RSS

Omul fără cărţi … sau între cărţile zburătoare

25 apr.

De câte ori am fost întrebată ce consider eu că ar fi cea mai de preţ invenţie a omului, am răspuns scurt :  Scrierea. Toate invenţiile au apărut pentru că era nevoie de ele, deci toate sunt importante. Totuşi, dacă nu s-ar fi inventat scrierea şi apoi tiparul, tot ceea ce s-ar fi inventat vreodată, ar fi trebuit să fie reinventat, pentru că, pe calea orală, s-ar fi pierdut din informaţii. În al doilea rând, cu ajutorul scrierii au apărut cărţile, a apărut literatura. Scriind, omul şi-a împărtăşit celorlaţi lumea imaginară. Imaginaţia a colorat lumea, a aprins sentimente şi a schimbat mentalităţi. Omul trăind între cărţi, citindu-le şi descoperind lumi noi a devenit mai bun, a început să privească altfel lumea în care trăieşte, a început să se întrebe, să caute răspunsuri şi scriind a rămas nemuritor. De aceea m-am bucurat, cu atât mai mult, când am am văzut filmuleţul de animaţie, care a primit Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj animat pe anul 2012. Titlul lui este The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore” (Fantasticele cărţi zburătoare ale domnului Morris Lessmore). Animaţia este realizată de designerul conceptualist Brandon Oldenburg şi autorul şi ilustratorul de cărţi pentru copii, William Joyce. Povestea din acest film de animaţie te poartă cu gândul spre mai multe teme. Uraganul este, în mod clar, o trimitere la tragedia din SUA, la devastatorul uragan Katrina. Personajul principal, seamănând cu Buster Keaton, este un omagiu adus filmului mut. Felul în care personajul zboară în lumea cărţilor ne duce cu gândul la povestea lui Dorothy din Vrăjitorul din Oz. Interesant este că lumea, unde ajunge Morris Lessmore şi de unde cuvintele au zburat din cărţi, este gri, fără culoare, fără speranţă,  Aşa mi-o imaginez şi eu în lipsa cărţilor: fără culoare, fără pasiune, fără sentimente, un loc tern, o lume searbădă. Cum ar fi omul fără cărţi? Îl vedem câteodată şi ne mirăm de limitarea lui, de lipsa lui de orizont şi ne întrebăm cum este oare posibil? Eu cred că toţi aceşti oameni gri şi terni în interior nu citesc, nu înţeleg şi, deşi nu cunosc pe deplin fericirea, sunt mulţumiţi, pentru că, în lumea lor gri, nu cunosc culorile lumii noastre şi nu ştiu ce le lipseşte. Probabil că ar fi nevoie de muzica unei singure cărţi şi lumea lor s-ar schimba dintr-o dată. Aveţi aici, trailerul filmului de desen animat despre care vorbeam.

 
22 comentarii

Scris de pe aprilie 25, 2012 în Povestiri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

22 de răspunsuri la „Omul fără cărţi … sau între cărţile zburătoare

  1. almanahe

    aprilie 25, 2012 at 7:03 am

    Poate că nu mai e vremea metaforei aşa cum o ştim, poate că au nevoie de noi, ei, pierduţii făr’ de carte şi altfel, nu numai să le dăm în cap(cu ea) şi-atunci ce-ar fi dacă metafora ar începe să devină palpabilă, iar cărţile chiar să aibă propria muzică, la propriu, muzica să fie adevărata metaforă, muzica vindecă, metaforele îmbolnăvesc fără ea. Cum ar fi să deschizi cartea şi de-acolo muzica ei să se deschidă precum o floare, precum dimineaţa se trezeşte din noapte? E un exerciţiu de imaginaţie bun… De fapt, în ultima vreme nu mai tolerez deloc scrierea împotriva omului. Dar n-avem cum a o opri. Nu încă. Mă sperie mai mult scrierea împotriva omului, decât orice alt fenomen natural devastator, mai mult decât burka, cea care pune problema omului fără chip….deh, închipuiri matinale! 😛 „Neaţa! Ultima propoziţie, cea înainte de recomandarea de-a savura filmul m-a trezit înaintea cafelei şi tutunului de dmineaţă.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 25, 2012 at 7:20 am

      Eu fac asta zilnic. Încerc să împart cărţi, să recomand lectura. Mă bucur când cineva îmi spune că i-a plăcut şi mă întreabă ce pot să-i mai recomand.

      Apreciază

       
      • lafeeblanche

        aprilie 26, 2012 at 12:13 pm

        Demersul tau e laudabil! Multumesc pentru film!
        Tinand cont ca litera, in adevaratul sens al cuvantului, a aparut abia de trei mii de ani, mai dureaza procesu de civilizare!

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 26, 2012 at 1:09 pm

        M-am bucurat azi că o tanara domnisoara, după ce mi-a citit blogul mi-a cerut una dintre cărţile despre care vorbeam. Începe mai greu, poate cu timpul o să fie mai bine.

        Apreciază

         
      • lafeeblanche

        aprilie 26, 2012 at 1:13 pm

        Sa ne tinem pumnii! Sa nu abandonam! Perseverenta noastra va da roade! Felicitari!

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 26, 2012 at 2:22 pm

        Multumesc

        Apreciază

         
  2. Ritiu Maria

    aprilie 29, 2012 at 7:28 pm

    Cred ca perseverenta este cea mai importanta cand este vorba de cultura. E drept ca nu poti sa obligi pe nimeni sa citeasca, sa se civilizeze, dar nu poti sa nu fii trist atunci cand constati ca, unii se dau „in stamba”, atunci cand deschid gura, pentru ca nu prea ai ce sa auzi de la ei, probabil ca, astfel de oameni ar fi bine sa fie „inchisi” sub un .clopot de sticla, putand sa fie vazuti dar nu si auziti.
    Filmuletul este edificator, vazandu-l stai se te intrebi, ce ar fi fost lumea fara carti, fara scriere in gereral si mai ales ce s-ar fi ales din ea?.
    Si acest articol spune multe si da de gandit. Lumea gri este searbada, trista, fara speranta, in timp ce totul se schimba daca poti sa te delectezi cu o carte buna, un film facut dupa o ecranizare ori sa te bucuri de mintea inventiva a celor care au creat pentru binele omenirii, in diverse domenii de larga referinta.
    Chiar o sa trimit si eu link-ul despre acest blog, prietenilor mei, pentru a-ti largi aria celor ce vor naviga pe acest blog.
    Un gand bun, multa sanatate si spor la munca.

    Apreciază

     
  3. Angela

    mai 9, 2012 at 11:20 pm

    de obicei laudele sunt insusite articolului. nu pot sa ma abtin sa nu spun ca titlul imi place la nebunie! foarte buna postarea, foarte frumos scris… buna inspiratia si indemnul indirect.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 9, 2012 at 11:34 pm

      Multumesc. Mă chinui să găsesc titluri atractive şi interesante pentru că, cel puţin pe mine, mă atrage de la bun început ceva sau mă pierde deja de la titlu

      Apreciază

       
  4. valicristea93

    mai 12, 2012 at 7:33 pm

    o prietena spunea pe blogul ei ca scrisul este ceea ce va ramane in urma ei.poate fi adevarat poate nu.

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 12, 2012 at 7:56 pm

      Scrisul, sub o formă sau alta va exista întotdeauna. Asta este adevărat. Vezi că s-a descoperit că cea mai veche scriere este aici, în România, la Tărtăria, iar tăbliţele găsit sunt de foarte demult, anii 5500 î.Hr.

      Apreciază

       
      • valicristea93

        mai 12, 2012 at 8:01 pm

        🙂 Doamne eu chiar rad acum 🙂 habar nu aveam de asa ceva.stiti,datoria unui profesor de istorie este sa iti predea….domnul meu nu face asta:( .nu ii apartine in totalitate vina dar…deci iata ca micuta noastra tara ascunde multe.

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 12, 2012 at 8:42 pm

        Cu prima ocazie poate găsesc timp şi destule informaţii şi poate scriu un post despre această temă. Profesorul vostru putea să vă zică că nu mai este scrierea sumeriană considerată cea mai veche din lume. Tăbliţele au fost descoperite în 1961, de către arheologul din Alba, Nicolae Vlasca. Se pare că şi sumerieni se trag din această zonă. Dacă te interesează uite aici ceva despre acest subiect
        http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/27/cea-mai-veche-scriere-de-pe-pamant-tablitele-de-la-tartaria/

        Apreciază

         
      • valicristea93

        mai 12, 2012 at 8:50 pm

        daca profesori zic ca elevii nu mai sunt ce au fost odata noi zicem ca din cauza lor suntem.au o mare parte din vina ca elevii din ziua de azi sunt cum sunt.am sa citesc ce mi-ati recomandat.va multumesc!

        Apreciază

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 12, 2012 at 9:06 pm

        Cu plăcere, oricând!

        Apreciază

         
  5. PersonalitateAutentica

    iulie 18, 2012 at 8:52 am

    hmm..sa stii ca gandindu -ma la asta intr-adevar scrierea pare de departe printre primele in topul inventiilor omenesti..cum altfel s-ar fi putut transmite atata frumoasa si deosebita informatie? cum altfel am fi simtit atatea emotii ale semenilor nostri din celalalt capat al lumii?..si da..cum am putea tinde catre acea fericire idilica si fabuloasa fara a citi..fara atata informatie?
    ceva asemanator am scris in postul meu http://personalitateautentica.wordpress.com/2012/02/25/poftim-la-o-doza-de-heurozacva-rog/
    „m am hotarat sa devin prost”de Martin Page. cu siguranta o stii..dar am simtit nevoia sa aduc aminte de ea..cumva se aseamana cu concluzia ta din final..doar stii ca trb sa zic eu ceva despre psihologie :D…
    filmuletul nu mai functioneaza…

    Apreciază

     
    • bibliodevafiliala3

      iulie 18, 2012 at 12:05 pm

      Am citit articolul tău, foarte bun. Recomand şi eu cu căldură „M-am hotărât să devin prost” ca lectură de vacanţă. Am îndreptat situaţia filmuleţului Poate mai încerci o dată să-l vezi.

      Apreciază

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat asta: