RSS

Arhive pe etichete: Javert

Iubirea şi sacrificiul în „Mizerabilii” de Victor Hugo

Mă gândesc că sunt nenumărate cărţi în care sacrificiul personal şi iubirea părintească sunt tema şi punctul central al cărţii. Unul dintre cele care îmi vin acum în minte este şi „Sorrel şi fiul” al autorului englez Warwick Deeping, o impresionantă poveste a unui tată care trudeşte toată viaţa pentru a-i asigura cele necesare fiului său. Totuşi, dintre toate acele cărţi ce ilustrează aceste sentimente puternice am ales să vă recomand astăzi „Mizerabilii” / „A nyomorultak” de Victor Hugo.

Victor Hugo

Am ales-o şi pentru că eu cred că, de ar fi să citeşti o singură carte, poate că ar fi bine să o citeşti pe aceasta. Romanul este vast, povestea impresionantă, personajele foarte multe şi foarte bine realizate – într-un cuvânt, o capodoperă. Dar nu este doar cea mai bună operă a lui Victor Hugo, este şi una dintre capodoperele umanităţii. Cât despre gen – depinde de gustul fiecăruia pentru că putem spune că este roman-frescă, roman de aventuri, roman de dragoste, roman social. A fost scris de Victor Hugo cu mari întreruperi, început în 1845 şi terminat în 1862, influenţat fiind de toate întâmplările petrecute în decursul atâtor ani.

Pornind de la iubirea pentru aproape, compasiunea pentru om, arătată de episcopul Bienvenu când la uşa lui ajunge evadatul Jean Valjean, în roman iubirea atinge toate aspectele ei. Este amintită iubirea de o vară a lui Fantine, al cărui fruct este o fetiţă – Cosette. Pentru a-şi creşte copilul şi a-i oferi o viaţă mai bună, ea se sacrifică şi îşi înstrăinează copilul pe care îl iubeşte nespus. Pentru a-i trimite bani ajunge pe străzi prostituându-se. Iubirea poate lua forme diferite, iar Jean Valjean, probabil, o iubeşte pe Fantine, chiar dacă autorul nu specifică asta în carte. În schimb, filmul din 1998 ,care ecranizează această carte, sugerează această iubire. Jean Valjean, devenit Domnul Madeleine şi ajuns primar, este singurul care o ajută, deşi ajutorul este venit prea târziu. Tot ceea ce poate face pentru Fantine este să-i găsească fetiţa şi să o crească. O găseşte muncită şi înfrigurată, deşi este un copil mic. Odată ce Cosette este salvată din mâna rapace a familiei Thenardier, Jean Valjean are grijă de ea. Este pe fugă şi urmărit de inspectorul Javert, care îl recunoaşte ca fost ocnaş. Cu toate astea, îşi riscă libertatea pentru a-i oferi Cosettei o viaţă cât mai bună în Paris. Prin tot ceea ce face pentru fată dovedeşte cât de mare este iubirea lui pentru ea şi cât de altruistă. Pentru ca ea să fie fericită îl salvează pe Marius, chiar dacă ştie că astfel o va pierde. Faţa romantică a iubirii o putem vedea prin ochii lui Cosette şi ai lui Marius. Iubirea de patrie, de libertate este aspectată prin lupta studenţilor pe baricade şi sacrificiul lui Gavroche, devenit un simbol al acesteia.

Ce pot spune despre Mizerabilii? Cum să o prezint destul de bine şi interesant precum merită? Mi-am dat seama că deşi vorbim de o carte – în fapt este vorba de o lume. Este lumea creată de Victor Hugo în exilul său autoimpus. Este vorba despre soarta unui om, despre destinul său aparte şi felul în care a ales să-şi trăiască viaţa, onorând memoria unui om bun – episcopul Bienvenu, ajutând un oraş întreg cât timp a fost primar, crescând o fată şi făcând numai bine. În acelaşi timp este însă şi o frescă a societăţii din vremea respectivă. Sunt suprinşi oamenii de rând, unii cumsecade, alţii ticăloşi sau tineri visători şi idealişti. Revoluţia descrisă în carte, a avut loc, cu adevărat în Franţa între 5 iunie şi 6 iunie 1832, şi a fost condusă de către studenţii din Paris, împotriva Regelui Louis-Philip I, într-o încercare de a instaura Republica. Sacrificiul lor n-a fost uitat şi imortalizarea lor în această fenomenală carte îi face pe participanţi nemuritori. Omenirea este animată de sentimente, bani sau idealuri iar Justiţia poate fi oarbă şi fără sentimente, aşa se explică de ce un om doar pentru furtul unei pâini face 19 ani de închisoare grea. Javert este reprezentantul acestei Justiţii şi pune în aplicare legea. În cazul lui Jean Valjean el vede un evadat. Ocnaşul urmărit ajunge să-i salveze viaţa şi atunci, între ceea ce slujeşte şi ceea ce consideră că este drept, apare un conflict. Într-un final acţionează precum crede că este drept, dar în acelaşi timp se condamnă la moarte pentru nerespectarea legii. Este interesantă această unică raţiune de a exista a lui Javert – de a respecta şi aplica legea.

Romanul a avut de-a lungul timpului 16 ecranizări diferite. Nu le-am văzut pe toate. Dar am văzut multe din ele. Actori diferiţi şi-au încercat talentul făurind rolul greu al lui Jean Valjean. L-am văzut pe Jean Gabin în acest rol, în ecranizarea din 1958, unde Bourvil a fost un excelent Thenardier. Iar în 1982 Lino Ventura a fost Jean Valjean. Ecranizare din 1995 a acestei cărţi a fost transpusă de regizorul Claude Lelouch în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici Jean Valjean a fost interpretat de Jean-Paul Belmondo. Ecranizarea din 1998 l-a avut pe Liam Neeson în rolul lui Jean Valjean şi Uma Thurman a jucat rolul lui Fantine. Una dintre cele mai bune ecranizări a fost miniseria realizată în 2000, care îl are în rolul principal pe Gérard Depardieu, iar inspectorul Javert este interpretat de John Malkovich. Se pare că o altă eranizare va apărea anul acesta, în decembrie 2012. Ecranizarea aceasta, în regia lui Tom Hooper (Oscar pentru King’s Speach / Discursul regelui) avându-i pe Hugh Jackman, Russell Crowe şi Anne Hathaway în rolurile principale, este un musical şi promite să fie unul din cele mai bune filme ale acestui an. Sunt multe ecranizări şi n-are rost să le scriu pe toate, au fost unele bune, altele mai bune, dar nici una până acum n-a putut egala cartea. De fapt filmele cu greu pot să se apropie de valoarea unei cărţi când aceasta este foarte bună. Recomandarea mea poate să nu fie atât de bună pe cât merită această carte, totuşi eu vă recomand cu căldură să o citiţi, dacă încă n-aţi făcut-o.