenţa, fiind ironică. Ulterior acuzele împotriva lui Darcy cresc şi tot aşa creşte şi proasta părere pe care o are Elizabeth despre el. Privit prin ochii Elizabethei, romanul ne conduce prin toată gama de sentimente trăite de ea. Trebuie să fiţi curioşi şi să-l citiţi, dacă nu aţi făcut-o încă.

Toate aceste „ingrediente” au făcut povestea de succes şi nu-i de mirare că a fost de foarte multe ori ecranizată. Ecranizările au fost şi ele foarte reuşite, fiecare tratând într-un mod nou povestea. Eu am văzut multe din ecranizările făcute, deşi nu pe toate. Mi-a plăcut mult povestea şi am fost curioasă cum a fost aceasta transpusă, de diferiţi regizori şi actori, în film. Una din ecranizări, cea din 1940, are în rolul lui Mr. Darcy pe Laurence Olivier. Pare mai degrabă teatru filmat şi acentul este pe latura comică a poveştii. Dar oricât de mult mi-ar fi plăcut Olivier, preferata mea este miniseria ecranizată de BBC în 1995, în care joacă Colin Firth şi Jennifer Ehle. Aici, filmul este, după părerea mea, cel mai apropiat de carte, de spiritul ei. Colin Firth este, de departe, cel mai bun Mr. Darcy. Poate de aceea, el a fost ales să joace şi în filmul după cartea lui Helen Fielding, Jurnalul lui Bridget Jones. Aici interpretează rolul unui Darcy modern. Mi-a părut rău că, deşi, în 1996 Colin Firth a fost nominalizat pentru prestaţia sa la premiul BAFTA pentru „Cel mai bun actor de televiziune”, nu a primit această distincţie. Filmul a fost premiat BAFTA pentru cea mai bună actriţă de televiziune, Jennifer Ehle. A primit de asemenea şi Premiul Emmy pentru cele mai bune costume. După această miniserie a urmat, în 2003, şi o ecranizare care transpune povestea în contemporaneitate, unde Elizabeth Bennet este o studentă care visează să ajungă scriitoare. În acest film s-a decis să i se dea un prenume Domnului Darcy, numindu-se, astfel, Will Darcy.

Foarte cunoscută şi apreciată este ecranizarea din 2005, unde regizorul prezintă personajele într-un mod alert şi, parcă, în continuă mişcare. Viziunea regizorului, Joe Wright, este mai putin consevatoare iar Elizabeth este mai degrabă o nonconformistă. În această viziune regizorală mi-a plăcut mult rolul tatălui, interpretat de Donald Sutherland. Keira Knightley şi Matthew McFadden sunt sunt foarte buni în rolurile lui Elizabeth şi Darcy, iar povestea de iubire este mai aprinsă şi pasională. Filmul a avut 4 nominalizări la Oscar: pentru muzică, decoruri, costume şi pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Regizorul a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai promiţător debutant.

Dacă Pe aripile vântului de Margaret Mitchell a fost continuată de Alexandra Ripley cu romanul Scarlett, nu-i de mirare că au existat continuări contemporane şi ale acestui roman. Una dintre continuatoarele romanului, este scriitoarea Rebecca Ann Collins cu seria The Pemberley Chronicles. În bibliotecă avem doar una din cărţile acestei serii, în limba maghiară, Pemberley – krónikak. Sunt curioasă când se vor edita şi cine va edita aceste romane şi în limba română. Scriitoarea a scris, se pare, o serie de romane prin care se continuă poveştile personajelor începute în romanul Mândrie şi prejudecată.

În afară de ecranizări şi continuări sunt şi multe opere care fac trimiteri sau referiri către acest roman. Un exemplu este cartea lui Helen Fielding Jurnalul lui Bridget Jones,  ecranizată şi ea în 2001. Una din trimiterile evidente, despre care vorbeam, este numele personajului masculin – Mark Darcy (jucat, cum spuneam, în film, tot  de Colin Firth). O altă poveste pe baza poveştii este şi miniseria, Lost in Austen, care pleacă de la romanul Mândrie şi prejudecată. Eroina, contemporană cu noi, este o iubitoare a acestei cărţi. Citind şi recitind cartea, ea evadează din viaţa cotidiană. Refugiindu-se în carte, se trezeşte într-una din zile că se aud zgomote, se deschide o uşă prin care apare chiar Elizabeth Bennet. Ele fac schimb de locuri şi, astfel, Amanda Price ajunge în Hertfordshire, tocmai când este anunţată sosirea domnului Bingley la Netherfield. Ce înseamnă această schimbare de personaje şi în ce fel se schimbă povestea originală, poate că ar fi bine să urmăriţi şi să vedeţi.

Nu am menţionat toate ecranizările. Nu am văzut filmul muzical indian, Bride and Prejudice, făcut la Bollywood în 2004, sau cel despre care am citit că ar fi apărut în 2011 – A Modern Pride and Prejudice şi nici serialul făcut de BBC în 1980. Dacă le-aţi văzut, dacă aţi văzut şi altele, vă rog să-mi scrieţi şi să-mi spuneţi părerea despre ele. Bineînteles că aştept să văd cum v-a plăcut cartea, pentru că ea este cea de la care, să nu uităm, a plecat tot restul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ca de obicei vă recomand să citiţi şi pe: Stefania’s, LaFeeBlanche, Cronicile unui psihoterapeut, Cu capul în nori, Innerspacejournal, Istorii regăsite, Luna Pătrată, Teo Negură, Coltu’ cu Muzică, Laura Meleacă -Cinemateca Trisk, ChGabriela‘s. Moniqueclassique’s, Alive, Fructitza. Un nume nou, aici la mine, o scriitoare tânăra, de doar 18 ani –  Andra Pavel

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Legenda lui Robin Hood – de la carte la ecranizare


Zilele trecute, uitându-mă la filmul Vuk, m-am trezit gândindu-mă că este un mic Robin Hood, această micuţă vulpe. Apoi mi-am adus aminte ce mult mi-a plăcut cartea lui Henry Gilbert, bazată pe legendele despre Robin Hood. Poate mai puţină lume ştie că Alexandre Dumas a scris o carte cu acelaşi titlu, dezvoltând legendele despre Robin Hood, adăugând noi personaje şi aprofundând relaţiile acestora. Scrisă în 1863, înaintea cărţii lui Henry Gilbert, mi-a plăcut mai mult povestea lui Dumas, poate din cauză că scrie, ca nimeni altul, romane de aventură. Amploarea pe care o ia povestea lui Robin Hood este interesantă, fiindcă vorbim de o adevărată armată, în jur la 200 de persoane. În varianta lui Henry Gilbert, grupul lui Robin Hood atinge doar 20 de oameni. Probabil mai aproape de realitatea acelor zile, acest grup mic era mai uşor să se ascundă în adâncurile pădurii, fiind mai greu de găsit de către oamenii Şerifului din Nothingham. Povestea plecând de la un haiduc adevărat, fiind înflorită de folclorul popular, romanţată de viziunea lui Dumas sau repovestită de Henry Gilbert a reuşit să creeze un erou universal. Toată lumea cunoaşte povestea lui Robin Hood, pentru că a fost ecranizată de foarte multe ori. Un prinţ între hoţi, fura de la bogaţi ca să le dea săracilor şi îşi servea cu conştinciozitate regele aflat în captivitate. Se lupta cu cei aflaţi la putere şi care doreau înlăturarea lui Richard de pe tronul Angliei, susţinându-l pe fratele lui, infamul Ioan. În mod serios, aventuros, romantic, îmbătrânit sau pur şi simplu parodic, Robin Hood este un film care va atrage mereu privitori. Personajele din cărţi sunt arhicunoscute: călugărul Tuck, morarul Much, Will Scarlett sau Micul John alături de Lady Marian însufletesc povestea lui Robin Hood. Referirile la acest personaj se regăsesc şi în multe alte lucrări ale scriitorilor englezi. Shakespeare, spre exemplu,  în comedia „Cum vă place” face o trimitere puţin voalată. Aici ducele uzurpat de al său frate, se refugiază în pădure, la fel ca şi în vechime, Robin Hood. În cartea lui Sir Walter Scott, Ivanhoe, apare, de asemenea, Robin of Locsley (Hood) alături de însuşi regele Richard, într-o misiune salvatoare.

Cât despre ecranizări – mie mi-a fost drag filmul din 1938, care îi are în rolurile principale pe Erroll Flynn şi Olivia de Haviland. Filmul, unul plin de aventuri şi dueluri de capă şi spadă, este cel care mi-a rămas în amintire, chiar dacă mi-au plăcut şi celelalte ecranizări. Ecranizarea din 1991 a prezentat eroul într-o manieră romantică şi l-a avut în rolul principal pe Kevin Costner. Acest film a fost parodiat în 1993 (Robin Hood : Bărbaţi în izmene). Iar din ecranizarea realizată în 2010, care îl are în rol principal pe Russell Crowe, am aflat cum a devenit cunoscut Robin Hood şi de unde ar fi plecat legenda lui. În 1976, în filmul Robin şi Marian, Sean Connery îl interpretează pe Robin Hood întors după ani lungi şi grei de lupte, înapoi în Anglia, la Lady Marian, interpretată de Audrey Hepburn. Compania Disney realizează, în 1973, ecranizarea legendei în chip de desen animat, care mi-a plăcut în copilărie, când am văzut filmul. Şi aici ne-am întors din nou la Vuk, pentru că varianta animată realizată de compania Disney, avea în rolul principal o vulpe – Robin Hood. După atâtea filme pe această temă, trebuia să urmeze şi un serial, aşa că în 2006 s-a făcut unul. Nu pot spune că ştiu cât este de bun acesta, fiindcă am văzut doar începutul primului episod, dacă ştiţi mai multe vă rog să-mi împărtăşiţi.

Vă invit să citiţi cărţile care au stat la baza acestor ecranizari. Eu sunt părtinitoare şi spun că mi-a plăcut mult mai mult varianta lui Alexandre Dumas, dar puteţi să mă contraziceţi. Cât despre filme, vă invit să le împrumutaţi şi pe acestea de la biblioteca noastră, link-urile vă arată unde sunt ele repartizate pe secţii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mă gândesc că v-aţi obişnuit să-i urmăriţi şi pe: AnzhelaMovies, LaFeeBlanche, Colţu’ cu muzică, Istorii regăsite, Cronicile unui psihoterapeut, ChGabriela, Idei şi Idei, Innerspacejournal, Luna pătrată, Schtiel, Cristina Ioan Florea, Teo Negură, Fructitza, Pensionarul, Moniqueclassique’s blog, Alex Bodoli

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: