RSS

Arhivele lunare: aprilie 2012

Pe aripile vântului


Pe aripile vântului

Pe aripile vântului

Pe aripile vântului / Elfújta a szél este o carte care trebuie citită. Scriitoarea, Margaret Mitchell,  a reuşit, prin scris, să recreeze o lume apusă – cea a Sudului din America. Atmosfera creată de autoare este atât de reală încât, citind, te aştepţi să-ţi apară dinaintea ochilor impunătoarea plantaţie Doisprezece Stejari sau Tara, cea cu pământul ei roşu. Domnii cu avere, deţinători de plantaţii, domnişoarele de familie bună sau gentlemenii lor curtezani trăiau într-o idilică lume unde toate muncile erau îndeplinite de sclavi. Războiul bate la uşă şi dintr-o dată lumea aceea se fărâmiţează. Războiul dintre Nord şi Sud este descris, în carte, prin prisma femeilor şi bătrânilor ce aşteptau cu nelinişte acasă şi urmăreau cu înfrigurare noutăţile despre front sau priveau cu oroare şi deznădejde listele celor căzuţi pe câmpul de bătaie. În toată aceea nebunie şi groază se naşte un cuplu celebru – Scarlett O’Hara şi Rhett Butler. Scarlett, după cum spune şi cartea „nu era frumoasă, dar bărbaţii nu-şi dădeau seama de asta când erau sub farmecul ei”. Este necitită (habar n-are cine a fost familia Borgia, dar fiind „străini” nici n-o interesează). Este îndrăgostită sau, cel puţin, crede că-şi doreşte să se mărite cu Ashley Wilkes, în parte pentru că i se pare inaccesibil, iar pe de altă parte şi-ar dori să fie doamnă pe plantaţia Doisprezece Stejari aşa cum e mama ei la Tara. Crede că a deţine lucruri este mai important decât a le cunoaşte şi trăieşte clipa în mod intens. Deşi nu-i convine când tatăl îi spune că singurul lucru care contează este pământul roşu al Tarei, acesta este întotdeauna refugiul ei şi locul unde se încarcă pentru a putea să înfrunte viaţa. Pentru Scarlett devine uşor să facă bani, să facă afaceri, să discute în mod concret. Nu reuşeşte, însă, să recunoască sentimente, să îşi dea seama de importanţa oamenilor din viaţa ei. Îşi iubeşte părinţii şi confundă dragostea ei pentru aceştia în ataşamentul pentru pământul roşu al TAREI. Ea iubeşte rochiile, podoabele – tot ceea ce poate atinge. Sentimentele sunt o provocare prea mare, nu este suficient de matură sau de introspectiva pentru a le înţelege. Eroul principal al cărţii, Rhett Butler, este un paria al societăţii bune, nefiind primit în casele acestora. Este un „bărbat înalt şi voinic”….. cu „dinţii albi ca de fiară, sub o mustaţă neagră tăiată scurt.””… tenul oacheş ca al unui pirat şi ochii negri şi îndrăzneţi tot ca a unui pirat”, ….”nasul subţire, vulturesc” şi cu „buze roşii şi pline” şi fruntea lată. De la bun început Rhett se arată interesat de Scarlett şi fără voie asistă la declaraţia ei de iubire pentru Ashley. Toată relaţia lor este definită de acest moment. Rhett ştie de la început că Scarlett este îndrăgostită de altcineva, dar o doreşte, o iubeşte „atât cât un bărbat poate iubi o femeie”. Această iubire este, însă, camuflată pentru că ştie că Scarlett ar profita de aceasta. În schimb, face în aşa fel încât să o ajute pe Scarlett cu orice prilej. Iubirea lor este, parcă, mereu în contratimp. Melanie este o adevărată doamnă a Sudului, aducând, prin felul de a fi, cu mama lui Scarlett. O iubeşte şi îi este recunoscătoare lui Scarlett şi o ajută la rândul ei. Ele două se completeaza reciproc, fac un tot. Parcă odată cu moartea lui Melanie sentimentele dau năvală asupra lui Scarlett şi vede pentru prima data iubirea adevarată. Ashley este un gentlemen al Sudului, un om înfrânt odată cu pierderea războiului. El este susţinut financiar de Scarlett şi spiritual de soţia lui Melanie. În fapt, un visător şi un om prea puţin practic, el este copleşit de realităţile crude ale lumii în care a ajuns să trăiască.

Scarlett este una din cele mai puternice şi bine descrise personaje feminine. Seamană mult cu femeile zilelor de azi. În perioada în care a fost publicată cartea (1936), femeile, încă, nu aveau libertatea de acum. Mai degrabă mame şi soţii ele nu aveau o independenţă financiară deosebită. Ca lecţie de viată, cred că este important să îţi recunoşti sentimentele, să te dezvolţi spiritual, să fii stăpânul tau, să poţi să te descurci în orice situaţie cu orice ai la îndemână. Finalul cărţii lasă loc interpretărilor – „la urma-urmelor, e şi mâine o zi” poate fi următoarea luptă la care se angajează Scarlett, lupta pentru recucerirea iubirii. De asta eu sper că, dacă ar fi continuat povestea, Margaret Mitchell ar fi ales ca aceste sentimente trezite la viaţă, să îşi poată urma calea.  Margaret Mitchell a scris, se pare, continuarea acestei cărţi, dar la moartea ei, din dorinţa exprimată în testament, toate manuscrisele au fost arse de către soţul scriitoarei. Continuarea scrisă, în 1991, de Alexandra Ripley nu atinge valoarea cărţii originale, iar mini seria realizată, în 1994, după această carte nu este comparabilă cu filmul din 1939.

Sper să vă fi convins să cititţi, dacă n-aţi citit până acum cartea. Este mult mai bună şi mai cuprinzătoare decât ecranizarea realizată în 1939. Puteţi, dacă sunteţi utilizatorii bibliotecii nostre, să împrumutaţi filmul de la Secţia de Artă şi Carte franceză, a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

O carte, două, trei … un plus de cultură


Cărţile bune sunt cele care te pot transpune într-o lume nouă, o atfel de lume, sunt cele care te fac să simţi, să gândeşti, să speri, să crezi, să visezi colorat. Pentru fiecare din noi, genul lecturii care ni se potriveşte poate fi diferit. În general, cărţile de cultură generală sunt cele considerate clasice. Autorii acestor cărţi s-au verificat în timp, ei rămânând veşnic „la modă”, iar subiectele atinse în acestea au fost ulterior dezvoltate de alţi autori moderni ori ecranizate şi reecranizate. Am găsit mai multe forumuri în care s-au făcut liste de cărţi preferate. Este un punct de plecare pentru cineva care doreşte să citească şi să-şi facă baza de cultură necesară. Pentru mine, personal, cele mai bune cărţi nu sunt doar una sau două şi nu pot să spun că mi-a plăcut una mai mult decât cealaltă. Eu cred că fiecare carte citită a fost bună pentru vârsta la care am citit-o.

În copilărie basmele şi lumea lor m-au încântat. Mi-am imaginat mereu că sunt una dintre eroinele de poveste, aşa că una din recomandări este colecţia „Poveşti nemuritoare” / Nagyapó mesefája. Basmele scrise de Hans Christian Andersen, poveştile Fraţilor Grimm, Ion Creangă sau cele ale lui  Charles Perrault au locul lor în amintirile mele şi au pus primele cărămizi la fundaţia culturii mele. După ce am început să citesc temeinic mi s-a deschis prima uşă către crearea lumii şi legendele ei, citind „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru. Am râs cu lacrimi citind „Recreatia Mare” de Mircea Sîntimbreanu. Mi-a plăcut povestea şi intriga din „Secretul celor două Lotte” de Erich Kästner, M-a întristat „Micul prinţ” de Saint-Exupery şi am sperat că pe planeta lui va reînvia. Am râs şi am sperat alături de „Micul lord” de Frances Hodgson Burnett şi m-am aventurat în lumea mare cu Huckleberry Finn şi Tom Sawyer de Mark Twain.

În adolescenţă am iubit cărţile de aventuri, de capă şi spadă, cele cu indieni, SF-urile şi prin urmare am citit autori ca Alexandre Dumas, Michel Zévaco, sir Walter Scott,  Karl May, James Fenimore Cooper, Jules Verne. Titlurile sunt multe şi nu pot să mă întind „la poveşti” înşirând doar titluri. Citeam mult şi până târziu, iar părinţii mei se supărau că nu dorm. Îmi amintesc că tata a scos siguranţa de curent ca să mă oblige să mă culc. Dar cum să dorm când poveştile erau acolo şi mă aşteptau, iar lumea lor magică se suprapunea lumii reale, care nu avea acelaşi farmec. Citind, puteam fi oricine, puteam să întruchipez orice personaj şi ajungeam să îl cunosc mai bine ca pe mine. Adolescenţa este vârsta întrebărilor, vârsta indeciziilor, vârsta descoperirii de sine în faţa lumii. De multe ori simţi nevoia să găseşti răspunsuri în poveştile altora. Mulţi se destăinuie prietenilor. Totuşi cel mai bun prieten este o carte. Ea este tăcută, te ascultă, îţi dă poveţe şi este alături de câte ori o deschizi.

În tinereţe am preferat scriitorii care descriau lumi şi societăţi, ale căror cărţi erau nişte fresce ale timpului lor sau investigau amănunţit sufletul omenesc. N-am o listă a scriitorilor, ci pot să-i amintesc pe câţiva care îi simt şi azi aproape de suflet: Balzac, Dickens, Stendhal, Jane Austen, Surorile Bronte, Thomas Hardy, Sienkiewicz, Dostoievski, Cehov, Tolstoi (Lev şi Aleksei), Solohov, Margaret Mitchell şi … parcă nu mă pot opri. Simt că îi trădez pe unii dacă nu-i amintesc aici. Am visat la iubiri ca acelea din romane, m-am temut de finalitatea lor, am simţit durerea acută şi am citit mai departe.

Bineînteles că şi eu, ca toată lumea probabil, am citit şi citesc multe cărţi poliţiste. Cărţile autorilor cum sunt Agatha Christie, Raymond Chandler,  Arthur Conan Doyle, Dashiell Hammett sau Rodica Ojog-Braşoveanu m-au ţinut cu sufletul la gură şi m-au învăţat să citesc repede ca să pot ajung cât mai repede la descoperirea criminalului. Sunt momente în care o carte de dragoste te relaxează, altădată o carte poliţistă îţi ia gândul de la problemele cotidiene. Sunt cărţi pe care ai vrea să le citeşti cât mai repede pentru a le afla deznodământul şi pe care totuşi nu ai vrea să termini niciodată pentru că te-ai ataşat de personaje şi îţi place lumea în care te găseşti. Cred că acest tip de ataşament a fost descoperit de producătorii de seriale. Iubind personajele eşti dispus să vezi ce s-a mai întâmplat cu ele într-o săptămână…

Cărţile mi-au dechis drum spre lume şi de aceea mă întorc acum să le întorc favorul, când pierd atât de mult teren în faţa internetului, a jocurilor pe calculator, a filmelor şi a televiziunii. Aştept comentariile voastre şi, eventualele, liste de lectură sau titluri preferate.

 
28 comentarii

Scris de pe aprilie 28, 2012 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Omul fără cărţi … sau între cărţile zburătoare


De câte ori am fost întrebată ce consider eu că ar fi cea mai de preţ invenţie a omului, am răspuns scurt :  Scrierea. Toate invenţiile au apărut pentru că era nevoie de ele, deci toate sunt importante. Totuşi, dacă nu s-ar fi inventat scrierea şi apoi tiparul, tot ceea ce s-ar fi inventat vreodată, ar fi trebuit să fie reinventat, pentru că, pe calea orală, s-ar fi pierdut din informaţii. În al doilea rând, cu ajutorul scrierii au apărut cărţile, a apărut literatura. Scriind, omul şi-a împărtăşit celorlaţi lumea imaginară. Imaginaţia a colorat lumea, a aprins sentimente şi a schimbat mentalităţi. Omul trăind între cărţi, citindu-le şi descoperind lumi noi a devenit mai bun, a început să privească altfel lumea în care trăieşte, a început să se întrebe, să caute răspunsuri şi scriind a rămas nemuritor. De aceea m-am bucurat, cu atât mai mult, când am am văzut filmuleţul de animaţie, care a primit Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj animat pe anul 2012. Titlul lui este The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore” (Fantasticele cărţi zburătoare ale domnului Morris Lessmore). Animaţia este realizată de designerul conceptualist Brandon Oldenburg şi autorul şi ilustratorul de cărţi pentru copii, William Joyce. Povestea din acest film de animaţie te poartă cu gândul spre mai multe teme. Uraganul este, în mod clar, o trimitere la tragedia din SUA, la devastatorul uragan Katrina. Personajul principal, seamănând cu Buster Keaton, este un omagiu adus filmului mut. Felul în care personajul zboară în lumea cărţilor ne duce cu gândul la povestea lui Dorothy din Vrăjitorul din Oz. Interesant este că lumea, unde ajunge Morris Lessmore şi de unde cuvintele au zburat din cărţi, este gri, fără culoare, fără speranţă,  Aşa mi-o imaginez şi eu în lipsa cărţilor: fără culoare, fără pasiune, fără sentimente, un loc tern, o lume searbădă. Cum ar fi omul fără cărţi? Îl vedem câteodată şi ne mirăm de limitarea lui, de lipsa lui de orizont şi ne întrebăm cum este oare posibil? Eu cred că toţi aceşti oameni gri şi terni în interior nu citesc, nu înţeleg şi, deşi nu cunosc pe deplin fericirea, sunt mulţumiţi, pentru că, în lumea lor gri, nu cunosc culorile lumii noastre şi nu ştiu ce le lipseşte. Probabil că ar fi nevoie de muzica unei singure cărţi şi lumea lor s-ar schimba dintr-o dată. Aveţi aici, trailerul filmului de desen animat despre care vorbeam.

 
22 comentarii

Scris de pe aprilie 25, 2012 în Povestiri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Edgar Allan Poe – misterios în literatură şi moarte


Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe

Cărţile sau filmele horror, cele despre supranatural, cu o atmosferă sumbră şi macabră, chiar şi cele poliţiste pot să-i multumească scriitorului Edgar Allan Poe, considerat a fi precursorul literaturii science-fiction şi horror. Născut în 1809 în Boston, Massachusetts, Poe a avut o viaţă tragică, plină de greutăţi şi lipsuri. Prima lovitură a primit-o încă în copilărie, când la vârsta de doar 2 ani, a rămas orfan de ambii părinţi. Deşi a fost înfiat, ulterior, de un om bogat, acesta nu l-a înţeles niciodată şi nu a fost de acord cu viaţa pe care a dus-o fiul adoptiv, sau cu meseria pe care şi-a ales-o. Edgar Allan Poe a trăit o viaţă „boemă” : în mizerie, împovărat de boli şi sărăcie. Oricât de sărac a fost, n-a făcut rabat, n-a cedat şi a continuat să scrie. Imaginaţia lui ne-a adus un nou stil, o nouă lume, sumbră poate, dar plină de romantism. Cunoscut mai ales pentru poemul The Raven / Corbul / A holló şi pentru The Fall of the House of Usher / Prăbuşirea Casei Usher / Az Usher-ház vége , este în acelaşi timp şi creatorul primului detectiv din literatură, Auguste Dupin. Pentru scrierile sale, a fost cunoscut încă din viaţă, dar din păcate faima lui nu i-a adus şi bogăţie. A fost invitat de mai multe ori să recite poemul Corbul în adunări publice sau private din societatea „bună”. Unul din participanţii la un asemenea eveniment l-a descris: „Făcea lumina lămpilor atât de mică încât camera era aproape întunecată, apoi, stând în mijlocul apartamentului recita… cu cele mai melodioase voci… Atât de încântătoare era puterea lui ca și cititor, că auditoriului îi era frică să respire, ca nu cumva vraja fermecată să fie ruptă”. Influenţa scrierilor lui a fost mare şi în literatura română. Tradus în franceză de Mallarmé şi Baudelaire a fost citit şi cunoscut de Titu Maiorescu şi de alţi scriitori junimişti. Caragiale a dat numele piesei de teatru O scrisoare pierdută după  povestirea lui Poe, Scrisoarea pierdută. Dar nu despre impactul pe care l-au avut scrierile sale asupra literaturii universale sau româneşti vreau să scriu, ci mai degrabă despre moartea sa misterioasă, desprinsă parcă din scrierile sale. Scriitorul, după ce a dus o viaţă plină de lipsuri şi după pierderea timpurie a părinţilor a trăit să-şi piardă soţia, pe iubita lui Virginia Clemm, în 1847. După aceste lovituri s-a afundat în depresie şi alcool. Totuşi, un an mai târziu, a început să-şi revină, s-a logodit cu o femeie bogată cu care urma ca, în scurt timp, să se căsătorească. Plecând să-şi aducă viitoarea soacră la nuntă, nu a mai ajuns la destinaţie. După o dispariţie de câteva zile a fost găsit, în data de 3 octombrie 1849, zăcând pe un trotuar din Baltimore. A fost spitalizat şi a murit după doar trei zile, pe 7 octombrie, în acelaşi an. Cauza probabilă, a morţii scriitorului, a fost atunci rabia. Ulterior cercetătorii au ajuns la diverse alte concluzii. Se pare că, analizând cu atenţie scrierile autorului, s-a putut stabili că acesta suferea de mai multe boli. Acum, cu mijloacele tehnologice moderne se pot estima bolile de care ar fi suferit scriitorul. Probabil că a avut epilepsie, a fost intoxicat cu plumb, mercur şi monoxid de carbon. Este oare posibil ca acestea să fie cauzele morţii misterioase? În afară de constatările medicale, cercetându-se amintirile cunoscuţilor şi prietenilor scriitorului, s-ar putea lua în considerare şi faptul că scriitorul s-a plâns unui prieten că se simte urmărit.Căsătoria lui cu Sarah Elmira Royster, iubita din tinereţe, ar finsemnat pierderea unei mari părţi din averea acesteia, ceea ce familiei ei nu i-a convenit. Să fi luat aceştia o măsură drastică în această privinţă? Alcoolul şi narcoticele au avut şi ele partea lor de vină. Dar oare din această cauză a murit? Inspiraţia şi scrierile lui pot să fi fost influenţate de toate aceste boli, medicamente, narcotice şi alcool care, adesea, i-au provocat halucinaţii. Dar oare senzaţia că este urmărit a fost o halucinaţie sau s-a întâmplat cu adevărat? Pe de altă parte, moartea lui a survenit în timpul alegerilor locale şi el a fost găsit lângă o tavernă care era, în acelaşi timp şi secţie de votare. Pe vremea lui Poe, politicienii plăteau unor bande să răpească oameni, pe care îi îmbătau şi îi puneau să voteze cu candidatul „care trebuie” la diferite secţii de votare schimbându-le doar îmbrăcamintea. Când erau atât de beţi că nu mai puteau să semneze, îi aruncau în stradă. Oare s-a întâmplat în acest fel? A fost, oare, o pierdere absurdă pentru niste voturi, mai ales ţinând cont de faptul că Poe a fost găsit purtând haine străine? Dacă veţi privi documentarul realizat pe această temă veţi afla mai multe, nu vreau să stric suspansul. Într-un fel, faptul că moartea scriitorului este învăluită de mister şi că indiciile pot fi, sau nu concludente, este tragic, dar în acelaşi timp atât de potrivit cu scrierile sale. Vă las să priviţi documentarul, apăsând pe adresa de mai jos, apoi aştept comentariile voastre.

Strania moarte a lui Edgar Allan Poe(Documentar)
http://embed.trilulilu.ro/video-cultura/strania-moarte-a-lui-edgar-allan-poe-documentar

P.S. Recent am văzut şi filmul artistic The Raven / Corbul, care ecranizează povestea lui Edgar Allan Poe, felul straniu în care a murit. După ce văzusem documentarul despre viaţa şi mai ales moartea lui Edgar Allan Poe m-am gândit că poate fi interesant de tratat acest subiect într-un film artistic, dar filmul n-a fost nici pe departe aşa cum mă aşteptam. Iar prestaţia lui John Cusack, care fizic seamănă bine cu Poe, a fost sub aşteptări. Edgar Allan Poe ar fi putut fi un personaj extrem de interesant. Aşa, după acest film, pare să fie doar un lunatic înnebunit de durere, care face sacrificiul suprem pentru dragoste. John Cusack ar if trebuit să ajung gradual la accentul final. El ţipă de la începutul filmului până la sfârşit pe,cam, acelaşi ton. Cel puţin asta ar fi părerea mea. Totuşi, dacă nu cunoşti viaţa, opera sau sfârşitul misterios al lui Poe, filmul reuşeşte prin acţiunea şi ideea interesantă să îţi menţină treaz interesul până la final. Ca şi thriller este interesant, dar eu sperasem la mai mult, probabil din cauză că misterul real al vieţii şi morţii scriitorului ofereau foarte mult.

Puteţi să citiţi mai multe despre film din ceea ce au scris Laura Meleacă la Cinemateca Trisk despre actorii care au jucat în film  sau cronica făcută de ea, filmului aici. O altă cronică reuşită a acestui film este scrisă de Angela de la Anzhela Movies aici. O cronică favorabilă a acestui film o face foarte bine Delia, scriind excelent pe blogul celor de la Filme şi cărţi. Vă recomand să le citiţi şi aştept comentariile voastre să vedem cine a avut, din punctul vostru de vedere, dreptate

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

În mijlocul acţiunii!


Azi, la Filiala nr. 3 a Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva, a avut loc o activitate interesantă. Elevii maghiari de la şcoala „Hansági Ferenc” din localitatea Szeged din Ungaria, aflaţi într-un schimb de experienţă, au poposit şi la noi pentru studiu. Această oprire era una stabilită în cadrul proiectului desfăşurat în cadrul celor două şcoli (Grupul Şcolar Tegás Gábor şi  „Hansági Ferenc” Vendégátóipari és Idegenforgalmi Szakiskola) sub numele „HATÁRTALANUL: Újra főzzük: dévai és szegedi diákok ételrecept-gyűjteményt készítenek” (traducerea aproximativă: „Fără frontiere: Gătim din nou: elevii deveni şi cei din Szeged pregătesc o antologie de reţete de mâncăruri”). Pentru această antologie de reţete au căutat specialităţi specifice transilvane. Fiind mai mulţi, munca a fost împărţită. Unii au atacat cu curaj cărţile, şi-au notat reţetele iar ceilalalţi au căutat pe internet poze sau reteţe tradiţionale. Cărţile erau cu atât mai bune cu cât erau mai vechi, aşa că s-au bucurat de mare atenţie câteva din cărţile aflate la raft şi neîmprumutate de mai mult timp. Una peste alta, toate au decurs bine şi toată lumea a plecat mulţumită: elevii că au găsit ce căutat, profesorii că i-au văzut atât de implicaţi pe copii, iar eu că am putut să le fiu de ajutor. Având în vedere că mâine, pe 23 aprilie, este Ziua bibliotecarului, putem spune că şi această manifestare s-ar încadra în evenimentele organizate cu ocazia acestei zile.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
 

Etichete: , , , , ,

Când pisica nu-i acasă, cărţile joacă pe masă!


De multe ori mă gândeam că cineva mută cârţile peste noapte, de nu sunt la locul lor. După ce-am vazut video-clipul sunt deja convinsă aşa se şi întâmplă  🙂 . Deştepte cărţile! fac asta pe furiş ca să nu le punem noi la treabă. 🙂

Amuzant, interesant şi reuşit video-oclip. Animaţia este realizată de Sean Ohlenkamp şi soţia lui, Lisa Blonder Ohlenkamp.. Locul „permutărilor” este librăria Type din Toronto (883 Queen Street West, (416) 366-8973). Cred că a fost multă muncă. Bibliotecarii ştiu cu toţii cum e!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Proverbe, maxime şi cugetări celebre :)


„Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie.” [Nicolae Iorga (06.06.1871-27.11.1940) istoric, om politic, poet, dramaturg, critic literar]

„Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea”. [Georges Brassens (22.10.1921-19.10.1981) poet-autor, interpret şi compozitor francez]

„Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate.” [Jack Penn (14.08.1909-27.11.1996) chirurg plastician, sculptor şi autor]

„Nu judecaţi oamenii după cei cu care se adună. Nu uitaţi ca Iuda avea amici ireprosabili.” [Ernest Hemingway (21.07.1899 – 02.07.1961) scriitor american]

„Dacă ceea ce ai de făcut pare simplu, înseamnă că nu ai aflat încă totul.” [Donald Westlake (12.07.1933 – 31.12.2008) scriitor american]

„Înainte să vă supăraţi pe cel care vă pune la treabă, amintiţi-vă că fără presiune nu se formează diamantele.” [Mary Case (1947-….) consultant independent]

„Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” [John Fitzgerald Kennedy (1917-1963) om politic, preşedinte al SUA]

„Oamenii eficienţi sunt cei mai mari leneşi, dar sunt nişte leneşi inteligenţi.” [David Dunham]

„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.” [Søren Kierkegaard (05.05.1813-11.11.1855) scriitor şi teolog danez]

„Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici.” [Maurice Coyaud (1934-….) autor francez]

„Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai facut nimic remarcabil.” [Confucius (550 î.Hr.-470 î.Hr.), filozof chinez]

„Munca în echipă presupune în primul rând să-ţi pierzi jumatate din timp explicându-le celorlalţi de ce nu au dreptate.” [Georges Wolinski (1934-….) scriitor, caricaturist francez]

„Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet.„[ Papa Ioan al XXIII-lea (25.11.1881-03.06.1963), Papă între anii 1858-1963]

„Lenea este mama tuturor viciilor, dar – fiind o mamă – trebuie respectată.” [Robert Frost (26.03.1974-29.01.1963) poet american]

„E loc sub soare pentru toată lumea. Mai ales că toată lumea vrea să stea la umbră.” [Jules Renard (22.02.1964-22.05.1910) scriitor francez]

„Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei.” [Sigmund Freud (06.05.1856-23.09.1939) medic neurolog, fondatorul şcolii psihologice de psihanaliză]

„Râsul e ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să îţi vezi de drum.” (Jeanne Wasbro)

„Căsătoria este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. A doua căsătorie este triumful speranţei asupra experienţei” [Oscar Wilde (16.10.1854-30.11.1900) scriitor irlandez

„Cine vrea să spună ceva interesant, trebuie să mintă puţin.” [Antoine de Saint Exupery) (29.06.1900-31.08.1944) scriitor francez]

„Critica este un lucru pe care poţi să-l eviţi nespunând nimic, nefăcând nimic şi nefiind nimic.” (anonim)

„Toată lumea se plânge că nu are memorie, dar nimeni nu se vaită că nu are logică.” [François de la Rochefoucauld (15.09.1613-16.03.1680) filozof şi moralist francez]

„Când vezi că ai aceeaşi părere cu majoritatea e bine să mai reflectezi o dată.” [Mark Twain (30.11.1830-21.04.1910) scriitor şi umorist american]

„România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.” [Jonathan Scheele (07.11.1948-….) diplomat britanic, ambasador al U.E.în România (2001-2006)]

„Anumite lucruri sunt imposibil de cunoscut .Dar este imposibil de aflat care sunt acestea.” (legile lui Murphy)
„Să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei.” [Jean Paul Sartre (21.06.1905-15.04.1980) scriitor şi filozof francez]

„Când munceşti, joacă-te. Munca, dacă este o datorie, te ucide.” [Max Jacob (12.07.1876-05.03.1944) scriitor, pictor şi critic de artă francez]

„Când ai 10 paşi de făcut, 9 paşi sunt jumătatea drumului.” (proverb chinez)

„Prea multe informaţii îţi crează impresia de vid.” [Jean Pierre April (16.08.1948-….) scriitor şi critic literar canadian]

„Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost.” [Jean de La Fontaine (08.07.1621-13.04.1695) scriitor francez] 

„În politică, prostia nu e un handicap” [Napoleon Bonaparte (15.08.1769-05.05.1821) lider politic, general, Împărat al Franţei]

„Când statul nu plăteşte profesorii, copii sunt cei care vor plăti.” [Guy Bedos (15.06.1934-….) actor francez]

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: