RSS

Caragiale – strămoş, contemporan sau Mitic?

20 mai

Când citeşti Caragiale ai senzaţia că, parte din scrierile lui, mai ales cele satirice, sunt rupte din viaţa din prezent. Că s-au întâmplat azi şi poate, cu puterea unei plimbări prin timp, Caragiale, la fel ca un Nostradamus, a putut să le prevadă, să le vadă efectiv, dar vrând să protejeze personajul în viaţă, i-a dat o acoperire sub un nume fictiv. Cum a putut Caragiale face asta? Cum a recunoscut tipologiile umane? Ce anume din el rezona la felul de a fi al Miticilor despre care scrie? Cât de mitocan şi mojic a fost el însuşi? Cât de infidel a fost ca să poată să scrie despre atâtea femei infidele? Ştiu că Maiorescu i-a luat apărarea lui Caragiale, când a fost acuzat de imoralitate, tocmai din cauza pieselor sale, atrăgând atenţia că el recrea lumea printr-o viziune artistică, generalizând. Dar totuşi întrebările mele rămân. Consider geniale comediile lui Caragiale, dar oare nu este nici cel mai mic adevăr în acuzaţiile lumii de atunci? Femeia este văzută, de autor, printr-o prismă destul de negativă, cu toate că ea, în manipularea ei, este întotdeauna importantă şi conducătoare. Oare Caragiale să fi fost misogin? Sau poate alegea din întreaga populaţie feminină doar „excepţiile”. Sau viziunea asta asupra femeii să fi fost o percepţie a epociii? Întrebările mele curg şi totuşi nu am făcut o documentare temeinică pe această temă. Poate că ar fi de dorit să citesc mai multe despre viaţa lui Caragiale, despre potrivirea dintre aceasta şi scrierile sale. Ştim că, deşi născut în satul Haimanale, de lângă Ploieşti, este fiul unui emigrant din Kefallonia, mama lui fiind tot de origine greacă. N-a fost român decât prin educaţie şi punct geografic al naşterii, şi totuşi a cunoscut într-un fel unic poporul român. Nu l-a cunoscut într-un mod atavic şi ancestral, nu este personajul mioritic care se unifică cu natura. A fost, în realitate, un om prea puţin doritor să meargă la munte sau să se plimbe prin pădure. A trăit şi a respirat adânc aerul de pe stradă, de prin cafenele. De aici acumula informaţii pe care, ulterior, le folosea în operele sale. Oamenii. chiar când nu îi plac, îl amuză. Găseşte puterea să râdă de ei, să îi disece şi să-i folosească de modele. Felul în care vorbeşte de copii dă senzaţia că s-ar teme de ei, de ceea ce pot, aceştia, face, la fel cum scrie că se teme şi de căţei. În fond a fost „nevricos” el însuşi? Se descrie pe sine şi întâmplările lui? Cât adevăr este în Bubico? Ştiu doar că unul din vecinii lui avea un câine mic cu acest nume. Copiii lui sunt oare descrişi în D-l Goe, Vizită sau Bacalaureat? Probabil că nu, deşi relaţia lui cu Mateiu Caragiale nu a fost una strălucită. Poate şi din cauza ilegitimităţii naşterii sale, Mateiu nu îl accepta pe tatăl lui, dar nici lui Caragiale nu-i plăceau aerele de aristocrat ale fiului său. În fond, deşi Caragiale nu s-a însurat cu Maria Constantinescu, mama acestuia, Alexandrina Burelly, soţia lui, se pare că l-a crescut pe Mateiu ca pe fiul ei. Culmea este că, deşi Mateiu credea că se trage din aristocraţi, menţinea o bună legătură cu mama sa naturală, femeie simplă, la care a stat după ce s-a întors de la Berlin. Caragiale, se spune, că a fost un tată bun care şi-a iubit copiii, chiar dacă, cum scrie Călinescu, mai ţipa la ei.

Problema lui Ion Luca Caragiale au fost întotdeauna banii, mai ales lipsa lor 🙂  Sunt antologice căutările lui de bani, sau fuga de creditori, ceea ce este foarte bine exprimat într-unul din miticismele lui:

Mitică (cu glas drăgăstos): Amice Costică, fii bun şi mă-mprumută cu trei lei.
Costică (cu tremolo în glas): Miţo dragă, te rog nu face mofturi…
Mitică: Nu te face al dracului, căci ştiu bine că ai.
Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi?
Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar pe celălat după moarte!”

Iar când avea bani îi şi cheltuia chefuind cu prietenii. Sunt celebre „praznicele” Mumuloaiei. Pentru ca să facă bani a ţinut timp de aproape un an (1894-1895) birtul gării din Buzău, pe care l-a falimentat la fel cum a făcut cu alte două berării pe care le-a avut la Bucureşti. Una din ele, pe strada Gabroveni, în 1893, iar alta, Berăria Academică “Bene Bibenti”, un an mai târziu. I-a plăcut să fie comersant, deşi, probabil că, şi-a falimentat afacerile dând de băut cu ocazia naşterii copiilor săi, Luca şi Ecaterina. Celebră, între berăriile deschise de Caragile, este Beraria Gambrinus pe care a deschis-o în 1901. Aici a cântat şi Grigoraş Dinicu, iar clienţii aveau câteodată prilejul să fie serviţi chiar de Caragiale, în persoană. Deşi s-ar părea că viaţa asta i se potrivea, Caragiale şi-a dorit să plece, să se mute din Bucureşti-ul de care era sătul, mai ales după ce a fost acuzat de Caion, că ar fi copiat piesa Năpasta. A cochetat, în ani, cu ideea de a se muta fie la Sibiu, fie la Braşov, deşi se amuza teribil pe seama ardelenilor. A plecat însă mult mai departe. A reuşit să facă asta doar după ce a moştenit, o avere mare la moartea mătuşii Momuloaia. Fiind mulţi moştenitori se pare că s-a înţeles cu fiecare parte, după câte spune Maiorescu, într-o scrisoare trimisă economistului T. Nica: ,,Caragiali s-a pus în mod folositor între două luntri cu procesul: s-a împăcat pentru o parte cu noii pretendenți la moștenirea lui Momulo, adică pentru o parte ca să i-o dea lui în caz de câștig. În caz de pierdere are de la sine partea de la ceilalți…”  Tot el reflectează în final: ,,Grecii erau încă de pe vremea lui Homer șireți”. După 16 procese avute în problema moştenirii, primeşte până la urmă 1000 de galbeni pe lună. Dar cheltuitor cum era, Caragiale s-a simţit mai degrabă sărac. Interesant este că, mai moare o mătuşă, sora tatălui său, Anastasia, şi moşteneşte o avere consistentă şi de la aceasta. Să înţeleg că era un profitor? Sau avea atâta charismă, încât a fost foarte iubit de mătuşile sale? Ce-am fi spus noi de am fi fost contemporanii lui? S-ar fi bătut tot atâta monedă şi pe aceste moşteniri cum s-a făcut cu altele? Parcurgând câteva note făcute de Dumitru Toma, pe acest subiect, am constatat şi că, deşi scriitorul râdea de aşa zisul lanţ al slăbiciunilor, credea în genul acesta de rezolvare. Aşa se face că, vrând să fie profesor la Şcoala Andrei Şaguna din Braşov, a încercat să-l mituiască pe directorul şcolii, pentru a fi angajat. A fost public refuzat şi aşa, probabil s-a terminat şi dorinţa lui de-a se muta în Ardeal. Pe sistemul „să nu faci ce face popa, ci doar ce predică„, trebuie să recunoaştem, pe de altă parte, că acel director a făcut o mare greşeală neangajându-l. Şi asta doar pentru că nu avea licenţa luată la Berlin şi Viena, cum era la modă pe vremea aceea. Stupid nu??

Altă problemă, poate că, au fost femeile din viaţa lui. Destul de multe şi destul de cunoscute, la vremea respectivă, ele au dat un colorit interesant vieţii scriitorului. Am aflat cu uimire că a avut o scurtă aventură şi cu Veronica Micle. Din cauza acestei aventuri despre care Eminescu ar fi aflat, acesta ar fi renunţat să se însoare cu Veronica. A avut şi o reacţie fulminantă, drept pentru care Caragiale s-a simţit nevoit să se mute şi a plecat ca revizor şcolar în Argeş-Vâlcea. în 1882. Cu toate acestea a fost un soţ iubitor pentru Alexandrina Burelly de care s-a îndrăgostit fulgerător.

Caragiale mi se pare că a fost un om dual, un amestec de bună dispoziţie şi depresie, ceea ce se vede şi în lucrările sale atât de diferite. A fost comeciant şi scriitor, a fost amant şi soţ. A fost materialist şi risipitor. A iubit şi urât oamenii. Le-a prins şi analizat fiecare gest, fiecare expresie şi le-a ridiculizat greşelile şi ifosele, probabil plecând şi de la cunoaşterea de sine şi a apropiaţilor lui.

De cunoscut, Caragiale, este foarte cunoscut. Este al treilea român pentru care Google a schimbat logo-ul când, în 30 ianuarie 2012, s-au împlinit 160 de ani de la naştere. A fost omagiat şi de greci, care apreciază sorgintea greacă a familiei sale. Şi a devenit celebru în intreaga lume –  reuşind, ca şi Eminescu, să intre în Guinness Book cu recordul omologat de a fi cel mai portretizat scriitor din lume. Sunt adunate peste 1500 de portrete şi caricaturi ale lui, din 123 de ţări.

Dacă doriţi să ascultăţi două cântece foarte actuale, pe versuri de Caragiale, „Jalba hoţilor din închisori” şi „Petiţie către guvern” muzică scrisă şi interpretată de  Tudor Gheorghe, pe un fundal de caricaturi, realizate de caricaturiştii lumii accesaţi link-ul de mai jos
Caragiale, caricaturi şi muzica  – montaj realizat de G. Junescu

Mă gândesc să citiţi şi ce scriu: Pluta cu paparude,Moniqueclassique’s blog, Luna pătrată, Ştefania, LaFeeBlanche, Iulia Radu, Almanahe, Schtiel, Teo Negură, Cronicile unui psihoterapeut
, Fructitza, Şiraguri de mărgele

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

34 de răspunsuri la „Caragiale – strămoş, contemporan sau Mitic?

  1. Stefania

    mai 20, 2012 at 10:54 am

    Iti multumesc mult, Roxana pentru aceasta lectura. Mi-a placut foarte mult.
    Caragiale, mereu v-a fi actual. Timp sa cred ca, Timpul, nu exista.
    O duminica minunata iti doresc, Roxana! 🙂

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 20, 2012 at 11:00 am

      Aşa este. Am scris acest articol pentru că se apropie centenarul morţii sale. Mă bucur că ţi-a plăcut 🙂

      Apreciază

       
  2. lafeeblanche

    mai 20, 2012 at 12:00 pm

    Splendid! Dupa ce s-a suparat pe Eminescu si pe junimisti a si scris Cronica fantastica ce ne invita la o calatorie prin Cetatea Tampitopole!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 20, 2012 at 12:07 pm

      Trebuie să-ţi caut cartea şi acum sunt direct interesată 🙂 Mă bucur că-ţi place. Aş fi vrut să mai aştept cu publicarea, până la comemorare, dar … cred că până atunci mai scriu ceva pe această temă.

      Apreciază

       
      • lafeeblanche

        mai 20, 2012 at 12:14 pm

        Caragiale e bine venit oricand! E asa de actual ca si daca scrii in fiecare zi despre el, ai impresia ca scrii despre un eveniment cotidian.

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 20, 2012 at 12:38 pm

        Aşa simt şi eu. Îmi place enorm Caragiale. Toate faţetele scrierilor sale îmi sunt dragi.

        Apreciază

         
      • lafeeblanche

        mai 20, 2012 at 12:39 pm

        La fiecare varsta e interesant!

        Apreciază

         
  3. Sorin-Lucian Berbecar

    mai 20, 2012 at 12:54 pm

    Uau, cât flux de informații! Articolul tău îmi amintește de cursul meu de anul trecut, bazat în întregime pe Caragiale și opera sa, însă la facultate am analizat mult mai puțin viața lui și mult mai mult vasta lui operă.
    Ceea ce ai scris tu aici, însă, e un articol extrem de folositor! Bravo!

    Cât despre întrebarea din titlu, Caragiale nu a prevăzut viitorul, ci pur și simplu societatea contemporană și modul de gândire sunt aceleași doar ușor voalate de o mască a modernității. Ceea ce este într-adevăr meritul lui Caragiale, este modul artistic în care și-a expus observațiile sale asupra comportamentului uman.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 20, 2012 at 1:05 pm

      Mulţumesc pentru apreciere. Am vrut să scriu ceva interesant şi mai puţin cunoscut despre Caragiale. Am ales să o fac sub această formă ca să fie atractiv penru toată lumea, inclusiv pentru copiii care, i-au studiat operele. Sunt de părere că tinzi să reţii ceva mai mult despre opera, când ai contextul vieţii autorului mai clar în minte. Cât priveşte contemporaneitatea lui Caragiale – din păcate nu ne-am schimbat sau, poate, nu vrem să ne schimbăm, intenţionat, ca să nu dezavuăm opera lui Caragiale 🙂

      Apreciază

       
  4. Ritiu Maria

    mai 20, 2012 at 4:18 pm

    Bravo, un articol interesant, cu multe informatii mai putin cunoscute si o redactare cursiva, placuta care te imbie sa stii cat mai multe despre viata si opera unui titan al litaraturii romane.
    Caragiale, este , a fost si va fi actual pentru ca, oamenii tind sa fie de toate felurile, iar latura caricaturala a existat si in trecut dar exista, cu „brio” si astazi.
    Mi-ai facut duminica placuta si m-am trezit din nou „invatacel” care „se pregateste” pentru o noua etapa din viata.
    Un gand bun, multa sanatate si spor la lucru.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 20, 2012 at 4:19 pm

      Mulţumesc mult, sper că ai ascultat şi melodiile din finalul articolului. Mie mi-au plăcut foarte mult.

      Apreciază

       
      • Ritiu Maria

        mai 20, 2012 at 4:22 pm

        Din pacate nu s-a deschis pagina, asa ca nu am putut asculta, dar ma bucur pentru ca am avut timp sa intru pe blogul tau.
        Multumesc pentru raspuns.

        Apreciază

         
  5. alexbodoli

    mai 20, 2012 at 11:01 pm

    Felicitări! Bine documentat şi frumos comentat. Ai lansat câteva întrebări la început. Ai intuit foarte bine, o parte din caracterul lui Caragiale se află în piesele lui. Relaţia cu Veronica Micle şi acuzele aduse lui Maiorescu, după ce acesta îi oferise sprijinul său când fusese acuzat de plagiat (pentru „Năpasta”), sunt câteva dintre „umbrele” personalităţii dramaturgului. Deşi însuşi trecuse prin umilinţa şi „nedreptatea” de a fi acuzat de plagiat, nu se sfieşte să-l acuze pe Zola de aceeaşi meteahnă. Nu neg că I.L.Caragiale este unul dintre marii noştri scriitori, însă, îl suspectez pe Caragiale de ceva vreme de alte mici „plăgi”(plagiaturi) din literatura rusă. Un mic şir de coincidenţe. Noi să fim sănătoşi, să avem ce citi pe blogul tău şi să mergem la teatru la piese de-ale lui Caragiale. Mulţumesc!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 20, 2012 at 11:46 pm

      Eu îţi mulţumesc pentru comentariu şi completări. Într-adevăr, eu sunt de părere că opera reflectă omul într-o oarecare măsura. Atât că, feţele lui Caragiale sunt multiple. Cât despre plagiat – Caion s-a înşelat cu Năpasta, dar nu neg că s-ar putea să existe, cum zici tu, „coincidenţe” de asemănare cu alte opere. Cât despre urarea de final – sunt perfect de acord. Să fim sănătoţi şi să îl savurăm pe Caragiale. Te mai aştept pe la mine 🙂

      Apreciază

       
  6. elaroseni

    mai 21, 2012 at 7:51 am

    A funcţionat! 🙂

    Apreciază

     
  7. roberts

    mai 21, 2012 at 8:32 am

    multumesc de mentionare! chiar ma bucur!:) acum iau la rand recomandarile tale de citit. ma incita, ma stimuleaza si-mi dau de gandit altii cu scrierile lor si parerile despre lume in general. cat despre Caragiale, il iubim sau il detestam, el ramane de-al nostru si vesnic actual.marele lui merit cred ca este ca a ghicit versatilitatea umana si e exploatat-o cu umor. a avut si inca are materie prima:) eu, personal, am trecut de faza Caragiale la citit. l-am devorat in anii de scoala si spre 20 de ani, acum am o mare problema cu contemporanii. oricum, cred ca ar trebui sa citeasca Caragiale si sa-i vada inteligenta dibaci ascunsa si umorul-caricatura, scriitorii romani de astazi. – parerea mea. spor in toate si ne mai auzim.:)

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 21, 2012 at 9:43 am

      Mulţumesc de comentariu. Frumos scris şi foarte adevărat ceea ce spui tu. Aşa cum pictura se face astăzi mai rapid şi contează uneori cantitatea în detrimentul calităţii, aşa poate şi scriitorul de azi vizează mai mult numărul de opere. Sau poate nu are curajul de a prinde omul aşa cum e, mai ştii 🙂

      Apreciază

       
  8. ideisiidei

    mai 21, 2012 at 9:57 am

    ma bucur fiindca am aflat ceva original despre caragiale

    Apreciază

     
  9. Geanina

    mai 21, 2012 at 10:45 am

    Mi-a facut mare placere sa citesc sirul de informatii pe care le-ai organizat perfect pentru a intelege si a starni curiozitati. Multumesc!

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 21, 2012 at 8:13 pm

      Mă bucur că am reuşit să fiu coerentă şi destul de clară. Mi-era frică, având în vedere fluxul mare de informaţii, că nu prind esenţialul. De aceea am făcut trimiteri de subsol, pentru cei care ar vrea să aprofundeze tema. Eu îţi mulţumesc mult pentru comentariu şi pentru apreciere 🙂

      Apreciază

       
  10. Cristi

    mai 24, 2012 at 7:21 pm

    A fost aromân din Grecia…

    Apreciază

     
  11. shiki

    mai 20, 2016 at 1:16 pm

    pai categoric ca era mitic si ca dovada ca in ciuda zbieretelor unanime tuturor de fapt ne plac miticii 😛 sau cel putin sa citim despre ei . dupa mine el este cel mai reprezentativ pentru noi ca natie , nu Eminescu si cand spun asta ma gandesc si la Burebista care le-a taiat viile alora, pareau si ei niste precursori ai mmonserilor 🙂

    Apreciat de 1 persoană

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 21, 2016 at 4:22 pm

      Da, ai dreptate! A prins esenţa umană, a românilor (dar eu cred că nu doar a lor) şi a creionat un portret excelent al miticului. Pe de altă parte eu cred că a fost şi un excelent comerciant care a ştiut că dramele (scrise impecabil şi surprinzând stări şi emoţii umane recognoscibile şi ele) nu vor fi la fel de populare marii mase cât vor fi schiţele comice (pe care probabil că le scria mai repede şi mai uşor).

      Apreciază

       
  12. Cărţile Ploieştiului

    august 31, 2017 at 6:26 am

    Mereu fascinant. mereu actual, mereu Caragiale ❤

    Apreciat de 1 persoană

     
    • bibliodevafiliala3

      septembrie 4, 2017 at 2:36 pm

      Aveţi dreptate! Ne recunoaştem sau recunoaştem lumea descrisă de autor pentru că cele mai multe din tarele sociale sunt prezente şi azi, dar ar fi plăcut ca în viitor cei ce ne vor urmă să se amuze de inventivitatea lui Caragiale şi umorul său fără să înţeleagă că oamenii erau şi se purtau chiar aşa. Oricum ar fi în viitor, pe moment este o lectură plăcută, ironic-amuzantă şi fascinantă. Mulţumesc de vizită! Scuze pentru răspunsul tardiv.

      Apreciază

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat asta: